Lise Bartoli – Cum să ne schimbăm destinul – noua chei pentru a ne îmbunătăţi viaţa

cum-sa-ne-schimbam-destinulSuntem copiii părinţilor noştri, dar suntem, deopotrivă, şi copiii Universului. Destinul există, fără să fie însă responsabil pentru tot ceea ce ni se întâmplă. Ni-1 putem oare schimba? Şi cât de puternic este liberul-arbitru?

Într-o perioadă în care omenirea încearcă din răsputeri să se reîntoarcă către tradiţii, se pune din nou accentul pe ideea că fiinţa umană participă în mod activ la propria viaţă. îmbunătăţirea destinului nu este permisă decât dacă descoperim sensul existenţei şi al evenimentelor de pe parcurs. Să ne descoperim pe noi înşine înseamnă să fim mai conştienţi, să trăim în prezent, să ne punem întrebările potrivite, făcând apel la cea mai ascunsă, cea mai subtilă, cea mai profundă parte a fiinţei noastre. Doar aşa încercările prin care trecem se transformă în lumini care să ne călăuzească.

Foloseşte corect cele nouă chei şi schimbă-ţi destinul! Cu ajutorul lor, vei reuşi să-ţi mobilizezi cele mai preţioase resurse, care sunt mult mai puternice decât îţi închipui. Astfel, te vei putea regăsi, te vei bucura cu adevărat de viaţă, iar legenda personală va începe să devină realitate.

Fragment din carte:

Referitor la aceste persoane care „colecţionează” probleme, psihanalistul Jean-Bertrand Pontalis ne aminteşte că Freud a identificat ceea ce el numea „nevroza destinului”: „Freud oferă o ilustrare frapantă a situaţiei, evocând acei bărbaţi ale căror amiciţii se încheie toate cu o trădare a prietenului sau acea femeie măritată de trei ori la rând, ai cărei soţi se îmbolnăvesc la scurt timp după căsătorie… Cum să nu te gândeşti, întreabă Freud, că tocmai persoanele în cauză îşi creează o asemenea «orientare diabolică»? Alţi psihanalişti au vorbit despre traumatofili, făcând referire la oamenii care acumulează accidente, sau despre nevroze de eşec, prezente la cei care, de exemplu, îşi ratează examenele deşi sunt foarte bine pregătiţi ori eşuează în tentativele lor amoroase, ca şi cum ei n-ar avea nicio vină. Freud asimilează destinul cu o constrângere de a repeta, acea compulsie care ne face să repetăm experienţele dureroase. Sigur, suntem determinaţi să acţionăm astfel, nu suntem atât de liberi cum ar vrea Sartre, dar acest determinism psihic rezultă din identificările noastre succesive, din ceea ce ne-a marcat de-a lungul istoriei noastre, din acele «imago» care au căpătat pentru noi valoare de referinţă, din nevroza noastră care ne blochează, dar la care ţinem uneori mai mult decât la noi înşine. Deşi recunosc puterea inconştientului, povara trecutului, lipsa de consistenţă a unui «eu» care se laudă că poate controla totul şi deşi nu ignoră tragicul, psihanaliştii cred în mişcarea vieţii, a gândirii, în tot ceea se opune fixităţii destinului.”

Analistul jungian canadian Guy Corneau explică: „Freud a spus un lucru interesant: «Tot ce este inconştient se repetă.»” Şi Jung a adăugat: „Tot ceea ce a fost respins de conştiinţă are puterea de a se manifesta de o manieră autonomă în viaţa noastră, sub forma unui accident sau a unui destin exterior în care, la prima vedere, nu recunoaştem urma refulărilor noastre.” Complexele au capacitatea de a atrage evenimente şi întâlniri care ne vor dezvălui lucruri neştiute despre noi înşine. De exemplu, o persoană vrea să-şi găsească dragostea, dar a fost abandonată în perioada copilăriei. Ea va avea tendinţa de a reproduce această schemă în viaţa ei: oamenii o vor abandona. Ea îşi poate spune atunci: „Sunt victima destinului. Toată lumea mă părăseşte.” Persoana în cauză trebuie însă să descopere ce anume abandonează în ea însăşi de ajunge ca relaţiile pe care le are să-i reflecte in mod repetat, ca o oglindă, respectiva stare de abandon. Pentru că, în copilăria ei, respectiva persoană a trebuit să renunţe la parţi din ea însăşi, deci la o parte din personalitatea ei, pentru a supravieţui. Or, ca să trăiască din plin, ea are nevoie de acele parţi, care pot fi dorinţa de a crea, senzualitatea sau altceva. Aşadar, persoana aceea va trece prin situaţii repetitive până în momentul în care îşi va înţelege rolul de călău inconştient faţă de propria persoană şi atunci va putea spune: „Mă sabotez singura”. Deci, pe scurt, o persoană va fi atrasă de anumite tipuri de experienţe care vor provoca o răbufnire a poverilor trecutului, adică a tuturor acelor conflicte inconştiente care trebuie înţelese si rezolvate. în loc să-i acuzăm pe alţii, mai bine devenim receptivi la emoţia care apare, pentru că ea semnalează existenţa unui conflict lăuntric.

O astfel de emoţie poate fi furia, ranchiuna, tristeţea, vinovaţia, frica, umilinţa… Tot ce ne împiedică să trăim cu seninătate. De fiecare dată când se petrece ceva în viaţa noastră, trebuie să ne punem următoarea întrebare: „Ce trebuie să înţeleg, ce trebuie să învăţ din această întâmplare?”

Cuprins

PREFAŢĂ de Gerard Mermet … 7
INTRODUCERE … 13

PARTEA ÎNTÂI Destinul de-a lungul timpului

CAPITOLUL I. Destinul scris dinainte … 21
Respectarea destinului hotărât de zeii mesopotamieni … 22
Magia vechilor egipteni pentru a controla destinul … 24
Destinul dinainte ţesut, la greco-romani … 28
CAPITOLUL II. Ajutoarele supranaturale ale societăţilor animiste … 33
CAPITOLUL III. Filosofia împotriva destinului scris … 37
Clasicii subjugaţi destinului … 37
Destinul chinez, dictat de Cer … 42
Karma, destinul indian … 47
CAPITOLUL IV. Refuzarea destinului scris … 51
Dorinţa exercitării liberului arbitru la clasici … 51
Viitorul, secret al zeului unic … 54
 

PARTEA A DOUA Nouă chei pentru ameliorarea destinului

CAPITOLUL V. „Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul” … 67
CAPITOLUL VI. A şti cine sunt … 81
CAPITOLUL VII. Să ne deschidem conştiinţa … 87
CAPITOLUL VIII. Descoperirea propriului proiect de viată … 95
CAPITOLUL IX. Modificarea convingerilor … 105
CAPITOLUL X. Să ne bazăm pe timpul prezent … 109
CAPITOLUL XI. Transformarea suferinţei … 113
CAPITOLUL XII. A fi receptiv … 121
CAPITOLUL XIII. Detectarea semnelor … 127
CAPITOLUL XIV. A şti să cerem … 139

CONCLUZIE … 149
BIBLIOGRAFIE … 155

Editura: Philobia
Nr. pagini: 168
Format: 13×20 cm
Data apariţei: Noiembrie 2018
Pret intreg: 35 RON

Linkuri unde se poate comanda: pe site-ul editurii aici sau aici sau aici

Surse: https://philobia.com, https://www.eusunt.ro

Alte carti publicate de Editura Philobia:

Omul care voia să fie fericit – Laurent Gounelle

Dumnezeu călătoreşte întotdeauna incognito – Laurent Gounelle

Fantomele din familie – Bruno Clavier

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.