Recenzie: Gânduri fără gânditor – Mark Epstein

ganduri_fara_ganditor-micaLa Editura Herald a fost publicată de curând, în cadrul colecţiei Alter Ego, cartea Gânduri fără gânditor Psihoterapie dintr-o perspectivă buddhistă, scrisă de psihoterapeutul Mark Epstein.

Cele două domenii, buddhismul şi psihoterapia, au rămas mult timp relativ separate şi nu s-au intersectat, căci cei care urmăreau să popularizeze buddhismul în Occident nu aveau cunoştinţe de psihanaliză. Mark Epstein însă, care este atât psihoterapeut, cât şi cunoscător şi practicant al buddhismului, având deci o perspectivă asupra ambelor domenii, a putut să observe în ce mod acestea se aseamănă şi se deosebesc, reuşind să integreze cu succes tot ceea ce au mai bun de oferit cele două practici, în beneficiul oamenilor care au nevoie de ajutor pentru a se elibera de sub tirania minţii.

Cartea se adresează în aceeaşi măsură celor care practică psihoterapia şi doresc să îşi îmbogăţească tehnicile utilizate, prin asimilarea unor idei şi practici buddhiste cu care nu erau familiarizaţi până acum, cât şi oamenilor aflaţi în căutarea unor răspunsuri pe care nu au reuşit să le găsească fie numai în psihoterapia clasică, fie numai prin practicarea meditaţiei buddhiste.

În prima parte, Psihologia minţii din perspectiva lui Buddha, autorul prezintă învăţăturile buddhiste într-un limbaj accesibil occidentalilor, pentru a-i familiariza pe oameni cu ceea ce presupune buddhismul, pe înţelesul lor.

În partea a doua, Meditaţia, autorul insistă asupra importanţei meditaţiei şi a beneficiilor pe care aceasta le poate aduce în combinaţie cu tehnicile psihoterapiei occidentale, această practică fiind indispensabilă pentru eliberarea omului de suferinţa pe care i-o provoacă mintea.

Partea a treia, Terapia, se bazează pe experienţa personală a autorului ca psihoterapeut, practicant al meditaţiei şi pacient. El îşi propune să demonstreze cum pot învăţăturile buddhiste să completeze practica psihoterapiei contemporane, în beneficiul oamenilor care se confruntă cu probleme de natură psihologică, sau care pur şi simplu doresc să-şi îmbunătăţească starea de spirit şi calitatea vieţii.

Autorul prezintă în paralel învăţăturile buddhiste şi conceptele psihologiei tradiţionale, reuşind să identifice, pe lângă deosebirile care, de altfel, era de aşteptat să existe, şi anumite asemănări. El reuşeşte astfel să reducă prăpastia care, la prima vedere, pare să existe între modul de gândire oriental şi cel occidental.

Învăţăturile lui Buddha, cunoscute sub numele de Cele Patru Nobile Adevăruri (suferinţa, originea suferinţei, încetarea suferinţei şi calea care conduce la încetarea ei), sunt cheia pentru înţelegerea psihologiei buddhiste a minţii. Învăţăturile buddhiste, prezentate în contextul psihologiei contemporane, ne ajută să înţelegem cât de iluzorii sunt dorinţele minţii noastre, care nu pot fi niciodată satisfăcute cu adevărat. Însă buddhsimul nu ne sfătuieşte nici să respingem experienţele agreabile, “ci doar ataşamentul pe care îl avem faţă de acestea ca surse ale satisfacţiei supreme”.

Printre deosebirile evidenţiate de autor pe parcursul cărţii, între modul de abordare occidental şi cel buddhist, am remarcat una care mie mi se pare importantă. Astfel, gândirea occidentală susţine că, pentru a se putea adapta cerinţelor de tot felul ale adulţilor din jurul său, copilul este nevoit să îşi creeze un sine fals, care să îl ajute să supravieţuiască şi care de fapt îl îndepărtează de adevărata sa natură. Acest lucru îi va cauza mai târziu în viaţă multă suferinţă, întrucât vă avea mereu un sentiment de inadecvare, de necunoaştere a identităţii sale, pe care va încerca să îl acopere prin diverse distracţii sau plăceri senzoriale. Însă gândirea buddhistă avansează ideea că această tendinţă a oamenilor de a-şi satisface dorinţele compulsive este inerentă naturii umane, fără ca vina pentru aceste tendinţe să se datoreze neapărat unei educaţii neadecvate. Ele pot fi cel mult amplificate de cerinţele impuse copilului de către adulţi.

Această idee ar trebui serios aprofundată, întrucât peste tot în cărţile de psihologie se pune accentul pe faptul că multe tulburări de personalitate sau traume se datorează părinţilor. Cu siguranţă există şi părinţi abuzivi, insensibili sau absenţi din viaţa copiilor lor, dar de multe ori nu este cazul. Poate că a venit momentul să nu ne mai concentrăm atât de mult atenţia, în încercarea de găsi un vinovat pentru suferinţa noastră, asupra a ceea ce nu au făcut părinţii noştri pentru noi, şi mai degrabă să încercăm să ne asumăm răspunderea faptului că, în calitate de fiinţe umane, suntem supuşi tendinţelor de a căuta plăcerea şi a evita durerea. De fapt, ca să fim sinceri, de multe ori ne construim şi ne amplificăm acest sine fals din dorinţa de a ne vedea ego-ul gratificat, de a primi cât mai multe aprecieri şi laude, de a trezi admiraţia sau chiar invidia altor oameni, după cum spune şi autorul:

“Ego-ul, în calitate de subiect, doreşte să se ştie în siguranţă, dar nu poate şi de aceea este obligat să se prefacă, nu doar pentru a satisface solicitările din partea părinţilor, dar să se satisfacă pe sine însuşi.”

Ulterior, ne găsim prinşi în această capcană a ego-ului, din care nu mai ştim cum să scăpăm. Dacă reuşim să vedem că de fapt nu avem nevoie de laude şi aprecieri din exterior care să valideze ceea ce suntem, construcţia falsă a ego-ului cade de la sine. Acest lucru nu este uşor de acceptat, dar este eliberator, atât pentru noi, cât şi pentru cei pe care am vrea să dăm vina pentru propriile noastre defecte.

Autorul atrage atenţia asupra unor capcane în care cad uneori practicanţii meditaţiei, cum ar fi concepţia potrivit căreia emoţiile negative ar trebui fie exprimate, fie controlate, fie suprimate. Totuşi, nu este neapărat de dorit să încercăm să “scăpăm” cât mai repede de sentimentele pe care le considerăm indezirabile, ci mai degrabă ar fi util să le acceptăm şi să convieţuim cu ele, experimentându-le într-un mod nou. Aşadar, meditaţia nu trebuie văzută ca pe o cale de a fugi de noi înşine, de a evada într-o minte lipsită de gânduri. Ea presupune multă sinceritate faţă de propria persoană, pentru a putea accepta emoţiile şi dorinţele care inevitabil ies la suprafaţă în timpul acestei practici:

“Cel mai revelator lucru în ceea ce priveşte un prim refugiu de meditaţie (după ce vom fi înţeles cât de mult este mintea noastră scăpată de sub control) este felul în care experienţa suferinţei cedează pentru a face loc alteia, plină de linişte sufletească (…). Odată ce reacţiile faţă de suferinţă – spaimă, jignire, frică, tensiune şi aşa mai departe – sunt separate de senzaţia pură, acea senzaţie la un moment dat va înceta să mai rănească.”

Însă autorul subliniază faptul că, în unele cazuri, meditaţia nu poate înlocui psihoterapia. Văzând toate argumentele şi exemplele care sunt prezentate în carte, atât în favoarea meditaţiei, cât şi a psihoterapiei, concluzia firească este aceea că ele pot fi complementare şi nu ar fi bine să o excludem pe niciuna în favoarea celeilalte.

Mai mult decât atât, autorul a ajuns să considere, pe baza experienţei sale, că cea mai bună soluţie este utilizarea unei combinaţii între cele două practici. El a reuşit să integreze astfel conceptele buddhiste în practica psihoterapiei, iar în partea a treia a cărţii el descrie modurile în care se poate realiza acest lucru, împreună cu numeroase exemple.

Psihoterapeuţii pot găsi un ajutor preţios în această carte, care îi poate ajuta pe aceştia să devină cât mai prezenţi pentru pacienţii lor, acest lucru fiind cel puţin la fel de important ca dialogul şi interpretarea problemelor pacienţilor.

În concluzie, mesajul de bază al cărţii Gânduri fără gânditor este faptul că învăţăturile buddhiste nu mai pot fi ignorate de cultura occidentală. O tradiţie veche de milenii, care se preocupă atât de mult de starea de bine a fiinţei umane, poate fi acum înţeleasă şi aplicată, cu ajutorul acestei cărţi, atât în psihologie, cât şi de către fiecare om în parte, în viaţa sa cotidiană. Buddhsimul ne ajută să privim mintea şi manifestările ei, care ne produc atâta suferinţă, dintr-o altă perspectivă decât sunt obişnuiţi occidentalii, înţelegând mai bine de ce suferim şi cum ne putem elibera de această suferinţă.

Poate că cea mai importantă este tocmai această speranţă pe care o oferă buddhismul, şi anume că există o cale de încetare a suferinţei. Dacă avem suficientă voinţă şi determinare, este posibil să vedem cât de mult rău ne face mintea noastră nouă înşine şi să abandonăm, una câte una, poveştile pe care mintea ni le spune pentru a ne menţine într-o stare de sclavie. Această carte ne oferă toate instrumentele de care este nevoie pentru a putea prelua şi adapta, după cum consideră fiecare că i se potriveşte cel mai bine, atât ceea ce are de oferit psihologia clasică, cât şi conceptele buddhiste, pe care mulţi dintre noi pot acum să le înţeleagă şi să le descopere inestimabila valoare.

Editura: Herald
Număr pagini: 288
Format: 13×20 cm
Data apariţiei: decembrie 2013

Preţ: 27 RON

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii Herald cu reducere, la preţul de 22,50 RON, accesând acest link

Preţul de pe site se poate modifica ulterior.

Alte postări în categoria Articole şi recenzii:
Înfometează egoul, hrăneşte sufletul – Connie Miller
Jnana Yoga – Swami Vivekananda
Îndeplinirea dorinţelor – magie sau drept divin?

Bucuriile înţelepciunii – Yongey Mingyur Rinpoche

bucuriile_intelepciunii_coperta_1O carte care aduce învăţăturile buddhiste în viaţa noastră de zi cu zi a apărut recent la Editura Curtea Veche: Bucuriile înţelepciunii. Cum să întâmpini schimbarea şi să-ţi găseşti libertatea, scrisă de Yongey Mingyur Rinpoche în colaborare cu Eric Swanson.

Ştirile pe care le urmărim în presă şi la televizor sunt, în cea mai mare parte, negative: abundă în informaţii despre tot felul de crize, în imagini violente şi în previziuni despre catastrofe care se vor abate asupra noastră. Dar anxietatea pe care o simţim astăzi cu toţii nu este ceva nou: ea face parte din viaţa oamenilor de multă vreme. În general, reacţionăm în două feluri în faţa acestei nelinişti profunde: fie încercăm să scăpăm cumva de ea, fie cedăm sub presiunea sa. Ambele abordări creează, însă, şi mai multe complicaţii şi probleme în vieţile noastre.

Budismul oferă o a treia opţiune. Putem privi în faţă emoţiile tulburătoare şi celelalte probleme cu care ne confruntăm în viaţă, considerându-le trepte pe care le urcăm pentru a ne găsi libertatea. În loc să le respingem sau să capitulăm în faţa lor, putem să ne împrietenim cu ele, să ne croim printre ele un drum care ne va conduce la experienţa autentică a întâlnirii cu înţelepciunea noastră lăuntrică, dar şi cu încrederea, cu perspectiva limpede şi cu bucuria care se află în interiorul fiecăruia dintre noi.

Yongey Mingyur Rinpoche, unul dintre cei mai respectaţi maeştri de meditaţie tibetani ai generaţiei tinere şi Eric Swanson ne oferă o călăuză spre eliberare, îmbinând sfaturi despre punerea în practică a tehnicilor tradiţionale de meditaţie budistă cu date ştiinţifice şi cu dovezi adunate de specialişti din cele mai variate domenii ale ştiinţei moderne, de la medici la psihologi şi neurologi. Cartea este, deopotrivă, un manual de meditaţie şi un studiu documentat care aduce dovezi solide despre efectele benefice ale practicilor de meditaţie tibetane.

“Există o reală înţelepciune în această carte. Proaspătă şi clară. Mingyur Rinpoche descoperă ceea ce ar putea fi o legătură esenţială între Buddha, nuroştiinţă şi fizică. El stabileşte cu uşurinţă conexiuni între discipline complexe şi în aparenţă total diferite, invitându-ne la o călătorie vie în lumea spiritului.” – Richard Gere

Născut în 1975 în satul Nubri din Nepal, Yongey Mingyur Rinpoche a urmat o pregătire riguroasă în disciplinele practice şi filosofice ale budismului tibetan, fiind instruit de unii dintre cei mai mari maeştri ai tradiţiei budiste. Începând cu 1998, a început să călătorească prin lume, ţinând seminarii, sfătuind mii de oameni şi întâlnindu-se cu savanţi din domenii foarte diferite, de la neurologie la medicină şi la psihologie.

Yongey Mingyur este, de asemenea, fondatorul Institutului Tergar din Bodhagaya, în India, care are ca scop deschiderea disciplinelor clasice ale tradiţiei budiste către un număr cât mai mare de oameni şi oferirea unui cadru adecvat pentru aprofundarea practicii meditaţiei. Povestirile lui ino­cente, adesea pline de umor, despre greutăţile sale personale au impresionat oamenii de toate credinţele, din lumea întreagă. Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.mingyur.org

Eric Swanson este absolvent al Universităţii Yale şi al Juilliard School. După ce s-a convertit, formal, la budism în 1995, Swanson a fost unul dintre coautorii cărţii Karmapa, The Sacred Prophecy, o istorie a şcolii de gândire Karma Kagyu din cadrul budismului tibetan. Cea de-a doua carte a lui Swanson despre gândirea budistă, What the Lotus Said, este o descriere geografică a călătoriei sale în Tibet, ca membru al unei echipe de voluntari care au pus bazele unor şcoli şi dispensare în regiuni rurale, locuite în mare parte de populaţii nomade.

Principalele repere din cuprinsul cărţii:

PARTEA I. PRINCIPIILE
Capitolul 1 Lumina din tunel
Capitolul 2 Problema este însăşi soluţia
Capitolul 3 Puterea perspectivei
Capitolul 4 Punctul de cotitură
Capitolul 5 Depăşirea dificultăţilor

PARTEA a II-a. EXPERIENŢA
Capitolul 6 Instrumentele transformării
Capitolul 7 Atenţia
Capitolul 8 Înţelegerea deplină
Capitolul 9 Empatia

PARTEA a III-a. APLICAREA
Capitolul 10 Călători pe drumul vieţii
Capitolul 11 O problemă personală
Capitolul 12 Bucuriile înţelepciunii

Mai jos puteţi citi şi un scurt fragement:

“Mintea este, însă, atât de intim legată de felul în care ne raportăm la noi înşine şi la lumea din jurul nostru, încât este dificil să o observi la început. După cum spunea unul dintre profesorii mei, a observa mintea este ca şi cum ai încerca să-ţi vezi faţa fără să ai o oglindă. Ştii că ai o faţă şi probabil că ai o oarecare idee despre cum arată, dar ideea aceea este un pic neclară. Trăsăturile feţei sunt estompate de straturi de impresii care se schimbă permanent, în funcţie de atitudinile noastre, de emoţii şi de alte împrejurări care ne afectează ideea pe care ne-am format-o despre faţa noastră.

În acelaşi fel, ştim că avem o minte, dar însuşirile ei sunt umbrite de gânduri, sentimente şi senzaţii care se suprapun, de gânduri şi sentimente despre gândurile, sentimentele şi senzaţiile noastre, de gânduri, sentimente şi senzaţii despre gândurile sentimentele noastre şi aşa mai departe. Se îngrămădesc unele peste altele precum maşinile implicate într-un accident în lanţ. Trebuie să ascult cu atenţie aceste învăţături despre vid. Nu ascult suficient de concentrat. N-o să învăţ niciodată. Toţi ceilalţi par să asculte şi să înţeleagă. De ce nu pot şi eu? Păi poate pentru că mă doare spatele. Şi nici nu am apucat să dorm prea mult azi-noapte. Dar asta nu ar trebui să conteze, nu? Mintea mea este un vid, la urma urmei. Durerea mea de spate ţine tot de vid. Dar nu pricep. Nu se comportă deloc ca şi cum n-ar exista.” Şi în mijlocul acestui noian de gânduri ar putea să apară ceva fără nicio legătură cu restul: Unde mi-am lăsat telefonul mobil?” sau poate o amintire: Prostia aia pe care am spus-o lui cutare sau cutare acum zece ani — nici acum nu pot să cred că am spus aşa ceva” sau chiar o dorinţă: Ce mi-ar plăcea să mănânc o bucată de ciocolată chiar acum.”

Mintea este mereu activă: face distincţii, evaluează, apoi face alte distincţii în funcţie de evaluările ei şi reevaluează în funcţie de alte distincţii mai noi sau mai rafinate. De cele mai multe ori, ne trezim că suntem captivaţi de toată această activitate. Pare la fel de normal şi de natural ca şi când te-ai uita printr-o fereastră la traficul de pe o stradă aglomerată. Chiar dacă strada pe care locuim nu este deosebit de aglomerată, tot avem tendinţa să privim pe fereastră şi să verificăm cum e vremea. Ninge? Plouă? Este cerul înnorat sau senin? Poate ne deplasăm de la o fereastră la alta ca să aruncăm o privire la curtea din faţă, la curtea din spate, la aleea din mijlocul curţii sau la casa vecinului.

Purtaţi de deprinderea de a privi pe fereastră şi de a ne defini experienţa în funcţie de ceea ce vedem prin această fereastră, nu ne mai dăm seama că fereastra în sine e cea care ne permite să ne uităm afară. A manevra mintea astfel încât să ne observăm mintea chiar cu ajutorul ei este ca şi cum te-ai uita la fereastră în loc să te concentrezi exclusiv la privelişte. Astfel, ajungem treptat să recunoaştem că fereastra şi ceea ce vedem prin ea apar simultan. Dacă ne uităm pe fereastră într-o direcţie, de pildă, vom vedea traficul, norii, ploaia şi aşa mai departe dintr-un anumit unghi. Dacă privim într-o altă direcţie, vom vedea lucrurile puţin diferit: norii pot părea mai aproape sau mai întunecaţi, în timp ce maşinile şi oamenii pot părea mai mici sau mai mari.

Dacă facem însă un pas înapoi şi privim întreaga fereastră, putem începe să recunoaştem aceste perspective limitate sau unidirecţionale ca fiind aspecte diferite ale unei panorame cu mult mai vaste. De la fereastra noastră putem experimenta o gamă practic nelimitată de gânduri, emoţii şi senzaţii trecătoare, însă fereastra în sine nu este afectată în niciun fel.”

Editura: Curtea Veche
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 344
Data apariţiei: noiembrie 2013

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii Curtea Veche, accesând acest link

Preţ: 28 RON

De aceiaşi autori mai puteţi citi şi cartea Bucuria de a trăi. Descifrarea secretului şi a ştiinţei fericirii (apasă link), care a intrat în topul de bestselleruri al New York Times şi a fost publicată tot de Editura Curtea Veche în anul 2009.

Această carte ne arată cum putem să îmbinăm ştiinţa şi practica spirituală pentru a avea o viaţă plină de bucurii şi satisfacţii. Un studiu recent, referitor la efectele meditaţiei asupra creierului, a descoperit că, atunci când subiectul a început să mediteze, activitatea neuronală dintr-o anumită zonă a creierului acestuia, presupusă a avea legătură cu starea de fericire, s-a intensificat într-o incredibilă proporţie de 700%! Subiectul în cauză era călugărul budist Yongey Mingyur Rinpoche, căruia i-a fost atribuită, în revistele Time şi National Geographic, calitatea de „cel mai fericit om de pe pământ”.

Sursa: http://www.curteaveche.ro,  http://www.eusunt.ro/

Alte postări în categoria Spiritualitate:
Suflarea Absolutului – Mooji
Viaţa secretă a lui Dumnezeu – Aaron David
Găseşte-l pe Dumnezeu pretutindeni – Anthony de Mello