Înainte de Eu Sunt. Recunoaşterea directă a Adevărului – Mooji

inainte-de-eu-sunt_mLa Editura Eu Sunt a fost publicată de curând o nouă carte cu învățături ale unuia dintre cei  mai cunoscuți și populari maeștri spirituali, Mooji. Înainte de Eu Sunt este o selecție de dialoguri între Mooji, un inimos maestru spiritual din tradiția Advaita, și cei aflați în căutarea păcii, adevărului și libertății. Uneori plin de umor, alteori înțelegător, câteodată aspru, dar mereu iubitor, Mooji le răspunde interlocutorilor săi la întrebări despre frică, suferință, confuzie, relații, practica spirituală și despre cum să își trăiască viața în liniște. Cuvintele sale sunt o neclintită invitație de a cerceta natura sinelui și de a te abandona în plenitudinea și neantul ființei însăși. Răspunsurile sale încurajează, provoacă și iluminează de fiecare dată.

Iată și cuprinsul acestei cărți:

Cuvânt înainte … xii
Celălalt ghimpe … xvii
Prima întâlnire cu Mooji … xxi

Recunoașterea Sinelui … 1
Întrebarea piranha … 7
Lasă răspunsul și adâncește-te în întrebare … 13
Rămâi Cel fără de formă … 17
A muri înainte de a muri … 23
A trăi suferința experienței … 31
Tărâmul lui „nu știu” … 39
Un joc divin … 47
Ajutorul unui maestru … 51
Cunoașterea trebuie trăită … 57
Eu sunt Acela … 63
Acest „eu” schimbător … 67
Întâi, cunoaște-ți Sinele adevărat … 75
Luptă pentru Aur … 81
Mai subtil decât gândul … 85
Uită de toate astea … 89
Recunoaște că este un vis … 95
Nu există niciun „fel” de a fi … 99
Cine îți trăiește viața? … 105
Adevăratul maestru nu are nicio învățătură … 117
Fii tu maestrul meu! … 123
Singurul hoț din Univers … 129
Acordă toată atenția! … 133
Ceea ce vezi nu este ceea ce sunt … 145
Fii precum spațiul … 151
Să ți se taie capul! … 161
Ai putea spune că tu ești Dumnezeu? … 167
Nimic nu există fără un observator … 171
Neantul care umblă sub forma unei ființei umane … 175
Nu-ți umple mintea cu instrucțiuni … 181
Libertatea de a nu fi „cineva” … 185
Conștiința se joacă de-a Totul … 189
Nu căra nimic cu tine … 197
Nu deschide parașuta prea repede! … 203
Focul descoperirii Sinelui … 209
Încrede-te în grația care te-a adus aici … 213
Pentru cel care cunoaște, nu se întâmplă nimic … 217
Dezbracă-te complet … 221
Cuvinte de rămas-bun … 227
Glosar … 233
Mulțumiri … 237
Despre Mooji … 239
Micuțul val rătăcit … 242

Iată și un fragment din carte:

Nimic nu există fără un observator

Când privesc natura, sunt uluit de splendoarea și măreția ei și mă întreb, de unde vin toate?

De la Dumnezeu. Dumnezeu le creează pe toate. Tatăl meu; doar El creează și menține universul.

Dar creația omului?

Dumnezeu creează omenirea, prin urmare, creația omului este și creația lui Dumnezeu. Totul este Dumnezeu, totul este în Dumnezeu și Dumnezeu este în toate.

De ce vorbești despre Dumnezeu cu „el” și „tatăl”?

Așa este educația mea, nimic mai mult. Dumnezeu nu este nici „el”, nici „ea”, nici tată, nici mamă, pentru că Dumnezeu nu are formă.

Trebuie să credem în Dumnezeu pentru a obține eliberarea?

Nu, credința în Dumnezeu nu este necesară pentru eliberare. Există un mare hadith în Islam: „Cel ce se caută pe sine, îl găsește pe Dumnezeu. Cel ce îl caută pe Dumnezeu, se găsește pe sine.” Așadar, încearcă să îți cunoști propriul Sine. Tu exiști dinaintea cunoașterii credinței și chiar și dinaintea experienței, pentru că poți fi conștient de ele. Sinele tău este primul. Toate formele, ideile și senzațiile apar ulterior; tu ești primul și cel dintâi, căci fără tine, cum ar mai putea fi percepută existența? Sinele tău este anterior formei, însă pentru cunoașterea Sinelui este nevoie de un corp. Nimic nu există fără un observator. Nicio formă nu poate fi martora propriei existențe. Conștiința este sigura care poate percepe și experimenta. Tu ești această conștiință și dincolo de ea, pentru ca până și conștiința poate fi percepută. Ar trebui să reflectezi profund la aceste lucruri.

Și religiile? Par să fie responsabile pentru foarte multă suferință și războaie în lume. Cum poate cineva care pornește un război să îl cunoască pe Dumnezeu?

Uită de toate astea. Aceste preocupări nu te vor ajuta să îți realizezi Sinele. Mintea vrea să știe toate aceste lucruri. Tu nu ești în război acum, ești aici, într-un loc minunat. Bucură-te de ce ai în jur; folosește această șansă să îți descoperi adevărata natură. Dacă este ceva de învățat din război, este că agresiunea izvorăște din necunoașterea Sinelui real. Când mintea descoperă realitatea ultimă, toate ostilitățile interioare și exterioare iau sfârșit. Înțeleptul este singurul exemplu perfect a ceea ce poate deveni omenirea. Căutătorul Adevărului ar trebui să calce pe urmele înțeleptului.”

Editura: Eu Sunt
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 272
Data apariţiei: aprilie 2015

Preţ: 29 RON

Cartea se poate achiziţiona cu reducere, la prețul de 26 RON, de pe site-ul librăriei și editurii Eu Sunt, accesând acest link

Prețul de pe site se poate modifica ulterior.

O altă carte în care vă puteți bucura de învățăturile lui Mooji în formă scrisă este Suflarea Absolutului, publicată tot la Editura Eu Sunt, despre care puteți citi pe blog aici.

Sursa: http://www.eusunt.ro

Alte postări în categoria Spiritualitate:
Calea meditaţiei interioare – Joseph Goldstein, Jack Kornfield
Meandrele minţii – Thich Nhat Hanh
Învăţătura eseniană plină de înţelepciune a lui Iisus – Olivier Manitara

 

 

Remediul suprem – Sri Nisargadatta Maharaj

remediul-suprem_micaDeşi ne apropiem de finalul anului, sunt multe cărţi recent publicate care contiună să ne atragă atenţia. Una dintre acestea este Remediul suprem, apărută la Editura Eu Sunt, care ne oferă posibilitatea de a pătrunde tainele înţelepciunii împreună cu maestrul spiritual Sri Nisargadatta Maharaj.

„În cartea Remediul suprem, Nisargadatta explică în termeni clari şi simpli natura Realităţii Absolute, aşa cum au făcut cândva marii înţelepţi din India antică. Suprema realizare a Sinelui poate fi înţeleasă astfel de orice aspirant sincer care doreşte să îi realizeze esenţa”. – Dr. David Frawley, autor al cărţilor Yoga şi Ayurveda, Vindecarea ayurvedică şi Zei, înţelepţi şi regi

„Robert Powell a adus o mare contribuţie prin editarea Remediului suprem. Nisargadatta Maharaj a fost cel mai mare maestru pe care l-am cunoscut în timpul celor şase ani pe care i-am petrecut în India. [Această carte] mă readuce în prezenţa conştiinţei sale absolute”. – Dr. Stephen Wolinsky, autor al cărţilor Inimi aprinse şi Tao al haosului

Maestru al căii Tantra Nath care a atins realizarea supremă, Sri Nisargadatta Maharaj (1897-1981) a locuit şi a predat într-un mic apartament de la periferia oraşului indian Bombay, unde foarte mulţi conaţionali şi occidentali veneau pentru a-l asculta vorbind. În spiritul înţeleptului Ramana Maharshi, el a prezentat Adevărul suprem al non-dualismului în maniera sa unică, din perspectiva realizării Sinelui. Cuvintele uşor de înţeles, dar pline de putere ale acestui maestru ieşit din comun ne pot revela natura noastră ultimă. La fel ca în cazul maeştrilor zen din vechime, stilul lui Nisargadatta este direct, provocator şi extrem de profund, revelând esenţa şi evitând tot ceea ce nu este absolut esenţial. Remediul suprem nu se adresează celor mulţumiţi de felul în care înţeleg spiritualitatea, ci celor care caută un antidot puternic împotriva inconştienţei.

În continuare găsiţi principalele repere din cuprinsul cărţii:

1. Rămâi neclintit în fiinţă şi orice dorinţă de a fi se va risipi

2. Tot ce a izvorât vreodată din cele cinci elemente este pură ignoranţă

3. Remediul suprem

4. Din clipa în care ştii că exişti, vrei să rămâi în eternitate

5. Cel mai mare miracol este vestea că „EU SUNT”

6. Ceea ce poţi uita nu poate fi ceea ce este etern

7. Tu eşti cel care observă apariţia şi dispariţia conştiinţei

8. Pentru un jnani, totul este divertisment

9. În cele din urmă, trebuie să renunţi la orice asociere cu conştiinţa individuală

10. Nu poţi să-ţi aminteşti Absolutul, pentru că nu îl poţi uita

11. Înţelegeţi-vă propria încarnare

Câteva fragmente din cartea Remediul suprem:

“V: Rămâne un fel de paradox. Când cineva începe contemplarea spirituală a vieții, trebuie luate unele decizii cu scopul de a minimiza sau a reduce activităţile lumeşti, astfel încât să dispună de mai mult timp pentru un asemenea demers. Există totodată un anumit sentiment de urgenţă, probabil cauzat tot de iluzia de a fi această persoană. Însă dacă starea de iluminare impune postura martorului pasiv, cum sunt luate aceste decizii şi cum sunt ele executate?

M: Numai acest concept pe care îl aveţi despre voi, este ceea ce decide. Indiferent dacă el este un om mare, unul important, sau unul umil, indiferent ce decide sau crede că decide, este vorba doar de un concept. Adică individul ca obiect se gândeşte că el decide, când, de fapt, un obiect nu poate decide. Dacă nu înţelege, atunci totul este conceptual. Trebuie înţeles că acest complex corp-minte este un simplu obiect, un fenomen, iar un fenomen nu poate acţiona. Prin urmare conceptul este foarte ancorat în complexul vostru corp-minte.

Nu veţi fi niciodată în stare să înțelegeți natura voastră veritabilă; pentru aceasta, centrul percepţiei trebuie să se schimbe. Dacă acel centru al percepţiei este un fenomen, atunci, indiferent încotro aţi privi, acea privire provine tot din centrul fenomenului. Dacă acest centru al percepţiei nu devine el însuşi Numen, nu veţi avea niciodată vreo idee despre adevărata voastră natură.

Cine a hotărât că eu sunt corpul? Un pur concept. Acest concept se află, bineînţeles, în minte. „Eu sunt corpul” nu este decât un concept. Tot un concept este şi că orice acţiune este înfăptuită de acest corp; asta înseamnă că a avut loc o „obiectivare”, ideea că eu sunt acest obiect, corpul. De atunci încolo apare conceptul că ceea ce face corpul este fapta „mea”. Dar îndată ce acest concept este înţeles — adică imediat ce obiectul este cunoscut ca și obiect, falsul ca fals — atunci treci în postura subiectului. Îndată ce ai adoptat acel punct de vedere, obiectul dispare. Atunci tot ce se întâmplă este văzut ca o apariție în mediul respectiv, fără să te simţi preocupat de asta; nu faci altceva decât să observi.

A fi corpul şi personalitatea individuală înseamnă a fi legat de timp. Intervine o măsură a timpului. Tot acelaşi concept care s-a obişnuit să afirme „eu sunt corpul” va spune „eu m-am născut şi voi muri”. Cine afirmă „eu voi muri”? Numai conceptul. Odată eliberat de concept, subiectul este în afara timpului. Pentru subiect nu există conceptul de spaţiu-timp.

Repet, nu numai că acest concept spune „eu sunt corpul”, dar este totodată conştient că este condiționat de timp; de aceea spune el „eu am să mor”. Însă cel care cunoaşte conceptul nu este condiționat de timp; el este complet separat de concept. Corpul moare. Asta ce înseamnă? Nimic altceva decât că gândul „eu sunt”, acel concept, a dispărut. Nimic nu i se întâmplă celui care trăieşte această experiență.

Cel care ştie că are de-a face cu un concept şi că acesta va dispărea, nu este supus experienţei naşterii, a fericirii sau a nefericirii, nici experienței morţii.

……………………………

În ciuda tuturor strădaniilor voastre, realizarea nu se manifestă din motivul acesta: voi vă identificaţi iar şi iar cu corpul vostru; nu renunţaţi nicicum la această identificare. Dacă nu puteți să consideraţi că sunteți altceva, încercaţi măcar să consideraţi că sunteți forţa vitală. Identificaţi-vă cu forţa vitală şi fiţi ca ea. În afară de forţa vitală, ce altceva contează mai mult în corpul vostru? Nimic; forţa vitală este cea mai importantă.

Am să vă mai dau o bună explicaţie a ceea ce este „mintea”. Toate senzațiile pe care le primiţi prin cele cinci simţuri, tot ce vedeţi, auziţi, gustaţi, etc. toate acestea se află chiar în forţa vitală. Ele sunt, până la urmă, adunate în forţa vitală, sub forma cuvintelor: limbajul minţii. Ceea ce n-aţi auzit niciodată, nu veţi putea rosti. Tot ceea ce se întâmplă prin intermediul organelor celor cinci simţuri, tot ceea ce este cunoscut este „fotografiat” şi acumulat în forţa vieţii. Iar limbajul forţei vitale este mintea.

Voi percepeţi lumea datorită suflului vital. Când percepeţi lumea, voi percepeţi cele cinci dimensiuni sau, mai degrabă, cele cinci aspecte ale tuturor lucrurilor pe care le-aţi perceput și înregistrat prin cele cinci simţuri. Prin urmare, suflul vital constituie cea mai importantă forţă motrice care vă este disponibilă. Când o aveţi, înseamnă că şi voi sunteţi. Această atingere a existenţei individuale — sau conştiinţă, sau sentiment de existenţă — şi forţa vitală există mereu împreună, ambele (ca zahărul şi dulceaţa sa).

Care este natura acestei forţe vitale și a acelui sentiment al existenţei? Ele formează chintesenţa jocului celor cinci elemente. Făcând parte din el, jocul se împlinește prin „eu sunt”. Așa că nu încercați să îl fragmentați. Acea chintesență „eu sunt” înseamnă totul. Când îmbrăţişaţi corpul, adică ideea că „eu sunt corpul” reduceți totalitatea la un fragment. Aceasta este greşeala majoră. Oricare ar fi experienţa voastră, studiaţi-o, înţelegeţi-o, dar întrebaţi-vă cine „fotografiază” toate aceste experienţe. Este cumva suflul vital? Voi unde sunteți în toate astea?

Pentru toate speciile, inclusiv oamenii, această forţă vitală este divină. Ea conţine și acel Ishwara sau principiu al conştiinţei. Voi ar trebui să aflaţi cum să vă fixaţi atenţia asupra acestui suflu vital şi să meditaţi asupra Sinelui. Asta rămâne să descoperiți voi.

Suflul vital este condiţionat sau încătuşat de lanţul numelui. El acceptă numele ca fiind „eu sunt”. Aici e greşeala. Ceea ce s-a eliberat de nume şi de formă este Paramatman. Ceea ce este condiţionat de corp, de minte, de nume şi de formă este numit jiva. Limbajul suflului vital este mintea. Aceasta este forţa motrice a tuturor activităţilor. Aveți vreo întrebare asupra acestui aspect, numai pe tema asta? Este foarte greu de formulat întrebări în faza asta. Dacă puteţi să vă stabilizați în suflul vital aşa cum sunteţi, atunci deveniţi manifestarea. Când suflul vital este condiţionat de corp, voi numiţi asta personalitate. Însă, de fapt, suflul vital este răspândit peste tot; este întreaga manifestare, este universal.”

Editura: Eu Sunt
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 320
Data apariţiei: decembrie 2013

Preţ: 26 RON

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii Eu Sunt la preţul de 23 lei (11% reducere), accesând acest link

Preţul de pe site se poate modifica ulterior.

Sri Nisargadatta Maharaj, considerat astăzi unul din marii întelepţi ai veacului, a trăit o viaţă obişnuită, până la vârsta mijlocie, fără nici cel mai mic semn al sfinţeniei ce avea să urmeze.

Întâlnirea cu Sri Siddharameshwar Maharaj, maestrul spiritual al sectei hinduse Navnath Sampradaya s-a dovedit a fi punctul de cotitură al vieţii lui. Gurul i-a dat o mantra şi instrucţiuni pentru meditaţie. După aceea a început să aibă viziuni şi uneori cădea în transe. Ceva a explodat înăuntrul lui, dând naştere unei conştiinţe cosmice, unui simţământ al vieţii eterne.

În 1937, după ce a trecut dincolo de ideea „eu sunt trupul”, el a dobândit o stare mentală atât de vie, atât de paşnică şi de glorioasă, încât totul i s-a părut a fi lipsit de valoare în comparaţie cu ea: a atins Realizarea de sine.

În perioada cuprinsă între 1938 şi1981, anul stingerii sale din viaţă, Sri Nisargadatta s-a întreţinut cu numeroşi vizitatori din India sau din diverse părţi ale lumii aflaţi în căutarea unui autentic îndrumător spiritual. Cu toate că Maestrul nu avea educaţie, conversaţia lui era iluminată într-un grad extraordinar. Multe dintre dialogurile purtate cu aceste prilejuri au fost adunate în volumul Eu sunt Acela. Dialoguri despre Absolut, publicat de Editura Herald – apasă link

Sursa: http://www.eusunt.ro, http://www.edituraherald.ro

Alte postări în categoria Spiritualitate:
Roşu stacojiu – Povestiri taoiste din China antică – Stuart Wilde
Suflarea Absolutului – Mooji
Viaţa completă a lui Krishna – Mataji Devi Vanamali

Suflarea Absolutului – Mooji

suflarea-absolutului_micaDupă ce am urmărit, de-a lungul timpului, numeroase videoclipuri în care unul dintre cei mai îndrăgiţi maeştri spirituali, Mooji, ne împărtăşeşete din înţelepciunea sa în cadrul satsang-urilor, acum putem avea acces la învăţăturile sale şi prin intermediul unei cărţi, recent publicată de Editura Eu Sunt: Suflarea Absolutului. Dialoguri cu Mooji cu subtitlul: Manifestarea şi nemanifestarea sunt una, din colecţia Aici şi Acum.

În această carte, Mooji te invită să priveşti în tine aşa cum nu ai mai făcut-o niciodată. Dintre toate subiectele dezbătute de fiinţele umane, singurul fapt indiscutabil este că existăm.  Însă nu ne întrebăm niciodată: Ca ce anume existăm? În această carte, Mooji îţi va împinge mintea dincolo de disputele conceptuale, în claritatea vibrantă a Negândirii.

„ÎN FIECARE DIMINEAŢĂ TE TREZEŞTI DIN VIS; DAR, CA SĂ FII LIBER, TREBUIE SĂ TE TREZEŞTI ŞI DIN STAREA DE VEGHE.” (MOOJI)

Din cuprinsul cărţii:

Advaita – Calea fără cale
Bomba cu ceas ticăie
Cheia care deschide toate uşile
Când Sinele este văzut
Eşti perfect aşa cum eşti
Trebuie să guşti din asta!
Ambasador al libertăţii
Scoate mintea din priză
Amăgirea conştiinţei
„Dar apoi…”
Lasă ca sacul de dormit „Eu” să se deschidă
Sămânţa „Eu Sunt”
Mai subtil decât spaţiul
Întâlnire cu Buddha
Fii mierea
Când durerea şi pacea sunt una
Caviarul fiinţării
Fiinţa originară
Ascuns în perna lui Dumnezeu
Îndepărtează cataracta de pe ochii „Eului”
Oriunde mă aflu, sunt linişte
A fi Acela fără de trecut
Jargonul uniunii
Renunţă la firmă
„Eu” este chemat în boxa martorilor
Poate observatorul să fie observat?
De neatins
Amnezia în Fiinţă
Înecat la mal
Însărcinată cu tine însăţi
Somnul conştient
Satsangul este oglinda Sinelui
A privi din libertate
Ultima mea întrebare
Suflarea Absolutului
Cine este Mooji?
Despre Arunachala

Mai jos puteţi citi şi un fragment din carte:

AMĂGIREA CONŞTIINŢEI

“Controlul este o obsesie a Conştiinţei atunci când aceasta se identifică cu ceva. Identificarea cu corpul face Conştiinţa să se simtă vulnerabilă. Ştie că acest corp este trecător, că poate fi rănit şi că este supus durerii, bolii şi îmbătrânirii. Prin urmare, în identificarea sa cu corpul, Conştiinţa consideră că şi ea poate fi rănită sau poate muri. In plus, atunci când Conştiinţa se identifică cu mintea, are loc un aparent transfer de responsabilitate. Ce este în grija Conştiinţei – bunăstarea corpului, confortul, acţiunile şi situaţiile – acum par să fie în sarcina minţii limitate.

Acesta este modul în care Conştiinţa ajunge să se confrunte cu vinovăţia, ruşinea, remuşcările şi anxietatea. Ea se teme să nu facă ceva greşit, îi e frică să nu facă o alegere „greşită”, sau  să nu piardă ceva ce îi linişteşte această permanentă şi fundamentală teamă de vulnerabilitate, sau visează la lucruri care să-i atenueze această frică. Percepţia minţii despre viaţă se ţese în jurul luptei cu aceşti factori corporali şi, cât timp există identificare, Conştiinţa este aparent prinsă în această luptă.

Tu, Conştiinţa, ai nevoie de acest corp pentru a continua să guşti şi să experimentezi, dar nu este necesar să te identifici cu el. Fără identificare, corpul va fi în continuare acolo, iar această obsesie a controlului va dispărea.

Corpul este complet nevinovat în toate acestea. El este acolo prin decret divin şi îşi face treaba lui. Corpul nu ştie că el eşti tu. Ceva din interior consideră corpul ca fiind „eu” şi îi dă un nume.

Mintea trebuie să aibă ceva cu care să te ameninţe pentru a te ţine ostatic. Trebuie să existe ceva ce vrei sau ce nu vrei pentru ca mintea să te convingă să-i asculţi avertismentele false, cum ar fi: „Dacă nu faci asta, se va întâmpla ceva neplăcut.” De multe ori există frica de schimbare, pentru că mintea îşi imaginează că ceea ce nu ştie sau ce nu a programat, ar fi negativ. Ar fi un fel de pierdere, o involuţie sau un pas înapoi. Şi toate acestea ar putea duce la anihilare, adică exact ceea ce mintea încearcă să evite în permanenţă.

Fii îndrăzneţ cu viaţa, spune: „Bine, fă-mă cerşetor pe stradă dacă asta doreşti, dar voi fi un cerşetor liber.” Şi atunci vei vedea de unde vine frica. Poţi s-o faci? Alţii au făcut-o şi au descoperit că o frică pe care ai înfruntat-o este ca o fantomă care dispare în lumina curajului şi dorinţei lor de a vedea cu adevărat.

Frica este întotdeauna mai mare decât realitatea. Ea apare din cauza lipsei de încredere. Tu crezi că poţi avea grijă de tine mai bine decât Dumnezeu. Te temi că ceea ce Dumnezeu a planificat pentru tine nu este ceea ce vrei. Acest lucru este probabil adevărat, pentru că visele pe care le avem sunt limitate la ceea ce ştim despre viaţă şi despre noi înşine, ceea ce este infim pe lângă vastitatea Existenţei. Când lăsăm la o parte ceea ce credem că ne va face fericiţi, lăsăm Graţia să respire şi creăm spaţiul pentru ca lucruri mai măreţe şi mai frumoase decât ne-am imaginat noi vreodată, să se întâmple.

Însă această nevoie aparentă de a controla, teama de a pierde controlul şi presupusa detaşare de el sunt, şi ele, tot jocul Conştiinţei, deoarece nu există niciun individ în afara acestei Conştiinţe care să decidă sau să acţioneze contrar dorinţei permisive ale Conştiinţei. Totul este Conştiinţă. Fiinţele umane şi activitatea lor sunt un efect, nu o cauză a Conştiinţei. Reflectaţi la asta.”

Editura: Eu Sunt
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 230
Data apariţiei: noiembrie 2013

Preţ:  26 RON

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii Eu Sunt la preţul de 23 lei (11% reducere), accesând acest link

Preţul de pe site se poate modifica ulterior.

Sursa: http://www.eusunt.ro

Alte postări în categoria Spiritualitate:
Shambhala. Calea sacră a Războinicului – Chögyam Trungpa
Splendoarea ascunsă – OSHO
Ashtavakra Gita – Sutrele realizării sinelui

 

Îmbunătăţeşte-ţi viaţa conjugală… într-o prezentare amuzantă – Mark Gungor

imbunatatesteti-viata-conjugala-micaBazată pe seminarul extrem de popular al lui Mark Gungor cu acelaşi nume, cartea Îmbunătăţeşte-ţi viaţa conjugală… într-o prezentare amuzantă porneşte de la succesul enorm pe care l-a avut Gungor în consilierea a zeci de mii de cupluri, ale căror membri afirmă nu de puţine ori că acesta le-a îmbunătăţit relaţia conjugală, sau chiar le-a salvat căsnicia. Prin amestecul său unic de umor şi onestitate (de tip spune-lucrurilor-pe-nume), Mark Gungor ajută cuplurile să se înţeleagă mai bine, distrându-se în acelaşi timp.

Prin explorarea unei ample varietăţi de subiecte, printre care se numără mitul „sufletelor pereche”, funcţionarea diferită a creierului masculin prin comparaţie cu cel feminin, nivelele conflictuale ale libidoului la bărbaţi şi la femei, şi necesitatea absolută a iertării, Gungor demonstrează că secretul fericirii conjugale nu este romantismul sau destinul, ci cunoaşterea şi efortul asiduu.

Cuplurile trebuie să muncească din greu pentru a-şi menţine relaţia şi pentru a deprinde abilitatea de a o face să funcţioneze armonios. Cu cât ele amână mai mult să deprindă aceste abilităţi, cu atât mai mari sunt şansele ca relaţia lor să se destrame. Gungor le uşurează însă sarcina şi le ajută să îşi ducă relaţia pe un nivel superior.

Mark Gungor este pastor, vorbitor motivaţional, autor, muzician şi conduce organizaţia Laugh Your Way America. Împreună cu soţia sa Debbie are doi copii şi, de asemenea, trei nepoţi. Trăieşte în Green Bay, Wisconsin, unde este pastor al Celebration Church.

Fondată în anul 2003 de către Mark Gungor, Laugh Your Way, America! este o organizaţie creştină care consideră că familiile şi căsniciile sănătoase sunt fundaţia unei societăţi funcţionale, iar umorul este una dintre cele mai importante căi pentru a atinge inimile oamenilor şi a-i stimula să se deschidă în faţa unor idei noi. Îmbinând umorul cu învăţături şi principii de viaţă biblice, această organizaţie poate transforma prin învăţăturile sale vieţile oamenilor, într-un mod permanent şi pozitiv.

Cuprinsul cărţii este detaliat în continuare:

Partea I: Principii generale

1. Partenerul de viaţă perfect
2. O perspectivă corectă asupra unei căsnicii reuşite

Partea a II-a: Legile fizicii căsniciei

3. Fizica oricărei căsnicii
4. Legea numărul unu: Bărbaţii şi femeile nu sunt creaţi egali
5. Legea numărul doi: Bărbaţii şi femeile gândesc diferit
6. Legea numărul trei: Bărbaţii şi femeile comunică diferit
7. Legea numărul patru: Bărbaţii şi femeile îşi doresc lucruri diferite
8. Legea numărul cinci: Femeile dăruiesc, bărbaţii primesc
9. Legea numărul şase: Legea dorinţei
10. Legea numărul şapte: Legea iubirii

Partea a III-a: Sex, minciuni şi Internet

11. Ce are a face sexul cu căsnicia?
12. Războaiele dintre sexe
13. Cele cinci secrete ale unei vieţi sexuale fantastice
14. Pasiunea necontrolată
15. Nu te masturba
16. Puterea primelor impresii

Partea a IV-a: Până când moartea ne va despărţi

17. Luptă corect
18. Căsniciile de tip „scutec de pânză”
19. Idolii americani
20. Mitul divorţului
21. Butonul de resetare

Editura: Eu Sunt
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 320
Data apariţiei: octombrie 2013

Preţ: 35 RON

Cartea se poate achiziţiona la preţul de 31 RON (11% reducere) de pe site-ul Editurii şi librăriei Eu Sunt, accesând acest link

Preţul de pe site se poate modifica ulterior.

Sursa: http://www.eusunt.ro

Mai los găsiţi şi alte cărţi care să vă inspire pentru a construi şi menţine o relaţie de cuplu durabilă, care să poată oferi împlinire ambilor parteneri:

NLP şi relaţiile de cuplu. Strategii simple pentru a vă face relaţiile să funcţioneze de Robin Prior şi Joseph O’Connor (Editura Curtea Veche) – link

Deşi viaţa de unul singur sau într-o relaţie nereuşită poate fi satisfăcătoare, o relaţie funcţională reprezintă pentru cei mai mulţi oameni piatra de temelie pe care este construit restul vieţilor lor. Pentru mulţi, parteneriatul, dragostea, camaraderia, încrederea şi intimitatea sunt vitale, la fel ca aerul şi apa. Relaţiile satisfăcătoare nu constituie un teritoriu rezervat celor bogaţi, faimoşi, talentaţi sau privilegiaţi, iar aceste avantaje nu facilitează cu nimic relaţiile reuşite. Toată lumea poate forma parteneriate care să aducă plăcere si satisfacţie, după cum puteţi afla din această carte.

Cât de compatibili sunteţi? Manualul relaţiilor de Allan Pease şi Barbara Pease (Editura Curtea Veche) – link

Având o experienţă de mai bine de 30 de ani de cercetare în domeniul relaţiilor umane, urmărind felul cum acestea funcţionează sau eşuează, Allan & Barbara Pease sunt mereu rugaţi să ofere sfaturi sau trucuri din care partenerii să-şi dea seama cum progresează relaţia lor. În această carte amuzantă de teste, soţii Pease pun la dispoziţie o serie de chestionare care abordează toate aspectele importante ale felului în care interacţionăm. Cartea este o combinaţie ingenioasă de cunoştinţe de specialitate şi trucuri practice, care vă va ajuta să vă îmbunătăţiţi relaţia de iubire şi să râdeţi în timp ce învăţaţi.

De ce bărbaţii au nevoie de sex, iar femeile de dragoste de Allan Pease şi Barbara Pease (Editura Curtea Veche) – link

Allan şi Barbara analizează aici cu maximă sinceritate şi cu o doză considerabilă de umor gândirea bărbaților şi a femeilor față de sex şi dragoste, explicând diferența de viziune dintre cele două tabere. Bazându-se pe cercetări despre creier, pe noutăți din psihologie şi pe statistici relevante, soții Pease transpun descoperirile ştiinţifice de ultimă oră într-un limbaj accesibil, abordând fără menajamente un subiect de mare interes pentru majoritatea oamenilor — sexul!

Creează un cuplu durabil. 5 secrete ale fericirii în doi de Anne Sauzede-Lagarde şi Jean-Paul Sauzede (Editura House of Guides) – link

Noţiunile-cheie dezvăluite de autori într-un limbaj accesibil, eliberat de tot soiul de termeni ştiinţifici vor ajuta membrii oricărui cuplu să-şi înţeleagă mai bine relaţia şi să-şi construiască fericirea în doi. Ideea copilărească a iubirii eterne şi intense ca-n prima zi este înlocuită cu o abordare mai pragmatică, ce tratează cuplul ca un organism viu, care se naşte, creşte, se dezvoltă, trece prin tot felul de crize, se hrăneşte, se maturizează şi… moare sau se menţine, pentru cei care au învăţat să se cunoască şi să se accepte atât pe ei, cât şi pe jumătatea lor.

Alte postări în categoria Iubire şi relaţii:
De ce el? De ce ea? – Helen Fisher