Întâlnire cu Venerabilul JAMPA LUNGTOG

afis_jampa_web micaIn perioada 8-11 noiembrie, Venerabilul Jampa Lungtog, reprezentant al Centrului de Inalte Studii Tibetane „Rabten Choeling”  din Elvetia, va reveni in Romania la invitatia adresata de Centrul „Seeds for Happiness”. Cu prilejul acestei vizite, Universitatea Spiru Haret, Asociația Romana de Psihologie Transpersonala, Editura Herald si Centrul Seeds for Happiness au onoarea de a va invita la conferinta publica „EDUCATIE SI CUNOASTERE IN EST SI IN VEST” vineri, 8 noiembrie 2013, orele 19.00, la sala Studio a Universitatii „Spiru Haret” din Bucuresti (zona Universitate, intrarea din strada Doamnei nr. 13).

INVITATI:
– Conf.univ.dr. Laura Goran – prorector Universitatea „Spiru Haret”
– Irina Szasz – jurnalist si scriitor
– Dr. Ionel Mohirta – director executiv al Asociatiei Romane de Psihologie Transpersonala
– Mihai Popa-Radu – fondator al Centrului „Seeds for Happiness”
– Aurelian Scrima – directorul editurii Herald
Moderator: Dr. Matei Georgescu – conf. univ., realizator de emisiuni pentru TV H

Tematica „EDUCATIE SI CUNOASTERE IN EST SI IN VEST” va fi prezentata de invitatii la eveniment din abordari culturale multiple. Jampa Lungtog ofera publicului o sesiune de intrebari si raspunsuri de 45 de minute in continuarea expunerilor. Conferinta este o oportunitate de a interactiona, de a cunoaste si de a asculta invataturile unui reprezentant european de marca al budismului tibetan.

Vizita lui Jampa Lungtog se continua la Bucuresti pe parcursul intregului week-end cu doua sesiuni de lucru organizate de Centrul Seeds for Happiness.

JAMPA LUNGTOG la București

Venerabilul Jampa Lungtog a vizitat Romania de mai multe ori, in calitate de invitat al Centrului Seeds for Happiness, cu sustinere din partea editurii Herald si a Centrului Compassionate Wisdom. Este una dintre prezentele buddhiste care intretin o continua predare a invataturii tibetane in Romania si in intreaga Europa.  Absolvent de studii superioare tehnice la Zurich, in 1977 isi incepe cursurile de limba tibetana la manastirea budista situata in apropierea lacului Geneva, sub indrumarea lui Geshe Rabten. A desfasurat activitate de traducator pentru o serie de importanti lama, inclusiv pentru Sanctitatea sa Dalai Lama, in perioada 1979-1995. In 1981 este implicat in deschiderea Manastirii Budiste Tashi Rabten din Austria. In prezent este traducatorul si unul dintre discipolii apropiati ai Maestrului Gonsar Tulku Rinpoche.

„Venerabilul JAMPA LUNGTOG este un exemplu special al imbinarii a ce are mai bun de oferit Orientul si Occidentul: o minte foarte lucida, un discernamant impecabil, o logica <<de fier>>, toate infasurate si oferite cu compasiune, modestie si dorinta de a ajuta.” Mihai Popa Radu, Centrul Seeds for Happiness

„Venerabilul Jampa Lungtog este un amestec de bunatate si de claritate in gandire, astfel incat orice intalnire cu el devine memorabila. Cotidianul Adevarul

Despre Centrul pentru Înalte Studii Tibetane din apropierea lacului Geneva, Elveția
http://www.rabten.eu/visitSwiss_en.htm

Centrul Rabten Choeling, de unde soseste Jampa Lungtog, este situat la 820 de m altitudine deasupra nivelului marii, mult deasupra lacului Geneva, in coasta Muntelui Pelerin, cu o magnifica priveliste catre  alpi. Centrul este un institut pentru inalte studii tibetane si o autentica manastire buddhista unde isi desfasoara activitatea 30 de calugari si 5 calugarite, alaturi de 20 de studenti. Este o scoala internationala cu elevi din 14 tari. Calugarii urmeaza regulile Vinaya si practica rugaciunile zilnice si riturile monastice: confesiunile, perioadele de retragere ascetica si puja lunare.

ORGANIZATORI: Universitatea „Spiru Haret”, Editura Herald, Centrul Seeds for Happiness, Asociatia Romana de Psihologie Transpersonala si Asociatia Compassionate Wisdom

PARTENERI MEDIA: Tv H, Romania Libera, Radio Romania Cultural, Sapte Seri, Alternative Sciences Association „Learn and Act Big”, Bookblog, Fundatia Calea Victoriei, DelMar Travel, AstroCafe, RomaniaPozitiva.ro, Traieste Constient

CONTACT: Claudia Damoc, 0721269590, info@seedsforhappiness.ro

Intrarea la eveniment este libera!

Scopul sufletului, în cărţi şi în viaţă

Cel mai important lucru pentru un om, indiferent dacă el conştientizează sau nu, este ca viaţa lui să aibă un scop, un sens. Atunci când ne dorim mai mult decât orice să descoperim şi să împlinim acest scop şi facem tot ce ne stă în putinţă pentru aceasta, putem spune că am valorificat din plin şansa pe care ne-a oferit-o această viaţă.

Scopurile pe care şi le propune sufletul pot fi interioare sau exterioare. Despre scopurile exterioare, cele care se referă la împlinirea menirii prin rezultatele muncii noastre, am scris în articolul Să ne împlinim menirea în viaţă cu ajutorul cărţilor.

În continuare, vom descoperi care ar putea fi scopurile interioare ale sufletului. Acestea se pot referi la lecţiile pe care el doreşte să le înveţe, la calităţile pe care doreşte să şi le dezvolte, la tiparele distructive pe care vrea să le depăşească, la experienţe pe care şi la asumă pentru a ajuta alte suflete apropiate să îşi îndeplinească scopurile lor, practic la tot ceea ce poate omul să facă pentru ca adevărata sa natură iubitoare să iasă la suprafaţă şi să se manifeste cu cât mai multă putere.

Toate acestea au ca rezultat şlefuirea diamantului divin al sufletului nostru, înlăturarea treptată a tuturor petelor de întuneric cu care tot noi înşine ne-am acoperit, prin alegerile lipsite de iubire faţă de noi şi de alţii pe care le-am făcut în alte vieţi sau în aceasta. Este un proces de vindecare, de redescoperire a adevăratei identităţi şi de eliberare a unor trăsături de caracter, convingeri sau sentimente care aparţin trecutului şi care în prezent nu ne mai folosesc. Este necesară însă conştientizarea acestora şi dorinţa de a le depăşi, de a reacţiona în alt mod, de a ne schimba.

Primul pas este a înţelege şi a simţi din adâncul sufletului că viaţa trebuie să aibă şi un alt scop decât clasicele activităţi de urmare a unei cariere, întemeierea unei familii, achiziţionarea de bunuri, petreceri cu prietenii etc. Atunci când simţim în interiorul nostru că trebuie să fie mai mult decât atât, că toate acestea nu oferă suficient sens vieţii noastre, sufletul ne va ghida spre acele ocazii, persoane, cărţi, împrejurări, orice este necesar pentru a descoperi ce avem nevoie să vindecăm şi să învăţăm. Aceste situaţii vor fi însă, de multe ori, dificile şi dureroase.

Este important să fim deschişi pentru a înţelege şi să nu ne considerăm victime ale împrejurărilor atunci când ni se pare că ceea ce se întâmplă este un lucru negativ, pe care nu îl putem controla. În lipsa acestei conştientizări, este posibil să repetăm mereu aceleaşi greşeli şi tipare, fără să învăţăm mare lucru din ele şi alegându-ne numai cu suferinţa. Orice se întâmplă are un scop şi un mesaj important, pe care trebuie să încercăm să-l înţelegem, dacă vrem să progresăm şi să lăsăm durerea în urmă.

Atitudinea cu care abordăm experienţele vieţii este esenţială. Oricât de nedreptăţiţi de soartă ni s-ar părea că am fi, sufletul nostru vrea să ne vindecăm de orice negativitate, să încercăm să scoatem la lumină ce avem mai bun în noi (şi cu siguranţă că avem) şi să facem faţă problemelor care apar prin acceptare, iubire şi înţelegere faţă de ceilalţi, încredere în puterea pe care o avem de a trece peste obstacole şi certitudinea că ceea ce se întâmplă are un sens, pe care poate nu îl înţelegem în acel moment, dar care ne va fi revelat ulterior.

Această temă a scopului sufletului este abordată şi de autorii unor cărţi, care ne pot fi de un real folos în încercarea noastră de a da un sens întâmplărilor prin care trecem. Iată în continuare câteva dintre acestea:

Prin ochii sufletului de H. Ronald Hulnick şi Mary Hulnick

Prin ochii sufletuluiÎn această carte sutem îndrumaţi să adoptăm un nou mod de a aborda experienţele vieţii, mai ales pe cele dureroase, şi anume privind tot ceea ce ni se întâmplă “prin ochii sufletului”. Astfel, este mult mai folositor să abandonăm atitudinea de victimizare şi resemnare plină de suferinţă, înlocuindu-le cu o orientare de învăţare către viaţă, care ne poate ajuta să tragem învăţăminte şi să ne transformăm pe noi înşine în urma situaţiilor prin care trecem.

Autorii ne oferă o serie de principii, instrumente practice şi soluţii, care ne pot ajuta să trecem la o percepere a realităţii bazată pe viziunea sufletului. Vom putea astfel să descoperim şi să explorăm cum arată viaţa din contextul realităţii Sufletului şi să înţelegem cum să folosim această conştientizare pentru a trăi o viaţă mai împlinită.

De asemenea, vom fi capabili să ne eliberăm „de toate suferinţele emoţionale care rezultă, în mod inevitabil, dintr-o perspectivă a unui sine mărunt, centrat pe ego şi predispus la judecată” şi să învăţăm “cum o abordare centrată pe suflet are ca rezultat iubirea, bucuria, compasiunea, acceptarea şi pacea”.

Iată ce spun despre această carte câţiva autori cunoscuţi:

„Profesorii Ron şi Mary Hulnick ajută la naşterea a ceva de o importanţă imensă – un răspuns la foamea spirituală pe care o simt milioane de oameni, în aceste timpuri. Dacă doriţi să înlocuiţi acel gol chinuitor din viaţa voastră, cu un sentiment de scop şi împlinire, Prin ochii sufletului este ghidul pe care l-aţi căutat. Scrisă într-un limbaj clar, această carte este o piatră preţioasă şi nu putea fi concepută decât de două persoane a căror viaţă debordează de experienţă şi înţelepciune.“ – Larry Dossey, M.D., autorul lucrărilor Puterea premoniţiilor şi Cuvinte vindecătoare

„Prin ochii sufletului este lucrarea a doi profesori maeştri, unii dintre cei mai buni din lume. Ron şi Mary Hulnick ne dau o metodă şi un set de principii, pe care le putem folosi nu numai ca să ne depăşim reacţiile egotice, problemele şi fricile, dar şi ca semnale de la sufletele noastre în privinţa a ce şi cum putem învăţa. Fiecare problemă este un semnal la trezire. Devenim conştienţi de sufletele noastre, atunci când aplicăm problemele Sufletului pentru a rezolva problemele egoului. Aceasta reprezintă evoluţie conştientă de sine, dusă la maximum. Este o lucrare vitală pentru noi.“ — Barbara Marx Hubbard, autor, educator şi fondator al Fundaţiei pentru Evoluţie Conştientă

“Ron şi Mary Hulnick sunt adevărate comori în domeniul învăţării transformaţionale. Acum, prin această carte remarcabilă, ei ne dau un manual din care să învăţăm cum să trăim în Spirit. Iubirea şi dedicarea lor pentru ca noi să ne eliberăm cel mai înalt potenţial, reies din fiecare pagină. Citiţi Prin ochii sufletului şi simţiţi-i magia.” — Kathleen şi Gay Hendricks, autorii cărţii Iubire conştientă

Editura: For You
Pentru achiziţionarea acestei cărţi accesaţi acest link

Lecţiile şi scopul sufletului de Sonia Choquette

Lectiile si scopul sufletuluiSonia Choquette este o scriitoare renumită în întreaga lume, povestitoare, vindecător vibraţional şi instructor spiritual al celui de-al şaselea simţ, căutată pe plan internaţional, pentru îndrumarea, înţelepciunea şi capacitatea ei de a vindeca sufletul. Este autoarea a nouă cărţi de mare succes, inclusiv Întreabă-ţi ghizii şi Ai încredere în propriile instincte, ca şi a numeroase programe audio şi pachete de cărţi de divinaţie. Sonia a studiat la Universitatea din Denver şi la Sorbona, în Paris şi deţine un doctorat în metafizică, obţinut la Institutul American de Teologie Holistică. Locuieşte în Chicago, împreună cu familia ei.

Conţinutul cărţii Lecţiile şi scopul sufletului a fost primit prin channeling, de către Sonia Choquette, de la ghizii ei spirituali, Emisarii celei de a treia raze. Aceste entităţi de lumină, extrem de evoluate şi iubitoare, acţionează în mod special pentru a aduce clarificări, îndrumări şi sprijin tuturor sufletelor, ca să putem învăţa să devenim maeştri creativi ai vieţii pe care intenţionăm să o trăim pe Pământ.

Ghizii spun că Pământul este o „şcoală a sufletelor” şi că suntem aici pentru a învăţa câteva tehnici, ca să ne atingem scopul. Însă nu suntem aici doar ca să învăţăm aceste 22 de lecţii de bază ale sufletului, ci, după cum ne spun ghizii, să trecem prin patru stadii: elev, ucenic, calfă şi maestru. Fiecare lecţie este prezentată în aşa fel, încât oricine, la orice nivel ar fi, să poată urma instrucţiunile.

Iată ce spunea autoarea pentru a ne îndruma să încercăm să învăţăm din experienţele vieţii:

„Atunci când admiteţi că voi vă planificaţi desfăşurarea experienţelor, în scopul de a vă facilita dezvoltarea sufletului, viaţa încetează să mai pară atât de descurajantă, haotică şi înfricoşătoare. În loc de asta, ea se transformă într-o potenţialitate complexă.”

„Doar atunci când vă amintiţi că sunteţi o fiinţă spirituală veşnică, care trăieşte într-un trup trecător şi că vă aflaţi aici, pe planetă, ca să faceţi experienţe şi să învăţaţi să creaţi cu responsabilitate, absolut orice lucru capătă un sens.”

Urmând această cale, ni se deschide drumul spre a trăi ca fiinţe spirituale, care nu mai sunt constrânse de tiparele negative, ce ne leagă de egoul nostru. Aceste instrucţiuni rup, cu rapiditate, barierele şi îi vorbesc direct sinelui nostru autentic. Ghizii spun foarte clar că acum este timpul să ne învăţăm lecţiile, să ne deschidem inimile şi să ne ridicăm vibraţiile pe planul pământesc.

Editura: For You
Pentru achiziţionarea acestei cărţi accesaţi acest link

Suflete curajoase de Robert Schwartz

Suflete curajoaseAutorul ne propune aici o abordare a lecţiilor sufletului care ne conduce înainte de începutul vieţii noastre, în acea perioadă petrecută în lumea spirituală, în care chiar noi înşine, împreună cu ghizii spirituali, facem un plan şi stabilim încercările prin care urmează să trecem în următoarea viaţă.

Atât de des, când se întâmplă ceva „rău”, ni se pare că este o suferinţă fără sens. Dar ce-aţi zice dacă cele mai grele experienţe ale voastre au, de fapt, o mulţime de scopuri ascunse – scopuri pe care voi înşivă le-aţi planificat, înainte de a vă naşte? Este oare posibil ca voi să vă fi ales condiţiile, relaţiile şi întâmplările din viaţă? Această carte ne ajută să înţelegem că este mai mult decât posibil şi că  nimic nu ni se poate întâmpla fără ca noi să fi acceptat acel lucru la nivel de suflet.

În această carte găsim relatările a zece persoane care şi-au planificat dinainte de naştere să aibă experienţa unor încercări majore de viaţă. Lucrând cu patru mediumuri şi channelori înzestraţi, autorul Robert Schwartz descoperă ce au ales ele – şi de ce. El prezintă şedinţe reale de planificare de dinainte de naştere, unde sufletele discută despre ceea ce speră să experimenteze în viitoarele vieţi. Astfel, autorul deschide o fereastră prin care putem vedea lumea de dincolo, unde, în calitate de fiinţe eterne, ne proiectăm atât încercările vieţii, cât şi eventualele succese.

Prin aceste relatări remarcabile despre planificarea de dinainte de naştere, vom putea afla:
– de ce fiecare dintre noi decide să treacă prin experienţe cum ar fi boala, moartea unei persoane dragi şi accidente;
– cum noi înşine, în calitate de suflete, ne creăm planul de viaţă;
– cum putem folosi în mod conştient încercările, pentru a ne cultiva evoluţia spirituală;
– oamenii din viaţa noastră – inclusiv părinţii şi copiii – se află lângă noi, deoarece le-am cerut asta şi, fiind motivaţi de iubirea ce ne-o poartă, ei joacă rolurile pe care noi le-am scris pentru ei;
– cum să înlocuim sentimentele de mânie, culpabilitate şi vină, cu cele de iertare, acceptare şi pace;.
– cum să apreciem mai mult viaţa şi să fim mai recunoscători pentru ea, ca proces de evoluţie şi de extindere a sufletului.

Autorul ne avertizează că personalitatea noastră are cu adevărat liber arbitru, iar încercările planificate pot fi acceptate sau respinse. Însă respingerea lor nu ne va scuti de a învăţa lecţia respectivă, poate prin situaţii de viaţă chiar mai dificile decât cele pe care le-am respins. Înţelegerea faptului că încercările prin care trecem sunt planificate şi acceptate de noi înşine ne poate ajuta să facem mult mai uşor anumite alegeri şi să acţionăm cu iubire şi compasiune, în loc de mânie şi amărăciune.

Editura: For You
Pentru achiziţionarea acestei cărţi accesaţi acest link

Cu siguranţă mai există şi alte cărţi care ne pot ajuta să ne descoperim scopurile sufletului şi să dăm astfel un sens mai profund vieţilor noastre, chair şi atunci când ne este greu. Dacă voi aţi citit şi altele, puteţi lăsa un comentariu, pentru a ne bucura cu toţii de această cunoaştere!

Sursa cărţilor: http://editura-foryou.ro

Alte postări în categoria Articole:
Cărţi care dezleagă misterul lumii de dincolo
Cunoaşterea de sine – Lobsang Rampa
Să ne împlinim menirea în viaţă cu ajutorul cărţilor!

Focul din adâncuri. Civilizaţia Cucuteni – Virgil Vasilescu

focul-din-adancuri---vasilescuÎn cartea sa, recent apărută, autorul Virgil Vasilescu ne prezintă lumea demult apusă a strămoşilor noştri care au întemeiat una dintre cele mai vechi culturi din Europa, ce marchează trecerea de la epoca pietrei şlefuite la cea a meşteşugurilor, şi anume cultura Cucuteni.

Ceramica din cultura Cucuteni este unică în Europa, găsindu-se unele asemănări, destul de pregnante, doar între ceramica Cucuteni și o ceramică dintr-o cultură neolitică din China. Între cele două culturi este o distanță de timp foarte mare, cea din China apărând după circa un mileniu față de cea de la Cucuteni.

Iată ce putem citi în prezentarea acestei cărţi:

Se spune că scrierile sacre şi odoarele nu se scot din locul întâi statornicit. Şi dacă o mână blestemată a împlinit fapta nelegiuită, o altă mână trebuie să îndrepte stricăciunea…

Când şi-a ridicat privirile spre cer, omul – acea fiinţă năstruşnică între vieţuitoarele pământului – s-a oprit în contemplare asupra razelor blânde ale Soarelui. Era în paleoliticul mijiociu, în musterian, între mileniile de la 100 la 40, când preocuparea pentru obţinerea hranei îl determina să-şi construiască unelte, să-şi protejeze corpul împotriva gerurilor mari, să-şi caute sprijin în dese clipe de neputinţă.

Poate şi aceste preocupări zilnice au contribuit la dezvoltarea activităţii nervoase superioare, la extinderea capacităţii de a gândi logic, de a raţiona, căci şi gândirea logică şi vorbirea, tot în această perioadă şi-au marcat începuturile.

Se poate spune că omul a devenit OM odată cu organizarea primelor rituri ale despărţirii de înaintaşi, deoarece o asemenea măsură presupunea şi atunci un scenariu, o ordine a desfăşurării etapelor, un spaţiu pentru cinstire, o undă de speranţă.

Derularea desfăşurării despărţirii, după un scenariu anume, a demonstrat capacitatea omului de a-şi imagina o viaţă veşnică, precum şi dorinţa de a lungi pe cea terestră în apropierea celor cu care a trăit. Atunci s-a creat un suport al speranţei, o entitate protectoare concretizată în conturul fierbinte al Soarelui. Astfel, preocuparea pentru cinstirea înaintaşilor a marcat faza precredinţelor, etapa căutării entităţilor spirituale…

In ritualul marii despărţiri, în aceeaşi perioadă a precredinţelor, pigmentul roşu, ocrul ca semn al Soarelui şi vieţii terestre a ocupat un loc important în contextul manifestărilor spirituale empirice…

Mai jos găsiţi şi cuprinsul cărţii:

Cap. I: Primele Zidiri

REFLECTE
SALT CALITATIV
SCRUTÂND LUMINA
ÎNTÂI CERUL
TREI MAGISTRALE
EUROPA VECHE
SPAŢIUL CARPATIC
CERCURI CONCENTRICE

Cap. II: La anul „Facerii Lumii”

ALTARE
ZEII
CULTUL SOARELUI
SEMNE FASTE
DOUĂ SIMBOLURI CU SEMNIFICAŢII DUALE ÎNAINTEA SUMERULUI
TREPTELE PERMANENŢEI
CONTRAFORTUL ORIENTAL

Cap. III: Icoane „Păgâne”

TEMEIUL CONTRAFORTULUI ORIENTAL
ZEIŢA REGENERĂRII
SIMBOLURI PRECUCUTENIENE
AREALUL CUCUTENI
ROSTURILE VOLUTEI
MITURI
CIVILIZAŢIA LUTULUI
PERMANENŢELE ALTARULUI
TĂRIA SIMBOLURILOR

Cap. IV: Datini şi credinţe

CREDINŢE PRECREŞTINE ÎN SPAŢIUL CARPATIC
CERUL A VROIT ÎNDREPTARE
DE LA GENIU LA HAR
VERGELATUL
ZÂNA ADÂNCURILOR
ŢĂRÂNA
SĂRBĂTORI CU RĂDĂCINI PRECREŞTINE
CONFORT
CERTE DOVEZI LA GĂLĂUŢAŞI, BILBOR ŞI NU NUMAI
PISANII
SCRIERI SACRE
DREPTUL ŞI LEGEA

CAP. V: Veşmintele şi textilele de ritual

IZVORUL SIMBOLURILOR VESTIMENTARE CUCUTENIENE
SIMBOLUL ÎN CIVILIZAŢIA FIRULUI DE TORT
SEMNE SACRE
FIBRELE VEGETALE
IMAGINI VII
ŞUVIŢE, FIBRE ŞI FIRE ÎMPLETITE
O COMPOZIŢIE DEOSEBITĂ
PĂRŢI ALE ÎNTREGULUI
UN AMĂNUNT
PREGITOAREA
BRÂUL
VEŞMINTE GROASE
CĂCIULA
DATINA ŞI PORTUL LA CEANGĂI
ARBORELE PRIMORDIAL
PODOABE DE INTERIOR
SCOARŢA

CAP. VI: Aluaturile, ceramica, lichidele sacre

BOBUL DE GRÂU
PRIORITĂŢI CARPATICE
PE VERTICALA TIMPULUI
VAD CONTINUU
LICHIDELE SACRE

Capitolul VII: Cântecul şi dansul

CÂNTECELE SOARELUI
RĂDĂCINI
SUMA JUDECĂŢILOR
REZUMAT

Editura: Arhetip
Dimensiuni: 14×20 cm
Număr pagini: 222
Data apariţiei: octombrie 2013

Preţ: 12 RON

Cartea se poate achiziţiona accesând acest link

De acelaşi autor, mai puteţi citi şi cartea Civilizaţia Tisa. Răscrucea focului, apărută la Editura Orfeu 2000 (apasă link)

Sursa: http://www.cartifrumoase.ro

Mi-e poftă! Ce mă fac? – Doreen Virtue

mie-pofta-ce-ma-fac_micaDoreen Virtue este doctor în psihologie şi un autor de mare succes în domeniul spiritual şi al vieţii sănătoase, care nu mai are nevoie de nici o prezentare. În cartea Mi-e poftă! Ce mă fac? Cauzele emoţionale ale poftelor alimentare, ea ne ajută să înţelegem nevoile emoţionale care stau la baza dorinţei necontrolate de a consuma un anumit aliment, astfel încât să reuşim să nu ne mai auto-sabotăm sănătatea şi silueta.

Ai poftă de ciocolată, pâine, brânză, cartofi prăjiţi, sau alte alimente? Dacă este aşa, există un motiv pentru asta, după cum explică cartea incredibilă a lui Doreen Virtue.

Fiecare poftă de mâncare corespunde de fapt unei anumite emoţii, astfel încât odată ce ai înţeles sensul din spatele poftelor tale şi ai aplicat informaţiile şi afirmaţiile din această carte, vei fi capabil să vindeci ciclul de abuz de mâncare. În plus, vei citi studii ştiinţifice despre proprietăţile de alterare a stării de spirit şi de modificare a energiei ale fiecărui aliment, iar asta te va ajuta să înţelegi felul în care poftele alimentare reflectă sentimentele tale.

Acest ghid cuprinzător şi abilitant îţi va arăta, de asemenea, cum să citeşti şi să interpretezi poftele tale alimentare cât pe ale celor din jur. Astfel îţi vei îmbunătăţi viaţa, înţelegând mecanismele emoţionale care te guvernează pe tine şi pe cei din jur.

Este o carte unică prin aportul de informaţii care vă asigură toate instrumentele emoţionale, fizice fi spirituale de care aveţi nevoie pentru a vă împăca în sfârşit cu mâncarea şi cu poftele alimentare!

Cuprinsul este detaliat mai jos:

Partea întâi – Ai încredere în instinctul tău

Capitolul întâi – Introducere: a fi gras e o problemă spirituală
Capitolul doi – Sentimentele de FFTS
Capitolul trei – Foamea emoţională: trăsături, elemente declanşatoare şi triumfuri
Capitolul patru – Ce tip de consumator emoţional sunteţi?
Capitolul cinci – Apetitul: impulsul de a supravieţui
Capitolul şase – De ce mâncăm mai mult la petreceri şi de sărbători?
Capitolul şapte – Cum este afectată greutatea de tipul de personalitate

Partea a doua – Interpretarea poftelor alimentare

Capitolul opt – Cum ne schimbă dispoziţia mâncarea
Capitolul nouă – Self-help pentru pofte alimentare
Capitolul zece – Hrana pentru suflet: vindecarea rădăcinii poftelor constante

Partea a treia – Ştiinţa poftelor alimentare

Capitolul unsprezece – Poftele de ciocolată: foamea de iubire
Capitolul doisprezece – Sunteţi dependenţi de ciocolată? (Test)
Capitolul treisprezece – Poftele de lactate: alimente antidepresive
Capitolul paisprezece – Snacksuri sărate: stresul, furia şi anxietatea
Capitolul cincisprezece – Alimentele condimentate: nevoia de incitare
Capitolul şaisprezece – Poftele de lichide: ciclurile fluctuante de energie
Capitolul şaptesprezece – Alunele şi untul de alune: foamea de distracţie
Capitolul optsprezece – Produse de panificaţie, orez şi paste: liniştitoare şi calmante
Capitolul nouăsprezece – Prăjituri, torturi şi plăcinte: pofta de îmbrăţişări, plăcere şi liniştire
Capitolul douăzeci – Pofte de bomboane: energizante dulci, recompense si distracţie
Capitolul douăzeci şi unu – Alimente cu conţinut ridicat de grăsimi: încercarea de a umple golul
Capitolul douăzeci şi doi – Iubirea este sentimentul care te satură

Partea a patra – Graficul de pofte alimentare

Capitolul douăzeci şi trei – Graficul poftelor alimentare

Editura: Livingstone
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 304
Data apariţiei: octombrie 2013

Preţ: 32 RON

Cartea se poate achiziţiona cu reducere, la preţul de 29 RON, accesând acest link sau acest link

Preţul de pe site se poate modifica ulterior.

Sursa: http://www.eusunt.ro

Dacă doriţi să vă îmbunătăţiţi sănătatea şi performanţele intelectuale cu ajutorul alimentelelor pe care le consumaţi, vă poate ajuta şi cartea Hrană pentru creier – Ghid esenţial pentru stimularea puterii creierului scrisă de Lorraine Perreta, cu reţete de Oona van de Berg (Editura Curtea Veche) – apasă link

Cartea explică modul cum funcţionează creierul, de ce anume are nevoie pentru a-şi atinge potenţialul maxim şi identifică alimentele benefice sau nocive. De asemenea, conţine reţete nutritive, care arată cât de uşor pot fi încorporate în dieta zilnică alimentele benefice.

Alte postări în categoria Sănătate şi nutriţie:
Medicina naturistă (volumele I şi II) – Constantin Milică
Secretele întineririi – Sang Whang
Medicina naturii – Jerry Lee Hover

Ce tip de carieră ţi se potriveşte? – Donna Dunning

Ce tip de cariera ti se potriveste micaO carte care ne poate ajuta foarte mult în încercarea noastră de a ne descoperi vocaţia, astfel încât să utilizăm cât mai bine abilităţile şi talentele noastre naturale pentru a aduce un plus de valoare lumii şi a ne împlini menirea în viaţă, este cartea autoarei Donna Dunning: Ce tip de carieră ţi se potriveşte? Cum să-ţi găseşti cariera perfectă, publicată de curând de Editura Trei, în colecţia Psihologie practică.

Care este tipul tău? Eşti Activ, Colaborator, Conducător sau Explorator? Analist, Asimilator, Intensificator sau Vizionar? Eşti Extravertit sau Introvertit? Găseşte-ţi cariera perfectă pentru tipul tău de personalitate şi obţine succesul!

Pentru a fi fericit şi a avea succes în viaţa profesională, trebuie să găseşti o carieră care se potriveşte nu numai cu interesele tale, ci şi cu tipul tău de personalitate. În această carte, autoarea prezintă opt modalităţi distincte de a lucra, bazate pe tipurile de personalitate şi te încurajează să reflectezi asupra preferinţelor tale naturale – propunându-ţi pentru aceasta liste de verificare, exerciţii, strategii şi sfaturi. Ea îţi oferă toate instrumentele necesare pentru a-ţi descoperi propriile preferinţe naturale şi a-ţi găsi cariera ideală.

Acest ghid pentru găsirea unei cariere potrivite include detalii despre dezvoltarea diferenţelor dintre tipuri pe parcursul vieţii, sfaturi pentru echilibrarea vieţii personale cu viaţa profesională şi foarte multe sugestii de posibile cariere, bazate pe preferinţele personale. Autoarea face o analiză minuţioasă a fiecărui tip, oferind sfaturi practice pentru creşterea şi dezvoltarea profesională, precum şi formările şi profesiile potrivite fiecăruia.

Clasificarea tipurilor de personalitate utilizată de Donna Dunning se bazează pe Indicatorul de Tipuri Myers-Briggs (MBTI), despre care puteţi afla şi mai multe detalii în cartea Oameni şi vocaţii de Isabel Briggs Myers, apărută recent tot la Editura Trei.

Dr. Donna Dunning este psiholog, autor de cărţi, consultant, profesor şi membru al MBTI International Training Faculty. A lucrat mai bine de 20 de ani ca psiholog specializat în dezvoltarea carierei, învăţare şi performanţă în muncă. A oferit servicii de consultanţă, formare profesională, evaluare, cercetare şi management al performanţei unei game largi de clienţi. A fost invitată să participe la emisiuni în cadrul unor posturi TV din Canada, unde a discutat despre subiecte legate de dezvoltarea umană şi performanţa la locul de muncă.

În cuprinsul cărţii veţi putea citi despre:

Capitolul 1. Introducere
Capitolul 2. Introducere în tipurile de personalitate
Capitolul 3. Activii: acţionează şi se adaptează
Tipurile de personalitate ESFP şi ESTP
Capitolul 4. Exploratorii: inovează şi iniţiază
Tipurile de personalitate ENFP şi ENTP
Capitolul 5. Conducătorii: dirijează şi decid
Tipurile de personalitate ESTJ şi ENTJ
Capitolul 6. Colaboratorii: comunică şi cooperează
Tipurile de personalitate ESFJ şi ENFJ
Capitolul 7. Asimilatorii: specifică şi stabilizează
Tipurile de personalitate ISFJ şi ISTJ
Capitolul 8. Vizionarii: interpretează şl implementează
Tipurile de personalitate INFJ şi INTJ
Capitolul 9. Analiştii: examinează şi evaluează
Tipurile de personalitate ISTP şi INTP
Capitolul 10. Intensificatorii: îngrijesc şi conectează
Tipurile de personalitate ISFP şi INFP
Capitolul 11. Evaluarea situaţiei
Capitolul 12. Configurarea carierei tale

Editura: Trei
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 528
Data apariţiei: octombrie 2013

Preţ: 49 RON

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii Trei la preţul de 46,55 RON (5% reducere), accesând acest link

Preţul de pe site se poate modifica ulterior.

Sursa: http://www.edituratrei.ro

Deşi în ziua de astăzi mulţi oameni se orientează, în alegerea unei cariere, în funcţie de criteriul financiar, este posibil ca la un moment dat să ajungem la concluzia că meseria aleasă nu ni se potriveşte sau nu ne împlineşte şi atunci dorim să facem o schimbare. Pentru cei aflaţi în această situaţie, dar şi pentru cei aflaţi la început de drum, care nu au ales încă o carieră, sau chiar şi pentru cei care şi-au găsit vocaţia, dar doresc să îşi maximizeze eficienţa în domeniul lor, există şi alte cărţi care pot fi de ajutor:

NLP pentru cariera şi viaţa personală de Ian McDermott şi Wendy Jago (Editura Curtea Veche) – apasă link

Acest ghid vă arată cum să folosiţi revoluţionarele tehnici NLP ca să aveţi realizări profesionale deosebite şi să cunoaşteţi împlinirea în viaţa personală. Veţi reuşi, printre altele, să fiţi încrezător în forţele proprii, să vă faceţi relaţii bune, să aveţi o carieră fulminantă şi să fiţi mereu bine atât fizic, cât şi emoţional.

Tot ce e mai bun în tine. Învaţă să te cunoşti, să-ţi fructifici potenţialul, să ai încredere în tine de Guy Corneau (Editura Humanitas) – apasă link

Fiecare om are ceva bun în el – o calitate, o aptitudine, o vocaţie, de care merită să profite atât în folosul lui, cât şi al celor din jur. Dar pentru a o putea face, trebuie să se cunoască, să-şi descopere frumuseţea şi puterea interioară, ascunse în spatele unui paravan de temeri, deprinderi, dogme, frâne, ridicat de-a lungul vieţii, din cauza tuturor constrângerilor şi loviturilor la care este supus începând din prima clipă, cea a naşterii, o experienţă traumatizantă care îşi pune amprenta asupra oricărui copil. Fiecare dintre noi poate face loc manifestării impulsurilor sale creatoare în forma care i se potriveşte cel mai bine, doar aflând unde anume se ascund ele în grădina lăuntrică a sufletului şi deschizându-i larg porţile în faţa lor. Aceasta este cheia libertăţii individului şi creării unei societăţi mai bune.

•  Informaţii utile referitoare la subiectul găsirii vocaţiei personale, precum şi alte câteva cărţi pe această temă, găsiţi şi în articolul de pe blog:
Să ne împlinim menirea în viaţă cu ajutorul cărţilor!