Inteligenţa şi dinamica energiei – Viktor Schauberger, Callum Coats

inteligenta-si-dinamica-energiei_micaEditura Vidia a publicat de curând cartea intitulată Inteligenţa şi dinamica energiei. Valorificarea forţelor naturale pentru obţinerea energiei gratuite, scrisă de Viktor Schauberger şi Callum Coats.

Ce trăim astăzi nu este o criză, ci mai degrabă moartea întregului, adică degenerarea calitativă şi fizică a tuturor organismelor, realizată prin perturbarea echilibrului apei din natură. În pas cu această involuţie merge prăbuşirea morală, mentală şi spirituală a omenirii, care a ajuns deja într-o stare atât de avansată încât, în ciuda tuturor semnelor de avertizare, oamenii nu conştientizează gravitatea situaţiei.

Decizia, dacă alegem să pierim sau dacă în ultimul ceas ne putem proteja de propria mutilare, este doar a noastră. Sau poate fi a acelor oameni de ştiinţă şi a statului care îşi asumă o responsabilitate înspăimântătoare când, din interes personal, fără să ţină deloc seama de gravitatea situaţiei şi fiind incapabili să dea o soluţie eficientă, continuă să rămână loiali punctului de vedere actual.

Aflându-ne în pragul unei noi ere, primii zori ai unei noi epoci, există o atmosferă de aşteptare a unor lucruri iminente şi noi. Într-un anume sens, asta ne-a programat psihologic tendinţa de a adopta, a începe şi a accepta schimbarea amplă. Aşadar, pare oportun ca schimbarea radicală de direcţie din domeniul conceptelor energetice, prezentată în această carte, să fie pusă la dispoziţie acum, când cursul dezvoltării umane se transformă. Mai ales într-o perioadă în care activităţile omenirii sunt tot mai mult considerate ca aflându-se pe o direcţie de coliziune frontală cu procesele naturii, o creştere alarmantă a anvergurii şi violenţei aşa-numitelor „dezastre naturale” ne obligă să conştientizăm că viitorul nu mai este garantat, că trebuie găsite rapid alte soluţii, pe lângă cele propuse acum, pentru a remedia actuala stare a lucrurilor. Acestea vor fi în mare măsură ineficiente dacă toate contribuţiile importante aduse de Viktor Schauberger la producerea de energie practic gratuită şi de apă potabilă de înaltă calitate – temelia vieţii sănătoase – nu sunt luate în considerare a priori.

Cuprinsul cărţii este detaliat mai jos:

INTRODUCERE
SURSE

1. CÂTEVA ASPECTE FILOSOFICE DESPRE ENERGIILE NATURALE
Din Ediţia specială a Mensch und Technik, vol. 2, 1993, paragraful 7.4
Din Ediţia specială a Mensch und Technik, vol. 2, 1993, paragraful 3.1
Concluzii
Vidul biologic – Propulsia optimă pentru mecanisme
Catalizatorii
Otravă de cadaverină sub formă de radiaţie (radiaţia cu ptomaină)
Turbina de presiune
Turbina de sucţiune

2. NOI FORME DE TEMPERATURĂ
O scurtă descriere a descoperirii mele
Extras din Biotehnologia: temperaturile active şi reactive
Curentul vital din aer şi apă

3. NOI FORME DE MIŞCARE ŞI ENERGIE
Economia combustibilului reactiv
Aplicarea practică a mişcării în curbă spaţial-cicloidală care rezultă din procesele de oxidare la rece
Economia bazată pe energie produsă reactiv ca sursă naturalistică de putere mecanică
Explozia şi implozia (expansiunea şi impansiunea) din punct de vedere ştiinţific şi biologic

4. NOI PERSPECTIVE ASUPRA ELECTROMAGNETISMULUI
Magnetismul – electricismul
Magnetismul = funcţia levitismului şi a electricismului = funcţia gravitismului

5. NATURA APEI, CONDUCEREA Şl UTILIZAREA EI PENTRU TRANSPORT
Scrisoare către Werner Zimmermann, 20 iunie 1936
Înnobilarea apei
Transportul minereului în conducte cu curgere dublu-spiralată
Lichefierea cărbunelui cu ajutorul curgerii la rece
Brevet pentru: Conductă pentru medii lichide şi gazoase
Brevet pentru: Procedee şi echipamente pentru transportarea mediilor lichide, gazoase sau aeriforme

6. TURBINA CU AER
Scrisoare către Werner Zimmermann
Turbina cu vacuum
Formarea şi compoziţia apei de râu
Re: Turbina cu aer (brevet austriac nr. 145 141 – 15.03.1935)
Un brevet pentru turbina cu aer

7. PRIMELE ÎNCERCĂRI ÎN DOMENIUL MAŞINILOR CU IMPLOZIE
Din Ediţia specială a Mensch und Technik, vol. 2,1993, paragraful 7.4
Maşina de transformare a atomului
7.7.1: Notiţe din 15 iulie 1936
7.7.2: Notiţe din 24 iulie 1936
7.7.3: Notiţe din 25 iulie 1936
7.7.4: Notiţe din 27 iulie 1936
7.7.5: Notiţe din 1 august 1936
7.7.6: Notiţe din 11 august 1936
7.7.7: Notiţe din 13 august 1936
7.7.8: Notiţe din 14 august 1936
7.7.9: O relatare a unui martor ocular
7.7.10: Relatarea vizitei lui Arnold Hohl, 14 – 17 august 1936 (Arnold Hohl)
Maşina cu implozie: O colecţie de extrase din revista Implosion, nr. 45, 56, 57, 58, 60 şi 83
Turbina cu energie spaţială

8. ÎNNOBILAREA APEI
Producerea artificială a apei de izvor
Scrisoare către Dr. W. Biisselberg
Circulaţia sângelui şi a sevei ca model pentru înnobilarea apei
Benzină din apă

9. MAŞINI DE TIPUL REPULSATOR
Producţia şi avantajele maşinilor cu implozie
Producerea apei nobile şi a apei potabile: o colecţie de date pertinente din revista Implosion
Un dispozitiv de înnobilare a apei trebuie să îndeplinească următoarele criterii: Tratarea apei în prepararea apei nobile
Instrucţiuni din date furnizate de Viktor Schauberger
Ingrediente necesare pentru aproximativ 10 litri de apă

10. KLIMATORUL
Maşini reci şi calde – maşini de răcire-încălzire
Klimatorul – o nouă formă de curent de sinteză produs de un generator de energie spaţială
Tehnologie şi biotehnologie
Ur-generarea naturalistică a energiei, căldurii şi luminii

11. MAŞINI DE TIPUL REPULSINE
Repulsine
Turbina de sucţiune
Detalii privind turbina de sucţiune
Mişcarea nenaturală – Moartea embrionară
Cerere de brevet nr. 146 141

12. ULTIMELE SCRISORI DE LA VIKTOR SCHAUBERGER
Extras din scrisoarea care însoţeşte cererea de brevet către Oficiul de Brevete din Munchen
Extrase din scrisoarea nr. 1 către Josef Brunnader
Extrase din scrisoarea nr. 2 către Josef Brunnader
Extrase din scrisoarea nr. 3 către Josef Brunnader
Extrase din scrisoarea nr. 4 către Josef Brunnader
Extrase din scrisoarea nr. 5 către Josef Brunnader
Extrase din scrisoarea nr. 6 către Josef Brunnader
Extrase din scrisoarea nr. 7 Gătre Josef Brunnader
Scrisoare către domnul „R”

13. RAPORTUL POPEL
Investigaţia preliminară a conductelor elicoidale: Cuvânt-înainte
Raport privind investigaţia preliminară a conductelor elicoidale cu diferite forme ale pereţilor
Procesul de curgere înfăşurat, cu răsuciri multiple spre interior
Influenţa formei şi a materialului conductei asupra dezvoltării unor procese de curgere cu răsucire spre interior
Modificarea structurală a apei ca urmare a mişcării de curgere cu răsuciri multiple spre interior
Prevenirea incrustaţiei

Observaţii finale privind raportul
Index

Iată în continuare şi un scurt fragment:

“În natură există numai structuri şi orificii. Din acestea iau naştere toate formele de materializare şi dematerializare dacă orificiile şi vasele sunt organizate într-o configuraţie invers simetrică şi în interiorul lor substanţele gazoase sunt dozate corect. Presiunea şi sucţiunea şi, cel mai important dintre toate, gradientul de temperatură ar trebui aliniate în sensul potrivit (+, nu -), prin care este eliberată energia dorită la punctul de intersecţie. Aceasta poate fi acumulată dacă obiectul este răcit în timpul mişcării sale, căpătând o structură omogenă pe parcursul procedeului, în felul acesta este posibil chiar să descompunem aerul obişnuit în esenţe electrice animalice sau să producem o furtună artificială ale cărei esenţe transformatoare se descarcă în conductori metalici, dând viaţă unui vid fizic cu care se poate produce în tub o furtună cu o putere mai mare decât a unui ciclon.

Deşi încă este necesar să se folosească mici cantităţi de substanţe terestre la producerea artificială a benzinei, nu este nevoie de niciun fel de combustibili pentru a opera turbina cu aer. Acest lucru va evita criza care va urma inevitabil dacă omenirea înstrăinată de natură va continua să ardă în aparatele sale substanţe predestinate de natură pentru asigurarea hranei.

Comportamentul de-a dreptul remarcabil al lichidelor sub influenţa luminii este condiţia permanentă complet naturală a eternului „început” şi „Sfârşit”, a evoluţiei de la mic la mare şi invers, a cărei armonie vitală Goethe ne-a explicat-o deja atât de frumos încât e suficient să îi citim operele pentru a crea interacţiunea perpetuă de care au nevoie toate moleculele pentru a exista într-o stare de ordine şi armonie.

Spaţiul şi volumul sunt contrarii dispuse invers care se consumă sau se animă unul pe altul în funcţie de care este făcut să ardă de către celălalt sau este el însuşi înnobilat în mod intrinsec prin această intensificare şi polarizare reciproce. Tehnologia de astăzi a ales în mod greşit primul dintre cele două procese şi, prin urmare, nu este de mirare că pretutindeni cancerul face ravagii.

Goethe spunea: „Roţile de acţionare ale naturii sunt polaritatea şi intensificarea şi cine înţelege destule ca să dezlege, ştie destule şi ca să lege”. Ce se naşte în lumină se dezintegrează în răceala solului. Se ridică şi se întoarce iar sub formă de rază de energie pentru a grăbi ce este gata să devină o nouă viaţă la graniţa dintre spaţiu şi volum.

Fiecare frunză este un magnet animalistic de formă monoplanară care atrage şi radiază – dacă soarele străluceşte peste ea, respectiv dacă o mângâie frigul. Această importantă lege a reciprocităţii acţionează şi în apă, care se restructurează mereu, modificându-şi spaţiul şi volumul. Spaţiul este modelat de lumină şi căldură. Volumul este un produs al întunericului şi frigului. Dacă înţelegem cum să distribuim relaţia de opoziţie dintre spaţiu şi volum şi cum să îi organizăm structura intrinsecă, atunci substanţa – apa – va deveni „Spaţiul”, iar volumul lipsit de formă va fi realizarea sa, care e transformată instantaneu cu presiune calorică, creând astfel mişcarea care umple interspaţiul de deasupra.

Dacă omenirea înstrăinată de natură inversează însă acest proces plin de semnificaţie şi arde tocmai acele substanţe care contribuie la apariţia vieţii, nu ar trebui să ne mirăm când soarele arde complet ceea ce îi serveşte drept spaţiu intermediar şi care foloseşte omenirii pentru menţinerea vieţii.

Viaţa se desfăşoară în trei sfere:
1. în carbonosferă (carbones-sphere);
2. în atmosferă;
3. în stratosferă.”

Editura: Vidia
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 384
Data apariţiei: martie 2014

Preţ: 35 RON

Cartea se poate achiziţiona cu reducere, la preţul de 31 lei, accesând acest link

Preţul de pe site se poate modifica ulterior.

Iată şi alte cărţi scrise de Viktor Schauberger, publicate tot la Editura Vidia:

Vrăjitorul apeilink

În fiecare picătură de apă de izvor se află mai multă energie decât poate produce în prezent o centrală electrică de dimensiune medie. APA – fundamentul vieţii. Totuşi, cât de des ne oprim pentru a observa adevărata sa importanţă, adevărata sa natură? Viktor Schauberger a fost un geniu care a combinat spiritul său de observaţie a Naturii cu intuiţia sa briliantă şi cu inteligenţa sa ascuţită. El a studiat apa toată viaţa – de la izvoarele de munte până la cursurile râurilor, şi de la sursele de apă din gospodărie până la centralele hidroelectrice – dezvoltând teorii profunde şi diferite radical de curentul general, despre această formă de energie, ceea ce i-a adus şi numele de Vrăjitorul apei.

Natura ca profesorlink

În prezent, Natura ca profesor este singura carte care reuşeşte să prezinte elocvent şi corect pericolele la care ne expunem deteriorând mediul înconjurător şi acţiunile pe care le putem întreprinde pentru a preveni efectele dezastruoase şi a reveni la starea de echilibru natural. În volumul de faţă e descris şi modul în care tehnologiile moderne distrug ritmurile vitale ale naturii. Utilajele ecologice pe care Schauberger le-a construit lăsându-se ghidat de intuiţie şi de înţelegerea superioară la care a ajuns petrecând mult timp în mijlocul naturii sunt, şi ele, prezentate în lucrarea Natura ca profesor.

Pământul fertillink

În ce constă esenţa unui copac? Cum creşte firul de iarbă? Ce înţelegem în fond despre evenimentele interne şi despre forţele răspunzătoare de tendinţa lor de a se înălţa spre cer şi care sunt condiţiile de care depind aceste energii? De unde vin şi cum interacţionează ele? Ce inhibă interacţiunea lor adecvată şi ce o favorizează? Pe măsură ce parcurge paginile cărţii de faţă, cititorul va avea ocazia nu doar să descopere contribuţia la zestrea umanităţii a operei de-o viaţă a lui Viktor Schauberger, ci şi să preia percepţia lui progresistă şi pătrunzătoare privind fenomenele energetice aflate la baza manifestărilor fizice şi să o aplice pentru a-şi proteja viitorul.

Sursa: http://www.eusunt.ro/, http://www.vidia.ro

 

 

Medicina virtuală – Keith Scott-Mumby

mare_Medicina_virtuala_Keith_Scott_Mumby micaCartea Medicina virtuală. O nouă dimensiune în vindecarea energetică, scrisă de Dr. Keith Scott-Mumby, îşi propune să descrie modul în care tehnologiile de ultimă oră, având la bază câmpurile energetice şi alte descoperiri recente ale ştiinţei, pot fi folosite pentru o vindecare eficientă, nu doar la nivelul efectelor, al simptomelor, ci şi la nivelul cauzelor care au determinat efectiv apariţia bolii.

Întâlnirea dintre sistemele filosofice de vindecare proprii Orientului şi ştiinţa tehnologică occidentală este cea care a făcut posibile progrese extraordinare. Modelele de vindecare chinez şi ayurvedic se bazează pe filosofia care susţine că organismul are capacitatea naturală de a rezista în faţa bolii şi de a se vindeca singur, în condiţii de stimulare corectă.

Medicina este pe cale să cunoască o transformare fără precedent. Noi suntem un câmp de energii aflat în mişcare rapidă, câmp care poate fi detectat şi măsurat fără probleme cu ajutorul instrumentelor moderne. Când oamenii vor înţelege acest lucru, li se vor oferi multe modalităţi revoluţionare şi interesante pentru diagnosticare şi tratament, inclusiv aplicarea electronicii interactive. Nu mai vorbim despre Noua Eră, intrăm deja în domeniul fizicii avansate! Este o dimensiune cu totul nouă în abordarea sănătăţii, dimensiune pe care Prof. Keith Scott-Mumby o numeşte „medicină virtuală”.

•Acum putem să ascultăm „semnalul radio” al unui virus, al unui cancer în stadiu incipient sau al unui vaccin vechi care perturbă sistemul imunitar.

•Aflaţi cum „semnătura” electronică a unui medicament poate fi trimisă în celălalt capăt al lumii şi va funcţiona când este reprodusă de un convertor adecvat.

•O tehnică fotografică nouă şi extraordinară vă poate arăta, din imaginea voastră, dacă un medicament sau chiar o relaţie sunt potrivite pentru voi.

•Lumina „încărcată” cu calităţile unor pietre preţioase poate transforma în profunzime starea de spirit şi chimia organismului uman.

•Cel mai recent dispozitiv rusesc al Erei Spaţiale ne apropie foarte mult de clipa în care un mic transmiţător portabil va putea vindeca majoritatea bolilor.

BOALA, aşa cum o cunoaştem, nu este altceva decât rezultatul final al fenomenelor care se află în desfăşurare în interiorul sau în jurul organismului, CU MULT TIMP ÎNAINTE să devină evident că ceva nu este în regulă. La ora actuală, suntem în măsură să observăm în timp real, cu ajutorul tehnicilor avansate pentru vizualizarea lor, aceste fenomene care ne pun în pericol, ceea ce deschide posibilitatea „tratării” cu succes a bolii chiar înainte ca aceasta să se manifeste. Iată deci încă un motiv pentru a folosi sintagma „medicină virtuală”. Ea înseamnă vindecare la o dimensiune superioară, mai inteligentă.

Cuprinsul cărţii este detaliat mai jos:

Cuvânt-înainte
Prefaţă
1.Eşti invitat să ni te alături, domnule doctor!
2.Istoria medicinei energetice
3.Biologie dincolo de învelişul material
4.Apariţia electroacupuncturii
5.Vegatestul
6.Terapia prin biorezonanţă
7.Metode în tratamentul de bază
8.Screeningul electrodermic computerizat
9.Terapia prin lumină
10.Gaia
11.Medicina din Star Trek este aici chiar acum!
12.Nu-i aşa că e ciudat?
13.Natura imaterială a substanţelor
14.Biologie dincolo de moarte
15.Kundalini În versiune electronică
Note bibliografice
Index

În continuare găsiţi un scurt fragment din primul capitol, Eşti invitat să ni te alături, domnule doctor!:

„Viziunea noastră asupra lumii se schimbă în ritm rapid. În urmă cu un sfert de secol existau lucruri despre care oamenii de ştiinţă erau absolut siguri că sunt adevărate; astăzi suntem absolut siguri că aceleaşi lucruri nu sunt adevărate. În niciun alt domeniu nu este mai evident acest aspect decât în cel al fizicii organismelor. În doar câteva decenii ne-am modificat într-atât punctul de vedere potrivit căruia aura energetică a corpului uman nu există, încât acum avem nenumărate dovezi ştiinţifice ale existenţei acesteia şi mai multe teorii valabile cu privire la natura şi funcţia ei. În multe universităţi prestigioase din lume s-au efectuat studii care, deşi sunt în mare măsură ignorate de cei care promovează alt „adevăr”, au avut totuşi o contribuţie extrem de importantă la unificarea domeniilor considerate altădată doar metafizice (de unde şi numele) cu doctrinele acceptate de ştiinţa actuală. Astăzi avem instrumente care pot să măsoare efectele produse asupra acestei ordini a realităţii; acum iese la iveală că adevărul era aici de multă vreme.

Doar că nimeni nu-i dădea atenţie.

Până nu demult, înainte să înceapă această eră a investigaţiilor în domeniul energiei biologice, orice credinţă în existenţa aurei sau a efectelor psihochinetice era privită ca o plăsmuire infantilă a populaţiilor mai puţin avansate din punct de vedere ştiinţific (şi care, prin urmare, greşeau); punctul de vedere tipic al cercetătorilor occidentali era că aceste populaţii compensează lacunele pe care le au în înţelegerea complexă a realităţii prin mituri şi practici fetişiste. Şamanii erau nişte simpli vraci, iar tămăduirea prin atingere era o înşelătorie care se baza pe autosugestia spiritelor credule.

Simplul fapt că unele dintre aceste credinţe presupus naive dăinuie de mii de ani, pe când ştiinţa noastră există doar de câteva secole, nu pare să cântărească prea mult pentru cei care manifestă o asemenea aroganţă. Adevărul este că ştiinţa, aşa cum este definită chiar de partizanii ei, este un teren nesigur de teorii la modă şi opinii care, de regulă, se bat cap în cap – uneori de-a dreptul jenant.

Două dintre cele mai lăudate şi revoluţionare teorii ale secolului trecut, teoria relativităţii formulată de Einstein şi mecanica cuantică a lui Planck, sunt într-un dezacord atât de mare încât par să se excludă reciproc. Ipoteza cosmologică a Big Bang-ului este atotcuprinzătoare; dar s-a prăbuşit din cauza contradicţiilor, conform opiniei formulate de profesorul Andrei Linde de la Universitatea Stanford din California, deşi cei care îşi câştigă existenţa scriind despre ea refuză să accepte că există discrepanţe majore şi merg înainte pe această cale ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Este deconcertant că electricitatea şi magnetismul, două elemente constitutive absolut fundamentale în construcţia Universului, sunt atât de puţin înţelese încât, la nivelul cel mai profund, ştiinţa nu poate explica natura acestor fenomene energetice sau modul în care îşi exercită efectele. Admitem că electronul este un element de bază al atomului, care are proprietăţi cum sunt masa şi sarcina electrică, însă ne lipseşte o explicaţie mai profundă a modului în care apar aceste proprietăţi.

Fac aceste precizări pentru aceia dintre cititori care au impresia că ştiinţa, aşa cum o percepem noi, înţelege lumea în care trăim. Nu o înţelege.

Ce îi reproşez eu în primul rând aşa-zisei ştiinţe nu este că uneori greşeşte, ci că nu recunoaşte că de fiecare dată când existenţa unui lucru nu poate fi dovedită cu ajutorul îngustei abordări standard, acel lucru este etichetat drept „neştiinţific” şi, prin urmare, fals sau înşelător. Nu se suflă niciodată vreo vorbă despre posibilitatea ca problema să fi apărut tocmai din vina ştiinţei sau a metodologiei ei necorespunzătoare. În urmă cu 120 de ani nu existau metode pentru detectarea undelor radio. Înseamnă că, dacă cineva le-ar fi descoperit înainte de a le fi venit vremea, ele ar fi fost considerate tot produsul unei credinţe „neştiinţifice”? Şi, mai ales, s-ar fi putut spune, pe motiv că ştiinţa vremii nu a reuşit să detecteze un astfel de fenomen, că undele radio nu există?”

Dr. Keith Scott-Mumby este profesor de nutriţie la Universitatea Internaţională Deschisă pentru Medicină Complementară (Colombo, Sri Lanka). Este specialist în tratarea problemelor de sănătate ce privesc nutriția, domeniu în care din 1970 până în prezent a reușit să-și vindece toți pacienții, fără excepție. În 1990 presa l-a declarat „Detectivul Nr. 1 al Alergiilor”. Acum abordează un subiect fascinant și controversat – medicina virtuală, aducând la suprafață informații care promit o nouă revoluție în medicină.

Editura: Vidia
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 378
Data apariţiei: decembrie 2013

Preţ: 37 RON

Cartea se poate achiziţiona la preţul de 33,30 RON (10% reducere) de pe site-ul Editurii Vidia, accesând acest link

Preţul de pe site se poate modifica ulterior.

Sursa: http://www.vidia.ro, http://www.divin.ro

Pentru cei care sunt interesaţi să încerce, pe lângă metodele recomandate de medicinia tradiţională, şi alte instrumente pentru vindecarea lor sau a celorlalţi, iată alte câteva cărţi utile ce propun metode de vindecare neconvenţionale:

Vindecare prin autotratament de Li Hesheng (Editura Meteor Press) – link

Vindecare prin autotratament este o carte de exerciţii şi metode terapeutice elaborate de faimosul maestru al artelor marţiale Li Hesheng, în urma unei practici îndelungate. Cercetările sale minuţioase s-au îndreptat în special către găsirea celor mai simple şi mai eficiente metode, pe care să le poată folosi oricine pentru a-şi trata simptome apărute frecvent, ale unor boli acute sau chiar cronicizate. La sfârşitul cărţii există un index al punctelor de presopunctură folosite, pentru localizarea lor mai rapidă, precum şi un index al indicaţiilor de tratament.

Reconectarea. Vindecă-i pe altii, Vindecă-te pe tine de Eric Pearl (Editura For You) – link

„Noile” frecvenţe de vindecare pe care le descrie Dr. Pearl transcend în totalitate „tehnica” şi vă duc la niveluri aflate dincolo de ceea ce era accesibil, până acum, tuturor şi oriunde. Cartea vă conduce de-a lungul călătoriei lui Eric Pearl – de la descoperirea capacităţii de a facilita vindecări, până la binemeritata sa reputaţie ca instrument prin care acest proces este prezentat lumii. Dar mai important decât orice este faptul că Reconectarea dezvăluie metode pe care le puteţi folosi personal, pentru a lucra cu aceste noi energii vindecătoare şi a le stăpâni.

Sistemul complet de autovindecare – Exerciţii interne de Dr. Stephen T. Chang (Editura Orfeu) – link

Exerciţiile Interne au o istorie de succes ce durează de şase mii de ani. Dându-şi seama de potenţialul de vindecare enorm pe care îl posedă, Împăratul Galben atribuie acestui sistem denumirea de „Cea Dintâi dintre Terapii” iar Laozi îl numeşte „cea mai bună metodă terapeutică de susţinere şi prelungire a vieţii”. Exerciţiile Interne vindecă şi energizează organele interne, cheile tinereţii, imunităţii şi sănătăţii adevărate prin calm, linişte, precizie, naturaleţe şi concentrare interioară. Ele pun accent pe acele mişcări pe care trupul le poate realiza în mod natural.

Alte postări în categoria Vindecare spirituală:
Vindecarea cu ajutorul minţii – Lissa Rankin
Calea vindecătorului – Adam Dreamhealer
Neuroştiinţa iluminării – Alberto Villoldo şi David Perlmutter

 

Poveştile magice ale dacilor – Daniel Roxin

Povestile magice ale dacilor micaA mai rămas foarte puţin timp în care mai putem umple sacul Moşului. O alegere insipirată pentru cadoul de sub brad este cu siguranţă cartea Poveştile magice ale dacilor, care poate aprinde imaginaţia copiilor şi adulţilor deopotrivă, înviind farmecul şi atmosfera unor vremuri îndepărtate, dar aproape de sufletele noastre:

„În vremurile de demult, Dacia era un ținut plin de mister și de frumusețe, un loc unde eroi și ființe cu puteri magice se întâlneau pentru a porni împreună în aventuri minunate.

Din acele timpuri de legendă, în care oamenii se credeau nemuritori, au ajuns până la noi poveștile unor întâmplări uimitoare.

Aceasta este cartea lor: Poveștile magice ale dacilor, o carte scrisă de Daniel Roxin și ilustrată fermecător de Cătălina Boeru.”

Iată ce poveşti veţi găsi în această carte:

1. Legenda Marelui Lup Alb

2. Diegis și Noaptea de Sânziene

3. Comoara lui Decebal

Mai jos puteţi vedea un foarte frumos clip de prezentare, care are menirea de a vă introduce în atmosfera cărţii:

Editura: Vidia
Dimensiuni: Format A4, ediţie de colecţie
Număr pagini: 64 pagini integral color
Data apariţiei: decembrie 2013

Preţ: 45 RON

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul dacia-art.ro, accesând acest link

Sursa: http://dacia-art.ro

Vă doresc tuturor un Crăciun fericit, plin de lumină şi linişte sufletească, iar Moş Crăciun să vă aducă ceea ce vă doriţi cel mai mult!

Alte postări în categoria Copii şi parenting:
Basme siberiene şi de pe drumul marilor invazii
Cum să cultivi creativitatea copiilor – Julia Cameron

Teorii despre sistemul chakrelor – Hiroshi Motoyama

Teorii despre sistemul chakrelor

La Editura Vidia a fost reeditată de curând cartea Teorii despre sistemul chakrelor. O etapă fundamentală în înţelegerea fiinţei umane şi spiritualităţii, scrisă de dr. Hiroshi Motoyama. Această carte reprezintă un document de maximă importanţă, atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi spiritual. Sunt prezentate în mod unic şi autentic experienţele spirituale ale unui adept care prin practicile yoga a reuşit să-şi dinamizeze energia Kundalini.

De asemenea, veţi putea citi despre experimentele de pionierat desfăşurate la Institutul pentru Psihologie Mistică din Tokyo, care prezintă dovezi clare, de natură electro-fiziologică, despre existenţa reţelei de chakre si nadisuri ce formează infrastructura energiilor subtile existente în dimensiunile pranice şi psihice şi care susţin şi activează corpul fizic, material al fiinţei umane.

La ora actuală se poartă discuţii despre energia Kundalini în toate societăţile, limbile şi statele lumii. În special oamenii de ştiinţă tineri tind să se dedice explorării şi înţelegerii efectelor acestei energii, atât în ei înşişi, cât şi la cei din jurul lor. Cercetătorii şi medicii trebuie să formeze o punte de legătură între dimensiunea interioară, subiectivă a conştiinţei spirituale de sine şi dimensiunea empirică a ştiinţei. Este momentul să investigăm fenomenul Kundalini din punct de vedere ştiinţific.

Trezirea acestei energii reprezintă un eveniment psiho-fiziologic, dar şi o realitate spirituală. Explorarea acestui potenţial reprezintă cea mai nouă frontieră a ştiinţei. Imaginaţi-vă beneficiile pe scară largă din domeniul tratamentului afecţiunilor, având în vedere că s-a stabilit ştiinţific efectul pe care anumite sunete şi forme specifice (mantra şi yantra) îl exercită asupra sistemelor fizice şi fiziologice.

Practica yoga poate trata un organism bolnav şi poate rafina personalitatea, transformând nivelul de conştiinţă al omului. Yoga se poate răspândi în lume ca o putere atotcuprinzătoare, schimbând cursul evenimentelor mondiale. Prin exersarea practicilor Tantra Yoga, practicantul devine capabil să-şi transceadă limitările umane obişnuite şi să evolueze ca fiinţă liberă şi nemuritoare, conştientă pe deplin de lumea înconjurătoare şi de o existenţă fără de moarte. Cartea Teorii despre sistemul chakrelor  descrie şi clarifică aceste tehnici şi practici.

Dr. Hiroshi Motoyama este om de ştiinţă, parapsiholog, instructor spiritual, preot shinto şi vindecător. Lucrările sale sunt fundamentate în principal pe teme precum dezvoltare spirituală şi legătura dintre minte şi corpul fizic. În acest sens, el subliniază importanţa practicii meditative şi a teoriilor hinduse asupra chakrelor.

Sistemul său filozofic se bazează în mod deosebit pe experienţele personale obţinute în meditaţie. Acest sistem reprezintă o sinteză a credinţelor ateiste (Samkhya), non-teiste (Budism) si teiste (Shinto) şi încorporează cultura yoghină, precum şi credinţa în Dumnezeu.

În 1960 a înfiinţat la Tokyo un institut in care se cercetează evoluţia conştiinţei umane, iar munca desfăşurată acolo i-a adus faimă şi recunoaştere internaţională.

Editura: Vidia
Număr pagini: 331
Format: 13×20 cm
Data apariţiei: 2009 (reeditare august 2013)

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii Vidia, accesând acest link

Preţ: 35 RON

Sursa: http://www.vidia.ro

Despre rolul chakrelor şi al energiilor subtile în dobândirea şi menţinerea echilibrului fizic şi emoţional puteţi citi şi în cărţile de mai jos:

Medicina chakrelor de dr. Janine Fontaine (Editura Dharana) – apasă link

Janine Fontaine ne prezintă chakrele principale şi chakrele secundare, legătura lor cu circulaţia energiei, relaţia dintre ele şi stările de conştiinţă ordinare şi extraordinare, fenomenele parapsihologice.

Kundalini. Energia evolutivă în om de Pandit Gopi Krishna (Editura Tehnică) – apasă link

Autorul descrie experienţele sale privind energia Kundalini, aceasta fiind cauza reală a oricărui fenomen psihic şi spiritual, baza biologică de evoluţie şi dezvoltare a personalităţii.

Centrii subtili de forţă de Shalila Sharamon şi Bodo J. Baginski (Editura Mix) – apasă link

În această carte veţi găsi, pe lângă prezentarea manifestărilor şi modului de funcţionare a chakrelor, şi o serie de metode uşor practicabile pentru armonizarea centrilor de energie.

Alte postări în categoria Vindecare spirituală:
Neuroştiinţa iluminării – Alberto Villoldo şi David Perlmutter
Echilibrul emoţional – Roy Martina
A opta chakră – Jude Currivan, dr.