Medicina corpului energetic – Janine Fontaine

medicina-corpului-energetic_micaLa Editura Dharana a fost publicată de curând cartea Medicina corpului energetic – o revoluţie terapeutică, de Janine Fontaine.

Autoarea, anestezist, reanimator și cardiolog, a participat la dezvoltarea chirurgiei cardiace și a tehnicii grefelor renale. La moartea mamei sale înțelege că în spatele aparențelor luate în considerare de lumea materialistă se ascund alte realități, cel puțin la fel de evidente ca primele.

Astfel, tot ceea ce considera a fi universul său este bulversat, ea pleacă în căutarea unei noi metode de a explora realitatea ascunsă atât a omului, cât și a medicinei. Studiul medicinilor diferite este o cale, astrologia o alta, împreună pregătind-o pentru accesul în lumile subtile.

Lectura operelor unui maestru spiritual aduce încet, încet lumină asupra unei lumi percepute până atunci din unghiul materialismului occidental. Dar evenimentul determinant în evoluția sa este întâlnirea cu cel mai celebru vindecător de atunci, Antonio Agpaoa, căci îi permite să aibă acces la viața lumii subtile, intangibilă pentru cel care nu este pregătit.

Devenind conștientă de cele Trei Corpuri ale noastre – fizic, energetic și spiritual – corpuri aparținând a Trei Lumi, ale căror legi fizice diferă, ea ne descrie aici ceea ce putem numi anatomia, fiziologia dar și bolile acestor corpuri energetice. Și iată, avem în fața noastră unele din motivele anumitor eșecuri ale medicinii clasice precum și soluțiile lor.

Devenită vindecător, autoarea este capabilă să exploreze acest câmp atât de puțin cunoscut, atât de contestat, să-l definească și să îl delimiteze. Este vorba de o etapă esențială în istoria medicinei.

Avem în noi înşine înţelepciune şi pace, dar noi trăim în exteriorul nostru, în umbra noastră şi refuzăm să le recunoaştem în noi. Trăim alături de acest ocean de frumuseţe, fiind mereu alăturea de noi înşine. Este inutil să mergeţi în India sau în Filipine ca să le găsiţi. Totul este în voi.

Mai jos găsiţi cuprinsul cărţii:

Prolog
1 Trezire la energie
2 Descoperirea simbolului
3 Imaginea corpului
4 Studiu comparativ a două medicine
5 Apropierea de corpul invizibil
6 Elevul vindecător
7 De la imaginea corpului la imaginea lumii
8 Scanning
9 Rudolf Steiner şi medicina antropozofică
10 A cincea călătorie
11 Viaţa corpurilor subtile
12 Refulare, inconştient, mediumitate
13 Despărţirea corpurilor
14 Ritmurile
15 Creierul afectiv şi creierul intelectual
16 Actualizarea simbolului
17 Sindromul lui Neptun

Iată şi câteva fragmente din cartea Medicina corpului energetic:

2 Descoperirea simbolului

“Cum să pui mâna pe această comoară bine ascunsă, misterul bolii? La începutul acestei căutări, acceptam toate sugestiile lui Caycedo, supunându-mă şedinţelor neiti kria (inhalaţii de apă călduţă şi sărată pe o nară şi evacuarea ei pe cealaltă) practicând exerciţii de încordare-relaxare, regăsind pe cale imaginară frumosul copac din parcul hotelului, îmi era stimulată curiozitatea, care alterna cu perplexitatea în faţa unor rezultate terapeutice. Rod al coincidenţei? Al unei întâmplări fericite? Cum să stabileşti o legătură de la cauză la efect? Nu dispuneam de nici un mijloc de detecţie. Totuşi Caycedo deţinea o metodă capabilă să ajute bolnavii fără folosirea unui medicament, fenomen nou pentru mine în 1970. Acest lucru părea a fi magie.

Totuşi, aveam o oarecare pică pe el, incapabil să-mi explice de ce şi cum acţiona, făcând erori de fiziologie şi fiziopatologie, disciplinele mele preferate la acea vreme. Decesul mamei mele din noiembrie 1970 a constituit o nouă agresiune. Mai mult ca oricând, marile teme ale vieţii şi morţii deveneau actuale, se constituiau într-o întrebare – vai, cât de dureroasă! şi fără răspuns. Pentru a dobândi o oarecare linişte, eram datoare să pun ordine în rândul acestor probleme.

Întâlnind ceea ce mi se părea o cale de ieşire din închistarea occidentală, m-am dedicat studiului sofrologiei sub conducerea lui Jacques Donnars, şi m-am integrat acestor grupe de lucru.

Studiul nu se mai efectua din cărţi, ci asupra propriei persoane! Astfel am parcurs tehnicile de grup; reprezentarea mentală, bioenergia etc. Aşa înveţi să priveşti cum trăieşte personalitatea ta, să-ţi recunoşti esenţa. Absorbită de muncă, de părinţi – soţ, copii – nu avusesem timp să mă cercetez nici măcar în mod superficial pe mine însămi; vedeam că totuşi unii consacră acestui lucru câteva seri pe săptămână, uneori weekend-uri şi chiar concedii… Dacă acest studiu n-ar fi fost condus de un medic, s-ar fi putut spune că-mi petreceam timpul în sânul unei secte. În imediata mea apropiere domnea scepticismul şi se întrebau ce stranie activitate desfăşuram… A te cunoaşte pe tine însuţi este totuşi o treabă care cere curaj. Evident, e mai simplu să găseşti un ţap ispăşitor, „un obiect-pubelă”, mai ales din familie sau de la locul de muncă – această -stârpitură, acest om de nimic, această jigodie decât să te raportezi la propria persoană pentru a explica dificultatea ta de a supravieţui…

Împingeam uşor uşa spre o altă lume, în ciuda dificultăţilor pe care le reprezenta faptul de a mă observa cu luciditate, de a fi o parte din circuitul social care m-a construit, de a observa adevărul meu interior. Trebuie distrusă această stare schizofrenică nesănătoasă în care educaţia şi societatea ne plasează. Trebuie să devenim o fiinţă vie, condusă de intuiţia sa, atentă la limbajul său interior.

În acest moment al vieţii mele ştiam că mă îndreptam pe un drum ce îmi era potrivit şi că nimic şi nimeni n-ar fi putut să mă abată de la el. Se puneau încă o mie de întrebări nerezolvate de către medicina clasică. Trebuia să mă gândesc la ele în felul meu. Se impunea o altă formă de cercetare medicală, pentru că a noastră era, cu toată aparenţa de modernism, desuetă, costisitoare, şi lăsa fără răspuns cea mai mare parte a întrebărilor noastre.

Era indispensabil să dobândesc un spirit nou, să o rup cu mediul spitalicesc.

…………………………….

Mass media ar dori să ne încredinţeze că cuantumul de evoluţie se măsoară prin frumuseţe şi vedetariat, prin onorabilitate şi cont în bancă, prin decoraţii politice şi puterea implicită, prin titluri spitaliceşti, conducerea unei mari secţii… Dar, fără a avea înclinaţii filozofice, am găsit multe rotiţe gripate în angrenajul acestui sistem.

Ideea de reîncarnare îmi pare că rezolvă toate incongruenţele aparente ale existenţei. În funcţie de numărul de reîncarnări trăite, subiectul deţine o experienţă inclusă în corpul subtil care este capabilă să reapară sub forma unor „facilităţi”. Calităţile cele mai subtile se dezvoltă la urmă. Educaţia acţionează asupra intelectului şi ne transformă în animale condiţionate dar nu evoluate.

Supradotaţii, geniile, ar putea fi fiinţe cu un trecut îndelungat. „Rateurile” ar corespunde primelor încercări, evoluţia ar surveni după o succesiune de încercări.

Toate acestea le cunoşteam deja, dar nu erau enunţate, nu erau analizate. Agpaoa mi le dezvăluie din punctul său de vedere, ca vindecător. Dar este nevoie de mai multe vieţi ca să înţelegi ce este viaţa, şi multe adevăruri nu au răzbătut încă la suprafaţa conştiinţei mele.

Experienţa deviată constă în a integra inconştientul în conştient, în a se desprinde de puternicele interpretări greşite ancorate în capetele noastre prin educaţie, în a găsi calea realizării propriei unităţi.

În această privinţă, religia noastră iudeo-creştină se opune concepţiei orientale care propovăduieşte întoarcerea spre Unitate prin toate tehnicile, inclusiv actul sexual, departe de a fi considerat ca fiind de inspiraţie satanică, concepţie care vede în acţiunea de contopire în iubire, simbolul unirii principiului nostru feminin cu cel masculin. Dar această unire trebuie transpusă în planurile mai subtile, ceea ce-i conferă un caracter sacru. Este unirea lui Shiva cu Shakti, a aspectului manifestat cu cel nemanifestat al universului, care îi conferă actului sexual valoarea sa, opusă ascetismului şi îi pune femeii în valoare un rol important pe planul mitic, al cucerniciei (simbolul virginităţii este deopotrivă venerat în temple ca şi cel al zeităţii mamă).

Principiul tantric afirmă că omul progresează nu prin constrângere la frustrare, refulându-şi instinctele naturale, ci sublimându-le. Astfel omul trece de la subjugarea simţurilor la autoritatea divinului. El se află pe pământ pentru a depăşi opoziţiile ce apar între datoriile sale pământeşti şi aspiraţia sa către eliberare.

Fiecare viaţă ne constrânge prin încercări, la o revizuire care ne conduce către realizarea de sine.

Ce se întâmplă cu intelectualul care se agaţă, pentru a-şi rezolva dificultăţile, doar de lecţia învăţată? Ceea ce mi s-a întâmplat! Când destinul loveşte, trebuie să te extragi cu greu din acest corp de humă, cu efort şi cu durere, pentru a te trezi. Afară de cazul în care ratând demararea în această viaţă, te înfunzi definitiv, înglodat prin efectele drogurilor… legale. Folosirea exagerată a drogurilor în perioadele de criză ne face să străbatem acest timp de sensibilizare într-o stare de indiferenţă artificială. Agitaţi prin excitante, desprinşi de anxietate prin tranchilizante, aducând somnul cu ajutorul hipnoticelor, individul nu se mai recunoaşte, nu-şi mai aparţine. Şi totuşi aceste măşti ale sufletului care-i sunt oferite sunt prezentate ca progrese ale ştiinţei… ştiinţă fără conştiinţă… Şi dacă nu se poate nega utilitatea unor medicamente prescrise parcimonios şi adecvat, nu trebuie oare mai întâi să credem în om şi apoi în ştiinţă? Căci „Ştiinţă fără conştiinţă nu înseamnă decât ruina sufletului”.

Editura: Dharana
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 304
Data apariţiei: martie 2014

Preţ: 29 RON

Cartea se poate achiziţiona cu reducere, la preţul de 27 RON accesând acest link

Preţul de pe site se poate modifica ulterior.

Sursa: http://www.eusunt.ro/

În continuare găsiţi detalii referitoare la alte cărţi scrise de autoarea Janine Fontaine:

Medicina chakrelor (Editura Dharana) – link

Descris pană atunci în mod hazrdat şi contradictoriu, descoperim aici sistemul chakrelor analizat scrupulos şi experimental. Aplicaţiile sale în medicina energetică sunt descrise în funcţie de patologii. Janine Fontaine ne prezintă chakrele principale şi chakrele secundare, legătura lor cu circulaţia energiei, relaţia dintre ele şi stările de conştiinţă ordinare şi extraordinare, fenomenele parapsihologice şi chakrele, precum şi individualizarea celui de Al Treilea Ochi, al cărui rol în stările de stres este evidenţiat aici. O lucrare care introduce cu eficienţă ezoterismul în medicină.

Suferinţe dispreţuite. Despre alimentaţie, regimuri, alergii, intoleranţe şi multe altele (Editura Dharana) – link

Alergiile digestive produc o deteriorare ascunsă a imunităţii, care se află la originea nenumăratelor boli a căror adevărată provenienţă şi al căror tratament nu au fost cunoscute până acum. Aici alimentele sunt clasificate pe categorii, fiecare fiind purtătoarea unor vibraţii diferite şi care pot să fie sau să nu fie în acord vibrator cu subiectul. Cititorii fideli ai doctorului Fontaine vor găsi în a cincea sa lucrare marea experienţă a unuia dintre cei mai renumiţi autori din domeniul medicinii neconvenţionale.

Viaţa vine din afară. Itinerariul unui medic diferit de ceilalţi (Editura Dharana) – link

Scopul cărţii este acela de a demonstra fiecăruia dintre noi că avem un drum de parcurs, că trebuie să fim informaţi ca să devenim noi înşine. Astfel eu, medic, prizonieră a unei anumite viziuni despre medicină, m-am proiectat în alte realităţi, mi-am căutat calea de urmat şi am devenit un medic diferit de ceilalţi… Încep să cred că pentru a înţelege tot ce se află aici, sub ochii noştri orbi, în realitatea vizibilă, este necesar să fi trăit, cel puţin o clipă, în acel invizibil. Acolo unde se formează ordinea şi Legile. Brusc, am impresia că lumea se naşte acolo, în Invizibil. Acolo se pregătesc lucrurile, fericirea, nefericirea, boala. Acolo trebuie să acţionăm înainte ca ele să apară în lumea vizibilă.

Alte postări în categoria Vindecare spirituală:
Calea energiei – Synthia Andrews
Medicina virtuală – Keith Scott-Mumby
Exerciţii de meditaţie pentru depăşirea depresiei – Mark Williams

Doctorul cuantic – Amit Goswami

doctorul-cuantic_micaCu puţin timp în urmă a fost reeditată cartea Doctorul cuantic. Ghidul unui fizician pentru sănătate şi vindecare, publicată la Editura Orfeu 2000 pentru prima dată în anul 2008.

Această carte oferă o nouă şi curajoasă interpretare a metodelor medicinei alternative – homeopatia, medicina chineză şi acupunctura, precum şi Ayurveda – dar şi ale medicinei convenţionale, din perspectiva fizicii cuantice.

Pentru Amit Goswami, specialist în fizica cuantică, medicina este un domeniu propice pentru aplicarea noii paradigme a ştiinţei bazate pe întâietatea conştiinţei. Aceasta nouă ştiinţă are capacitatea extraordinară de a integra ştiinţa convenţională, spiritualitatea şi vindecarea. Dacă există vreun domeniu care să necesite integrare, afirmă Goswami, acela este medicina şi vindecarea.

Cartea de faţă demonstrează că aceste modele aparent diferite pot fi integrate într-un sistem nou, complex, bazat pe noua „ştiinţă în interiorul conştiinţei”.

La baza tuturor bolilor şi a leacurilor stă conştiinţa, afirmă Goswami. Doctorul cuantic le oferă medicilor şi pacienţilor o modalitate cu totul nouă de a aplica medicina, cu şanse mult mai mari de vindecare. Goswami o numeşte Medicină Integrativă şi afirmă: „Aceasta este o abordare foarte nouă, ce poate servi drept bază legitimă pentru o schimbare de paradigmă în medicină.”

Amit Goswami este profesor şi membru al Institutului de Fizică Teoretică al Universităţii din Oregon şi autor a numeroase lucrări. Cercetările sale s-au axat pe cosmologia cuantică, teoria măsurătorilor cuantice şi aplicaţii ale mecanicii cuantice în problemele minte-corp. Goswami a devenit bine-cunoscut în toată lumea ca unul din oamenii de ştiinţă intervievaţi în filmul „What the Bleep do we Know”. De asemenea Goswami apare în filmul documentar despre Dalai Lama intitulat „Renaşterea lui Dalai Lama”.

Mai jos găsiţi un cuprins detaliat al acestei cărţi:

Partea întâi. Cine este doctorul cuantic

   1. Nu vă temeţi, doctorul cuantic este aici
Definiţii
Principiile diferite care stau la baza practicilor medicale convenţionale şi alternative
   2. Povestea mea: cum a ajuns un expert în fizica cuantică să se preocupe de sănătate şi vindecare
Obstacole conceptuale
Planul cărţii
   3. Integrarea principiilor
Redescoperirea principiilor
Ce poate face doar corpul vital, nu şi corpul fizic?
   4. Niveluri ale bolii şi niveluri ale vindecării
Argument împotriva dualismului
Boala şi starea de rău
Cum se produc reprezentările
Nivelurile bolii şi ale vindecării
Este Medicina Integrală o ştiinţă?
   5. Noua gândire paradigmatică a câtorva medici contemporani
Neajunsurile gândirii bazate pe fizica clasică
Gândirea cuantică în medicină
   6. Mai multe despre fizica cuantică şi contribuţia acesteia în domeniul medicinei
Cauzalitatea descendentă
Discontinuitatea
Nonlocalitatea
Importanţa cauzalităţii descendente
Caracterul nonlocal al conştiinţei
Nonlocalitatea cuantică şi vindecarea de la distanţă
„Ierarhie încurcată”: apariţia simultană dependentă a subiectului şi obiectului
Distincţia dintre conştient şi inconştient
Procesarea inconştientă şi creativitatea
Măsurare, memorie şi condiţionare
Contribuţii cuantice aduse medicinei
   7. Locul medicinei alopate în Medicina Integrală
Situaţiile medicale de urgenţă
Corespondenţa dintre paradigma veche şi paradigma nouă
Medicină alternativă sau complementară?
Alte întrebuinţări ale medicinei alopate
Ascensiunea şi decăderea medicinei alopate
Biologia în interiorul conştiinţei
Pe scurt

Partea a doua. Medicina corpului vital

   8. Corpul vital
Corpul vital şi paralelismul psihofizic
Argumente care susţin natura cuantică a corpului vital
Poate fi măsurată energia vitală cu instrumente fizice?
Ce tip de organism aveţi?
   9. Ayurveda şi armonizarea dezechilibrelor energiei vitale
Ayurveda şi corpul vital
De ce trei tipuri de dosha?
De unde provine prakriti?
Dosha şi poziţionarea organelor
Caracteristicile unei persoane în funcţie de cele trei dosha
Dezechilibrele dosha
Legătura dintre dosha şi anotimpuri
Dezechilibrul vata şi corectarea acestuia
Dezechilibrul pitta şi corectarea acestuia
Dezechilibrul kapha şi corectarea acestuia
Panchakarma şi leacurile pe bază de plante, pentru care prezenţa medicului este necesară!
Pe scurt
   10. Dezechilibrele energiei vitale şi corectarea acestora în medicina tradiţională chineză
Reprezentarea organelor în sistemul chinez
Boala şi vindecarea
Principiile acupuncturii
Există vreo posibilitate de a integra Ayurveda şi medicina tradiţională chineză?
Un rezumat al celor mai importante idei în medicina tradiţională chineză
   11. Medicina chakrelor
Ce sunt chakrele?
Ştiinţa chakrelor
Medicina chakrelor
Ce trebuie reţinut din acest capitol
   12. Putem vorbi de homeopatie?
Problema individualităţii
Legea vindecării stabilită de Hering
Homeopatia clasică versus homeopatia modernă
Concluzii

Partea a treia. Medicina minte-corp

   13. Minte cuantică, înţeles şi medicină
Creativitatea cuantică
Înţeles şi medicină
   14. Mintea ca „distrugător”
Cum poate fi mintea „distrugător”
Psihoneuroimunologia
Molecule de emoţie
Comportament sau mai mult decât atât?
Guna mentale şi dosha fizice create de minte
Reacţia la emoţii
Reprimarea sentimentelor
Personalitatea predispusă la îmbolnăvire
Mentalizarea inutilă a sentimentelor poate dăuna sănătăţii
Recapitulare
Importanţa înţelesului
Pe scurt
   15. Explicarea din perspectivă cuantică a tehnicilor medicinei minte-corp
Hipnoza şi biofeedback-ul
Eliberarea memoriei
Psihologia chakrelor
Meditaţia
Yoga
Ştiinţa Creştină şi vindecarea prin credinţă

Partea a patra. Inteligenţa supramentală

   16. Vindecarea cuantică
Saltul cuantic al lui Chopra
Dossey – noţiunea de nonlocalitate în procesul vindecării
Creativitatea: cauzalitatea descendentă în procesul vindecării
„Ierarhie încurcată”
   17. Îmbolnăvirea şi vindecarea – două căi de acces la inteligenţa supramentală
Boala ca prilej de autocunoaştere
Îmbolnăvirea corpului vital şi vindecarea cuantică
Creativitatea corpului vital-fizic pentru o persoană sănătoasă
Sănătate pozitivă
O perspectivă sănătoasă asupra morţii
Vindecarea ca mijloc de redobândire a integrităţii
Strategii pentru dobândirea sănătăţii pozitive
Vindecarea miraculoasă: creativitate la nivel fizic?
   18. Ghidul pentru sănătate şi vindecare al unui specialist în fizică cuantică
Epilog. Trupul nemuritor – mit sau ştiinţă
Încotro se îndreaptă evoluţia umană?
Ce înseamnă realizarea unei hărţi a supramentalului?
Care este legătura dintre evoluţie şi nemurire?
Se va petrece această evoluţie în viitorul apropiat?

Bibliografie
Index

Iată şi un scurt paragaf din această carte:

Meditaţia

„La următorul nivel de subtilitate, dacă nu suntem materialişti rigizi, putem analiza cauzele comportamentului nostru drept sursă a îmbolnăvirii. La acest nivel, suntem pregătiţi să abordăm cauzele comportamentului nostru, şi anume dosha minte-creier: intelectualism excesiv şi hiperactivitate excesivă.

Cum putem corecta intelectualismul excesiv? Intelectualismul ne îndepărtează de trup, de manifestarea sentimentelor. În schimb, sentimentele devin o povară, ceva de care ne este ruşine şi nu dorim decât să le suprimăm cu orice preţ. Remediul este, bineînţeles, satisfacerea unor nevoi ale trupului. Exerciţiile fizice sunt eficiente, masajul este eficient, îmbrăţişarea celor de lângă noi ajută, de asemenea.

Îmbrăţişarea celor de lângă noi dă rezultate. Cu mulţi ani în urmă, eram un raţional. În anii ’80, pe când practicam intens exerciţii spirituale, dosha minte-creier a intelectualismului, deşi nu devenise încă o problemă de sănătate, îmi afecta capacitatea de deschidere spirituală. Îmi amintesc că am participat la un seminar, iar coordonatorul acestuia (medicul Richard Moss) mi-a prescris „contact fizic”, administrat sub forma îmbrăţişării colegilor mei de seminar. A funcţionat.

O tehnică complementară este meditaţia ce are drept scop conştientizarea sentimentelor, pentru a evita suprimarea acestora, ca rezultat al unei atitudini defensive sau strict raţionale. Raţionalii deţin o bună capacitate de concentrare. De aceea, meditaţia pe bază de concentrare (repetarea în gând a unei mantre, de exemplu) nu necesită un efort pentru aceştia. Pentru a-şi conştientiza propriul tip de dosha minte-creier, raţionalii trebuie să practice, în plus, observarea relaxată – conştientizarea obiectivă a tuturor fenomenelor ce se petrec în jur, aşa cum procedează un jurat, de pildă, cu probele de judecată.

Cum putem corecta hiperactivitatea excesivă? Obiectivul principal, în acest caz, este adoptarea unui ritm mai lent. Ce rezultate are „un ritm mai lent”?

Faceţi un experiment. Luaţi o pauză de cafea chiar acum, când citiţi această carte. Nu vă grăbiţi, cartea nu pleacă nicăieri. Faceţi cafeaua (sau ceaiul) ca pe un ritual, acordând atenţie fiecărei etape. Când cafeua este gata, luaţi ceaşca şi aşezaţi-vă. Ridicaţi uşor ceaşca la gură şi luaţi o înghiţitură. Observaţi reacţia pe care o aveţi. „Ahhh….” Vă simţiţi relaxat; vă simţiţi fericit.

Este simplu să anihilăm, folosindu-ne de raţiune, sentimentul fericirii, identificându-l cu plăcerea pe care ne-o oferă cafeaua. Însă dacă observăm cu atenţie, nu cafeaua însăşi este sursa fericirii, ci extinderea temporară a conştiinţei. Adoptarea unui ritm mai lent este, în primul rând, o modalitate de extindere a conştiinţei, ce generează fericire.

Înţelegeţi acum ce pierdeţi, fiind un hiperactiv – fericirea. Cu cât faceţi mai mult loc hiperactivităţii, cu atât mai mult veţi duce lipsa fericirii. La început, apare insomnia. Somnul înseamnă fericire, deoarece conştiinţa este neîntreruptă.”

Editura: Orfeu 2000
Dimensiuni: 16,5×23,5 cm
Număr pagini: 298
Data apariţiei: 2008, republicare februarie 2014

Preţ: 39 RON

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii Orfeu 2000, cu reducere, la preţul de 35 RON, accesând acest link

De acelaşi autor, tot la Editura Orfeu 2000 a mai fost publicată cartea Universul conştient de sine. Conştiinţa creează lumea materială (link).

În această carte stimulantă şi actuală, Amit Goswami, Ph.D., aruncă în aer convingerea împărtăşită de ştiinţa occidentală, conform căreia materia este „elementul” fundamental al creaţiei, propunând, în schimb, ideea că adevăratul fundament al tot ceea ce noi cunoaştem şi percepem este conştiinţa.

Modul în care Goswami explică fizica cuantică pentru cititorii laici, considerat un model de claritate, pregăteşte calea pentru o călătorie a descoperirii prin tărâmul comun al ştiinţei şi al religiei, al naturii comune a minţii şi a trupului, precum şi al relaţiei pe care noi o avem cu întreaga creaţie.

Sursa: http://www.orfeu2000ki.ro, http://www.eusunt.ro

Alte postări în categoria Vindecare spirituală:
Medicina virtuală – Keith Scott-Mumby
Vindecarea cu ajutorul minţii – Lissa Rankin
Teorii despre sistemul chakrelor – Hiroshi Motoyama

Secretul sănătăţii – Brian R. Clement

secretul-sanatatii_micaCartea Secretul sănătăţii – cum să te vindeci fără antibiotice, publicată de curând la Editura House of Guides, te va ajuta să redescoperi echilibrul natural al corpului tău şi să beneficiezi de un proces de prevenire şi de vindecare pe care l-ai avut mereu la îndemână, dar a cărui putere a fost în mare parte neglijată până în prezent. Vei găsi calea cea mai naturală spre vindecare şi vei renunţa la medicamentele luate pentru orice.

Autorul cărţii, Brian R. Clement, este directorul Institutului Hippocrates, renumit în întreaga lume, din West Palm Beach, Florida. El a studiat şi are diplome atât în ştiinţele nutriţiei, cât şi în medicina naturopată, şi a petrecut peste treizeci de ani făcând cercetări şi practicând nutriţia. A călătorit în mai mult de 40 de ţări, unde a susţinut seminarii şi programe despre nutriţie şi sănătate.

În cei peste 50 de ani de existenţă, Institutul Hippocrates a ajutat nenumăraţi indivizi de pretutindeni să scape de diverse boli prin cercetarea de pionierat efectuată în puterea vindecătoare a vieţii, mâncarea bogată în enzime. Directorul institutului, dr. Brian Clement, îţi oferă informaţiile de care ai nevoie ca să pui principiile programului în practică şi să te asiguri că vei trăi sănătos şi fără medicamente.

Vei descoperi cum alimentaţia raw ajută oamenii să-şi menţină o greutate sănătoasă şi să stimuleze întărirea sistemului imunitar împotriva cancerului, bolilor de inimă şi altor boli cronice. Vei dezvolta o schemă de gândire pozitivă care susţine starea bună de sănătate. Vei înţelege obiceiurile nesănătoase care afectează procesul de vindecare.

Tot în această lucrare de avangardă apar şi informaţii detaliate despre: sucuri terapeutice, rolul vitaminelor, mineralelor, precum şi uzul ierburilor medicinale, alături de reţete favorite din bucătăria specială a Institutului Hippocrates.

Mai jos găsiţi cuprinsul cărţii:

Prefaţă de T. Colin Campbell, Drd
Introducere: un program natural de vindecare pentru toată lumea
1. Să scăpăm de dietele de fiţe şi de miturile cu privire la nutriţie
2. Vindecarea începe de la credinţele noastre
3. Să ne protejăm organismul de chimicale
4. Barul naturii pentru sănătatea noastră
5. Cum mâncarea noastră devine leac
6. O strategie alimentară pură pentru longevitate
7. De la un stil de viaţă sedentar la unul superior
8. Creaţi-vă propriul sistem de susţinere a sănătăţii
9. Reţete speciale Hippocrates
10. Sucuri terapeutice
11. Germinarea
12. Fitochimicale şi probiotice
13. Vitamine, proteine, grăsimi şi minerale
14. Plante medicinale
15. Referinţe

Iată în continuare şi câteva fragmente din această carte:

10 mituri obişnuite cu privire la alimentaţie

“Majoritatea miturilor cu privire la alimentaţie au fost răspândite de producătorii din industria alimentară, pentru a ne împiedica să cunoaştem adevărul cu privire la impactul produselor lor asupra sănătăţii. Campaniile publicitare comandate de marile firme din domeniu ne-au făcut să credem că anumite alimente sunt indispensabile vieţii. Iată 10 dintre cele mai cunoscute mituri din ţările industrializate.

Mitul 1
Oamenii au nevoie să consume carne

Cei din industriile cărnii şi laptelui ne-au tot spus că fără produsele lor nu am avea un aport suficient de proteine, vitamine şi minerale, elemente indispensabile sănătăţii. Totuşi majoritatea locuitorilor din Asia, în special din China, n-au consumat niciodată lapte sau produse derivate din lapte, şi totuşi nu există nicio dovadă că acest lucru ar fi avut vreun efect negativ asupra sănătăţii lor. Ba mai mult decât atât, studiile efectuate asupra alimentaţiei chinezilor (inclusiv cele detaliate în Studiul China) dovedesc în mod clar că absenţa cărnii şi a produselor pe bază de lapte nu a avut decât efecte pozitive.

Cea mai mare parte a populaţiei globului este în mare măsură vegetariană. În multe culturi, carnea fie este evitată întru totul, fie este consumată doar în cantităţi mici. Nu există nicio dovadă arheologică ce ne poate convinge că oamenii preistorici au fost primii mâncători de carne.

Mitul 2
Alimentele trebuie gătite pentru a deveni comestibile

Această idee se naşte din părerea greşită conform căreia ar trebui să „simţim” digestia. Această părere trebuie corectată. Persoanele cu tub digestiv sănătos nu vor observa procesul digestiei când vor mânca alimente proaspete şi vii. Totuşi, cei afectaţi de regimuri alimentare şi stiluri de viaţă nesănătoase vor simţi digestia, atunci când încep să consume pentru prima oară alimente sănătoase. Acesta este, de fapt, un semn bun. Nutrimentele din alimente nu pot fi asimilate aşa cum trebuie dacă oxigenul şi enzimele nu sunt prezente. Când gătim alimentele la temperaturi de peste 48°C, aceste două elemente sunt distruse.

Mitul 3
Alimentele conservate sau semipreparate îşi păstrează valoarea nutritivă

Un studiu efectuat de Universitatea California din Davis a relevat faptul că o căpăţână de salată îşi pierde 50% din nutrimente în primele 30 de minute după ce a fost recoltată. Atunci când alimentele sunt transportate, fie în interiorul fie în afara ţării, deseori durează cel puţin 1 săptămână până când ele ajung la consumatori. Acesta este motivul pentru care insist asupra consumării, ori de câte ori este posibil, de alimente proaspete, crescute chiar de voi, fapt pentru care vă recomand să vă creşteţi germenii singuri. Germenii sunt unul dintre alimentele cu cel mai ridicat aport nutriţional, şi sunt destul de uşor de crescut chiar în casa proprie (Vedeţi capitolul 11).

Mitul 4
Este necesar să consumăm o mare varietate de alimente

Persoanele care consumă cantităţi mici de mâncare, însă de cea mai bună calitate, se confruntă cel mai rar cu bolile şi au o speranţă de viaţă mai mare. Sănătatea depinde în primul rând de calitatea şi nu de cantitatea sau varietatea alimentelor. Cercetările noastre indică fără dubiu că alimentele proaspete şi vii ne asigură întreaga gamă de nutrimente necesare organismului. Există o paletă extraordinar de bogată de reţete, pe cât de apetisante pe atât de pline de imaginaţie, ce au fost create de bucătari specializaţi în alimentaţia pe bază de alimente vii şi proaspete, satisfăcând pe deplin nevoia noastră de o varietate de experienţe ale gustului.

Mitul 5
Fluidele non-nutritive pot hidrata organismul

Majoritatea băuturilor – de la cele carbogazoase până la alcool – deshidratează organismul şi reduc conţinutul de apă din celule. Doar apa pură şi curată şi sucurile proaspete, organice ne pot hidrata celulele. Studiile noastre indică faptul că peste jumătate din populaţia lumii suferă din cauza hidratării insuficiente. Atunci când suntem deshidrataţi, metabolismul are şi el de suferit, la fel şi abilitatea noastră de a digera alimentele; şi chiar buna funcţionare a creierului.

………………………..

Dacă din toxinele regimului alimentar, eliminaţi doar 8% pe lună, până la sfârşitul anului veţi duce o viaţă pozitivă la nivel superior. Însă, în realitate, este o evoluţie care necesită multor persoane, decenii pentru a o termina. După ce aţi eliminat dependenţele toxice din viaţa voastră, stabiliţi acest proces, în trei paşi, drept ţel:

• Pasul unu: Consumaţi doar alimente organice. Eliminarea pesticidelor şi a altor chimicale sintetice din regimul alimentar este o parte necesară a acestui proces.

• Pasul doi: Reduceţi consumul de carne şi produse lactate. Întocmiţi un plan de acţiune şi urmaţi-l.

• Pasul trei: Reduceţi sau eliminaţi consumul de alimente gătite. Gradual consumaţi cantităţi din ce în ce mai mari de salate şi cantităţi mai mari de alimente crude şi sucuri de legume.

Este important să recunoaştem şi să luăm în calcul diferenţele individuale şi de vârstă când ne gândim la metabolismul nostru. Pe măsură ce îmbătrânim, metabolismul încetineşte; este un fapt al vieţii. Adolescenţii şi cei aflaţi la 20 de ani metabolizează mai uşor alimentele gătite decât oamenii mai în vârstă. Astfel, cu cât suntem mai în vârstă, vom avea mai multe de câştigat urmând un stil superior de viaţă şi un regim alimentar pe măsură.

Fiecare dintre noi poate şi ar trebui să individualizeze Programul de Forţă Vitală Hippocrates, pentru a câştiga beneficii maxime, de pe urma acestuia. Din moment ce puteţi alege dintre cinci niveluri (fără cel de plumb, care este mai degrabă un punct de plecare decât o ţintă), alegeţi nivelul la care sunteţi mai siguri că o să ajungeţi.

Cele cinci niveluri de la cel mai înalt la cel mai mic sunt: platină, aur, argint, bronz şi cupru. Ideal ar fi ca fiecare persoană să atingă şi să menţină cel mai înalt nivel posibil. Ar trebui să fim conştienţi tot timpul că nimeni nu este legat de un anumit nivel, ci poate – şi ar trebui – să aspire la unul mai înalt. Chiar dacă sunteţi aşezaţi pe platoul de platină, încercaţi să vă rafinaţi şi mai mult obiceiurile şi să vă menţineţi la acel nivel.”

Editura: House of Guides
Dimensiuni: 14,5×18,5 cm
Număr pagini: 232
Data apariţiei: ianuarie 2014

Preţ: 32 RON

Cartea se poate achiziţiona accesând acest link, cu reducere, la preţul de 30 lei.

Preţul de pe site se poate modifica ulterior.

Sursa: http://www.eusunt.ro

Dacă doriţi să aflaţi şi alte informaţii referitoare la o dietă sănătoasă şi la alimentele care susţin starea de bine a organismului, vă mai pot fi utile şi următoarele cărţi:

Dieta înţeleaptă de Dr. Keith Scott-Mumby (Editura Vidia) – link

Mult lăudatele diete ținute de oameni care tânjesc să slăbească și să atingă starea ideală de sănătate provoacă adesea inflamații, alergii și intoxicații alimentare. Există principii alimentare corecte pe care trebuie să le cunoști înainte să începi o dietă. Aceste principii au salvat oameni aflați în situații aproape imposibile. Organismul tău este diferit de orice alt organism. Nu e nevoie să plătești un medic nutriționist dacă înveți aceste câteva principii obligatorii pentru o dietă sănătoasă. Cartea Dieta înţeleaptă te învață cum să demaști alimentele care îți fac rău și cum să lași organismul să aleagă ce e mai bine pentru el.

Superalimente. Alimentaţia şi medicina viitorului de David Wolfe (Editura Adevăr Divin) – link

Superalimentele sunt produse alimentare excepţional de bogate în energie şi în substanţe nutritive, cu un potenţial terapeutic fără egal. În această carte bogat ilustrată, binecunoscutul guru al alimentaţiei vii David Wolfe îţi prezintă câteva din cele mai delicioase produse vegetale, precum fructele goji, boabele de cacao (ciocolata crudă), seminţele de cânepă, maca, spirulina, produsele stupului şi multe altele. Surse excepţional de bogate de proteine, vitamine, minerale, enzime, antioxidanţi, grăsimi şi uleiuri bune, aminoacizi, acizi graşi esenţiali şi alte substanţe nutritive, aceste produse reprezintă una dintre cele mai promiţătoare piese ale puzzle-ului nutriţional. Fiecare superaliment este descris în detaliu, fiind însoţit de mai multe reţete delicioase şi uşor de preparat, dar şi de informaţii ştiinţifice de ultimă oră.

Alte postări în categoria Sănătate şi nutriţie:
Soluţie contra oboselii – Eva Cwynar
Remedii împotriva îmbătrânirii – James W. Forsythe
Medicina naturistă (volumele I şi II) – Constantin Milică

Terapia PSI – Vlad T. Popescu

terapia-psi_micaLa începutul acestui an, la Editura Sfat Info a apărut o nouă carte scrisă de terapeutul şi autorul român Vlad T. Popescu, intitulată Terpia Psi.

Iată prezentarea acestei cărţi, făcută chiar de autorul său:

“Din câtă experiență am adunat făcând terapie și încercând să-i învăț și pe alții ce fac, a rezultat această carte.

Zeci de mii de oameni interesați de tehnicile de terapie, de școlile de evoluție spirituală, dar atât de puțini terapeuți când ai nevoie de unul… Și nu vorbesc doar de cei interesați oarecum de acest domeniu, care să fi citit o carte pe această temă, ci de toți aceia care s-au pregătit, uneori mai mulți ani, cu mai mulți maeștri, pentru a deveni terapeuți, dar care încă nu au intrat în contact direct cu omul aflat în suferință…

Și asta nu pentru că nu ar fi avut chemarea necesară, cunoștințele necesare, eventual acordajele necesare, ci pentru că bariere de tot felul, exterioare și interioare, reale sau imaginare, i-au oprit să pornească pe acest drum.

Știu că prezența omului aflat în suferință nu este plăcută până când nu stăpânești lecția detașării, știu că este firească teama de a nu prelua până când nu înțelegi ce produce de fapt boala, știu că este omenește să-ți fie frică de faptul că-i faci mai degrabă rău celuilalt până când nu accepți cine vindecă de fapt și cine se vindecă în urma terapiei.

Dar știu și că oamenii nu fac terapie pentru că nu reușesc să pună cap la cap lucrurile pe care le-au învățat, acumulate uneori din școli cu totul diferite. Școli care au o altă perspectivă asupra omului și a sănătății, care se bazează pe modele diferite ale universului și ale vieții, care utilizează sisteme de valori în aparență incompatibile. De aceea, o dată pe an, am ținut un curs de arta terapiei în cadrul căruia am încercat să răspund la întrebările celor care doreau să pornească pe acest drum, să confirm celor care au început că se poate și să alung temerile de tot felul care, absolut firesc, apar la început.

Prezenta carte s-a născut din experiența căpătată în practica terapiei și la aceste cursuri. Sper să le fie de folos celor care doresc să devină terapeuți și să le fie de ajutor, cel puțin la început de drum, celor care au înțeles că este nevoie de ei și practică terapia spirituală, energetică, holistică, sau cum doriți să-i spuneți.

Puteți face terapie exact așa cum prezint eu lucrurile, sau puteți utiliza cartea doar ca îndemn pentru a vă contura propriul sistem. Puteți folosi cartea fie că ați trecut prin, fie că nici nu ați auzit de sistemele și școlile pe care le amintesc eu, dar având o minimă pregătire într-o școală de terapie și/sau de evoluție spirituală.

Poate că tehnica mea de evaluare vi se pare prea sofisticată sau prea simplistă. Speranța mea este doar aceea de a reuși să atrag atenția asupra punctelor principale care trebuie atinse.

Eu pornesc prin a evalua un caz pe baza mandalei zilei de naștere, pe care o utilizez pentru a mă conecta la sinele superior al persoanei, și pe baza parametrilor cunoscuți din radiestezia multidimensională. În terapie utilizez tehnici din Reiki (în sens larg, sisteme non-tradiționale și neo-tradiționale), Qi Gong, autocontrol, cristaloterapie, SKHM/All Love. Cu excepția grupurilor de lucru SKHM/All Love, lucrez în general singur, dar o să amintesc și unele tehnici posibile atunci când lucrați în grup.

Nu luați cele scrise aici drept adevăr suprem! Nu doar pentru că și eu sunt supus greșelii, ci și pentru că nu toți suntem la fel. În terapie și în evoluția spirituală intervine și „gustul”, în sensul în care discutăm despre plăcerea estetică și, nu-i așa, despre gust nu se discută, deci vor rămâne subiecte și tehnici de abordare în care, în mod firesc, nu o să putem ajunge la un numitor comun.

Așa cum nici în interpretarea viselor, a simbolurilor, nu avem în întregime același sistem de valori. Pentru voi o gutuie frumoasă înseamnă bogăție, gust și miros plăcut, iar pentru mine doar că se apropie o iarnă grea…

Spor la Joc!”

Cuprinsul cărţii este detaliat mai jos:

INTRODUCERE

PENTRU ÎNCEPUT, SĂ ELIMINĂM BARIERELE!

DOMENIUL DE APLICARE AL TERAPIEI

CLASIFICAREA BOLILOR ŞI A PROBLEMELOR DIN PUNCT DE VEDERE HOLISTIC

PRIMUL PAS, EVALUAREA
Interpretarea terapeutică a mandalei zilei de naştere
Numerele reflectate în culori şi în structurile mandalei
Principii generale şi exemple
Interpretarea terapeutică a parametrilor radiesteziei multidimensionale
Gradul de sănătate al chakrelor
Capacitatea de stocare a tandien-urilor
Karma pe corpurile fizic, emoţional, mental şi spiritual
Principalele lecţii
Parametrii legaţi de Merkaba şi de Steaua Pământului
Parametrii legaţi de suflet, Şarpele Kundalini şi Karmă
Corelaţii între parametri, interpretare
Exemple de măsurători, cazuistică
Fişa de măsurători pentru o relaţie
Aspecte ale elementelor
Evaluare generală
Algoritm pentru evaluare şi terapie pornind de la simptomele prezentate

PROTECŢIA TERAPEUTULUI

TERAPIA
Terapia la distanţă
Terapia directă
Cazul „bubelor”
I se poate spune „chirurgia PSI”
Deblocarea energiei sexuale stagnante
Cazul „babelor”
Terapia de grup
Tehnica utilizată în terapia de grup
Paşii terapiei de grup
Scriere creativă şi terapeutică

GÂNDURI RĂZLEŢE DESPRE TERAPIE
Greşeala acceptabilă
El şi-a rezolvat toate problemele
De ce răspundem pulsiunilor negative?
Mie, când îmi este sete, beau apă
Hetaira neîmpăcată

BIBLIOGRAFIE

Iată şi un scurt fragment din primul capitol, Pentru început, să eliminăm barierele:

Nu fac terapie pentru că mi-e frică…

Ştiu că mulţi nu recunosc asta, sau nu sunt conştienţi de asta, dar nu se apropie de omul bolnav pentru că nu le este confortabil să vadă suferinţa şi le este frică să nu preia boala.

Nu-i sistem spiritual care să nu amintească de faptul că facem parte dintr-un întreg, că suntem Unul, sau măcar de faptul că suntem datori celorlalţi şi că asta o putem manifesta prin compasiune. Adică prin grija faţă de celălalt, faţă de egalul nostru, practic prin grija faţă de noi înşine.

Deci nu pot să întorc privirea de la omul suferind pentru că întorc privirea de la mine însumi. E ca şi cum aş avea o bubă şi aş refuza să o văd, mi-ar fi scârbă să o văd.

Cu siguranţă îmi daţi dreptate acum, dar tot veţi fugi la vederea bolii…

După ce veţi fi lucrat suficient cu voi, pe voi, după ce veţi fi început să manifestaţi compasiunea faţă de ceilalţi, veţi vedea că bubele nu mai sunt atât de înspăimântătoare.

Dar cel mai mult vă va ajuta înţelegerea faptului că respectiva persoană este bolnavă pentru că a greşit la nivel spiritual, mental, emoţional sau fizic şi că acum învaţă o lecţie.

Dacă nu aţi făcut aceeaşi greşeală, nu aveţi cum să preluaţi. Dacă aţi făcut aceeaşi greşeală, nu aveţi cum să evitaţi boala, dar contactul cu acel caz o să vă ajute să vă înţelegeţi greşelile şi să luaţi măsuri.

Este motivul pentru care, la început de drum, vin la proaspătul terapeut mai ales persoane care au făcut greşeli similare cu ale acestuia. Dacă ai minţit, un pacient care suferă consecinţele minciunii lui o să-ţi vină la terapie. Dacă ştii deja de greşeala ta, este bine. Poţi să-l sfătuieşti în cunoştinţă de cauză, poţi să lucrezi în continuare şi pe tine, până la învăţarea deplină a lecţiei.

Dacă nu ştii de greşeala ta, uite că universul te trage de mânecă şi te vei dumiri şi tu pe parcursul şedinţei de terapie. Dacă intri în contact cu celălalt după ce ai trecut printr-o şcoală de terapie, de evoluţie spirituală, ai toate informaţiile necesare pentru a trage concluzia corectă, atât pentru tine cât şi pentru celălalt.

Totul este să accepţi că, indiferent ce altceva ai face, exceptând înţelegerea cauzei spirituale a bolii şi lucrul cu tine în acest sens, fie că intri, fie că nu intri în contact cu omul bolnav, dacă insişti în greşeală boala aceea va fi oricum a ta. Astăzi sau mai târziu, în funcţie de ceea ce faci, de intenţiile cu care faci, de lecţiile pe care le accepţi şi le înveţi…

Terapeutul este un simplu facilitator al întâlnirii respectivului cu el însuşi şi cu întregul univers.”

Vlad Tudor Popescu  este editor, scriitor, formator, mentor şi terapeut.

A studiat diverse tehnici de terapie şi de evoluţie spirituală cu maeştrii Ovidiu-Dragoş Argeşanu, Aurelian Curin, Călin Cotrau, Nicu Gecse, Patrick Zeigler, Don Beckett şi Song Yong. A absolvit bazele terapiilor complementare în cadrul Anatecor.

Editura: Sfat Info
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 160
Data apariţiei: ianuarie 2014

Preţ: 30 RON

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii Sfat Info accesând acest link, sau la acest link ori acest link, la preţul de 29 RON.

Preţurile de pe site se pot modifica ulterior.

De asemenea, tot pe site-ul editurii găsiţi şi fragmente de înregistrări video cu emisiuni, cursuri şi conferinţe susţinute de Vlad T. Popescu (link).

Sursa: http://sfat.info, http://www.eusunt.ro

Iată şi alte câteva cărţi extrem de interesante scrise de Vlad T. Popescu:

Dacă înca nu ai reuşit …poţi să reuşeşti acum! (Editura Pro Dao) – link

“Dacă încă nu ai reușit…să citești această carte. Ești aproape gata să o faci, doar ai ajuns să o ții în mână și să o cântărești. Nu sunt multe soluții în ea pentru că suntem extrem de de diferiți unul de altul. Dar sunt adunate mai multe întrebări care ar putea să-ți dea de gândit, întrebări la care, dacă ai răspunsul, apare soluția problemei tale!”

Taina. O nouă incursiune in irealitatea imediată (Editura Rao) link

În această carte puteţi citi despre subiecte foarte diverse, cum ar fi: Cine suntem noi?; Despre religii şi credinţe; Dreptul de a avea copii; Rolul nostru cel de toate zilele; Desfăşurarea sufletului; Raportul sexual – o perspectivă energetico-spirituală; Şi totuşi, ce se întâmplă la moarte?; O perspectivă energetică asupra sfinţilor; Oare şi Universul moare?; Momentul Creaţiei Apocalipsa;  Paşii evoluţiei spirituale şi multe altele.

Irealitatea imediată. Tehnica şi practica esoterică (Editura Dao Psi) – link

Irealitatea imediată este o incursiune în vasta lume spirituală, atât de influenţă creştină, cât şi orientală. Nu există un program ideal, valabil pentru orice om, indiferent de spaţiul cultural din care provine, indiferent de tipul lui psiho-somatic, dar, pentru evoluţia spirituală pe care şi-ar dori-o cititorii acestei cărţi, sunt de gândit câţiva paşi, adaptabili la stilul de viaţă al fiecaruia, câteva elemente universal valabile în cadrul cărora cel angajat pe drumul evoluţiei spirituale poate alege în cunoştinţă de cauză lucrurile care i se potrivesc.

Alte postări în categoria Terapii complementare:
EFT: Acupunctură emoţională fără ace! – Silviu Popa
Apa, un leac miraculos – Dr. F. Batmanghelidj
Iniţiere în Reiki – Risvan Vlad Rusu

Medicina virtuală – Keith Scott-Mumby

mare_Medicina_virtuala_Keith_Scott_Mumby micaCartea Medicina virtuală. O nouă dimensiune în vindecarea energetică, scrisă de Dr. Keith Scott-Mumby, îşi propune să descrie modul în care tehnologiile de ultimă oră, având la bază câmpurile energetice şi alte descoperiri recente ale ştiinţei, pot fi folosite pentru o vindecare eficientă, nu doar la nivelul efectelor, al simptomelor, ci şi la nivelul cauzelor care au determinat efectiv apariţia bolii.

Întâlnirea dintre sistemele filosofice de vindecare proprii Orientului şi ştiinţa tehnologică occidentală este cea care a făcut posibile progrese extraordinare. Modelele de vindecare chinez şi ayurvedic se bazează pe filosofia care susţine că organismul are capacitatea naturală de a rezista în faţa bolii şi de a se vindeca singur, în condiţii de stimulare corectă.

Medicina este pe cale să cunoască o transformare fără precedent. Noi suntem un câmp de energii aflat în mişcare rapidă, câmp care poate fi detectat şi măsurat fără probleme cu ajutorul instrumentelor moderne. Când oamenii vor înţelege acest lucru, li se vor oferi multe modalităţi revoluţionare şi interesante pentru diagnosticare şi tratament, inclusiv aplicarea electronicii interactive. Nu mai vorbim despre Noua Eră, intrăm deja în domeniul fizicii avansate! Este o dimensiune cu totul nouă în abordarea sănătăţii, dimensiune pe care Prof. Keith Scott-Mumby o numeşte „medicină virtuală”.

•Acum putem să ascultăm „semnalul radio” al unui virus, al unui cancer în stadiu incipient sau al unui vaccin vechi care perturbă sistemul imunitar.

•Aflaţi cum „semnătura” electronică a unui medicament poate fi trimisă în celălalt capăt al lumii şi va funcţiona când este reprodusă de un convertor adecvat.

•O tehnică fotografică nouă şi extraordinară vă poate arăta, din imaginea voastră, dacă un medicament sau chiar o relaţie sunt potrivite pentru voi.

•Lumina „încărcată” cu calităţile unor pietre preţioase poate transforma în profunzime starea de spirit şi chimia organismului uman.

•Cel mai recent dispozitiv rusesc al Erei Spaţiale ne apropie foarte mult de clipa în care un mic transmiţător portabil va putea vindeca majoritatea bolilor.

BOALA, aşa cum o cunoaştem, nu este altceva decât rezultatul final al fenomenelor care se află în desfăşurare în interiorul sau în jurul organismului, CU MULT TIMP ÎNAINTE să devină evident că ceva nu este în regulă. La ora actuală, suntem în măsură să observăm în timp real, cu ajutorul tehnicilor avansate pentru vizualizarea lor, aceste fenomene care ne pun în pericol, ceea ce deschide posibilitatea „tratării” cu succes a bolii chiar înainte ca aceasta să se manifeste. Iată deci încă un motiv pentru a folosi sintagma „medicină virtuală”. Ea înseamnă vindecare la o dimensiune superioară, mai inteligentă.

Cuprinsul cărţii este detaliat mai jos:

Cuvânt-înainte
Prefaţă
1.Eşti invitat să ni te alături, domnule doctor!
2.Istoria medicinei energetice
3.Biologie dincolo de învelişul material
4.Apariţia electroacupuncturii
5.Vegatestul
6.Terapia prin biorezonanţă
7.Metode în tratamentul de bază
8.Screeningul electrodermic computerizat
9.Terapia prin lumină
10.Gaia
11.Medicina din Star Trek este aici chiar acum!
12.Nu-i aşa că e ciudat?
13.Natura imaterială a substanţelor
14.Biologie dincolo de moarte
15.Kundalini În versiune electronică
Note bibliografice
Index

În continuare găsiţi un scurt fragment din primul capitol, Eşti invitat să ni te alături, domnule doctor!:

„Viziunea noastră asupra lumii se schimbă în ritm rapid. În urmă cu un sfert de secol existau lucruri despre care oamenii de ştiinţă erau absolut siguri că sunt adevărate; astăzi suntem absolut siguri că aceleaşi lucruri nu sunt adevărate. În niciun alt domeniu nu este mai evident acest aspect decât în cel al fizicii organismelor. În doar câteva decenii ne-am modificat într-atât punctul de vedere potrivit căruia aura energetică a corpului uman nu există, încât acum avem nenumărate dovezi ştiinţifice ale existenţei acesteia şi mai multe teorii valabile cu privire la natura şi funcţia ei. În multe universităţi prestigioase din lume s-au efectuat studii care, deşi sunt în mare măsură ignorate de cei care promovează alt „adevăr”, au avut totuşi o contribuţie extrem de importantă la unificarea domeniilor considerate altădată doar metafizice (de unde şi numele) cu doctrinele acceptate de ştiinţa actuală. Astăzi avem instrumente care pot să măsoare efectele produse asupra acestei ordini a realităţii; acum iese la iveală că adevărul era aici de multă vreme.

Doar că nimeni nu-i dădea atenţie.

Până nu demult, înainte să înceapă această eră a investigaţiilor în domeniul energiei biologice, orice credinţă în existenţa aurei sau a efectelor psihochinetice era privită ca o plăsmuire infantilă a populaţiilor mai puţin avansate din punct de vedere ştiinţific (şi care, prin urmare, greşeau); punctul de vedere tipic al cercetătorilor occidentali era că aceste populaţii compensează lacunele pe care le au în înţelegerea complexă a realităţii prin mituri şi practici fetişiste. Şamanii erau nişte simpli vraci, iar tămăduirea prin atingere era o înşelătorie care se baza pe autosugestia spiritelor credule.

Simplul fapt că unele dintre aceste credinţe presupus naive dăinuie de mii de ani, pe când ştiinţa noastră există doar de câteva secole, nu pare să cântărească prea mult pentru cei care manifestă o asemenea aroganţă. Adevărul este că ştiinţa, aşa cum este definită chiar de partizanii ei, este un teren nesigur de teorii la modă şi opinii care, de regulă, se bat cap în cap – uneori de-a dreptul jenant.

Două dintre cele mai lăudate şi revoluţionare teorii ale secolului trecut, teoria relativităţii formulată de Einstein şi mecanica cuantică a lui Planck, sunt într-un dezacord atât de mare încât par să se excludă reciproc. Ipoteza cosmologică a Big Bang-ului este atotcuprinzătoare; dar s-a prăbuşit din cauza contradicţiilor, conform opiniei formulate de profesorul Andrei Linde de la Universitatea Stanford din California, deşi cei care îşi câştigă existenţa scriind despre ea refuză să accepte că există discrepanţe majore şi merg înainte pe această cale ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Este deconcertant că electricitatea şi magnetismul, două elemente constitutive absolut fundamentale în construcţia Universului, sunt atât de puţin înţelese încât, la nivelul cel mai profund, ştiinţa nu poate explica natura acestor fenomene energetice sau modul în care îşi exercită efectele. Admitem că electronul este un element de bază al atomului, care are proprietăţi cum sunt masa şi sarcina electrică, însă ne lipseşte o explicaţie mai profundă a modului în care apar aceste proprietăţi.

Fac aceste precizări pentru aceia dintre cititori care au impresia că ştiinţa, aşa cum o percepem noi, înţelege lumea în care trăim. Nu o înţelege.

Ce îi reproşez eu în primul rând aşa-zisei ştiinţe nu este că uneori greşeşte, ci că nu recunoaşte că de fiecare dată când existenţa unui lucru nu poate fi dovedită cu ajutorul îngustei abordări standard, acel lucru este etichetat drept „neştiinţific” şi, prin urmare, fals sau înşelător. Nu se suflă niciodată vreo vorbă despre posibilitatea ca problema să fi apărut tocmai din vina ştiinţei sau a metodologiei ei necorespunzătoare. În urmă cu 120 de ani nu existau metode pentru detectarea undelor radio. Înseamnă că, dacă cineva le-ar fi descoperit înainte de a le fi venit vremea, ele ar fi fost considerate tot produsul unei credinţe „neştiinţifice”? Şi, mai ales, s-ar fi putut spune, pe motiv că ştiinţa vremii nu a reuşit să detecteze un astfel de fenomen, că undele radio nu există?”

Dr. Keith Scott-Mumby este profesor de nutriţie la Universitatea Internaţională Deschisă pentru Medicină Complementară (Colombo, Sri Lanka). Este specialist în tratarea problemelor de sănătate ce privesc nutriția, domeniu în care din 1970 până în prezent a reușit să-și vindece toți pacienții, fără excepție. În 1990 presa l-a declarat „Detectivul Nr. 1 al Alergiilor”. Acum abordează un subiect fascinant și controversat – medicina virtuală, aducând la suprafață informații care promit o nouă revoluție în medicină.

Editura: Vidia
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 378
Data apariţiei: decembrie 2013

Preţ: 37 RON

Cartea se poate achiziţiona la preţul de 33,30 RON (10% reducere) de pe site-ul Editurii Vidia, accesând acest link

Preţul de pe site se poate modifica ulterior.

Sursa: http://www.vidia.ro, http://www.divin.ro

Pentru cei care sunt interesaţi să încerce, pe lângă metodele recomandate de medicinia tradiţională, şi alte instrumente pentru vindecarea lor sau a celorlalţi, iată alte câteva cărţi utile ce propun metode de vindecare neconvenţionale:

Vindecare prin autotratament de Li Hesheng (Editura Meteor Press) – link

Vindecare prin autotratament este o carte de exerciţii şi metode terapeutice elaborate de faimosul maestru al artelor marţiale Li Hesheng, în urma unei practici îndelungate. Cercetările sale minuţioase s-au îndreptat în special către găsirea celor mai simple şi mai eficiente metode, pe care să le poată folosi oricine pentru a-şi trata simptome apărute frecvent, ale unor boli acute sau chiar cronicizate. La sfârşitul cărţii există un index al punctelor de presopunctură folosite, pentru localizarea lor mai rapidă, precum şi un index al indicaţiilor de tratament.

Reconectarea. Vindecă-i pe altii, Vindecă-te pe tine de Eric Pearl (Editura For You) – link

„Noile” frecvenţe de vindecare pe care le descrie Dr. Pearl transcend în totalitate „tehnica” şi vă duc la niveluri aflate dincolo de ceea ce era accesibil, până acum, tuturor şi oriunde. Cartea vă conduce de-a lungul călătoriei lui Eric Pearl – de la descoperirea capacităţii de a facilita vindecări, până la binemeritata sa reputaţie ca instrument prin care acest proces este prezentat lumii. Dar mai important decât orice este faptul că Reconectarea dezvăluie metode pe care le puteţi folosi personal, pentru a lucra cu aceste noi energii vindecătoare şi a le stăpâni.

Sistemul complet de autovindecare – Exerciţii interne de Dr. Stephen T. Chang (Editura Orfeu) – link

Exerciţiile Interne au o istorie de succes ce durează de şase mii de ani. Dându-şi seama de potenţialul de vindecare enorm pe care îl posedă, Împăratul Galben atribuie acestui sistem denumirea de „Cea Dintâi dintre Terapii” iar Laozi îl numeşte „cea mai bună metodă terapeutică de susţinere şi prelungire a vieţii”. Exerciţiile Interne vindecă şi energizează organele interne, cheile tinereţii, imunităţii şi sănătăţii adevărate prin calm, linişte, precizie, naturaleţe şi concentrare interioară. Ele pun accent pe acele mişcări pe care trupul le poate realiza în mod natural.

Alte postări în categoria Vindecare spirituală:
Vindecarea cu ajutorul minţii – Lissa Rankin
Calea vindecătorului – Adam Dreamhealer
Neuroştiinţa iluminării – Alberto Villoldo şi David Perlmutter