Cunoaşterea de sine – Lobsang Rampa

Cunoasterea de sine

Cunoaşterea de sine. O călătorie spre fiinţa interioară, scrisă de Lobsang Rampa, face parte din  colecţia Scrieri iniţiatice a Editurii Herald.

În această carte suntem invitaţi să luăm parte la un curs, căci, aşa cum spune şi autorul în introducere, cartea a fost concepută iniţial ca un curs prin corespondenţă. Însă acest curs nu este unul obişnuit, ci unul care îşi propune să ne familiarizeze cu aspecte mai subtile ale vieţii şi cu lumea spirituală.

În fiecare capitol este abordată câte o temă a cursului. Ideile sunt prezentate simplu şi clar, astfel încât să poată fi înţelese de orice om care simte că realitatea celor cinci simţuri nu este totul şi îşi doreşte să treacă dincolo de aceasta. Temele cursului sunt presărate cu nenumărate exemple din viaţa de zi cu zi, care fac şi mai accesibile aceste idei.

Dacă la şcoală, la o oră de anatomie, învăţăm despre alcătuirea corpului uman din punct de vedere fizic, aici avem parte de o lecţie de „anatomie spirituală” care duce cunoaşterea mai departe, prezentând acele componente ale organismului uman pe care nu le putem vedea în mod obişnuit. Aflăm astfel despre „etericul” ce înconjoară corpul omenesc asemena unui câmp magnetic, precum şi depre culorile aurei.

Temele cursului sunt dintre cele mai diverse. Unele dintre ele fac parte din acea categorie de lucruri cărora oamenii nu sunt înclinaţi să să le acorde o importanţă prea mare în viaţă, cum ar fi imaginaţia, visele sau dobândirea liniştii interioare. Pacea minţii este vitală, avem nevoie de aceasta pentru a face faţă problemelor care apar în viaţă, dar şi pentru a putea percepe lumea de dincolo de simţurile fizice şi pentru a ne îmbunătăţi starea de sănătate.

„Pacea interioară vă este la îndemână, dacă doriţi s-o primiţi. Pentru aceasta este de ajuns să respiraţi corect, ca să vă alimentaţi creierul cu oxigenul de care are nevoie şi să vă gândiţi că toate micile neajunsuri nu mai prezintă nici o importanţă în raport cu mulţimea anilor pe care îi veţi străbate.”

Alte teme abordate sunt lucruri la care oamenii poate nu se gândesc niciodată, deşi ar avea numai de câştigat dacă ar face-o. Astfel, legea karmei este cu siguranţă o temă la care merită să reflectăm. Pentru a ne plăti datoriile karmice, trebuie să încercăm să rezolvăm cât mai bine problemele cu care suntem confruntaţi, evitând învinuirile şi negativismul şi încercând să învăţăm chiar şi din împrejurările cele mai dificile.

Autorul ne îndeamnă să încercăm să învăţăm lecţiile pentru care am venit pe pământ şi să nu ne irosim viaţa cu ceea ce nu merită: „Această lume este o lume în care toate valorile sunt false, unde oamenii cred că nimic nu contează decât banii, puterea trecătoare şi situaţia socială. Nimic mai fals, căci până şi călugării cerşetori din India şi din alte părţi sunt mult mai bogaţi din punct de vedere spiritual decât marii bancheri, care dau bani cu împrumut pretinzând dobânzi exagerat de mari de la cei aflaţi în nevoie.”

De asemenea, sunt abordate şi teme care de multe ori sunt catalogate de oameni cu o prea mare uşurinţă, datorită convingerilor inoculate de societate, cum ar fi religia. Autorul ne îndeamnă să evităm câteva capcane în care uneori cad practicanţii diverselor religii. Astfel, religia ar trebui să fie pentru oricine o bucurie, un prilej de a ne înveseli, în loc să fie abordată cu un exces de seriozitate. De asemenea, teama de iadul veşnic trebuie abandonată căci, oricât de mult rău ar fi făcut un om, aceasta înseamnă doar că şi-a încetinit evoluţia ca urmare a alegerilor mai puţin benefice pe care le-a făcut şi în nici un caz nu va fi azvârlit pentru totdeauna în iad de un Dumnezeu neîndurător. El va primi în viitor şi alte şanse, în această viaţă sau în altele, până când va învăţa să facă alegerile corecte.

Cei care doresc să încerce şi experienţe mai puţin obişnuite, vor găsi sugestii şi exerciţii pentru efectuarea călătoriilor astrale sau practicarea hipnozei. Pentru a reuşi, autorul ne avertizează însă că este nevoie de perseverenţă şi de credinţa că putem întradevăr să facem acesste lucruri.

Ceea ce mi s-a părut interesant referitor la călătoriile astrale este posibilitatea pe care autorul spune că o avem, în timpul acestora, de a citi cărţi scrise în limbi pe care nu le cunoaştem. Oare ce senzaţie am putea avea în momentul în care am citi şi înţelege un text în japoneză, arabă sau chiar în greaca veche? Poate că o călătorie astrală ne va aduce şi răspunsul!

Cartea insistă asupra importanţei pe care o are depăşirea şi controlul gândirii, raţiunii. Omul a fost învăţat că gândirea îl deosebeşte de animal, făcându-l superior acestuia. În realitate, ea poate fi un adevărat obstacol în calea mesajelor pe care încearcă să ni le transmită eul superior. De aceea, este necesar să facem eforturi pentru a controla gândirea, astfel încât să nu ajungem în situaţia de a fi noi controlaţi de aceasta:

„Omul eliberat de temerile sale stupide şi de limitările sale intelectuale ar putea deveni, în raport cu omul obişnuit, un supraom cu puteri mai mari, atât din punct de vedere fizic cât şi mental.”

Autorul ne îndeamnă să reflectăm mereu, să ne autoanalizăm, să încercăm să aflăm de ce avem un anumit disconfort sau temere. Identificarea temerilor face posibilă vindecarea lor, căci ceea ce cunoaştem şi înţelegem nu ne mai poate înfricoşa.

Aşadar, participarea la acest „curs”, deşi nu ne asigură o diplomă de absolvire, ne oferă beneficii cu siguranţă mult mai mari, pentru că ne ajută să putem trece cu bine de cele mai importante examene ale vieţii!

Lobsang Rampa este un autor cunoscut în domeniul scrierilor ezoterice. Puterile sale mistice au exercitat o fascinaţie deosebită asupra occidentalilor, iar cărţile sale s-au vandut în peste 15 milioane de exemplare în toată lumea. Printre cărţile sale traduse în limba română se numără: Muntele sacru, Universuri tainice, Al treilea ochi, Roba tibetană – Aventurile unui călător în astral, toate publicate de Editura Herald.

Editura: Herald
Număr pagini: 240
Format: 13×20 cm
Data apariţiei: mai 2013

Preţ: 30 RON

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii Herald la preţul de 25 RON (15% reducere), accesând acest link

Alte postări în categoria Spiritualitate:
Splendoarea ascunsă – OSHO
Viaţa completă a lui Krishna – Mataji Devi Vanamali
Jnana Yoga – Swami Vivekananda

Anunțuri