Marele potenţial uman. Păşind în propria lumină – Tom Kenyon, Wendy Kennedy

marele-potential-uman-micaCea mai recentă apariție a Editurii Proxima Mundi este cartea Marele potenţial uman, în care autorii Tom Kenyon și Wendy Kennedy ne transmit învățături de la pleiadieni, hathori și arcturieni.

Iată și prezentarea acestei cărți:

Pământul reprezintă un experiment genetic remarcabil, în care a fost depozitat material genetic din mii de lumi. Împreună cu acest material genetic a fost lăsată toată codarea emoțională și experiențele acestor planete și specii, punându-se bazele „Marelui Experiment”. Există și alte linii temporale, în care acest experiment nu are succes. Dar voi, versiunea cu care purtăm această conversație, aveți succes și, prin urmare, treceți prin procesul de înălțare.

Considerăm că informațiile care sunt împărtășite în această carte reprezintă cea mai bună rezonanță vibrațională pentru stadiul în care vă aflați chiar acum. Atunci când oferim informații, privim întotdeauna la nivelul vibrațional al majorității celor care credem că vor citi aceste rânduri. Facem acest lucru pentru a vă oferi o versiune a adevărului care vă va fi de cel mai mare folos în accesarea celui mai înalt potențial al vostru.

Suntem foarte entuziasmați în privința voastră, pentru că porniți în această călătorie. Această fereastră în timp este plină de potențial uimitor, care este limitat doar de imaginația voastră. Cea mai mare provocare pentru voi va fi să vă eliberați de constrângerile credințelor și judecăților voastre din trecut și să fiți conștienți de faptul că toate lucrurile sunt posibile. La asta se referă procesul de înălțare.

În ciuda aspectelor negative, jocurilor sau manipulării, atunci când recunoașteți faptul că sunteți o ființă creatoare, puteți schimba versiunea de realitate în care vă aflați. Iar atunci când suficient de mulți dintre voi decideți că doriți o versiune diferită a realității, se creează o linie temporală cu totul nouă, urmată de o schimbare a evenimentelor curente, toate conducând la o lume cu totul nouă.

Așadar, a mai rămas de făcut un singur lucru: visați cel mai frumos vis al vostru!

Mai jos găsiți cuprinsul detaliat al cărții:

Introducere

Prima carte a potențialelor: Colectivul Pleiadian din Dimensiunea a 9-a
Introducere de Wendy Kennedy
Introducere din partea Colectivului Pleiadian din Dimensiunea a 9-a
Istorie, înțelepciune și potențial stelar
Pământul și Marele Experiment
Structura dimensiunii voastre și spargerea barierei mentale
Adevărul absolut
Comunitatea galactică
Sistemele stelare Sirius și Orion
Sistemul stelar Arcturus
Sistemul stelar Lira
Sistemul stelar al Pleiadelor
Sistemul stelar Cassiopeia
Maeștrii înălțați
Colectivul inteligenței artificiale
Cei Cenușii sau zetanii
Annunaki
Ceea ce este sus e ca și ceea ce este jos
Recuperarea informației
Renunțarea la probleme majore: persecuția
Redobândirea puterii utilizând chakrele
Plexul solar
Zona sacrală
Chakra gâtului
Chakra inimii
Alinieri
Recalibrarea
Integrarea
Rescrierea contractelor și jurămintelor
Vindecarea corpului
Ce tip de dietă ar trebui să urmez?
Cea mai bună atitudine față de știri, războaie, moarte și distrugere
Știrile
Războaie, moarte și distrugere
Iubirea vieții tale… ești tu
Relații
Obligații
Conversații cu pleiadienii din dimensiunea a 9-a
Jocul universal – după anul 2012
Judecare versus iertare
Sănătatea și judecățile
Comunitatea galactică
Încheiere

Cartea a doua a potențialelor: Hathorii
Prefață la hathori, de Judi Sion
Transformarea: pericol și oportunitate, de Tom Kenyon
De la hathori
Consiliul
Cel mai mare potențial al vostru
Mediumurile cu care lucrează hathorii
Încarnări și emanații
Transformarea formelor-gând și credințelor autolimitative
Considerente filozofice
Gândurile și observațiile lui Tom
Sfera tuturor posibilităților
Metoda
Amplificarea Atractorului Magnetic / Sinelui Viitor
Tehnica avansată
Gândurile și observațiile lui Tom
Tehnica de bază
Tehnica avansată
Utilizarea muzicii
Aethosul și stările de conștiință non-duale
Mintea și conștiința
Cum vedem dimensiunile mai înalte
Interconectivitatea și non-dualitatea
Cum vedem non-dualitatea
Interconectare vs. unime
Aethosul
Testul inteligenței evolutive
Non-dualitatea și matricea creației
Aethosul
Paradoxul actului de creație
Ancorele
Gândurile și observațiile lui Tom
Non-dualitatea
Conducta
Meditația Sonoră a Aethosului
Conversații cu hathorii
Sunetul: O undă purtătoare a intenției
Cheia spre nenumărate lumi
Folosirea sunetului pentru a intra în stări de conștiință modificate
Sirenele
Actul de a manifesta și creația
Ferestre cosmice
Evenimentele mondiale
Cuvânt de încheiere… Compasiunea și potențialul uman

Cartea a treia a potențialelor: Arcturienii („Antologia arcturiană” de Tom Kenyon și Judi Sion)
Întâlniri arcturiene
Introducere de Tom Kenyon
Contact ezitant
Sunete învolburate
Un transport neașteptat
Sesiunile de channeling
Gânduri de final
La început, de Judi Sion
Veriga lipsă
Filamentele mele extraterestre
Puterea nu este același lucru cu conștiința
Introducerea hathorilor: Iubiții noștri prieteni, arcturienii
Sanat Kumara – Comandant de navă stelară
Partea întâi
Istoria omenirii
Potențialul acestor vremuri
Ektara – Ofițer științific
Potențialul vostru uman
Misiunea arcturiană cu privire la planeta Pământ
Misiunea noastră în ceea ce privește planeta voastră
Demistificarea ignoranței
Inteligențele cantonate pe Pământ
Inteligențe extraterestre
Sufletul
Inteligențe electromagnetice
Îngerii
Coridorul arcturian
Realități
Realități alternative
Enandra – Bibliotecar akashic al civilizației arcturiene
Maria Magdalena
Yeshua ben Joseph
Azuron – Vindecător arcturian
Esu – Maestru de meditație arcturian – Partea 1
Recepționarea holografiei telepatice arcturiene
Cum să comunicați cu un arcturian
Prima etapă
Etapa a doua
Etapa a treia
Fazele avansate ale antrenamentului
Esu – Maestru de meditație arcturian – Partea a doua
Nakura
Frephios – Războinic arcturian
Sanat Kumara – Partea a 2-a
Rânduri adresate colectivului
Rânduri adresate individului
Epilog, de Tom Kenyon
Interferența
Fantezia și amăgirea
Tulburări psihologice
Detoxifierea psiho-spirituală
Rezumat
Fotografii, de Judi Sion
Invitație
Despre autori

Editura: Proxima Mundi
Dimensiuni: 16,5×23,5 cm
Număr pagini: 320
Data apariţiei: decembrie 2014

Preţ: 50 RON

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii Proxima Mundi cu reducere, la prețul de 47 RON, accesând acest link

Prețul de pe site se poate modifica ulterior.

Sursa: http://proxima-mundi.ro/

Alte postări în categoria Teorii neconvenționale:
La marginea realităţii – Colin Andrews, Synthia Andrews
Secretele de familie. Cum se moştenesc traumele – Serge Tisseron
Provocarea anti-gravitaţiei – Marcel Pages

 

 

Integrarea sufletului – Sal Rachele

integrarea-sufletului-micaÎn pragul sărbătorilor de iarnă, cu câteva zile în urmă, la Editura Proxima Mundi a apărut o nouă carte scrisă de Sal Rachele, Integrarea sufletului, care conţine numeroase informații în premieră, dar aprofundează şi subiecte conținute în cărțile anterioare: Viața la Frontiera Cunoașterii, Pământul se Trezește: Profeții 2012-2030, Transformări Planetare 2012-2030 – Mesaje de la Fondatori. Cartea Integrarea sufletului este scrisă de Sal Rachele în colaborare cu Fondatorii, Arcturienii și flacăra sa geamănă, Leah.

Iată prezentarea acestei cărţi:

“Fiți bineveniți în zorii Erei de Aur!

Vă puteți întreba: „- Unde este aceasta?”

Ne aflăm în procesul de a da naștere unui Nou Pământ minunat, și totuși peste tot în jurul nostru încă mai vedem nefericire, suferință, sărăcie, poluare și tot felul de boli și afecțiuni. Deși ni s-a promis o lume a păcii și prosperității, calea spre manifestarea acesteia nu este ușoară. Suntem ochii, urechile, mâinile și picioarele lui Dumnezeu, care se exprimă pe Pământ prin intermediul corpurilor fizice. Ca să spunem acest lucru în cuvinte simple, Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri.

În calitate de cocreatori împreună cu Dumnezeu, depinde de noi să dăm naștere acestei lumi noi. Această carte începe chiar cu a ne arăta cu claritate de ce lumea este așa cum este, iar apoi continuă să explice cum să o schimbăm, astfel încât să creăm această Eră Nouă a prosperității, bucuriei, iubirii și iluminării. Descrie, cu lux de amănunte, secretele sufletului și cum putem alinia toate nivelele ființei noastre într-un întreg puternic, coeziv și magnific. Acest material este „cu picioarele pe Pământ”, practic și simplu, dar totuși ajunge și la stele, ajutându-ne să ne racordăm la potențialul nostru nelimitat. Bucurați-vă de călătorie!”

„Restabilirea echilibrului sinelui nu este numai o chestiune de meditație, rugăciune, intonarea unei mantre, rostirea unei afirmații sau mersul la un specialist Reiki. Toate acestea pot fi utile, dar adevărata vindecare nu are loc până când nu se produce integrarea sufletului, și acesta este subiectul acestei cărți. Deși evoluția sufletului a fost discutată în materialul anterior, uneori foarte detaliat, multe din subiectele care au legătură cu integrarea sufletului au fost omise, deoarece cea mai mare parte a omenirii nu era încă pregătită să aprofundeze acest subiect.

Vom explora acum mai multe idei care nu au fost explicate în mod adecvat în literatura anterioară disponibilă pe planeta Pământ. Nu voi intra într-o discuție profundă despre motivele pentru care această informație a fost suprimată sau nu a fost disponibilă. Este suficient să spunem că cele mai multe suflete de pe Pământ nu au fost pregătite pentru acest material până acum.” – Sal Rachele

Sal Rachele conduce numeroase seminarii şi ateliere în toată lumea, pe temele vindecare şi înălţare. El locuieşte în Sedona, unde aplică o metodă de consiliere privată. „Vindecarea liniilor temporale” este o metodă unică de terapie, care permite sufletelor să îşi vindece traumele din prima copilărie şi din vieţile anterioare. Sal este, de asemenea, un pianist desăvârşit, care are la activ câteva albume cu muzică originală de meditaţie. Pentru mai multe informaţii despre Sal Rachele puteţi  vizita site-ul: www.salrachele.com

Un cuprins extrem de detaliat al cărţii găsiţi mai jos:

Prefață
Introducere

Capitolul 1 – Călătoria sufletului
Natura sufletului
Povestea Cauzei Originare
Coborârea în întuneric
Reamintirea tărâmurilor mai înalte
Mai multe lucruri despre Cauza Originară și coborârea în întuneric
Diferența dintre spirit, suflet și ego
Nivelele și dimensiunile sufletului
Natura timpului
Diferența dintre timpul liniar și cel neliniar
Liniile temporale și infinitatea de sine
Sine anterioare, paralele și viitoare
Sinele Mai Înalt vs. ghizii spirituali
Cum vă puteți contacta Sinele Mai Înalt
Contactarea ghizilor voștri spirituali
Înlocuirea ghizilor spirituali care nu vă mai sunt de folos
Vindecarea celor șase corpuri mai dense ale voastre
Corpul fizic
Corpul emoțional
Corpul mental
Corpul astral
Corpul eteric
Corpul cauzal
Ce se întâmplă atunci când moare corpul fizic?
Reîncarnarea involuntară
Reîncarnarea voluntară
Înălțarea spirituală
Înălțarea fizică
Rezumat

Capitolul 2 – Suflete pereche și flăcări gemene
Divizarea sufletului
Diferențe între divizare și fragmentare
Suprasufletele
Complexe ale grupurilor de suflete
Flăcări gemene
Familii de suflet principale
Familii de suflet secundare
Membrii familiei de suflet extinse
Linii genealogice ale sufletelor
Suflete pereche
Toate ființele umane au suflet
Înțelegerile și contractele dintre suflete
Câteva remarci despre căsătorie
Tipuri de relații între suflete
Relații karmice
Relații de tipul student-învățător și învățător-student
Relații cocreatoare
Relații iluminate
Comunicarea iluminată din cadrul cuplurilor
Comunități spirituale iluminate
Relații homosexuale
Interacțiuni poliamoroase/cu mai mulți parteneri
Relații tantrice
Tantra și fuzionarea energetică
Concepția iluminată
Concepția în tărâmurile mai înalte
Reunirea familiilor de suflet pe Pământ

Capitolul 3 – Fragmentarea sufletului
Ființe suverane
Ființe suverane vs. entități descarnate
Cum se fragmentează sufletele
Tipare energetice
Forme-gând
Entități descarnate
Suflete-părinte
Transferuri de suflet
Transferuri de suflet temporare și permanente
Suflete walk-in
Transferuri parțiale de suflet
Două suflete într-un singur corp
Mai multe suflete într-un singur corp
Personalități multiple vs. Mai multe suflete într-un singur corp
Channeling-ul
Channeling-ul de transă și mediumnitatea de transă
Channeling-ul conștient
Transmisiunea telepatică
Descărcările telepatice
Descărcările de energie inteligentă
Noțiuni de bază despre posedarea de către alte entități
Natura entităților negative
Negativitatea din aură și chakre
Atașamentul entităților
Posedarea parțială
Posedarea totală
Posedarea karmică
Accesarea înregistrărilor akashice

Capitolul 4 – Vindecarea și refacerea integrității sufletului
Tehnici și proceduri de vindecare a sufletului
Recuperarea fragmentelor de suflet pierdute
Iertarea și eliberarea
Procedura standard de iertare – iertarea altora
Procedura standard de iertare – iertarea Sinelui, însoțită de recuperarea sufletului
Alte tehnici de recuperare a sufletului
Vindecarea de entități negative
Protecția psihică și spirituală
Tehnici avansate de protecție
Tăierea corzilor și cârligelor psihice
Legea karmei
Ștergerea karmei
Anularea contractelor karmice
Karma vs. Legea Atracției
Echilibrul dintre a da și a primi
Balanța voastră karmică
Alte modalități de vindecare a celor șase corpuri mai dense
Vindecarea traumelor fizice
Vindecarea cicatricilor emoționale
Vindecarea credințelor negative de bază
Alte tehnici pentru curățarea emoțiilor și credințelor negative
Dizolvarea implanturilor astrale
Îndepărtarea întipăririlor eterice
Vindecarea tiparelor corpului cauzal
Examinarea vieților anterioare și regresia în viețile anterioare
Reîncadrarea
Vindecarea liniei temporale
Vindecarea inversă a liniei temporale
Conectarea cu o linie temporală viitoare
Tehnica șiragului de perle
Dinamici energetice
Oglindirea (Reflectarea)
Deflecția (Devierea)
Refracția
Transparența
Absorbția
Amplificarea
Transmutația
Vindecarea șamanică
Lucrul cu spiritele naturii
Sacramentele
Meditații de activare a înălțării
Tonuri sacre
Vindecarea prin muzică și sunet
Terapii pe bază de culori și tipare
Geometrii sacre

Capitolul 5 – Natura iluminării
Procesul iluminării
Cicluri ale evoluției sufletului
Nivele ale iluminării
Conștiența de sine
Acceptarea totală
A deveni Una cu Dumnezeu
Adevărata detașare
Atemporalitatea
Starea fără dorințe
Intrarea în starea de liniște
A deveni complet vid în interior – Intrarea în starea de nimic
Necunoscutul
Beatitudinea și extazul
Incognoscibilul
Iluminarea și puterile psihice/spirituale
Iluminarea și înălțarea

Capitolul 6 – Integrarea sufletului în lume
Cum să funcționați în lume, dar să nu aparțineți lumii
Practici iluminate în afaceri
Leah despre prosperitate
Mai multe lucruri despre comunitățile iluminate
O viziune a Noii Ere de Aur

Încheiere
Anexa A – Întrebări frecvente
Anexa B – Ce s-a întâmplat în realitate pe 21 decembrie 2012?
Anexa C – Indexul nivelelor de vibrație ale sufletului
Glosar

Editura: Proxima Mundi
Dimensiuni: 16,5×23,5 cm
Număr pagini: 328
Data apariţiei: decembrie 2013

Preţ: 50 RON

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Eidturii Proxima Mundi la preţul de 45 lei, valabil până în data de 7 ianuarie 2014, accesând acest link

Dacă doriţi să aflaţi informaţii despre celelalte cărţi scrise de Sal Rachele, toate publicate de Editura Proxima Mundi, puteţi accesa următoarele linkuri:

Viața la Frontiera Cunoașterii

Pământul se Trezește: Profeții 2012-2030

Transformări Planetare 2012-2030 – Mesaje de la Fondatori

Toate aceste cărţi pot fi considerate adevărate manuale, ce conţin o cantitate mare de informaţie spirituală, de foarte mare interes  în contextul actual al schimbărilor ce se petrec la nivel individual şi planetar. Rămâne ca fiecare persoană să decidă ce i se potriveşte cel mai bine şi să aplice informaţia în modul pe care îl consideră oportun.

Sursa: http://proxima-mundi.ro

Alte postări în categoria Informaţie spirituală:
Cunoaşterea de sine – Lobsang Rampa