Arta de a găsi dreapta măsură – Anselm Grun

arta-de-a-gasi-dreapta-masuraCartea  Arta de a găsi dreapta măsură, publicată recent la Editura All, este  extrem de practică și utilă pentru omul modern  care, prins în vâltoarea evenimentelor zilnice, uită de multe ori să caute un echilibru în viața sa.

Iată o scurtă prezentare a acestei cărți:

Alergăm în fiecare zi pentru a câstiga mai mult si pentru a ne simti mai multumiti.

Avem sute sau mii de prieteni pe Facebook, casă, masină, serviciu, dar nu suntem multumiti. Iar nemultumirea ne îmbolnăveste, sufleteste si trupeste.

Dar cum să fim multumiti? Anselm Grün, cel mai iubit autor de literatură spirituală din Germania, ne arată calea cea mai usoară, învătându-ne cum să abordăm problemele vietii cotidiene pentru a fi mai senini, mai putin stresati, mai sănătosi, mai multumiti si, desigur, fericiti.

„Pentru a descoperi ce este esenţial avem nevoie de discretio, de darul de a separa ceea ce este cu adevărat important de ceea ce ştim sigur că putem da deoparte. Mulţi îşi pierd această capacitate de a decide. Lasă totul să se întâmple de la sine, acceptă tot ce vine din afară. Dar nu trebuie să ştim tot. Nu avem nevoie de toate informaţiile care se găsesc pe internet. Multe informaţii care ne invadează nu fac altceva decât să ne sece sufletul, şi nu ne mai dau posibilitate să gândim cu mintea noastră şi să ne dezvoltăm propriile idei.”

Anselm Grün a studiat teologia, filosofia și administrarea afacerilor. De mai bine de 35 de ani este chelarul Abației benedictine din Münsterschwarzach, fiind răspunzător de administrarea activității a peste 300 dintre colegii săi călugări. Este unul dintre cei mai apreciați autori de literatură spirituală, iar seminariile și prezentările sale au o influență deosebită în rândul celor interesați de viața spirituală.

Mai jos puteți citi cuprinsul cărții:

INTRODUCERE

MENŢINEREA ECHILIBRULUI
Echilibrul între zgârcenie şi risipă … 11
Echilibrul dintre negarea de sine şi aroganţă … 17
Echilibrul între grija de sine şi grija de celălalt … 22
Aşteptările noastre de la ceilalţi … 26
Nu mai fiţi aşa de indignaţi … 31
Să spunem „Da” mediocrităţii noastre … 33
Aşteptările celorlalţi în ce ne priveşte … 39

ATENŢIE LA CREAŢIE
Sustenabilitatea în relaţia cu natura … 43
Sustenabilitatea în ceea ce ne priveşte pe noi înşine … 46
Destul nu e destul … 51
Măsura în muncă, măsura în putere … 52
Ordine şi disciplină … 55
Măsura temporală potrivită … 60
Viaţa în ritmul potrivit … 63
Puterea ritualului … 68
A-ţi păstra firea … 74
A-ţi găsi propriul punct de echilibru … 76
Discretio – un concept esenţial cu multe faţete … 81
Discretio în comportamentul nostru faţă de ceilalţi … 87
A despărţi ce e important de ce e lipsit de importanţă … 89
A reflecta la ce este esenţial … 90
Atenţia şi concentrarea … 94
Smerenia ca formă a curajului … 101

DE CE ARE NEVOIE OMUL
Un gând privitor la misterul existenţei noastre umane … 110
A te dărui muncii … 113
Propriile nevoi nu se măsoară după nevoile altora … 116
Ce mă face bogat? … 121
A fi împăcat cu tine însuţi … 126
A rămâne cu picioarele pe pământ … 133
Binele este mai bun ca perfectul … 135
Frumuseţe şi măsură … 143
„Câte lucruri de care nu am nevoie” … 146

CUVÂNT DE ÎNCHEIERE

Câteva fragmente din carte pot fi descărcate în format PDF accesând acest link

Editura: All
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 160
Data apariţiei: mai 2015

Preţ: 27,90 RON

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii All cu reducere, la prețul de 22,30 RON, accesând acest link

Prețul de pe site se poate modifica ulterior.

Sursa: http://www.all.ro, http://www.cartifrumoase.ro

Alte postări în categoria Informație spirituală:
Karma – Liberul arbitru – Menirea – Reîncarnarea – Graţia Divină – Angela Mayer, Marius Petre
Legea compensatiei divine – Marianne Williamson
Letting Go – Calea renunţării – David R. Hawkins

 

 

Ajută-te singur în caz de atac de panică – Radu Vrasti

ajuta-te_singur_-_coperta1Ajută-te singur în caz de atac de panică este o carte prietenoasă și accesibilă, destinată pentru a sprijini persoanele care au suferit sau suferă atacuri de panică. Aceste persoane caută de cele mai multe ori cu disperare un ajutor calificat, dar nu le este ușor să îl găsească.

Nu de puține ori „specialiștii” încearcă să profite de pe urma pacienților, căutând să îi „lege” de ei pentru a obține beneficii materiale. Cartea de față este scrisă din perspectiva unei persoane afectate de atacuri de panică – Veronica – și are menirea de a-i ajuta pe cititori să devină independenți de medic, să ducă o viață cât se poate de normală.

Bineînțeles, cartea nu elimină necesitatea consultării unui specialist atunci când cazul este grav, dar metodele și exercițiile expuse în ea sunt utile pentru orice pacient.

“Am scris această carte cu gândul la pacienţii cu atacuri de panică, care caută de cele mai multe ori cu disperare un ajutor calificat, proiectând responsabilitatea altora, şi cu gândul la profesionişti care caută de multe ori să „profite” de aceasta pentru a ţine pacientul legat de ei şi astfel să permanentizeze beneficii materiale care sunt lipsite de etică.

Deci cartea se adresează deopotrivă pacienţilor şi profesioniştilor cu îndemnul de a se „ajuta singuri” să descopere rolul lor adevărat în această relaţie. În acest sens, ea doreşte demistificarea relaţiei între un profesionist şi pacientul lui cu atacuri de panică, democratizarea acestei relaţii astfel încât să o facă realmente reciprocă, adică să o plaseze pe un drum cu două sensuri pe care se circula mai ales cu consideraţie şi respect.”

Radu Vrasti

Cuprinsul cărții este detaliat în continuare:

I. CE ESTE ANXIETATEA Şl CE SUNT TULBURĂRILE ANXIOASE
1.Ce se înţelege prin cuvântul „anxietate”
2.Diferenţa dintre anxietate şi frică
3.De câte feluri poate fi anxietatea
4.Anxietatea este însoţită de modificări
5.Anxietatea cea de toate zilele
6.Privire evoluţionistă asupra anxietăţii
7.Anxietatea ca tulburare psihică

II. CARE SUNT CRITERIILE DE DIAGNOSTIC
1.Criteriile de diagnostic ale unui atac de panică
2.Criteriile de diagnostic ale tulburării de panică (cu sau fără agorafobie)
3.Criteriile de diagnostic ale agorafobiei

III. CUM TE POŢI AUTOEVALUA  
1.Inventarul de anxietate a lui Burns (The Burns Anxiety Inventory)
2.Scala de Severitate a Tulburării de Panică (The Panic Disorder Severity Scale-PDSS)

IV. CARE SUNT CAUZELE TULBURĂRII DE PANICĂ?
CE CONDIŢII GENEREAZĂ ATACURILE DE PANICĂ?
1.Factori predispozanţi cu acţiune îndelungată
2.Modele cauzale
3.Factorii declanşatori
4.Factori care contribuie la permanentizarea atacurilor de panică
5.Afecţiuni medicale care pot cauza panică
6.Teoriile integrative ale genezei atacurilor de panică

V. TRATAMENTUL TULBURĂRII DE PANICĂ
1.Restructurarea cognitivă
2.Expunerea la ce ne provoacă panică (decondiţionarea)
3.Reeducarea respiraţiei
4.Relaxarea musculară progresivă
5.Vizualizarea şi imageria creativă
6.Să fii atent, prezent şi să accepţi
7.Managementul factorilor cumulativi de stress
8.Ce să faci într-un atac de panică

Un scurt fragment din carte găsiți mai jos:

“Diferența dintre anxietate si frică. În anxietate, neliniștea sau grija excesivă este relativ la ceva vag, distant sau chiar imposibil de indicat. De exemplu, cineva poate fi anxios cu privire la posibilitatea de a-si pierde controlul sau ca ceva rău să se întâmple, dar nu poate defini cu precizie ce se va întâmpla.

Frica este o teamă directionată către un obiect sau situatie specifică, exterioară, precum frica de păianjeni, de serpi, frica de înăltime, frica de a vedea sânge etc. În cazul anxietătii, teama este directionată mai mult spre interior, spre propria persoană. Frica este o reactie emotională la o amenintare reală, pe când anxietatea este doar anticiparea unei amenintări.

Frica îl face pe om să ia măsuri imediate, de a fugi sau de a lupta, pe când anxietatea îl face pe om doar să fie vigilent si să se pregătească pentru o actiune sau să evite pericolul.

De câte feluri poate fi anxietatea. Anxietatea poate să se declanseze situational, iar răspunsul anxios este disproportionat de mare si nerealist fată de situatia declansatoare, de exemplu frica de a vorbi în public, frica de un examen etc.

Însă de cele mai multe ori, anxietatea este generată de ceva vag, distant, greu de identificat, si atunci se numeste „anxietate liber flotantă“. Se poate întâmpla ca anxietatea să fie declansată la anticiparea unei situatii, ca în cazul temerii sau îngrijorării excesive fată de ceea ce s-ar putea întâmpla cuiva drag.

Anxietatea poate avea diferite grade de intensitate, de la o anxietate minoră tradusă doar prin neliniste, îngrijorare, până la intensitate severă, asa cum se întâmplă într-un atac de panică. Ea poate fi si permanentă, ca în cazul tulburării anxioase generalizate, sau episodică, ca în tulburarea de panică.

Anxietatea este însotită de modificări fiziologice (de ritm cardiac, respiratie etc.), psihologice (iritabilitate, manie, tensiune psihică etc.) si comportamentale (comportament de evitare, retragere socială etc.).

Faptul că anxietatea este însotită totdeauna de modificări fiziologice o face „credibilă“ – ea există pentru că individul o simte, o trăieste la nivelul corpului, de aceea nu are cum să o nege.”

Un fragment mai lung puteți găsi aici.

Editura: All
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 232
Data apariţiei: martie 2015

Preţ: 26,90 RON

Cartea se poate achiziţiona cu reducere, de pe site-ul Editurii All, la prețul de 21,52 RON, accesând acest link

Prețul de pe site se poate modifica ulterior.

Sursa: http://www.all.ro, http://www.cartifrumoase.ro

Alte postări în categoria Autocunoaștere:
Frica de boală. Cum să o înţelegem şi să o depăşim – Hans Morschitzky, Thomas Hartl
Fascinanta construcţie a Eu-lui – Augusto Cury
Esenţa autismului – William Stillman

 

 

Afectivitatea bărbatului – Walter Riso

afectivitatea-barbatului_micaÎn cartea Afectivitatea bărbatului, o apariţie editorială recentă a Editurii All, autorul îşi propune să găsească răspunsuri la întrebări cum ar fi: Oare bărbaţii chiar sunt insensibili? Îi interesează numai sexul şi competiţia? Sunt incapabili să ofere iubire şi grijă? Cred că nu există femeie care să nu se fi întrebat măcar o dată ce gândeşte bărbatul de lângă ea şi ce simte acesta. Iată o carte care le poate oferi femeilor răspunsurile la aceste dileme, dându-le în acelaşi timp bărbaţilor posibilitatea de a se înţelege mai bine pe ei înşişi.

Numărul şi gravitatea deviaţiilor sexuale şi ale tulburărilor de personalitate din ultimele decenii demonstrează, dacă mai era nevoie, că rolul pe care societatea îl impune bărbaţilor prin educaţie şi cultură este periculos. Asemenea femeilor, şi bărbaţii au nevoie de o mişcare de eliberare a afectivităţii, de recucerire a unor drepturi la care ei înşişi au renunţat de-a lungul mileniilor.

Afectivitatea bărbatului defrişează jungla relaţiilor sexuale şi afective de clişeele machiste şi feministe care sufocă viaţa interioară a bărbatului şi îl silesc pe acesta să îşi irosească viaţa într-o continuă şi inutilă goană după bani, prestigiu, putere şi aventuri amoroase.

Cărțile lui Walter Riso, faimos psiholog şi terapeut argentinian, s-au vândut în peste 2.000.000 de exemplare în întreaga lume. Printre acestea se numără Iubiri toxice și Cum să nu mori din dragoste.

Mai jos găsiţi cuprinsul detaliat al acestei cărţi:

Introducere: Nu este atât de uşor să fii bărbat

Partea I: CARE SEX TARE?

Paradigma tăriei bărbăteşti
Demitizarea eroului
Trei slăbiciuni psihologice ale bărbatului
1. Frica de frică
2. Frica de singurătatea afectivă
3. Frica de eşec
„Eşti ceea ce ai”
„Eşti în stare de orice”
Dreptul la slăbiciune

Partea a II-a: ŞTIU ŞI POT BĂRBAŢII SĂ IUBEASCĂ

Conflictul emoţional primar
1. Războinicul interior şi cultul violenţei: exaltarea sentimentelor negative
2. Controlul emotivităţii şi reprimarea sentimentelor pozitive
3. Recuperarea prieteniei dintre bărbaţi: când bărbatul ţine la bărbat
Conflictul afectiv cu feminitatea
1. Bărbatul dependent-imatur
2. Bărbatul culpabil-docil
3. Bărbatul schizoid-ascetic
4. Bărbatul agresiv-nimicitor
5. Bărbatul cameleon
6. Bărbatul bine structurat din punct de vedere afectiv
Conflictul cu paternitatea
1. Tatăl absent
2. Către un tată matern
3. Bărbatul „însărcinat”
Dreptul la iubire

Partea a III-a: SEXUALITATEA BĂRBATULUI

Dependenţa sexuală a bărbatului
1. Cultul falusului
2. Educaţia sexuală a bărbatului
3. Plăcerea biologică
Ce rol joacă sentimentele în sexualitatea bărbatului?
1. Mai întâi sex, apoi sentimente
2. Echilibrul dintre sentiment şi sex în viaţa de cuplu
3. Amantul ideal
Fidelitatea bărbatului: utopie sau realitate?
1. O scurtă comparaţie bărbat-femeie
2. „Donjuanismul” sau problema seducţiei compulsive
Cucerirea: un efort istovitor
1. Cucerirea în regnul animal
2. Cucerirea în lumea civilizată
Dreptul la o sexualitate demnă

Epilog: Manifestul eliberării afectivităţii bărbatului
Bibliografie

Iată şi un scurt fragment din carte:

Fidelitatea bărbatului: utopie sau realitate?

1. O scurtă comparaţie bărbat-femeie

“După cum am afirmat şi în alte rânduri, fidelitatea nu reprezintă lipsa dorinţei, ci stăpânire de sine şi evitarea ispitei atunci când este cazul. Tema fidelităţii implică întotdeauna o dimensiune etică şi una estetică.

Infidelitatea ar putea fi definită ca rupere a pactului afectiv/sexual prestabilit (sau, dacă vreţi, ca lipsă de loialitate), care poate fi exclusiv (monogamie radicală) sau nu (perechi libere). Deopotrivă bărbaţii şi femeile pot cădea în capcana seducţiei, iar atunci când dorinţa întunecă raţiunea, calcă strâmb. Diferenţa fundamentală dintre bărbat şi femeie în ceea ce priveşte tema infidelităţii (pe lângă faptul că este mult mai întâlnită în rândul bărbaţilor) are cel puţin trei aspecte fundamentale.

În primul rând, femeia este capabilă să îşi integreze dorinţa primară într-un context mult mai elaborat din punct de vedere cognitiv, fiind mai rafinată şi mai puţin primitivă. De regulă, un Adonis cu simţul umorului, inteligent, manierat şi sănătos este mai atrăgător decât bărbatul bine dotat (deşi, după cum susţine o prietenă de-a mea, totul depinde de atributele fizice ale insului viril). Pe de altă parte, bărbatul nu ţine să-şi adapteze aventura la vreun context, este mai necizelat, nu acordă atenţie detaliilor şi nu obişnuieşte să pună prea mare preţ pe atributele care potenţează erotismul.

În al doilea rând, în jocurile de natură afectiv-sexuală femeia se dovedeşte mai stăpânită şi mai vigilentă decât bărbatul în ceea ce priveşte situaţiile imprevizibile, cel mai probabil din cauza costurilor sociale (să ne aducem aminte că în societăţile machiste femeile sunt considerate fie sfinte, fie desfrânate) şi a violenţei iraţionale a partenerului.

În al treilea rând şi ca urmare a afirmaţiei de mai sus, femeia neloială nu obişnuieşte să lase prea multe urme. Dacă machoul tipic se laudă fără nicio jenă cu raporturile sale extraconjugale (căci infidelitatea îi sporeşte statutul), femeia adulteră simte că ar comite o crimă. Abilitatea bărbatului de a înşela fără să fie văzut lasă mult de dorit. De regulă, indiciile sunt atât de evidente, încât până şi miopul Mr. Magoo le-ar putea detecta. Uneori păcătosului îi convine să fie surprins. O explicaţie psihologică pentru acest lapsus infractoris pune în evidenţă câştigurile secundare. În momentul în care bărbatul este descoperit, poate avea parte de două avantaje fundamentale: îşi reafirmă virilitatea întrucât îi arată soţiei că „încă mai poate” şi/sau scapă de sentimentul de vinovăţie („Ajută-mă să ies din situaţia asta!”). Prima reprezintă o modalitate netoată de a-i aduce aminte soţiei de statutul său, iar cea de-a doua este o formă de a-şi răscumpăra laşitatea.

În general, şi bărbaţii, şi femeile trec cu vederea infidelitatea perechii dacă este vorba doar de o aventură ocazională şi aproape întotdeauna le acordă o a doua şansă. Lucrurile se schimbă dacă aventura continuă, mai ales cu aceeaşi persoană (unii experţi susţin că amanţii stabili au o relaţie de aproximativ doi ani). Dacă infidelitatea de ocazie devine un obicei şi o acceptăm cu toate că nu suntem de acord cu ea, atunci începem să negociem la nivel de principiu. Una dintre pacientele mele a preferat să îşi împartă soţul cu amanta decât să-l piardă şi să rămână singură. Soţul, etalând o ciudată onestitate, îi povestea cu lux de detalii tot ce făcea cu cealaltă femeie, iar ea se limita să-l „înţeleagă” şi să spere că într-o bună zi el o să-şi dea seama de greşeală. În alt caz, la fel de dramatic, un bărbat la vârsta a doua a acceptat aventura soţiei sale ca să evite costul social al despărţirii şi pentru a-şi feri copiii de experienţa dureroasă a divorţului.”

Editura: All
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 144
Data apariţiei: ianuarie 2014

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii All, accesând acest link

Preţ: 24,90 RON

Sursa: http://www.all.ro/, http://www.eusunt.ro

Alte postări în categoria Iubire şi relaţii:
Îmbunătăţeşte-ţi viaţa conjugală… într-o prezentare amuzantă – Mark Gungor
De ce el? De ce ea? – Helen Fisher

Secretele întineririi – Sang Whang

secretele-intineririi

Cartea Secretele întineririi. Sănătatea ideală prin controlul ph-ului, apărută la Editura All, îşi propune să le arate oamenilor cum să înveţe şi să practice metodele simple de inversare a procesului de îmbătrânire, pentru a trăi sănătoşi cât mai multă vreme.

Acumularea de produse reziduale acide în organism determină îmbătrânirea. Dacă reuşim să eliminăm aceste deşeuri, mai ales pe cele vechi, putem inversa procesul de îmbătrânire. Putem chiar elimina simptomele bolilor dacă nu s-au produs deja daune iremediabile.

Atunci când ne gândim la „sănătate”, de fapt spunem „dietă şi exerciţii fizice”, care ajută organismul să elimine substanţele reziduale, dar nu sunt întotdeauna uşor de realizat şi eficiente.

Sang Whang (1931-2011) a fost inginer, om de ştiinţă şi inventator cu multe brevete înregistrate în Statele Unite ale Americii. Domeniile sale de expertiză au acoperit mai multe arii diferite, printre care instrumente de comunicare a datelor (modemuri), filtre electronice, chimie, apă, instrumente de măsură pentru cornee, lentile de contact multi-focale moi etc. O îmbunătăţire a sănătăţii sale fără ajutorul medicamentelor, dietei sau exerciţiilor fizice l-a condus la investigarea fenomenului şi la descoperirea teoriei sale privind inversarea îmbătrânirii.

Iată şi cele mai importante repere din cuprinsul cărţii:

Capitolul 1. Misterele vieţii şi ale îmbătrânirii

Capitolul 2. Apa
2.1. Proprietăţile generale ale apei
2.2. Acid, alcalin şi pH
2.3. Filtrele de apă

Capitolul 3. Alimentele
3.1. Elementele nutritive
3.2. Produsele reziduale ale alimentelor

Capitolul 4. Organismul uman
4.1. Maşina supravieţuirii
4.2. Sistemul excretor
4.3. Homeostazia
4.4. Stilul de viaţă şi acidificarea

Capitolul 5. Bolile
5.1. Bolile contagioase şi bolile adulţilor
5.2. Cancerul
5.3. Bolile cardiovasculare, ateroscleroza, hipertensiunea arterială
5.4. Diabetul zaharat
5.5. Artrita, guta
5.6. Bolile de rinichi
5.7. Diareea şi constipaţia cronică
5.8. Alte boli ale adulţilor
5.9. Bolile contagioase

Capitolul 6. Metode şi dispozitive pentru inversarea procesului de îmbătrânire
6.1. Atacul chimic
6.2. Atacul fizic
6.3. Dispozitivul de apă alcalină
6.4. Epoca undelor infraroşii îndepărtate

Capitolul 7. Alte dispozitive non-medicale pentru îmbunătăţirea sănătăţii
7.1. Dispozitive aprobate de guvernul japonez
7.2. Sistemul magnetic şi efectul său asupra organismului uman

Capitolul 8. Mediul natural şi sănătatea
8.1. Planeta Pământ
8.2. Cele două tipuri de apă din natură
8.3. Ionii electrici din aer
8.4. Gradientul de potenţial electric din aer
8.5. Câmpul magnetic natural
8.6. Mediul antropic sănătos

Capitolul 9. Teorii convenţionale despre îmbătrânire

Capitolul 10. Concluzii şi post-scriptum

Editura: All
Număr pagini: 160
Format: 13×20 cm
Data apariţiei: august 2013

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii All, accesând acest link

Preţ: 29,90 RON

Sursa: http://www.all.ro

Păstrarea tinereţii şi sănătăţii este un subiect care ne preocupă pe toţi, mai ales în contextul actual, când suntem nevoiţi să trăim într-un mediu tot mai poluat, alimentele conţin uneori mai multe substanţe toxice decât nutrienţi, iar provocarea de a face faţă stressului cotidian este tot mai mare . În continuare găsiţi şi alte cărţi care vă pot ajuta:

•  Enzima miracol. Cum să ajungi sănătos la 100 de ani de Dr. Hiromi Shinya (Editura Lifestyle Publishing) – apasă link

Catrea este un mega-bestseller în ţara de origine a autorului (Japonia) şi prezintă teoria lui privind enzima sursă. În esenţă, el identifică o enzimă precursoare pe care organismul o transformă în enzimele specifice necesare pentru a susţine, menţine sau repara corpul şi funcţiile sale. Urmând recomandările doctorului Shinya vom scădea în greutate, vom fi în formă, vom economisi bani şi ne vom bucura de o viaţă îndelungată şi sănătoasă.

•  Yoga şi sănătatea de Mirra Alfassa (Editura Herald) – apasă link

Mirra Alfassa ne învaţă să identificăm şi să vindecăm dezechilibrele interioare, care stau de fapt la originea bolilor şi ne dă sfaturi extrem de utile în ceea ce priveşte alimentaţia, somnul, energia vitală, liniştirea minţii şi multe altele. “Primul lucru de care trebuie să vă vindecaţi odată pentru totdeauna este frica. Frica este mai periculoasă decât cele mai rele boli.” – spune autoarea cărţii.

•  Întinerirea. Cum să inversăm procesul de îmbătrânire de Harald Tietze (Editura Mix) – apasă link

Din această carte aflăm, printre altele: de ce nu funcţioneazã dietele alimentare şi detoxificările, cum trebuie înţeles pH-ul, care este importanţa apei alcaline ionizate, cum putem şti dacã un aliment genereazã sãruri acide sau alcaline, cum influenţează câmpurile magnetice pH-ul sângelui, importanţa substanţelor coloidale şi alte subiecte utile.

Alte postări din categoria Sănătate şi nutriţie:
Medicina naturii – Jerry Lee Hover

Medicina naturii – Jerry Lee Hover

Medicina naturii

O apariţie recentă a Editurii ALL, utilă tuturor celor preocupaţi de un mod de viaţă sănătos şi care doresc să afle mai multe despre efectele benefice ale plantelor medicinale asupra sănătăţii, este cartea Medicina naturii de Jerry Lee Hover.

Această carte conţine informaţii privind refacerea sănătăţii cu produse naturale şi prin metode naturale, oferind o vedere de ansamblu fundamentală pentru persoanele fără pregătire medicală şi o colecţie de tehnici cu sfaturi utile în procesul de vindecare.

În plus, această lucrare îi provoacă pe profesioniştii din domeniul medical să reinvestigheze imparţial studiile din prezent şi din trecut în acest domeniu, fără prejudecăţi.

Veţi găsi date despre prevenirea şi tratamentul: cancerului, anemiilor, artritei, SIDA, diabetului zaharat, cefaleei, bolii Alzheimer, hipertensiunii arteriale, obezităţii, menopauzei, osteoporozei etc.

În prima parte a cărţii, autorul vorbeşte despre beneficiile pe care le pot aduce sănătăţii factori ca: aerul curat, apa pură, soarele, alimentele naturale, odihna adecvată, mişcarea fizică şi, nu în ultimul rând, încrederea în Dumnezeu.

Cea de-a doua parte abordează detaliat o serie de teme cu impact asupra sănătăţii, cum ar fi: postul, vegetarianismul, pericolele pe care le pot ascunde cuptoarele cu microunde, laptele, vaccinurile sau plombele de amalgam, avantajele pe care le au plantele medicinale faţă de medicamente, menopauza, vitaminele şi mineralele. De asemenea, autorul se referă în detaliu la unele boli, cum ar fi cancerul, SIDA, hipertensiunea arterială, anemia etc.

Dr. Jerry Lee Hoover s-a născut şi a copilărit în Rapid City, Dakota de Sud. A absolvit California State University, devenind profesor. După ce a predat un timp la o şcoală secundară în Statele Unite, a fost directorul unei şcoli misionare din Pacificul de Sud.

Interesul său pentru medicina naturală a apărut pe când lucra la un spital misionar din America Centrală, astfel că a urmat studii în acest sens şi a primit diplomă universitară de medic naturopat.

De atunci, dr. Hoover a ţinut conferinţe pe teme de medicină naturală în Statele Unite şi în afara acestora. În prezent locuieşte în America Latină şi continuă să scrie şi să conferenţieze pe teme de sănătate naturală. Deţine un website de tratamente naturale împotriva cancerului prin care a ajutat mii de oameni: http://www.cancernaturalcure.com/.

Editura: All
Dimensiuni: 130×200
Număr pagini: 352
Data apariţiei: iunie 2013

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii ALL, accesând acest link

Preţ: 34,90 RON

Sursa: http://www.all.ro/

Alte cărţi din care puteţi afla informaţii utile despre tramentul bolilor cu ajutorul plantelor medicinale găsiţi mai jos:

Secretele longevităţii. Ghid de terapie naturistă de Fanică-Voinea Ene, apărută la Editura ALL în 2011 – apasă link

Sintetizând experienţa sa în domeniul medicinei complementare şi adăugându-i rezultatele cercetărilor gerontologice proprii, Fanică-Voinea Ene, renumit specialist în sfera terapiilor naturiste, prezintă în această lucrare metode şi procedee practice, la îndemâna fiecăruia dintre noi, pentru a ne prelungi viaţa. Fănică-Voinea Ene aparţine unei celebre familii de tămădiutori populari din zona Vrancei.

Leacuri pentru sănătate de Constantin Pârvu, apărută la Editura Asab în 2013 – apasă link

Cartea conţine referiri la peste 1100 boli si alte aspecte negative ce afectează sănătatea, precum şi 7227 reţete ce pot fi folosite pentru tratamentul lor. Reţetele sunt originale. Ele au fost culese din mediul sătesc pe parcursul a 40 de ani de cercetare etnoterapeutică de pe întreg teritoriul Romaniei.