Eveniment Herald: Mindfulness în viața cotidiană – Conferinţă interactivă şi premiera în România a filmului The Mindfulness Movie

AFIS CONFERINTA mEditura Herald în colaborare cu Mindfulness Institute, Asociaţia Multiculturală pentru Psihologie şi Psihoterapie şi autoarea Daniela Andreescu vă invită la prima conferinţă din România dedicată domeniilor de aplicare a conceptului de MINDFULNESS, în data de 5 martie 2015, la Sala Arcub (zona Universitate, str. Batiştei nr. 14). Pe parcursul a 3 ore şi jumătate, începând cu orele 18.30, organizatorii îşi propun să expună cât mai relevant informaţii despre acest concept preluat în psihologie, managementul afacerilor, dezvoltare personală, relaţiile în context profesional şi de familie, practică spirituală. Evenimentul este dezvoltat cu ajutorul a trei invitaţi de prestigiu din domenii precum psihologie, business şi dezvoltare personală:

MIHAI POPA RADU – preşedintele Mindfulness Institute – Despre mindfulness în activitatea profesională

GASPAR GYORGY – preşedintele Asociaţiei Multiculturale pentru Psihologie şi Psihoterapie – Despre mindfulness în relaţii sociale şi de familie

DANIELA ANDREESCU – autoare, life coach  – Despre mindfulness în dezvoltarea personală

Cei trei invitaţi vor aborda acest concept într-un mod interactiv, astfel încât publicul participant la eveniment să poată înţelege cât mai deplin aplicabilitatea şi practica atitudinii mindful în toate ariile de activitate cotidiană.

MINDFULNESS – termenul de netradus care anunţă o schimbare de paradigmă

Dacă vă întrebaţi ce înseamnă cu adevărat acest termen, cât de îndepărtate sunt rădăcinile sale culturale şi care sunt beneficiile practicii mindfulness în lumea modernă, acesta este evenimentul unde o bună parte dintre întrebările pe care le aveţi vor primi răspuns.

Mindfulness are de a face, mai înainte de toate, cu atenţia şi cu prezenţa conştientă, ambele reprezentând calităţi umane universale. Dar în societatea de azi avem tendinţa să le considerăm de la sine înţelese şi nu ne gândim că este nevoie să le dezvoltăm în mod sistematic, punându-le în slujba înţelegerii de sine şi a înţelepciunii. John Kabat-Zinn

Mindfulness este un sistem eficient destinat explorării celor mai profunde niveluri ale minţii, ajungând până la însăşi rădăcina conştiinţei… Transformarea este completă. Se numeşte eliberare, şi este permanentă. Bhante Gunaratana

Editura Herald pune la dispoziţia publicului interesat o serie de cărţi despre acest subiect, cărţi recunoscute în literatura de specialitate şi semnate de autori precum Jon Kabat-Zinn, Alan Watts, Sam Harris, Bhante Gunaratana sau Mark Epstein.

FILMUL – modul în care priveşti lucrurile poate să transforme lumea

O altă premieră pe care o marchează această conferinţă este şi proiecţia documentarului The Mindfulness Movie, film ce analizează apariţia şi cariera acestui termen, aproape de netradus. Realizatorii filmului chestionează prin intermediul specialiştilor în psihologie şi neuroştiinţe aplicabilitatea acestui concept folosit deja în educaţie, în spitale, în managementul şi administrarea business-urilor şi chiar în instituţiile de stat, pentru reducerea stresului şi creşterea calităţii vieţii. Filmul nu este distribuit în cinematografele din România, dar participând la această conferinţă aveţi şansa unică de a-l vedea, cu susţinerea Mindfulness Institute (deţinătorul drepturilor de difuzare în ţară).

Site oficial: http://www.themindfulnessmovie.com/

DANIELA ANDREESCU şi cărţile care vorbesc dincolo de cuvinte

www.danielaandreescu.ro

Autoare a patru cărţi care ies din tiparul ghidurilor de dezvoltare personală, Daniela Andreescu propune prin titlurile sale o metodă inedită de a cultiva flexibilitatea mental-emoţională şi creativitatea, concentrarea şi abilitatea de a fi şi a face în direcţia transformărilor pozitive în relaţia cu sine şi cu cei din jur. Daniela Andreescu este unul dintre primii coachi din România acreditaţi de International Coach Federation; este formator în comunicare şi relaţii interpersonale prin metoda ESPERE; facilitator în dezvoltare umană şi mindfulness. Ea propune pentru această conferinţă o incursiune în mijlocul aspectelor care definesc atitudinea noastră de viaţă.

Esenţa dezvoltării personale este aceea de a fi liber de auto-amăgire. Cunoaşterea de sine, însoţită de acţiuni benefice îndreptate către sine şi către ceilalţi, fundamentează parcursul de la cum suntem, la cine devenim. Mindfulness este o stare de spirit, o atitudine mental-emoţională, un fel de a fi, o etică şi un stil de viaţă, ce ne permite să avem curajul de a ne respecta. Privindu-ne cu bunavoinţă şi claritate, vom şti cum să ne creştem viaţa în loc de a o maltrata. Potenţialul de creştere şi libertate interioară, se află în spaţiul privilegiat al prezenţei conştiente. 

MIHAI POPA RADU şi Minfulness Institute  

www.mindin.ro

Mihai este şi unul dintre cei mai apreciaţi traineri din România, el activând în acest domeniu încă din 2003 şi fiind desemnat de două ori Coach-ul Anului în România. În prezent promovează Coachingul Integrativ (Integral Coaching) în România prin intermediul firmei sale Seeds for Success. Mihai organizează evenimente prin care publicului român ia contact cu exponenţi ai diferitelor curente spirituale autentice şi se implică activ în selecţia, publicarea şi chiar traducerea, în parteneriat cu editura Herald, a unor cărţi esenţiale de dezvoltare spirituală, inclusiv pe teme de mindfulness.

Cultivarea stării de mindfulness poate reduce şi chiar elimina sursele stresului, auto-criticii şi ale nenumăratelor frustrări trăite la locul de muncă datorită relaţionărilor defectuoase. Minţile noastre sunt uşor distrase de gândurile despre trecut şi de încercările de anticipare a viitorului, iar eliberarea din acest cerc vicios este posibilă prin conştientizarea propriilor gânduri, emoţii şi senzaţii, prin invăţarea unor mecanisme de gestionare eficientă a acestora.

GASPAR GYORGY şi Asociaţia Multiculturală pentru Psihologie şi Psihoterapie

paginadepsihologie.ro

Gaspar Gyorgy este preşedinte al AMPP şi un specialist recunoscut în România în domeniul parentajului şi psihoterapiei relaţionale. Este psiholog clinician, psihoterapeut licenţiat în psihologie la Universitatea “Babes-Bolyai” Cluj-Napoca, cu o formare de lungă durată în Hipnoterapia Ericksoniană, Terapia de Familie şi Psihoterapia Integrativă. Este membru al Colegiului Psihologilor din România şi al Asociaţiei Psihologilor din România. Gaspar Gyorgy este principalul responsabil pentru conferinţele susţinute în România de Dr. Daniel Siegel, PhD Frank Dattilio şi PhD Monica McGoldrick.

Pe parcursul întregii vieţi, relaţiile noastre ne modelează structura interioară mai mult decât am fi dispuşi a crede, şi asta pentru că suntem fiinţe sociale care au nevoie de iubire, acceptare şi conectare interumană. Astfel, o educaţie a relaţionării este necesară atât pentru creşterea personală, cât şi pentru menţinerea sănătăţii noastre psihice şi fizice. Iar practica mindfulness ne oferă o cale pentru a ne educa în sensul unei relaţionări conştiente în care acţiunile ne sunt ghidate de intenţiile şi valorile noastre de viaţă. În viziunea mea, mindfulness descrie cum relaţionăm cu noi înşine (cu universul interior) şi cu cei din sistemele noastre de apartenenţă: familie, serviciu, comunitate. Este o stare de prezenţă conştientă prin care alegem să ne cultivăm relaţiile, fără să ne lăsăm pradă emoţiilor, gândurilor sau reacţiilor greu de controlat, conectându-ne la momentul prezent, şi fără a încerca să îl schimbi.

BILETELE

Participarea la conferinţă se face pe bază de bilet! Limita locurilor disponibile este de 180 de locuri.

Biletele sunt disponibile la adresa: mindfulness.edituraherald.ro

Ele pot fi achiziţionate în perioada 12.01 – 4.03 prin plata online cu cardul, transfer bancar sau cash.

Variante bilet:

EARLY BIRD – 40 RON – bilet achiziţionat PÂNĂ LA 15 februarie 2015

STANDARD – 60 RON – bilet achiziţionat DUPĂ 15 februarie 2015

Detalii despre conferinţă puteţi accesa direct din site-ul dedicat evenimentului la adresa mindfulness.edituraherald.ro sau din pagina de facebook a evenimentului aici facebook.com/events/410685459080122/ .

CONTACT: Andreea Tincea, PR editura Herald – 0743050507 sau andreea.tincea@edituraherald.ro

CO-ORGANIZATORI: Editura Herald, Mindfulness Institute, Asociaţia Multiculturală pentru Psihologie şi Psihoterapie şi autoarea Daniela Andreescu

PARTENERI MEDIA: Centrul Seeds for Hapiness, Radio Romania Cultural, Radio Itsy Bitsy, blogul Joc si emotie,  SmartBoxFamily, Centrul National de Studii pentru Medicina Familiei, Centrul de Terapie prin Ras Mandarin, Fundatia Calea Victoriei, Fundatia Pretuieste Clipa, Centrul Amaneser, Ed4Lead,  Asociatia Mindsight Romania, LaPsihoterapie.ro, Café Gradiva, Psihoo.ro, MamicaUrbana.ro, Gokid.ro, Suntpitic.ro, Urbankid.ro, Harmony Group, Calendarulmagic.ro, Revista 10beneficii.ro, LumeaMare.ro, Agentiadecarte.ro, Societatesicultura.ro, Bookaholic.ro, Cititoruldeproza.ning.com, Romania Pozitiva, Filme-carti.ro, OrasulMeu.ro, Cartidelumina.wordpress.com, Prwave.ro, ArtsUnited.ro, Staupenet.ro, Gratuitor.ro, Drinkfood.ro

 

 

Nectarul cuvintelor lui Ramakrishna. Vol. 2 – Mahendranath Gupta

nectarul-cuvintelor-lui-sri-ramakrishna-vol-2_micaAcest document remarcabil [Nectarul cuvintelor lui Sri Ramakrishna] exprimă personalitatea unui mare mistic într-un mod atât de intim, direct şi aproape şocant, încât studiul său este o experienţă care îmbogăţeşte orice intelect receptiv şi deschis către aspectele umane superioare.

“Pentru prima dată găsisem un om care îndrăznea să spună că L-a văzut pe Dumnezeu, că religia era o realitate ce putea fi simţită şi percepută într-un mod infinit mai intens decât modul în care ne percepem viaţa obişnuită.” – Swami Vivekananda

“Sri Ramakrishna era cu totul dincolo de tendinţele şi orientarea omului obişnuit. El părea să aparţină mai degrabă tradiţiei marilor rishi ai Indiei, care au venit din timp în timp pentru a ne întoarce atenţia către aspectele superioare ale vieţii spiritului.” – Jawaharlal Nehru

Cuprinsul cărții este detaliat mai jos:

I. Sri Ramakrishna povesteşte despre primul său extaz în iubirea divină, din anul 1858
II. Aniversarea zilei de naştere a lui Sri Ramakrishna, sărbătorită la Dakshineshwara
III. Sri Ramakrishna la Templul din Dakshineshwara împreună cu discipolii săi. A doua vizită a lui Adhar
IV. Sri Ramakrishna în sala de rugăciune din casa lui Surendra
V. Sri Ramakrishna în casa unui devot din Calcutta
VI. Sri Ramakrishna împreună cu devoţii la Templul lui Kali din Dakshineshwara (I)
VII. Sri Ramakrishna împreună cu devoţii la Templul lui Kali din Dakshineshwara (II)
VIII. Sri Ramakrishna împreună cu devoţii la Templul lui Kali din Dakshineshwara (III)
IX. Sri Ramakrishna împreună cu M. la Templul lui Kali din Dakshineshwara
X. Sri Ramakrishna şi Keshab Chandra Sen la Vila Lily
XI. Sri Ramakrishna vorbind despre vieţile sfinţilor
XII. Sri Ramakrishna împreună cu devoţii în Dakshineshwara
XIII. Sri Ramakrishna împreună cu Prankrishna, Girinda, Ram, M. şi alţi devoţi, la Templul din Dakshineshwara
XIV. Sri Ramakrishna merge împreună cu devoţii la o piesă de teatru în Calcutta
XV. Sri Ramakrishna în templul Sadharan al grupării BrahmoSamaj
XVI. Sri Ramakrishna în casa lui Ram, împreună cu devoţii
XVII. Sri Ramakrishna împreună cu devoţii în ziua de Navami Puja, la Dakshineshwara
XVIII. Sri Ramakrishna în casa lui Adhar, bucurându-se de cântecele devoţionale împreună cu devoţii
XIX. Sri Ramakrishna împreună cu devoţii în Dakshineshwara. Învăţăturile pentru Ishan
XX. Sri Ramakrishna în Samadhi, împreună cu devoţii, în timpul lui Kali Puja de la miezul nopţii, în Dakshineshwara

În continuare găsiți un scurt fragment din această carte:

II

“Este undeva între opt şi jumătate şi nouă dimineaţa. Datorită stării lui precare de sănătate, Bhagavan nu a realizat astăzi baia rituală în Gange. In schimb, i s-a adus un ulcior cu apă pe veranda dinspre răsărit. Ramakrishna îşi realizează astfel baia ritualică, iar discipolii îl ajută.

In timpul băii, Ramakrishna spune: Păstraţi-mi o cană cu apă deoparte.

La sfârşit, el ia această cană şi şi-o toarnă în creştetul capului. După care, încheindu-şi baia, începe să cânte numele Domnului Dumnezeu cu vocea sa suavă. Îmbrăcându-se cu haine curate, el merge apoi prin curtea pietruită către miazăzi, acolo unde se află altarul lui Kali. Doi devoţi îl însoţesc. Ramakrishna repetă fără încetare numele sfânt, cu ochii pe jumătate închişi. Ajungând la altarul Mamei Kali, el se prosternează plin de veneraţie şi realizează ritualul de adorare. Încă nu a sosit timpul pentru ritualul formal, dar el oferă la picioarele Mamei flori şi pastă de santal, iar apoi le ridică pentru a-şi atinge cu ele fruntea, iar în final, ofrandele Mamei îi ating creştetul capului.

Apoi îi spune lui Bhavanath: Ia nuca de cocos verde care i-a fost oferită Mamei Kali.

Sri Ramakrishna se îndreaptă apoi spre camera sa, trecând din nou prin curtea pietruită. Este însoţit de M. şi de Bhavanath, care ţine în mâini nuca de cocos verde. La dreapta lor se înalţă Templul Radhakanta, templul închinat lui Radha şi Krishna.

Arătând spre templu, Sri Ramakrishna a spus: Aceasta este casa lui Vishnu.

Şi şi-a exprimat apoi devoţiunea realizând o plecăciune şi întinzându-se pe pământ, după ce a vizualizat imaginea lui Radha şi pe cea a lui Krishna. In partea sa stângă se află cele douăsprezece temple închinate lui Shiva. El şi-a exprimat devoţiunea focalizându-şi pentru o vreme mintea asupra lui Sadashiva.

Când Ramakrishna a ajuns în camera sa, devoţii se adunaseră deja acolo: Ram, Nityagopal, Kedar Mukherji şi mulţi alţii. Cu toţii au făcut o plecăciune adâncă în faţa lui, în semn de respect, iar Ramakrishna începe să-i întrebe de starea lor de sănătate, despre cum se simt.

Vazându-l pe Nityagopal, Ramakrishna i-a spus: Vrei să mănânci ceva?

Nityagopal are atitudinea unui copil. Nu este căsătorit şi are douăzeci şi trei sau douăzeci şi patru de ani. In timpul meditaţiilor, intră foarte uşor în stări de extaz divin. Uneori vine singur la templu, alteori însoțit de Ram. Sri Ramakrishna îl iubeşte şi îi apreciază stările de extaz. Ramakrishna a menţionat de câteva ori că Nityagopal are starea unui paramahamsa. Şi chiar în acest moment, el îl priveşte ca fiind Gopala (Krishna copil).

Nityagopal spune: Da, mi-ar plăcea să mănânc ceva.

Întregul său comportament este copilăros. După ce a mâncat, Ramakrishna îl ia cu el pe veranda în formă de semicerc dinspre apus, ce dă înspre Gange, şi vorbeşte cu el.

O femeie devot, ce are treizeci sau treizeci şi doi de ani, îl mai vizitează uneori pe Sri Ramakrishna, având o mare devoţiune faţă de el. Ea manifestă de asemenea o mare afecţiune maternă faţă de Nityagopal, datorită minunatei lui stări de conştiinţă, şi îl ia adesea la ea acasă.

Sri Ramakrishna îi spune lui Nityagopal: Mergi la ea în vizită?

Nityagopal, ca un copil: Da, merg. Mă duce acasă la ea.

Sri Ramakrishna: Ai grijă, sfântule! Mergi al ea o dată sau de două ori, dar nu prea des, căci vei cădea! Pasiunile inferioare necontrolate şi lăcomia, din asta e făcută maya. Un om sfânt trebuie să ştie când să se apropie de o femeie obişnuită, căci oricine are tentaţii în compania ei – până şi Brahma şi Vishnu se luptă pentru viaţă atunci când sunt în compania lor.”

Editura: Andromeda
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 240
Data apariţiei: ianuarie 2015

Preţ: 22 RON

Cartea se poate achiziţiona cu reducere, la prețul de 19,80 accesând acest link

Prețul de pe site se poate modifica ulterior.

De același autor, a apărut anul trecut și cartea Nectarul cuvintelor lui Sri Ramakrishna (vol. 1), desapre care găsiți mai multe detalii la acest link.

Sursa: http://www.divin.ro

Alte postări în categoria Spiritualitate:
Dao: calea ca o curgere de apă – Alan Watts
Meandrele minţii – Thich Nhat Hanh
Remediul suprem – Sri Nisargadatta Maharaj

 

Îmbelșugata seră solară – Shane Smith (descărcare gratuită)

27-coperta-smith-teiEchipa TEI (Traduceri Ecologice Independente) a finalizat  traducerea unei noi cărți din domeniul agriculturii ecologice, Îmbelșugata seră solară. Ghid pentru producția hranei de-a lungul întregului an, scrisă de Shane Smith.

“Sera solară îţi va schimba viaţa. Are puterea de a te hrăni, încălzi, adăposti, de a te face independent şi, cel mai important, de a te face să te simţi bine. Îţi va scoate la iveală dragostea, atenţia, creativitatea şi răbdarea.” – S. Smith

“Dacă sunteți de părere că alimentele și energia vor deveni probleme şi mai critice în ultimii ani ai acestui secol și în secolul XXI, dacă socotiţi că oamenii ar trebui să aibă mai mult control asupra propriilor destine, iar dacă tu ești de fapt un optimist și crezi că poţi face ceva în legătură cu asta… atunci citeşte mai departe, tocmai ai dat peste un document important.” – B. Yanda

Shane Smith este grădinar, inginer horticol, conferențiar și fondator al Grădinii Botanice din Cheyenne, capitala statului Wyoming, SUA.

Iată ce puteți găsi în cuprinsul cărții:

Introducere
Prefață
Mediul serei solare
Proiectarea interiorului
Organizarea culturilor
Selectarea culturilor şi a soiurilor pentru solar
Înmulţirea plantelor
Polenizarea
Programarea culturilor în sere
Culturi
Noțiuni de bază despre rădăcini
Dăunători și boli

Epilog: viitorul

Un scurt fragment din carte:

“Principiul de bază al serei solare este tot atât de vechi și de simplu precum procedeul de amplasare a unei lanterne de sticlă deasupra unei plante pentru a o proteja. Sticla creează un mediu total nou între pereţii săi, extinzând viaţa productivă a plantei.

Acum sera solară se maturizează. Mediul dinăuntru – uşor tropical, umed, răcoros noaptea – ne aminteşte de alte medii, însă este într-adevăr unic, ca niciun altul. De fapt, istoric, este un mediu agricol nou. Cu conservarea intrinsecă a temperaturii, nivele scăzute de lumină şi caracteristici de umiditate ridicate, sera solară este chiar foarte diferită de serele tradiţionale. Ca atare, acest spaţiu încălzit solar necesită consideraţii speciale când vine vorba de producerea hranei.

Există o minunată simplitate autonomă care se regăseşte în majoritatea serelor solare pasive. De fapt, cele mai importante variabile (nivele de lumină, temperatură şi umiditate) sunt determinate de construcţia structurală a clădirii. Prin urmare, dacă aceasta a fost bine realizată, tot ceea ce este necesar este un anumit grad al reglajului pentru a o converti într-o unitate efectiv producătoare de hrană pe durata unui întreg an. Comparați aceasta cu o seră standard, care este o încăpere de sticlă, căreia i se anexează un aranjament complicat de corpuri de încălzire, lumini, generatoare de dioxid de carbon, irigatoare automate şi alte maşini automate pentru crearea mediului dorit. În ciuda condiţiilor externe de umbrire, variaţii de temperatură etc, mediul dintr-o seră convenţională este menţinut neschimbat. Personal, eu găsesc într-o seră solară o legătură specială cu pământul, care este afectată de către elementele externe la anumite intervale orare. Fiecare nor, furtună, perioadă de secetă, vreme rece, este parte din mediul serei solare.

Deşi structura unei sere pasive determină mare parte din ceea ce se întâmplă în aceasta, există încă multe lucruri pe care voi, ca şi operatori, le puteţi face pentru a crea o ambianţă în mare parte acceptabilă pentru elementele care vă produc hrana. Totuşi, în general, aveţi mai puţin control asupra mediului unei sere solare, decât asupra unei structuri convenţionale.

Dacă sunteţi interesați de producţia în abundenţă a hranei în mediul vostru protejat – și cine nu ar fi? – aveţi nevoie să fiţi informaţi cu privire la două tipuri de gestionare a plantelor: Gestionare Biologică – sprijinind ghidarea tuturor formelor de viaţă din seră (bacterii, ciuperci, insecte, plante, etc.), pentru a interacţiona armonios şi a produce hrana. Gestionare a Mediului – creând o ambianţă fizică (temperatură, sol, lumină, umiditate, schema cadrului, etc.), care să furnizeze producţia maximă de hrană raportat la capacitatea serei dumneavoastră.”

Puteţi descărca  gratuit această carte, accesând acest link

Număr de pagini: 250

Iată și alte câteva cărți foarte utile pe care le puteți descărca gratuit de pe site-ul TEI:

Ianto Evans, Leslie Jackson – Încălzitoare cu masă termică

Sepp Holzer – Permacultura. Ghid practic pentru agricultura la scară mică

W. Berry – Ce contează cu adevărat? Economie pentru renașterea unei societăți a bunăstării

Dacă doriţi şi voi să contribuiţi la apariţia cărţilor TEI, trimiteţi un mail la adresa: carti.din.tei@gmail.com

Mai multe informaţii despre cum puteţi ajuta găsiţi aici.

Site: http://cartidintei.wordpress.com

Alte postări în categoria Ecologie și natură:
Limbajul animalelor – Ted Andrews
Construcția cu saci de pământ – K. Hunter, D. Kiffmeyer (descărcare gratuită)
Inteligenţa şi dinamica energiei – Viktor Schauberger, Callum Coats

 

 

 

 

Legea compensatiei divine – Marianne Williamson

legea-compensatiei-divine-editura-for-youÎntr-o vreme de incertitudine economică, în care suntem tentaţi să credem mai curând în lipsuri, decât în abundenţă, autoarea ne arată, în această carte, că abundenţa este la îndemâna oricui, cu condiţia să ne schimbăm modul de gândire. Aşa cum spune ea: „cu fiecare gând pe care îl avem, fie chemăm, fie împiedicăm producerea unui miracol.” Pentru a ne ajuta să înţelegem erorile frecvente de gândire, Marianne Williamson ne explică felul în care funcţionează Universul şi ne oferă instrumentele prin care să ne întoarcem la iubire şi să credem în miracole.

Marianne Williamson este maestră spirituală, autoare şi conferenţiară recunoscută la nivel internaţional. Conferinţele şi cărţile ei se bazează pe învăţăturile Unui Curs în Miracole, un text de înaltă spiritualitate şi un program de studiu individual, ce abordează teme spirituale universale.

Iată și cuprinsul cărții:

Prefaţă
Capitolul 1 – Legea Compensaţiei Divine
Capitolul 2 – Puterea credinţei
Capitolul 3 – Să faci din iubire piatra de temelie
Capitolul 4 – Cum dezactivăm Legea: Imaginea negativă despre sine
Capitolul 5 – Cum dezactivăm Legea: Mânia
Capitolul 6 – Cum dezactivăm Legea: Vinovăţia
Capitolul 7 – Confruntarea cu prejudecăţile noastre
Capitolul 8 – Capitularea spirituală
Capitolul 9 – Transcenderea fricii
Capitolul 10 – Pozitivitatea
Capitolul 11 – Meserie versus vocaţie
Capitolul 12 – Imbrăţişarea abundenţei
Capitolul 13 – Meditaţia
Capitolul 14 – Rugăciunea
Capitolul 15 – Crearea bunăstării prin puritatea inimii
Capitolul 16 – Infăptuind miracole

Fragment din carte:

Capitolul 1

Legea compensaţiei divine

„Ca expresie a perfecţiunii divine, universul se auto-organizează şi, totodată, se auto-corectează. Indiferent de gradul în care mintea voastră este aliniată la iubire, veţi primi compensaţia divină corespunzătoare lipsurilor existenţei voastre materiale. Din esenţa spirituală, apare manifestarea materială. Aceasta nu e doar o teorie – e un fapt. Este o lege după care acţionează universul. Eu o numesc Legea Compensaţiei Divine.”

***

De cum păşeşti într-o cameră, vezi că pe unii oameni este scris cuvântul „învingător”. Nu ştii neapărat care le e secretul, dar îţi doreşti să-l fi ştiut şi tu. Este vorba despre programarea din copilărie? Relaţiile de familie? Vreun talent extraordinar?

Pe cât de mulţi oameni de succes există în lume, există şi tot atâtea motivaţii pentru succes. Dar un anumit gen de abundenţă materială derivă dintr-o carismă ce vine parcă dintr-o altă lume, dintr-un simţ al magicului, pe care unii oameni îl poartă cu ei ca pe o aură a destinului. Ei pot să aibă, în trecutul lor, experienţe pe care noi le asociem în mod normal cu succesul material sau nu; succesul lor pare să derive din altceva.

Această carte se referă la acel „altceva” – şi la puterea pe care ne-o conferă el. Se referă la o zonă spirituală, care nu are nimic de-a face cu locurile în care ne-am aflat, cu felul în care am fost sau nu educaţi, cu reuşita noastră de până acum sau cu eşecul nostru lamentabil. Această carte vorbeşte despre succesul fundamental şi despre perfecţiunea lui Dumnezeu – potenţiale aflate în noi toţi, indiferent dacă sunt manifeste sau nu, însă întotdeauna disponibile pentru a fi exprimate în plenitudinea lor. Fiecare dintre noi poartă, în interior, manifestarea acestei perfecţiuni, pentru că ea defineşte ceea ce suntem.

Această cale nu este un substitut al altor căi lumeşti spre succes, ci, mai degrabă, o cale interioară care le influenţează pe toate celelalte. Este o cale către abundenţa materială, prin mijloace imateriale – oferind un set de chei spirituale, spre puterea lumească. Însuşeşte-ţi oricare dintre principii–  sau pe toate – şi permite-le să-şi arate eficacitatea. Căile spiritului nu sunt căi ale sacrificiului, ci, mai curând, un mod prin care să te deschizi complet spre gloria infinită a universului.

Gloria există. Ea aşteaptă doar s-o accepţi. Ceea ce urmează, reprezintă o explicaţie a ceea ce este ea, a modului în care funcţionează şi a modului în care poţi să o accesezi.

Universul e programat să lucreze în favoarea noastră. Lumea nu este o expresie gigantică, insensibilă şi aleatoare a proceselor biologice – ci, mai curând, o reflectare vie a iubirii pentru tot ceea ce are viaţă. Universul, în sine, este miraculos. Desigur că nu e nevoie să crezi asta. Se poate să nu ţi se pară deloc astfel. Dar legile spirituale nu sunt denumite degeaba „veşti bune”. Adevărul spiritual lucrează constant, dincolo de ceea ce pot vedea ochii. El descrie o „altă lume”, invizibilă, care există într-un spaţiu aflat dincolo de împrejurările noastre muritoare.

Interacţiunea noastră cu lumea spirituală este guvernată de propriile noastre gânduri. Când ştim acest adevăr şi ne aliniem gândurile, în mod conştient, cu el – uneori chiar în pofida modului în care ne simţim – îi activăm puterea spirituală. Ne transformăm împrejurările muritoare, aliniindu-ne gândurile despre ele, la o lume care există dincolo de ele.

În situaţia în care crezi că te afli sub influenţa unui univers aleatoriu, căruia nu-i pasă de tine, atunci îţi vei experimenta viaţa în acest fel. Dacă crezi, însă, că te afli sub influenţa unui univers iubitor, care are grijă de tine, atunci în acest fel îţi vei trăi viaţa.

Indiferent de ceea ce ni se întâmplă în viaţă, noi alegem modul în care vrem să considerăm lucrurile. Şi cel mai mare dar pe care ni-l putem oferi este dorinţa de a ne schimba mentalitatea. În ciuda a ceea ce poate părea cea mai tristă şi mai dificilă situaţie, avem puterea să credem că e posibil să fie altfel, că lucrurile se pot schimba, că se poate petrece un miracol.”

Editura: For You
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 164
Data apariţiei: decembrie 2014

Cartea se poate achiziţiona accesând acest link sau acest link

Preţ: 20 RON

Sursa: http://editura-foryou.ro, http://www.cartifrumoase.ro

Alte postări în categoria Informație spirituală:
Letting Go – Calea renunţării – David R. Hawkins
Împăcarea cu noi înşine – Pema Chödrön
Trăind o viaţă conştientă – Don Miguel Ruiz Jr.