Ascultă, priveşte, atinge – Hrisostom Filipescu, Ieromonah

asculta-priveste-atinge-hrisostom-filipescuDespre Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu nu pot să spun decât că este un preot cu har, iar acest har constă, mai mult decât orice, în modul în care știe cum să pătrundă în sufletul omului de rând și să-i insufle valorile creștine într-un mod accesibil, dar și plin de poezie. În continuare vă las în compania minunatelor cuvinte ale părintelui.

Un înger nu poate vorbi de rău alt înger. Inima se desface ca un crin şi miroase a Dragoste.

Suflete, te las să zbori şi îţi dau motive să te întorci. Fiecare, prin sufletul celuilalt, zboară spre lumină.

În rugăciune poţi iubi pe oricine, oricând, oricât de mult. Toate orele, toate zilele le topesc doar în palma Ta, Doamne…

Există o Cale. Nu murim când murim, ci murim când nu mai iubim. Mă cuibăresc lângă tine Doamne, ca lângă un Tată, şi primesc Iubirea. Împărăţia lui Dumnezeu este în inimile pline de iubire. Intră, dar nu trânti uşa în nas. Prezenţa ta să aducă fericire!…

Să iubeşti şi să ai grijă de sufletul tău, om frumos! Cândva vei zâmbi dintr-o poză de album…

…………………………

M.C.: Cum ne putem reîntoarce la Hristos?

H.F.: Este foarte important să plecăm în această călătorie de la gândul curat că Dumnezeu nu este un contabil, un tiran, un aspru judecător care pedepseşte şi împarte dreptatea. Dumnezeu este iubirea care topeşte tot întunericul lăuntric, aduce pace, bucurie şi lumină, dar mai ales nu refuză nimănui nimic. Hristos invită la iubire deoarece judecata lui Dumnezeu este total diferită de judecata oamenilor.

Printr-un suspin al inimii ne putem întoarce către Dumnezeu. Sunt oameni grăbiţi şi Dumnezeu intervine şi ii învaţă să se oprească şi să mai tragă aer în piept. Să vadă de unde vin şi încotro se îndreaptă, să se observe, fără să se judece. Este necesar să facem loc lui Dumnezeu în viaţa noastră. Prin harul lui Dumnezeu suntem ceea ce suntem fiecare. Aşa că este nevoie să chemăm pe Dumnezeu în ceea ce suntem fiecare. Nu avem nevoie de haine de gală, de sărbători, de lucruri ameţitoare pentru a ne întâlni cu Hristos. Să iertăm, să iubim şi să mulţumim pentru orice problemă. Rușinea și critica nu schimbă pe nimeni, lumea are nevoie de dragoste…

…………

Orice poate deveni rugăciune, moment de contemplare a Creatorului. Te poţi înălţa şi adânci în taina dumnezeirii în orice clipă. Hristos locuieşte în noi şi cu noi.

Dă-ţi voie să simţi, omule! Inima fiecăruia dintre noi este ieslea în care Doamne se naşte mereu… Dar şi mormântul învierii.

Era o întâmplare cu o bunicuţă care a intrat în biserică ţinându-şi nepoţelul de mână. S-a închinat la icoana Maicii Domnului, a îngenuncheat şi a început să se roage. Copilul îşi învârtea privirea de la bunica sa la luminiţa din candelă care, datorită paharului roşu, se vedea roşie. Şi iar se uita la luminiţă şi iar spre bunica sa.

La un moment dat zise:

– Mamaie, când se face verde plecăm, nu-i aşa?

Eu nu aştept în rugăciune să se aprindă beculeţul verde.

…………………

Era un bătrânel care odată a întrebat un tânăr:

-Tu ştii ce înseamnă prietenia?

-Depinde de situaţie.

-Vezi domnul acela care stă la masă? El este prietenul meu cel mai bun. Ne-am născut în 1939 şi am crescut împreună. Am cumpărat amândoi o bucată de pământ şi în fiecare zi veneam în acest bar, beam o bere şi citeam ziarul. De fapt, el îmi citea ziarul pentru că eu nu ştiu să citesc. Eram mereu împreună.

În 1988 ne-am certat, ne-am bătut. De atunci nu am mai vorbit, nici măcar nu ne-am mai salutat. Dar, în ciuda faptelor întâmplate, în fiecare zi venim amândoi aici, la aceeaşi oră. Ne vedem în fiecare zi, nu ne salutăm şi ne aşezăm la mese diferite. Amândoi luăm o bere. În fiecare zi ia ziarul şi citeşte ştirile cu voce tare. Lumea crede că e nebun, dar o face pentru mine… din 1988!

Dacă doriți să aflați mai multe detalii despre Părintele Hrisostom Filipescu și despre Schitul „Sfânta Maria Magdalena” Țibucani, unde a fost numit egumen în anul 2011, puteți citi aici.

Mai multe cuvinte de înțelepciune puteți găsi și pe blogul Părintelui, https://hrisostomfilipescu.wordpress.com/

Editura: Pim
Dimensiuni: 14,5×20,5 cm
Număr pagini: 236
Data apariţiei: iunie 2015

Preţ: 25 RON

Cartea se poate achiziţiona accesând acest link sau acest link sau acest link. Sfatul meu este să vă grăbiți, întrucât sunt și librării virtuale care deja nu mai au pe stoc această carte.

Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu a mai scris și alte cărți, la fel de minunate, printre care:

Putine cuvinte, multa iubire

Putine lacrimi, multa bucurie

Sursa: http://www.cartifrumoase.ro,

Alte postări în categoria Religie:
„De dincolo am să vă ajut mai mult!” Mărturii despre Părintele Arsenie Boca
Mărturii, amintiri, minuni – AVVA Justin Pârvu
Învăţături din Evanghelie pentru omul modern (Volumul 2) – Vasile al Kinesmei

 

 

 

Anunțuri

„De dincolo am să vă ajut mai mult!” Mărturii despre Părintele Arsenie Boca

De_dincolo_am_sa_va_ajut_mai_mult_-_CopieO nouă carte cu mărturii despre Sfântul Ardealului, Părintele Arsenie Boca, a fost publicată la Editura Agaton, ediţia fiind îngrijită de către Vlad Herman

La mormânt oamenii trec printr-un adevărat botez al lacrimilor şi pleacă de acolo înviaţi din nou, viaţa lor se schimbă din temelii, deoarece de acum au o nouă temelie: Hristos.

Dar Părintele Arsenie – şi sfinţii, în general – din iubire pentru noi, nu neglijează nici nevoia noastră urgentă de a scăpa de necazuri şi fac minuni, spre mărirea lui Dumnezeu şi smerirea noastră. Câţi dintre noi nu avem nevoie de o minune în viaţa noastră sau a apropiaţilor noştri, dar nu o cerem. Când suntem cu adevărat în comuniune cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi, orice cerem în numele lui Hristos, primim: Mt,21, 22; In.l4, 13-14; 15, 16; 16,23.

Iată şi cuprinsul acestei cărţi:

Cuvânt înainte – Ioan Cişmileanu
Introducere – Vlad Herman
Aspazia Oţel Petrescu: Cel ce vrea să scadă la crucea lui, mai mult îşi adaugă
Pr. Ramba Gheorghe: Părintele Arsenie Boca, vrednic de a fi canonizat
Părintele Nicolae Bordaşiu: Părintele a fost arestat şi anchetat pentru că nu m-a denunţat pe mine
Gheorghe Morar: Ilie nu este în vis, mă, este în realitate
Elena Kaluczi Despre părinţii Savian Bunescu şi Arsenie Boca
Alte mărturii
„Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie”– Mărturii de la mormânt
Cea mai mare minune a Părintelui Arsenie: schimbarea vieţii noastre (mărturii)

Mai jos găsiţi un fragment din carte:

Aspazia Oţel Petrescu:

„Cel ce vrea să scadă la crucea lui, mai mult îşi adaugă”

“Născută pe 9 decembrie 1923, în localitatea Cotul Ostriţei, Ucraina de astăzi, Aspazia Oţel Petrescu este una dintre puţinele persoane rămase în viaţă care au avut parte de binecuvântarea Părintelui Arsenie Boca. L-a cunoscut în iarna lui 1948, când era încă studentă, iar viaţa ei a fost marcată de această întâlnire. A ajuns apoi la închisoare, executând 14 ani de temniţă grea, la Miercurea Ciuc, Mislea, Dumbrăveni, Jilava, Botoşani şi Arad, doar pentru „vina” de a face parte din „Cetăţuia” (în timpul liceu lui), organizaţia de tineret a femeilor din Mişcarea Legionară, din cadrul „Liceul ortodox de fete” Elena Doamna din Cernăuţi.

Părintele Arsenie Boca, „un călugăr înalt, subţire, îmbrăcat în alb, de o frumuseţe nepământeană”

Este adevărat, am avut şi eu fericirea să primesc sfânta binecuvântare a Părintelui Arsenie Boca. Era în iarna anului 1948, eram studentă în ultimul an la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj, multe examene, multe îngrijorări. Peste toate, mă aflam într-o criză psihică, izvor de multă nelinişte, nu mă spovedisem de patru ani şi simţeam acum nevoia să-mi rezolv această supărătoare problemă. M-am rugat fierbinte să aflu un duhovnic care să mă vindece sufleteşte şi, Domnul, în marea Sa milostivire, m-a chemat prin Zorica Laţcu atunci (mai târziu maica Teodosia), la cel mai adorat părinte duhovnic din Transilvania. Am pornit, deci, spre Părintele Arsenie, cu elanul tinereţii spre Sâmbăta de Sus, mănăstirea Brâncoveanu din munţii Făgăraşului, unde Părintele Arsenie împărţea pace şi lumină miilor de credincioşi care veneau după sfat şi mângâiere.

Cu inconştienţa specifică vârstei am pornit printre troiene să străbatem pustietatea munţilor potopiţi de iarnă, o iarnă destul de grea. Pe drum, Zorica m-a familiarizat cu monumentala personalitate a Părintelui, sporind în mine sfiala care mă bloca, îmi tăia şi fărâma de curaj cu care pornisem la un astfel de demers. M-am rugat în sinea mea pe drum ca să-l cunosc pe Părintele direct, fără prezentarea Zoricăi. Nu ştiam de ce, nu ştiam dacă ar fi posibil aşa ceva, dar mi-o doream din tot sufletul. Când am ajuns la ţintă, Zorica a zburat să-l caute pe Părintele, iar eu am rămas singură ca să-i aştept întoarcerea împreună cu sfinţia sa. Stăteam singură în chilia care ne-a fost repartizată, stăteam în faţa geamului deschis şi contemplam peisajul mirific. Aveam lacrimi şiroaie pe obraz, plângeam adânc şi temeinic, fără să ştiu de ce. Mai târziu am învăţat că ori de câte ori ne atinge aripa divinităţii o primim această binefacere cu lacrimi. Deci, printre lacrimi admiram splendorile locului, inundate în oceanul de frumuseţe făurit de meşteşugara iarnă. Un alb desăvârşit, imaculat, dădea peisajului o puritate absolut fascinantă, un fum albastru completa peisajul, se înălţa dintr-un trunchi în care era practicat un tămâier. Fumul care se înălţa direct, pentru că nu era nicio pală de vânt, mărea impresia de sfinţenie a locului. La un moment, în liniştea desăvârşită, mi-a întrerupt contemplarea o întrebare. Un glas blând, aproape tandru, mi se adresa în grai ardelenesc: No, da ce s-o întâmplat? M-am întors brusc şi am văzut în faţa mea un călugăr înalt, subţire, îmbrăcat în alb, de o frumuseţe nepământeană, care mă privea foarte atent. M-am speriat, era să cad, dar mâna Părintelui m-a oprit de cădere. Ochii care mă priveau erau nespuşi de frumoşi, de un albastru luminos, dar privirea lor nu avea limite. Nu ştiu cum să explic lucrul acesta, era parcă prelungită la infinit. Eram atât de uluită şi înfricoşată, pentru că am intuit că mă aflam în faţa unui om cu totul deosebit, eram incapabilă să adresez un cuvânt de răspuns, eram total blocată. Părintele a continuat: de ce te-ai speriat, nu aşa ai vrut să mă cunoşti? Sunt pregătit să te ajut să rupi zapisul cu nenumitul. Aşadar, Părintele ştia tot, ştia că am dorit să-l cunosc în intimitate, ştia pentru ce am venit şi această cunoaştere se reflecta în minte pentru că, în acel moment, mi-am revăzut fulgerător toată viaţa şi am înţeles cu o luciditate înspăimântătoare esenţialul din problemele mele. Părintele a continuat: trebuie să ştii că lupta cu cel rău este o cursă cu obstacole, îţi trebuie curaj să le depăşeşti, chiar dacă pe undeva sunt şi greşeli. Părintele a accentuat puternic cuvântul curaj şi a trecut uşor peste cuvântul greşeală. Atunci am învăţat cum era vorba Părintelui, scurtă, dar foarte clară, tocmai datorită accentului cu care sublinia esenţialul.

„Lasă sfiala la o parte, nu totdeauna sfiala este şi virtute”

La cină, Părintele mi-a spus că mă va spovedi şi mă va împărtăşi în Postul Sfintelor Paşti. Aveam nevoie de pregătiri. Cum stăteam cu mâinile încrucişate pe masă, şi-a aşezat uşor mâna pe încheietura mâinilor mele, spunând: lasă sfiala la o parte, nu totdeauna sfiala este şi virtute, ia curaj de aici, mai lasă din când în când Vavilonul în care trăiţi voi şi vino aici să iei o gură de aer duhovnicesc. Vei veni în cursul Sfintelor Paşti şi vom rupe zapisul, îl vom rupe în mod sigur şi va fi bine. Am revenit, deci, în ajunul Floriilor, am participat la Slujba Floriilor, cea mai miraculoasă Liturghie din viaţa mea, nici una nu a putut să depăşească mirajul acestei Sfinte Liturghii. Paştele căzuse în anul 1948 în 2 mai, ne aflam deci în plină primăvară. Slujba s-a ţinut în altarul liber din mijlocul grădinii, de lângă biserică, pentru că erau prezenţi mii de oameni, imposibil să încapă toţi în bisericuţa destul de mică. Eram cu toţii cu adevărat lângă o gură de Rai, simţeam şi trăiam acest miracol, cântau sfinţii părinţi, cântau teologii veniţi de pretutindeni în strană, cântau păsările pe ramurile verzi şi înflorite, fremătau copacii şi susurau apele în imnele de slavă. Natură şi oameni, îngenunchiaţi în rugăciune primeau cu recunoştinţă pe creştete lumina revărsată din plin din cerurile Părintelui Veşnic.

„Cel ce vrea să scadă la crucea lui, mai mult îşi adaugă”

Luni, marţi şi miercuri am fost consemnată la chilie; în singurătate şi tăcere a trebuit să mă pregătesc pentru Taina Mărturisirii. Pe lângă canoanele de rugăciuni, am primit să citesc, în manuscris, primul capitol din Cărarea împărăţiei. Nu a fost un canon această lectură, ci o adevărată lectură în duh şi adevăr. Miercuri, după Vecernie, am întrat în spovedanie, liniştită şi plină de curaj. A fost o mărturisire lungă, completă, amplă, eliberatoare. Părintele mi-a făgăduit că se va ruga Maicii Domnului ca să ne spună dacă este sau nu voia Domnului să iau calea monahismului. Urma să vin să iau răspunsul la Adormirea Maicii Domnului, deci în 15 august. Condiţia era să respect răspunsul primit de la Maica Domnului, chiar dacă nu va fi cel dorit de mine. Curând am aflat că chemarea Domnului era jertfă, era la mărturisire, dar nu pe calea monahismului, ci pe cel al închisorii. Părintele a ştiut de la început lucrul acesta, dar nu a vrut să mă sperie sau nu ştiu care erau gândurile sfinţiei sale. Eu mi-am dat seama că Părintele m-a pregătit pentru această chemare abia când am ajuns în temniţă şi am pus cap la cap tot ce mi s-a întâmplat şi tot ce mi-a spus în acest interval. În primul rând, m-a împărtăşit fără niciun canon, deşi nu mă spovedisem de patru ani; deşi eu aveam nevoie de tăria ce mi-o dădea Sfânta Euharistie, Părintele putea să mi-o refuze pentru că mă despărţisem atâţia ani de ea. M-a dezlegat ştiind că nu de acest canon voi avea parte, ci de un altul, mult mai dur. Mi-a dat ca şi cuvânt de învăţătură pentru toată viaţă o sintagmă care avea să mă avertizeze că nu e bine să ceri uşurare la încercările pe care le voi întâlni. Sintagma era următoarea: cel ce vrea să scadă la crucea lui, mai mult îşi adaugă. Era un avertisment că bine îmi va fi mie dacă voi accepta cu ascultare tot ce-mi va fi hărăzit, pentru că Domnul a spus Ia-ţi crucea ta şi îmi urmează Mie.“

Editura: Agaton
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 128
Data apariţiei: martie 2014

Preţ: 9 RON

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii Agaton, accesând acest link

O altă carte care ne înfăţişează cuvinte din înţelepciunea Sfântului Părinte Arsenie Boca, publicată tot la Editura Agaton cu puţin timp în urmă, este: Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie. Antologie de cuvinte duhovniceşti ale Părintelui Arsenie Boca, ediţie îngrijită de Natalia Corlean – link

„Să fii în lume, dar totdeauna mai presus de lume. Nu îngusta rostul vieţii numai la idealuri pământeşti! Împlineşte-le şi pe acelea, dar totdeauna fii mai presus de ele! Din cauza nestatomiciei lor, a conflictelor cu răutatea şi infirmitatea lumii, trebuie să-ţi asiguri viaţa în Dumnezeu, Care nu te minte, cum te minte mai sus pomenita lume.”

,,În necazuri bucuraţi-vă! Căci celui lămurit în căile lui Dumnezeu, tot ce i se întâmplă, spre mai multă lumină i se face, ori pricepem, ori nu pricepem aceasta. Grija noastră să fie: de a nu strica ce ne tocmeşte Dumnezeu.”

Părintele Arsenie Boca

Iată câteva fragmente şi din această carte:

ADEVĂR

“.:. E greu să nu vezi soarele, dar mai greu e să nu vezi adevărul. (OHI,p.392)

.:. Adevărul este condiţia de echilibru a fiinţei omeneşti. Minciuna sau amăgirea e terenul care fuge de sub picioare, provoacă dezechilibru, căderea şi decăderea, pervertirea spiritului. (OHI,p.346)

.:. Toţi oamenii recunosc supremaţia adevărului, – numai cât că puţini mai ştiu exact ce mai este adevărul. Una dintre definiţiile sale, de mari ravagii, e şi echivalenţa raţiunii cu realul. De aici până la a spune că realitatea e numai ceea ce îmi spune mie mintea că e realitate, şi ceea ce îmi spune că nu e, nu există, nu e decât un pas. Afirmaţia aceasta mai cuprinde în sine un sâmbure stricat: eul. Eul e bun la locul lui, dar nu exaltat la rangul de criteriu al adevărului. (CV,p. 186)

.:. Capacitatea de adevăr şi strădania întregii vieţi pentru el luminează ochiul şi ochiul luminat de Adevăr luminează lucrurile; iar incapacitatea, refuzul Adevărului, le întunecă. Structura interioară se proiectează în afară în câmpul realului, pe care-l vede, după starea subiectivităţii sale, luminat de sens, sau întunecat şi fără semnificaţie. (cv, p.175)

.:. Cine dobândeşte smerenia – cură a inimii, acela vede adevărul; şi Dumnezeu e adevărul. Smerenia tămăduieşte ochii minţii, ca să distingă adevărul de înşelăciuni. Şi mulţi au trebuinţă de această tămăduire a ochilor. (OHI,p. 393)

.:. „Scriptura nu se tâlcuieşte cum îl taie capul pe fiecare”, strigă SfântulApostol Petru. Adevărul nu se înfăţişează cum i se năluceşte oricărei minţi întâmplătoare. Creştinismul nu este ceea ce poate strâmba fiecare neputincios din el. (OSG,p.49)

.:. Cel mai greu păcat, veşnic fără iertare, este starea omului împotriva adevărului. (OSG,p.49)

.:. Adevărul nu e o abstracţiune, ci e o persoană, şi anume persoana supremă: Dumnezeu. (OHI,p.343)

ADOPŢIE

.:. Nu creşteţi câini; creşteţi copii care nu au părinţi. (M2,p.45)

.:. O cunoştinţă bună s-a dus la dânsul şi a zis: „Părinte, eu n-am copii şi vreau să înfiez un copil” şi Părintele îi spune aşa: „Să nu înfiezi, că nu ştii al cui este; mai bine orientează-te asupra unui copil de mic şi urmăreşte-l şi ajută-l până când acel copil îşi va avea banii lui”. (MI, p. 82)

.:. Părintele a zis către noi (care eram de faţă): „Uite, o vezi? A înfiat doi copii. Cinste ei, are mare dar înaintea lui Dumnezeu”. (M4,p.124)

.:. O persoană a avut un singur copil care a murit şi nu se mai putea linişti, mângâia. Părintele i-a spus: „Ba da, tu, te poţi mângâia, dar să te duci acasă şi în capătul satului e copilul cu numele … care nu are pe nimeni, e murdar şi flămând; spală-l şi du-l acasă, că acela e acum copilul tău.” (M3,p.119)

ADULTER

.:. Adulterul este traducerea (trădarea) vicleană a unităţii, divorţul renegarea definitivă. Adulterul este un divorţ secret, întemeiat pe minciună şi trădare. (TFC,p. 16)

.:. Iisus, Care porneşte totdeauna de la cele văzute către cele nevăzute, nu-i zice adulterin doar celui care fură soţia fratelui său, dar chiar şi celui ce o priveşte pe drum, cu ochii poftei. Nu-i adulterin doar cel ce se dă într-ascuns cu femeia altuia, ci şi acela care, după ce a alungat-o pe a sa, se însoară cu alta. (TFC,p.17)

ALEGERI

.:. Voinţa ia hotărârea întotdeauna după sfatul minţii şi niciodată înainte: – cel puţin în faptele de conştiinţă, aşa e. De aceea se zice că în orice hotărâre avem libertatea voinţei, adică putinţa de-a alege ce vrem. Darul libertăţii voinţei ni l-a dat Dumnezeu, ca pe o mare cinste, şi prin el avem a spori până la măsuri dumnezeieşti. (cl,p. 177)

.:. Nu poţi urma pe Dumnezeu urmându-ţi ţie. Trebuie să alegi între tine şi Dumnezeu. E o alegere care te poate pierde; dar tocmai această pierdere pentru Dumnezeu te câştigă. Alegerea aceasta „dacă vrei” e darul libertăţii cu care a cinstit Dumnezeu pe om, făcând şi de el atârnătoare mântuirea sa. Primul care a adus ştirea, i-a făcut conştienţi pe oameni de libertatea lor, este creştinismul. Libertatea este un excepţional de mare dar, Însă; pentru cine se iubeşte numai pe sine,e tot aşa de mare primejdie. Iubitorul de sine îşi înclină libertatea spre fărădelegi, la care ajunge rob şi din om neom. (CY,p. 337)

.:. Noi avem a ne decide liber despre modul cum avem să trăim: pentru Hristos, sau împotriva lui Hristos. În cazul în care libertatea noastră alege stilul de viaţă şi comportare în lume al lui Iisus, Harul Duhului Sfânt desăvârşeşte viaţa noastră şi Hristos trăieşte în noi până la totala asemănare. În cazul când libertatea noastră ajunge roabă păcatelor, făptura cea nouă tânjeşte, nu se arată, şi omul acela se desăvârşeşte în rele, rămânând exclusiv om al veacului acestuia, pieritor şi fără mântuire. (OHI,p, 330)

.:. Omul ce alege – aceea va avea. (OHl,p,l77)

ANTIHRIST

.:. El e „acela” care va veni în numele său – nu al lui Dumnezeu – evreu de neam, care va tirani sub ascultarea sa tot pământul. Căci „acela” va primi să fie împărat peste strălucirea tuturor Împărăţiilor pământului (Matei 4, 8-9). (CÎ, p. 122)

.:. Cum zice un Părinte, acest Antihrist – care nu se mulţumeşte numai cu necredinţa sa, ci vrea necredinţa tuturora – nu va avea astâmpăr decât în ziua când ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu şi să-L azvârle din inima şi mintea celui din urmă credincios rămas pe pământ; şi nu râvneşte, nebunul, la o mândrie mai mare, decât aceea de-a termina odată cu Dumnezeu, iar în locul Lui să-şi împlânte în sufletul omului, ca pe o sabie a iadului, chipul său de fiară.

„Acela” nu se mulţumeşte numai să înşele pe oameni cu amânarea pocăinţei pe mâine, pe poimâine, la bătrâneţe, ci luptă nebun cerând 1. moarte lui Dumnezeu; 2. moarte învăţăturii Sale; 3. moarte creştinilor, ucenicilor Săi; 4. pustiire Bisericii Sale şi oprirea Sfintei Jertfe celei de-a pururi, care este Sfânta Liturghie.

Chinurile cele de pe urmă, cele de la Antihrist, în care va lucra toată puterea Satanei, vor întrece toate prigoanele câte s-au înteţit asupra creştinilor, de la început până În zilele acelea. (CÎ,p.122)

.:. Orice egoist e, în străfunduri, un antihrist. (CY,p.344)

Sursa: http://www.agaton.ro, http://www.divin.ro

Alte postări în categoria Religie:
Mărturii, amintiri, minuni – AVVA Justin Pârvu
Învăţături din Evanghelie pentru omul modern (Volumul 2) – Vasile al Kinesmei
Minunile icoanei Maica Domnului de la Tihvin

Mărturii, amintiri, minuni – AVVA Justin Pârvu

avva-justin-parvu-marturii-amintiri-minuni-micaPe cât sunt de grele vremurile în care trăim, pe atât de mari sunt semnele pe care le face Dumnezeu spre întărirea credinţei creştinilor. Da, marii duhovnici au trecut la Domnul – însă nu am rămas singuri. Îi avem ocrotitori cereşti.

După trecerea la Domnul a părintelui Justin Parvu, părintele Proclu de la Metocul Bălan a spus un cuvânt profetic, care a început să se împlinească: „Sfântul Justin Parvu va face mari minuni, spre întărirea credinţei poporului.”

O mică parte din aceste minuni sunt cuprinse în volumul de faţă, alături de mărturii (majoritatea inedite) ale celor care l-au cunoscut şi s-au folosit de prezenţa şi sfaturile sale.

Cuviosul Părinte Justin Mărturisitorul a ajutat în timpul vieţii mulţimi de oameni – şi la fel vrea să facă şi acum. Aşa cum atunci primea pelerinii, uitând de foame sau de boală sau de somn, tot aşa şi astăzi îi ascultă în chip tainic pe toţi cei care îi cer ajutorul.

Pentru că, după moartea sa, harismele nu i s-au împuţinat.

Dimpotrivă, Dumnezeu le-a înmulţit, răsplătind acest vas ales care a pătimit pentru Ortodoxie şi Adevăr, iubind România şi neamul românesc până la jertfă…

Cuprinsul cărţii este detaliat mai jos:

În loc de introducere
I.P.S. Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului: Un titlu pentru toţi cei care au suferit în puşcăriile comuniste
Cuvântul Î.P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei la înmormântarea Părintelui Justin: Părintele Justin – un bătrân frumos la care au alergat nenumărate cete de oameni
Părintele Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă:  Duhovnicul de onoare al întregii vieţi monahale din România
Părintele Serafim de la Căşiel: Dumnezeu i-a dat mari daruri părintelui Justin
Părintele Ioan Şişmanian de la Mănăstirea Petru Vodă: „Iubirea lui ardea… cauteriza… înflăcăra…”
Părintele Constantin Catană de la Văratec:  „Icoana de pe iconostasul evlaviei multor creştini din Biserica Ortodoxă Română”
Părintele Mihai Valică: „Să avem modelul demnităţii părintelui care a ştiut să spună nu răului!”
„Părintele Justin a făcut lucru de Evanghelist”
Părintele Mihai-Andrei Aldea: „Părintele Justin ne cheamă în ceruri”
Părintele Constantin Lupu-Marinei: „Să nu avem frică”
Părintele Ciprian-Ioan Staicu: „Avva Justin Pârvu, Voievodul în Duhul Sfânt al Ortodoxiei româneşti”
Părintele Valentin Ioan Istrati: „Despre Revoluţia Părintelui Justin Pârvu”
Părintele Severian Gheras: 12 ani cu Părintele Justin Pârvu
Ieromonah Siluan Antoci de la Mănăstirea Agafton: Omul Dragostei, Bătrânul, eroul, mucenicul, mărturisitorul
Părintele Eftimie Mitra: Omul care m-a ajutat să îl cunosc cu adevărat pe Hristos
Mărturia unei maici de la Mănăstirea Paltin:  Vino, măi, acasă, in patria noastră!
Octav Bjoza: Un candidat la canonizare…
Aspazia Oţel Petrescu: „Un ostaş a lui Hristos care a luptat cu sabia dragostei în mână”
Ilie Gherheş: Un vis profetic
Prof. Marian Maricaru: Mărturia mea despre părintele Justin Pârvu
Castel Carabelea: Încredinţarea că acest om este sfant
Ciprian Voicilă: Întruchipare a demnităţii uitate
loan Chertiţie: „Voievodul Ortodoxiei româneşti”
Andrei Bărbos: Ultimul mare mărturisitor al unei generaţii de sacrificiu
Dumitru şi Ileana Sas: E omul lui Dumnezeu
Cristina Ghenof:  Era dur şi concis! Nu aspru, ci punctual, la obiect
Florentina Gradinariu: Mi-a schimbat viaţa pe loc
Giulia Chicla:  Arătarea Părintelui Justin unui grup rămas înzăpezit
Daniela P.: Ajutor pentru o tânără bolnavă de icter
Mircea C.: Răspunde la problemele unor oameni fără a fi întrebat
Daniela Peiju: Încă un ajutor în naşterea de prunci
N.P.: „Mi s-a întâmplat de multe ori să îmi citească gândurile”
Irina Bazon: „Aveam sentimentul viu că mă aflu în prezenţa unui sfânt”
Alexandra: „Lângă el, cuvintele erau de prisos”
Ştefan din Bucureşti: „Când aveai nevoie de ceva, el tot timpul se ruga lui Dumnezeu”
Daniel Ştefan: „Puterea interioară a Părintelui”
Alte mărturii despre minunile Părintelui Justin
Vlad Herman: Un mare regret
Danion Vasile: „Părintele Justin a fost omul care ne-a învăţat să avem curajul unei atitudini”
Anexă: Acatistul Noilor Mucenici şi Mărturisitori din temniţele comuniste

Editura: Areopag
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 208
Data apariţiei: februarie 2014

Preţ: 11 RON

Cartea se poate achiziţiona accesând acest link sau acest link

Despre Părintele Justin Pârvu mai puteţi citi şi în următoarele cărţi:

Adrian Alui Gheorghe – Părintele Justin Parvu – O misiune creştină şi românească (Editura Doxologia) – link

Au fost adunate în această carte secvenţe din viaţa şi „opera” părintelui Iustin Pârvu. Închis la Aiud, la Gherla, la Periprava, „închis” în mănăstire, „îngropat în lume”, părintele Iustin n-a făcut decât să reafirme, de fiecare dată, libertatea deplină pe care ţi-o oferă credinţa. Din pildă să şi a altora învăţăm să fim români şi creştini. Cartea adună dialoguri realizate în perioada 2005-2007.

Ne vorbeşte părintele Justin (Editura Fundaţia Justin Pârvu) – link

Cartea cuprinde interviuri cu părintele Justin. Din cuprins: Amintiri din copilăria părintelui, Duhovnicii unei generaţii, Minunaţii „bandiţi” din închisorile comuniste, Sfânta Înviere în Mina de la baia Sprie, Despre povăţuirea duhovnicească, Ce este politica, Despre neam şi despre crimele comunismului, Despre mărturisire etc.

Din învăţăturile şi minunile Părintelui Justin (Editura Fundaţia Justin Pârvu)– link

Această carte, editată prin osârdia maicilor mănăstirii Paltin Petru-Vodă, conţine în prima parte sfaturi esenţiale din învăţătura Părintelui Justin ce privesc următoarele teme: Dreapta Credinţă, Neamul românesc, Dictatura biometrică, Cinstirea Sfinţilor Mucenici din temniţele comuniste, Viaţa în familie, Cuvinte către tineri, Sfaturi duhovnicești. În partea a doua a cărţii sunt incluse minuni săvârșite de Preacuviosul Părinte Justin Pârvu, atât din timpul vieţii cât și după adormirea sa întru Domnul, minuni adunate din relatările credincioșilor.     

Sursa: http://www.librariasophia.rohttp://www.cartifrumoase.ro

Alte postări în categoria Religie:
Piramida Raiului – Sf. Nicolae Velimirovici
Învăţături din Evanghelie pentru omul modern (Volumul 2) – Vasile al Kinesmei
Minunile Sfântului Efrem cel Nou în viaţa noastră

Piramida Raiului – Sf. Nicolae Velimirovici

piramida-raiuluiO adevărată inspiraţie pentru suflet, oferită de unul dintre cei mai mari scriitori bisericeşti ai timpurilor moderne, Sf. Nicolae Velimirovici, cartea Piramida Raiului a apărut la începutul acestui an la Editura Sophia.

În timpurile străvechi, faraonii egipteni înălţau piramide din piatră. Visau oare la nemurirea trupului, înţelegându‑se de aici şi nemurirea sufletului? O taină greu de dezlegat până astăzi…

Şi creştinismul, la rândul său, îi îmboldeşte pe oameni să-şi zidească piramide. Şi nu doar pe regi ori pe oamenii vestiţi, ci şi pe toţi cei care cred în Hristos şi-I urmează Lui, căci toţi creştinii, după cuvintele Văzătorului în Taină, sunt chemaţi să fie împăraţi: „Şi ne-a făcut pe noi împărăţie, preoţi ai lui Dumnezeu şi Tatăl Său” (Apoc. 1, 6).

Astfel, datoria de onoare a fiecărui creştin este de a înălţa o piramidă… Iar aceste piramide creştine trebuie să fie mult mai grandioase decât piramidele faraonilor.

Înălţate spre cer, ele ni se arată de acolo în întreaga lor splendoare. Acestea rămân în afara oricărei distrugeri şi în afara morţii, întemeiate fiind pe jertfa cea mântuitoare a lui Hristos, pe Învierea şi biruinţa Lui asupra morţii.

Aceste piramide sunt construite în duh, înfrumuseţate în duh, întărite în duh şi hărăzite împărăţiei celei duhovniceşti. Tainele înălţării unei astfel de piramide ne sunt dezvăluite de către Sfântul Nicolae Velimirovici în această minunată carte. Citiţi şi veţi vedea!

Mai jos găsiţi cuprinsul detaliat al cărţii:

Partea I. Cel dintâi Legământ

Prima poruncă: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!

Cea de-a doua poruncă: Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ!

Cea de-a treia poruncă: Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert!

Cea de-a patra poruncă: Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale. Iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău. Să o sfinţeşti pe ea!

Cea de-a cincea poruncă: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mulţi ani pe pământ!

Cea de-a şasea poruncă: Să nu ucizi!

Cea de-a şaptea poruncă: Să nu fii desfrânat!

Cea de-a opta poruncă: Să nu furi!

Cea de-a noua poruncă: Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!

Cea de-a zecea poruncă: Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici unul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău!

Partea a II-a. Piramida Raiului

Introducere

Primul nivel: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia cerurilor

Cel de-al doilea nivel: Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia

Cel de-al treilea nivel: Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul

Cel de-al patrulea nivel: Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura

Cel de-al cincilea nivel: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui

Cel de-al şaselea nivel: Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu

Cel de-al şaptelea nivel: Fericiţi făcătorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema

Cel de-al optulea nivel: Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor

Cel de-al nouălea nivel:  Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea

Turnul bucuriei

Sfântul Nicolae Velimirovici, Nicolae al Sârbilor sau Noul Ioan Gură de Aur, este un sfânt relativ nou, mult iubit şi cinstit în întreaga lume. El este cunoscut îndeosebi ca Sfântul Episcop Nicolae al Ohridei şi Jicei, model de slujitor, învăţător şi conducător al creştinilor pe calea cea sfântă a credinţei, a dragostei şi a nădejdii.

Acest sfânt părinte, în adevăratul sens al cuvântului, este unul dintre cei mai prolifici scriitori bisericeşti din secolul al XX-lea, scrierile sale cuprinzând o categorie largă de lucrări: tâlcuiri, omilii şi vieţi de sfinţi – o adevărată „vistierie a spiritualităţii ortodoxe sârbe” şi a întregii lumi creştine.

Despre viaţa sa puteţi citi pe larg la acest link

Editura: Sophia
Dimensiuni: 11×20 cm
Număr pagini: 144
Data apariţiei: ianuarie 2014

Preţ: 9 RON

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii Sophia, accesând acest link

Iată şi alte cărţi scrise de Sf. Nicolae Velimirovici:

Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi (Editura Sophia) – Volumul I (link) şi Volumul II (link)

Episcopul Nicolae Velimirovici ne oferă, prin scrisorile sale, soluţii la neliniştile si întrebările noastre. Răspunsurile acestui mare duhovnic lămuresc unele dintre cele mai grave probleme actuale: sinuciderea, blestemul si binecuvântarea, naţionalismul, răzbunarea morţilor, moda etc.

Tărâmul inaccesibil. Mărturii din Dachau (Editura Cathisma) – link

Nicolae Velimirovici a fost prizonier la nazişti, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că nuvela de faţă este o mărturisire autobiografică. Este şi un bun cunoscător al tehnicilor literare moderne, ceea ce conferă cărţii de faţă un loc aparte în imensa moştenire literară pe care a lăsat-o. Tărâmul inaccesibil ne relatează povestea unui proces din lagărele naziste. O „poveste pentru maturi”, cum însuşi autorul îşi subintitulează cartea. Aţi mai citit vreodată o nuvelă scrisă de un sfânt? Citiţi-o şi veţi trăi o deosebită satisfacţie intelectuală şi duhovnicească.

Gânduri despre bine şi rău (Editura Predania) – link

Această culegere de gânduri nu caută să fie, aşa cum s-ar putea crede la prima vedere, o încercare de definire sau de clasificare a binelui şi a răului; este vorba aici despre toate cele ale omului – de la poezie la seceriş, de la teologie la economie. Este o carte unde găsim gânduri despre toate, însă nu toate felurile de gânduri; găsim doar acele gânduri „plimbate prin cer,” aşa cum ne îndeamnă Sf. Nicolae Velimirovici să facem şi noi.

Mai multe cărţi scrise de Sf. Nicolae Velimirovici  găsiţi la acest link.

Sursa: http://www.librariasophia.ro, http://www.cartifrumoase.ro, http://www.crestinortodox.ro

Alte postări în categoria Religie:
Învăţături din Evanghelie pentru omul modern (Volumul 2) – Vasile al Kinesmei
Minunile icoanei Maica Domnului de la Tihvin
Minunile Sfântului Efrem cel Nou în viaţa noastră

Învăţături din Evanghelie pentru omul modern (Volumul 2) – Vasile al Kinesmei

invataturi-din-evanghelie2Cartea de faţă, apărută recent la Editura Sophia, reprezintă un fenomen unic şi inestimabil în literatura ortodoxă a secolului XX: un sfânt al vremurilor moderne, cu experienţa unui război mondial, a închisorilor şi prigoanelor, ia una dintre Evanghelii şi o explică de la un cap la altul folosind limbajul şi noţiunile omului contemporan, făcându‑i acestuia mai accesibil decât oricând cuvântul lui Dumnezeu.

Scrisă cu rar talent literar, plină de numeroase exemplificări şi istorii din viață, această lucrare monumentală, fără egal în ultima sută de ani, se citeşte pe nerăsuflate: frumuseţea stilului, limpezimea expunerii, bogăţia cunoaşterii duhovniceşti pe care o aduce se împletesc într‑una dintre cele mai ziditoare lecturi care pot fi recomandate creştinilor vremii noastre.

Ccuprinsul cărţii este detaliat mai jos:

Notă biografică
Despre virtutea statorniciei şi despre calea împărătească
Cum să ne rugăm în aşa fel încât Domnul să ne audă
Despre însemnătatea bisericii şi a slujbelor bisericeşti
Despre vorbele murdare, omor, război şi serviciul militar
Creştinul şi autorităţile civile
Despre raţionalism, materialism, înviere şi nemurire
Cele mai importante porunci ale credinţei. Felurile relaţiei dintre om şi Dumnezeu. Cum să cultivăm în noi iubirea de Dumnezeu
Lucrurile care nu-l lasă pe om să-I slujească lui Dumnezeu cu adevărat
Despre judecata lui Dumnezeu şi îndelunga Lui răbdare
Urmările păcatului în viaţa omului
Lăcomia de câştiguri materiale — sursă de nefericire în viaţa omului
Însemnătatea Sfintei Euharistii
Despre rugăciune şi încrederea în voia lui Dumnezeu
Despre credincioşie şi mărturisire
Învinuirile mincinoase împotriva Mântuitorului şi mărturii despre El
Despre lepădarea de Hristos, despre smerenie şi pocăinţă
Urmările înăbuşirii glasului conştiinţei. Pilda răbdării lui Hristos
Însemnătatea jertfei Mântuitorului
Puterea nădejdii creştine
Însemnătatea învierii Mântuitorului

Sfântul Vasile al Kinesmei (în lume Veniamin Sergheevici Preobrajenski) s-a născut în oraşul Kinesma din gubernia Kostromei, într-o familie de preot. A primit o educaţie laică excelentă, a studiat la Moscova, în Anglia, cunoştea la perfecţie câteva limbi străine, avea un talent literar deosebit, însă a lăsat totul pentru a sluji lui Dumnezeu si aproapelui.

În anul 1920, la vârsta de 45 de ani, a fost hirotonit preot, iar după un an a primit tunderea în monahism cu numele de Vasile şi a fost hirotonit episcop al Kinesmei.

Încă din timpul vieţii, mulţi îl ştiau de nevoitor adevărat, de bineplăcut al lui Dumnezeu. Viaţa lui era simplă şi modestă, slujea cu evlavie neîntrecută. La predicile lui se adunau mulţimi întregi de oameni. Cu rugăciunile lui se săvârşeau vindecări de boli atât trupeşti, cât şi sufleteşti.

În anul 1923, a fost arestat şi exilat în Urali, în 1928 a fost arestat din nou şi a petrecut o jumătate de an în închisoare, după care a fost condamnat la trei ani de exil. A fost trimis în lagăr de către comunişti pentru cinci ani.

Dupa ce a ieşit din lagăr, episcopul, deja în vârstă, n-a petrecut decât doi ani în libertate. A urmat un nou arest, în închisoarea din Iaroslav, apoi Butarka din Moscova. După opt luni de închisoare a fost exilat iarăşi, pentru cinci ani, în Siberia.

A murit pe 31 iulie 1945,  iar în octombrie 1985 sfintele sale moaşte au fost aflate si mutate la Moscova. În august 2000 a fost canonizat.

Iată câteva pasaje din carte:

“…nestatornicia este unul dintre păcatele de moarte ale firii poporului nostru.

Ne pasionăm uşor de orice lucru nou, ne avântăm cu încântare la orice lucrare nouă, mai ales dacă poartă pecetea idealismului, însă pasiunile acestea se răcesc la fel de repede cum apar, iar cele dintâi piedici ne potolesc ardoarea, încordarea voinţei ne oboseşte repede şi, în faţa unei căi lungi, pe care se vede un şir nesfârşit de greutăţi, pe noi pune stăpânire descurajarea.

Ne lăsăm păgubaşi chiar fară a fi încercat să ne luptăm. Deosebit de funest se face simţită această lipsă a statorniciei în viaţa duhovnicească. Câţi tineri n-au pierit duhovniceşte din pricina lipsei de răbdare!

Dacă am putea înconjura cu privirea întregul câmp al luptei duhovniceşti din această lume, ni s-ar părea ca un cimitir acoperit de cadavrele nădejdilor nedate în pârg şi al avânturilor pierite înainte de vreme.

Statornicia până la capăt, până la moarte, este indispensabilă. Nu ajunge doar să porneşti pe calea creştină, ci trebuie să şi ajungi la ţintă – şi dacă viaţa creştină, după cum zice Sfântul Apostol Pavel, e ca o alergare în arenă, în care toţi luăm parte la întrecere, este limpede că premiul îl primesc doar cei care aleargă până la finiş.

Atletul care la jumătatea cursei încetează să mai alerge se elimină singur de pe lista pretendenţilor la victorie, şi oricât de rapid ar fi alergat prima jumătate a cursei, asta nu îi va aduce nici un folos: e un efort zadarnic.”

Editura: Sophia
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 344
Data apariţiei: noiembrie 2013

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii şi librăriei Sophia accesând acest link

Preţ: 20 RON

De acelaşi autor mai puteţi citi şi primul volum al acestei cărţi, Evanghelia pentru omul modern – Volumul 1, apărut în iunie 2013 tot la Editura Sophia (apasă link)

În acest prim volum autorul ne învăţă, printre altele, despre: cum dobândim puterea duhovnicească, lupta cu slava deşartă şi ascunderea vieţii lăuntrice, educarea perseverenţei şi a răbdării, bogăţia, sărăcia și onestitatea în viaţa creştinului, despre orbirea duhovnicească, lucrarea demonică în sufletul omenesc, mijloacele de întărire a credinţei, formalismul și răcirea duhovnicească, cum putem găsi liniştea sufletească, calea lepădării de sine şi a supunerii, regulile luptei cu patimile.

Sursa: http://www.cartifrumoase.ro, http://www.sophia.ro, http://www.crestinortodox.ro

Alte postări în categoria Religie:
Minunile icoanei Maica Domnului de la Tihvin
Minunile Sfântului Efrem cel Nou în viaţa noastră