Norman Vincent Peale – Despre încredere

despre-incredereCartea Despre încredere, publicata la Editura Curtea Veche, oferă antidotul pentru grijile, tristețea și neliniștile sufletești care ne copleșesc în anumite momente ale vieții.

Încrederea este, conform lui Norman Vincent Peale, un corolar al credinţei şi un motor al acţiunii – este credinţa transpusă în fapte prin care îţi clădeşti viitorul şi personalitatea, îţi dă speranţă şi energie să-ţi împlineşti visurile.

Mesajul lui Peale este incredibil de simplu: dacă ai încredere, dacă vei crede că poţi, vei putea. însă acest mesaj are ca fundament învăţăturile Bibliei. Toate răspunsurile se găsesc în Cartea cărţilor. încrederea este nu numai încredere în forţele proprii, ci şi în acea forţă sădită în om de către divinitate.

Peale îşi susţine pledoaria cu o serie de poveşti adevărate. Sunt relatări în care miraculosul s-a strecurat, sau a intrat triumfal, în viaţa celor credincioşi, oricât de grele au fost încercările la care au fost supuşi.

NORMAN VINCENT PEALE (1898–1993), autorul a 46 de cărți, a fost un reputat orator specializat în probleme motivaționale. A fost cel dintâi susținător al teoriei „gândirii pozitive“ și a scris mai multe cărți pe această temă, care au devenit bestselleruri internaționale. Una dintre ele este Forța gândirii pozitive, vândută în peste 20 de milioane de exemplare și tradusă în 41 de limbi.

Activitatea profesională a lui N.V. Peale s_a întins pe șase decenii, incluzând, fapt fără precedent, o perioadă de cincizeci și doi de ani ca pastor principal al Bisericii Marble Collegiate, din New York. Este fondatorul Institutului pentru Religie și Sănătate, o clinică de psihiatrie care are la bază terapia prin religie, și al revistei Guideposts, care a avut un tiraj de peste patru milioane de exemplare.

Mesajele sale au inspirat mai mult de un milion de cititori ai revistei lunare Plus: The Magazine of Positive Thinking, publicată de Fundația pentru un Trai Creștin și înființată, în 1940, de el și de soția lui, Ruth Stafford Peale.

Pentru contribuțiile din domeniul teologiei, Peale a primit, în 1984, de la președintele Ronald Reagan „Medalia Prezidențială a Libertăţii“ (cea mai mare distincție care poate fi acordată unui civil în Statele Unite).

Chiar în acest moment, puterea supranaturală a infinitului ne înconjoară gândirea. Oamenii din această generaţie chiar au avut nesăbuinţa să renunţe la infinit. Au încercat să facă un Dumnezeu micuţ şi drăguţ care nu poate să acţioneze în afara regulilor noastre. Ce caricatură de Dumnezeu au încercat să creeze în locul măreţului Dumnezeu al eternităţii! Unii L-au şters complet din minţile lor şi au spus că Dumnezeu a murit. Această ţară, această lume are nevoie să se concentreze din nou asupra puterii lui Dumnezeu cel supranatural, etern şi fără de sfârşit. Cel la care se poate ajunge prin rugăciuni mari. Rugăciunile dumneavoastră mici nu ajung la El, puneţi forţă în ele. .Căutaţi-L în adâncul sufletului dumneavoastră până îl găsiţi sau urcaţi până ajungeţi la El.

Cea de-a doua parte a formulei este: gândiţi măreţ. Acest lucru este foarte important. Vă supun atenţiei un citat din Lord Chesterfield, la care ar trebui să cugetăm: „Trebuie să aveţi gânduri înalte. Nu veţi ajunge niciodată mai sus decât ajunge gândul vostru.”

Cât de sus doriţi să ajungeţi? Dacă nu puteţi gândi mai sus de acoperiş, doar până acolo veţi ajunge. Dar gândurile pot ajunge până la stele, fără nicio oprelişte.

Aşa cum gândiţi, aşa va fi. Dacă aveţi o gândire măruntă, veţi obţine rezultate mărunte. Dacă gândiţi măreţ, veţi obţine rezultate mari. Ceea ce sunteţi acum este ceea ce aţi gândit de multă vreme. Ceea ce veţi fi peste zece ani depinde de modul în care gândiţi de acum înainte. Dacă vă doriţi o viaţă frumoasă în viitor, trebuie să aveţi gânduri mari.”

Care sunt cuvintele pe care le folosiţi zilnic? Luaţi o foaie de hârtie şi scrieţi principalele cuvinte pe care le folosiţi. Dacă aveţi nevoie de o oglindă în care să vedeţi cine sunteţi, priviţi aceste cuvinte. Cuvintele sunt mult mai mult decât o îmbinare de litere, cuvintele sunt simboluri care exprimă viaţa. Confucius, unul dintre cei mai înţelepţi oameni care au existat vreodată, a fost întrebat ce ar face dacă ar deveni brusc împăratul Chinei şi, aşa cum era pe atunci, ar avea putere deplină asupra vieţii şi morţii supuşilor săi. Ce ar face? El a răspuns că ar învăţa oamenii din China anumite cuvinte creatoare. Ştia că, prin cuvinte, omul poate crea sau poate distruge.

Aşteptările şi speranţele pot elibera potenţialul din noi. Adevărul – pe care nu îl repetăm destul – este că fiecare dintre noi poate mai mult decât crede că poate. Fiecare om din lume ar trebui să se trezească dimineaţa spunând: „Prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, am destul potenţial.”

Cuvânt înainte … 5
Introducere … 7
Rugaţi-vă, gândiţi şi credeţi măreţ … 11
Cum să deveniţi valoros în propriii ochi … 22
Căi mai bune pentru o viaţă mai bună … 33
Orice problemă conţine propria soluţie … 41
Cum să faceţi faţă unei situaţii dificile … 51
De ce mulţimile îl iubesc … 60
Credeţi neîncetat – nu vă pierdeţi niciodată credinţa … 70
O inimă nouă pentru momentele grele … 78
Entuziasmul face viaţa mai frumoasă … 88
Viaţa poate fi plină de sens … 98
De ce să ne temem, când ne putem ruga? … 109
Atitudinea ne determină viitorul … 119
De ce este viaţa bună? … 129
Puterea speranţei şi a aşteptărilor … 138
Mergeţi înainte cu încredere … 148
Nota editorilor … 157

Editura: Curtea Veche
Colectie: Carti Cheie
Nr. pagini: 160
Format: 13×20 cm
Data apariţei: August 2018
Pret intreg: 30 RON

Linkuri unde se poate comanda: pe site-ul editurii aici sau aici sau aici

Surse:https://www.curteaveche.ro, https://www.eusunt.ro

Alte carti publicate de Editura Curtea Veche:

Forța entuziasmului. Ediția a III-a Norman Vincent Peale

Spune „pot” și vei putea! Ediţia a IV-a, revizuită Norman Vincent Peale

Decizii hotărâtoare care au schimbat vieţi Cum transformă eroii tragedia în triumf – Daniel R. Castro

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.