Norman Doidge – Creierul vindecător. Miracolul neuroplasticității

creierul-vindecatorCartea de faţă prezintă o descoperire fundamentală: capacitatea unică a creierului uman de a se vindeca. Odată înţeleasă această capacitate, multe afecţiuni neurologice considerate incurabile sau ireversibile se pot ameliora, adesea radical, iar în unele cazuri, după cum vom vedea, chiar vindeca. Voi arăta cum acest proces de vindecare se naşte din proprietăţile foarte specializate ale creierului – considerate anterior atât de sofisticate, încât această extremă sofisticare nu putea să nu aibă un preţ: creierul, spre deosebire de alte organe, nu se poate autorepara şi nu-şi poate reface funcţiile pierdute. Cartea de faţă va arăta însă contrariul: tocmai complexitatea creierului furnizează o modalitate de autoreparare şi de îmbunătăţire generală a funcţionării lui.

Lucrarea de faţă începe acolo unde s-a încheiat prima mea carte, Creierul se transformă. Acest volum descrie cea mai importantă descoperire din domeniul înţelegerii raportului dintre creier şi minte de la începuturile ştiinţei moderne: creierul este neuroplastic. Neuroplasticitatea este acea proprietate a creierului care îi permite să-şi schimbe structura şi funcţionalitatea ca reacţie la o activitate fizică şi o experienţă mentală. Cartea anterioară i-a prezentat pe mulţi dintre primii oameni de ştiinţă, doctori, dar şi pacienţi, care au folosit această descoperire pentru a realiza transformări cerebrale uimitoare.

Uluitoarea revoluție științifică a secolului XXI este la dispoziția publicului larg, grație acestei excelente sinteze a cercetărilor de ultimă oră. Milioane de pacienți din întreaga lume au demonstrat deja că suferințele cauzate de afecțiuni grave, cum ar fi scleroza în plăci, boala Parkinson, atacurile cerebrale sau tulburările din spectrul abilităților cognitive, pot fi înlăturate sau ținute sub control fără intervenții chirurgicale sau tratament medicamentos. Creierul poate depăși aceste neajunsuri, dacă știm să-i exploatăm uluitoarele capacități vindecătoare.

Fascinant! Ne amintește de Oliver Sacks.” – The Guardian

Norman Doidge este psihiatru, psihanalist şi cercetător în cadrul Departamentului de Psihiatrie al Universităţii din Toronto și al Universității Columbia din New York. Este unul dintre liderii mondiali ai neuroplasticității.

Cuvânt către cititor … 9

Prefaţă … 11

Capitolul 1

Un doctor se răneşte, apoi se vindecă singur

MichaelMoskowitz descoperă că durerea cronică poate fi dezvăţată … 19

Capitolul 2

Un bărbat lasă in urmă simptomele de Parkinson

Cum ne ajută exerciţiul fizic să ne apărăm de bolile degenerative şi să amânăm demenţa … 51

Capitolul 3

Etapele vindecării neuroplastice

Cum şi de ce funcţionează … 119

Capitolul 4

Recablarea creierului prin intermediul luminii

Folosirea luminii pentru trezirea circuitelor neuronale adormite … 133

Capitolul 5

Moshe Feldenkrais: fizician şi vindecător cu centură neagră

Vindecarea problemelor cerebrale grave prin conştientizarea mentală a mişcării … 179

Capitolul 6

Un orb învaţă să vadă

Utilizarea metodei lui Feldenkrais, a practicilor budiste şi a altor metode neuroplastice … 217

Capitolul 7

Un dispozitiv care reiniţializeazi creierul

Regresarea simptomelorprin stimularea neuromodulării … 246

Capitolul 8

O punte sonoră

Legătura privilegiata dintre muzică şi creier … 301

Postfaţa 375

Anexa 1. O abordare globală a LCT şi a problemelor cerebrale … 393

Anexa 2. Matrix Repatterning şi LCT … 397

Anexa 3. Neurofeedback pentru PDA, THDA, epilepsie, anxietate si LCT … 401

Mulţumiri … 403

Note şi bibliografie … 409

O LECȚIE DESPRE DURERE – BUTONUL DE ÎNTRERUPERE A DURERII

În 26 iunie 1999, la 49 de ani, Moskowitz s-a strecurat împreună cu un prieten în cimitirul de mașini din San Rafael. Auzise că sunt ținute acolo tancuri și alte vehicule blindate ale armatei care urmau să participe la defilarea din 4 Iulie. Nu a rezistat impulsului copilăresc de a se cățăra pe turela tancului. Când a sărit jos, și-a agățat reiații într-un cârlig metalic pentru prinderea canistrelor cu benzină. Un picior i-a rămas suspendat la înălțimea de 1,5 m și a auzit trei pârâituri: femurul lui, cel mai lung os al

scheletului, se rupsese. S-a uitat la picior și a văzut că era mult spre stânga, formând un unghi de nouăzeci de grade cu celălalt picior.

Eram puțin cam prea bătrân ca să mă urc în tancuri sau în jeepuri. Când i-am povestit unui prieten avocat specializat în prejudicii corporale, mi-a spus: „Mare păcat că nu ai șapte ani, ar fi fost un proces de pomină.“

Ca doctor specializat în durere, a profitat de situație pentru a observa un fenomen pe care îl preda studenților, dar pe care nu-l trăise niciodată. Acesta avea să devină centrul cercetărilor lui despre neuroplasticitate.

Imediat după cădere, durerea lui era maximă, de 10/10, potrivit scării de măsură folosite de specialiști. Această scară e de la 0/10 la 10/10 (10 corespunde imersiunii în ulei fierbinte). Nu crezuse că e în stare să suporte o durere de 10/10. Și-a dat seama că este.

Primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost: „Cum mă duc eu luni la serviciu?“ Apoi, în timp ce stăteam nemișcat pe sol în așteptarea ambulanței, mi-am dat seama că, dacă încetez să mă mișc, încetează și durerea.

Mi-am zis: „Aha, chiar merge!“ Creierul meu pur și simplu a blocat durerea – fenomen pe care îl predam studenților de ani de zile. Trăiam o experiență personală care demonstra că creierul poate elimina de unul singur durerea, așa cum eu, un specialist convențional al durerii, încercasem să fac pentru pacienții mei cu ajutorul medicamentelor, al injecțiilor sau al stimulărilor electrice. Dacă nu mă mișcam, durerea ajungea la zero după două minute.”

Editura: Paralela 45
Nr. pagini: 448
Format: 14,5×20,5 cm
Data apariţei: Mai 2018
Pret intreg: 45 RON

Linkuri unde se poate comanda: pe site-ul editurii aici, sau aici sau aici

Surse: https://www.edituraparalela45.ro

Alte carti publicate de Editura Paralela 45:

Anselm GRUN – Tu esti o binecuvantare

Vasile Andru- Intelepciune indiana. Antologie

Deepak Chopra – Solutii spirituale. Raspunsuri la cele mai mari provocari ale vietii

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.