Brené Brown – Curajul în sălbăticie

curajul_in_salbaticie_coperta1mNoua carte a lui Brené Brown este cum nu se poate mai actuală, prin provocarea pe care o adresează – cultivarea sentimentului de apartenență adevărată în comunitățile în care trăim, în organizații și în cultura noastră.

Deși sentimentul de apartenență este dorința înnăscută a oamenilor de a face parte din ceva mai amplu decât propria persoană, ne vedem puși în fața redefinirii acestui concept într o eră a polarizării crescânde, în care omenirea trece printr o criză spirituală a lipsei de conexiune. Cu toții avem nevoie să simțim că facem parte din ceva, însă trebuie să fie ceva real – nu condiționat sau fals, ori supus constant negocierii.

Cartea vorbește despre modul în care putem restabili conexiunea umană și apartenența adevărată, în ciuda divizării și a retragerii. Brené Brown ne oferă claritatea și curajul de care avem nevoie pentru a găsi calea înapoi către noi înșine, dar și către ceilalți, iar această cale trece prin mijlocul sălbăticiei.

Apartenența adevărată este practica spirituală de a crede în tine și a ți aparține atât de profund, încât te poți arăta lumii pe deplin autentic, găsind sacrul atât în participarea împreună cu alții la ceva anume, cât și în singurătatea sălbăticiei. Apartenența adevărată nu presupune să te schimbi; presupune să fii cine ești.“

A ți aparține deplin, astfel încât să fii dispus să fii singur, este o sălbăticie – un loc neîmblânzit, imprevizibil, al solitudinii și căutării. Este un loc pe cât de periculos, pe atât de fermecător, un loc pe cât de căutat, pe atât de temut… Acolo se găsește apartenența adevărată și este cel mai curajos și sacru loc în care vă veți afla vreodată.“
Brené Brown

Cercetătoare în științe sociale, Brené Brown și a petrecut ultimii 16 ani studiind trăirile care dau sens vieții noastre – experiențe încărcate de curaj, vulnerabilitate, dragoste, sentiment de apartenență, rușine și empatie. Cu stilul său unic, Brown combină rezultatele cercetărilor sale cu povestiri de viață autentice și cu o sinceritate debordantă.

Este autoarea a trei cărți considerate bestseller de celebra publicație New York Times: The Gifts of Imperfection (Darurile imperfecțiunii), Daring Greatly și Rising Strong (Ridică te din propria cenușă mai puternic ca oricând). Discursul ei de la conferințele TED – The Power of Vulnerability (Puterea vulnerabilității) – a adunat peste 30 de milioane de vizualizări, numărându se printre primele cinci discursuri TED din întreaga lume.

Editura: Curtea Veche
Nr. pagini: 176
Colecţie: Biblioterapia
Format: 13×20 cm
Data apariţei: 2018
Pret intreg: 30 RON

Linkuri unde se poate comanda:

Pe site-ul editurii aici, sau aici

Surse: https://www.curteaveche.ro

Alte carti publicate de Editura Curtea Veche (click pe imagine):

curajul_de_a_fi_vulnerabil_cop_1

trezirea_mintii_coperta1

fuziunea_celor_cinci_elemente_coperta1

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s