Cele opt deprinderi ale iubirii – Ed Bacon

cele-opt-deprinderi-ale-iubirii_mAutorul este preot al Bisericii Episcopale (ramura americană a bisericii anglicane), iar cartea este rezulatul experienţei sale de peste două decenii de lucru cu sufletele oamenilor. Cartea poate fi citită de oricine, indiferent de orientarea religioasă, deoarece este scrisă în limbajul universal al iubirii şi vorbeşte despre frământările sufleteşti ale oricărei fiinţe de pe Pământ, oferind sfaturi şi soluţii la problemele fiecăruia dintre noi.

Esenţa cărţii lui Ed Bacon este aceasta: atunci când exersăm energia iubirii, reunţăm la frică și alegem să avem un nou scop măreț: o viață trăită cu inima deschisă. Iar pentru a reuşi să trăim astfel, autorul ne propune să ne însuşim opt deprinderi (sau, mai exact, să le conştientizăm, deoarece le avem cu toţii, şi să le dezvoltăm, pentru ca, prin exersarea lor repetată, acestea să devină deprinderi).

Cele opt deprinderi sunt: deprinderea generozităţii, deprinderea liniştii interioare, deprinderea adevărului, deprinderea sincerităţii, deprinderea jocului, deprinderea iertării, deprinderea compasiunii, deprinderea comuniunii.

Autorul îi dedică un capitol fiecăreia dintre ele şi o explică pe larg, oferind pilde, exemple emoţionante din viaţa lui sau a enoriaşilor lui, explicaţii, precum şi modalităţi de a dezvolta şi exersa fiecare deprindere în parte. Pentru a practica aceste deprinderi nu este necesar să aveţi cunoaştere teologică sau sentimente religioase profunde. Este suficient să vă deschideţi inima şi mintea şi să priviţi Adevărul dinăuntrul vostru.

Iată cuvintele autorului despre această carte:

“Te invit într-o aventură. Este vorba despre o călătorie de-o viaţă, care te va duce spre cel mai profund şi cel mai sacru loc din lăuntrul tău. Acest puternic sanctuar interior există in fiecare dintre noi – în fiecare fiinţă umană de pe Pământ — iar atunci când accedem aici, ne ancorăm viaţa în iubire, căpătând curajul şi capacitatea de a înfrunta frica.

Atunci când ne deschidem inimile şi minţile spre abundenţa iubirii, avem puterea de a transforma atât propria viaţă, cât şi vieţile celor din jur, ajutând ca lumea în care trăim să devină mai dreaptă, mai paşnică şi mai afectuoasă.

Mie mi-a trebuit o viaţă întreagă să înţeleg că deprinderea de a iubi şi de a exersa neîncetat deprinderile iubirii sunt cele mai însemnate responsabilităţi pe care le avem, ca fiinţe umane. Te invit să iei parte, alături de mine, la această îndelungată călătorie, plină de peripeţii, astfel încât să ne îndreptăm împreună, alături de mulţi alţi semeni de-ai noştri, spre o viaţă şi o lume mai bună.

Prin intermediul acestei cărţi vă chem şi vă cer să vă alăturaţi acestei aventuri fără sfârşit — aşa cum am făcut eu însumi şi să faceţi paşi importanţi, pe măsură ce veţi citi aceste rânduri, menite să vă călăuzească dincolo de rănile şi resentimentele noastre, de temerile şi nesiguranţa noastră, de necesităţile şi dependenţele noastre.

Cu toţii suntem iubiţi, în mod profund şi necondiţionat. Din acest motiv, cu toţii purtăm în noi înşine capacitatea de a iubi cu adevărat, necondiţionat şi fară teamă.

Exersând deprinderile iubirii, ne putem transforma vieţile, eliberându-ne din lanţurile fricii. In fiecare context în care interacţionăm ca oameni, putem fi cei care stimulează solidaritatea, în loc să trasăm linii de demarcaţie, care să ne înstrăineze unii de alţii.”

Mai jos este cuprinsul cărții:

Introducere

Capitolul 1: Deprinderea generozităţii
Capitolul 2: Deprinderea liniştii interioare
Capitolul 3: Deprinderea adevărului
Capitolul 4: Deprinderea sincerităţii
Capitolul 5 : Deprinderea jocului
Capitolul 6: Deprinderea iertării
Capitolul 7: Deprinderea compasiunii
Capitolul 8: Deprinderea comuniunii
Notă de final
Bibliografie
Despre autor

Iată și un scurt fragment din cartea Deprinderile iubirii:

“Prin intermediul acestei cărți, îmi doresc să vin în întâmpinarea ta, tocmai în etapa vieții în care te afli acum și să îți ofer resursele de care ai nevoie pentru a descoperi propriile tale răspunsuri, la următoarele întrebări: Cum îmi pot trăi viața, astfel încât ea să aibă sens? Cum ar trebui să arate, pentru mine, acest tip de viață? Cum pot descoperi vocea din lăuntrul meu, care să mă îndrume spre o gândire curajoasă și creativă? Cum să am încredere în acea voce, în pofida realității dure care nă­vălește asupra mea sau asupra celor dragi mie, asemenea unei furtuni? Ce înseamnă asta pentru relațiile cu oamenii de acasă sau de la muncă? Cum reușesc să merg mai departe, în viață? Cum reușește o familie, o firmă, o companie, un comitet de conducere sau chiar o națiune să lase în urmă practicile și ac­țiunile care au la bază teama și să le îmbrățișeze pe cele care pornesc din iubire? Ce diferențe aduc toate aceste schimbări, în viețile celor care suferă?

Aceasta este extraordinara călătorie care te va trans­forma, odată ce pornești la drum pentru a-ți însuși cele 8 de­prinderi ale iubirii. Oricât de lipsită de modestie ar suna afirma­ția aceasta, îndrăznesc să sper că, în timp, deprinderile iubirii îţi vor schimba viața și vor schimba şi viața comunității din care faci parte, în mod benefic și profund. Cred cu adevărat că, pe măsură ce ne însușim aceste deprinderi în viața de zi cu zi, facem ca lumea să fie un loc mai bun. Deschizându-ne inimile și mințile, ne schimbăm nu doar propria viață, ci – în timp – și viețile celor din jurul nostru. Când sunt practicate în mod constant, deprinderile iubirii pot deveni, de fapt, ceva obişnuit, schimbând felul în care gândim și ne comportăm, transformând interacțiunile cu oamenii dragi din viața noastră, cu oamenii pe care îi cunoaștem și cu lumea, în general. Aceste deprinderi ne ajută să privim spre noi înșine și spre cei din jurul nostru, cu alți ochi – așa cum mi s-a întâmplat și mie, atunci când am înțeles că fiecare creatură din lumea asta este iubită.

Într-un fel, fiecare deprindere a iubirii este uimitor de simplă. Niciuna dintre ele nu solicită o cunoaștere academică aprofundată sau spirit religios, ci fiecare ne cere să privim în in­teriorul nostru, astfel încât să ne putem deschide inimile, prin identificarea și accesarea sinelui nostru profund, demn de iubire și capabil să iubească. Totuși, pentru mulți, identificarea propriei naturi iubitoare – altfel spus, a iubirii lăuntrice sau a templului interior – e cea mai grea sarcină dintre toate. Fiecare dintre cele opt deprinderi, descrise în paginile de mai jos, îți va oferi viziu­nea, energia și inspirația ce te ajută să parcurgi pașii necesari.

Deprinderea generozității înseamnă să ne deschidem inimile, astfel încât să putem oferi și să putem primi. Această de­prindere le permite darurilor pe care le-am primit la naștere să se dezvolte, pentru ca noi să le putem oferi, mai departe, celorlalți. În cursul acestui proces, devenim un izvor al abundenței, în adevă­ratul sens al cuvântului. Liniștea interioară este deprinderea în cadrul căreia simțim cât de iubit este fiecare dintre noi, în mod desăvârșit și necondiționat – și cum fiecare persoană de pe Pă­mânt primește aceeași iubire. Atunci când ne simțim pierduți, furioși, speriați sau nu ne găsim locul, revenirea la liniștea in­terioară ne poate readuce calmul, încrederea și viziunea asupra următorului pas pe care îl avem de făcut. În ciuda convingerii multora dintre noi, deprinderea adevărului nu este ceva ce pu­tem stăpâni vreodată, pe de-a-ntregul – dar ea ne conduce, pas cu pas, pe durata întregii vieți. Ea pune în lumină acele întâmplări pe care le-am trăit în sânul familiilor noastre, al culturilor și al tradițiilor religioase din care provenim, indicându-ne ce trebuie să lăsăm în urmă, pentru a putea trăi o viață cât mai liberă.

Deprinderea sincerității e semnificativă, deoarece este adesea înțeleasă greșit și, cu toate acestea, ea poate schimba viețile celor care o practică. Este vorba despre a avea curajul să participi la conversațiile care îți par dificile. Practicând deprin­derea sincerității – în prezența celor alături de care muncim și socializăm, nu doar în prezența apropiaților – facem ca relațiile noastre interumane să devină mai profunde, fără a le supune riscurilor. Când suntem epuizați de muncă sau stresați,­ a permite ca deprinderea jocului să facă parte din viețile noastre ne salvează de la acțiuni autodistructive sau îndreptate împotriva altora, la care am fi putut ajunge, dacă am fi rămas la fel de tensionați și închiși la minte.

Iertarea apare în interiorul nostru, pentru că ea ne permite să mergem mai departe în viață. Dar beneficiile pe care iertarea le aduce nu sunt doar în avantajul nostru. După ce invităm deprinderea iubirii în viețile noastre, sentimentele față de ceilalți și modul în care relaționăm cu ei se schimbă la rândul lor, mo­dificând astfel, în sens pozitiv, viețile oamenilor din întreaga comunitate. Spre surprinderea multora, deprinderea iertării presu­pune, de fapt, propria eliberare, nu eliberarea celorlalți; în vreme ce deprinderea compasiunii se referă la a le arăta altora mărinimia din inimile lor. Și, în sfârșit, deprinderea comuniunii ne învață un adevăr specific Universului însuși: fiecare dintre noi are nevoie de alte ființe umane, pentru a deveni oameni deplini. Eu sunt, pentru că noi suntem. Nimeni nu poate fi omenos sau, pur și simplu, om, de unul singur. Practicarea acestor opt de­prinderi ne eliberează sufletește şi eliberează şi spaţiul exterior, al relațiilor interumane pe care le avem. Astfel, simțim cum pu­terea sacră a dragostei înlătură temerile din ființa noastră.

Când dragostea este țelul spre care ne îndreptăm, frica e cel mai mare obstacol al nostru. Dar când ne deschidem inimile pentru a iubi, ne deschidem totodată și mințile, alegând iubirea în defavoarea fricii, ca forță care să ne călăuzească. Indiferent câte cărţi, istorisiri, prelegeri sau predici excepționale primim, niciuna nu ne inspiră la fel de mult precum capacitatea de a descoperi bogățiile iubirii din noi înșine. Această forță din in­teriorul fiecăruia dintre noi este iubirea. Cele opt deprinderi ale iubirii, descrise în această carte, ne ajută să accesăm sâmburele de iubire şi putere, aflat în fiecare dintre noi.”

Editura: For You
Dimensiuni: 14×20 cm
Număr pagini: 254
Data apariţiei: martie 2015

Preţ: 25 RON

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii For You, accesând acest link

Sursa: http://editura-foryou.ro

Alte postări în categoria Inspiraționale:
Lumină în Pranayama – B. K. S. Iyengar
Gânduri pentru fiecare zi 2015 – Omraam Mikhaël Aïvanhov
Cercul de foc – Don Miguel Ruiz

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s