Șamanism în Tibet – Octavian Simu

samanism_in_tibet_mLa Editura Herald, în colecția Șamanism, a apărut de curând cartea Șamanism în Tibet. Practici arhaice în budism şi bon, scrisă de Octavian Simu.

Iată ce spune autorul despre această carte:

„Şamanismul în Tibet a manifestat în decursul secolelor sale de existenţă caracteristici comune tuturor formelor de şamanism din alte părţi ale lumii, cu apropieri evidente de cel siberian, învecinat geografic. Dincolo de asemănări, tibetanii şi-au lăsat totodată propria amprentă, aşa încât vechea, misterioasa şi interesanta lor religie bön s-a exprimat preponderent în maniera şamanică. Din punct de vedere religios, însă, Tibetul de astăzi este dominat de budismul tantric lamaist. Cu toate acestea, pe teritoriul său au rămas încă multe insule de şamanism pur, aflate îndeosebi în spaţii restrânse, la înălţimi himalayene. Acest şamanism străvechi, păstrat din zorii istoriei omenirii până astăzi, a supravieţuit prin practicile sale primitive caracterizate de elemente certe de animism. În decursul vremii, asupra lui s-au exercitat influenţe ale religiei bön şi mai apoi ale budismului. El rămâne totuşi o probă a dăinuirii gândirii şamanice şi un document viu despre nevoile oamenilor din vechime, despre modul cum încercau ei să ia contact cu lumea spiritelor spre a-şi tămădui suferinţele trupeşti şi pe cele ale sufletului…

Tibetul a fost considerat dintotdeauna un univers al misterelor, al tainelor de nepătruns, o lume aparent închisă, inabordabilă. Încet, încet s-au ridicat unele valuri de pe acest mare necunoscut. Astăzi ştim mult mai multe despre omul care vieţuieste pe platoul tibetan, cel aflat la înălţimi geografice ameţitoare, dar care poate se situează şi la o înălţime spirituală ce merită a fi investigată.”

Octavian Simu este un recunoscut specialist în cultura și civilizația Extremului Orient. Cărțile scrise în aceste domenii evidențiază preocupari dintre cele mai diverse. În afara lucrărilor de specialitate, Octavian Simu este autorul unor lucrări de proză, memorialistică și poezie.

Mai jos găsiți cuprinsul cărții Șamanism în Tibet:

Cuvânt înainte
Origini. Tradiţia şamanică din Himalaya
Religiile din Tibet şi practicile lor şamanice
Religia samanics bon (bön)
Vechiul bon
Yungdrung bon (Învăţătura eternă)
Noul bon (Bon‑gsarma)
Şamanismul budismului tantric şi lamaist
Şamanii şi clericii tibetani
Gândirea metafizică şi practica şamanilor din Tibet
Valoarea tezaurului documentar şamanic bon şi a textelor canonice
Panteonul religiilor din Tibet. Zeităţi, spirite, demoni, fiinţe non‑umane
Cronologie tibetană
Bibliografie selectivă

În continuare iată și un scurt fragment:

Capitolul 1 . ORIGINI

TRADIŢIA ŞAMANICĂ DIN HIMALAYA

“Înainte de a ne încumeta să facem un demers ce are drept ţintă analiza şi desluşirea a ceea ce numim în mod convenţional „şamanism tibetan”, este potrivit să ne reamintim ce înseamnă, în esenţă, un şaman. El rămâne, desigur, personajul principal al cercetării noastre, subiectul capabil prin rolul pe care îl îndeplineşte să ne dezvăluie o faţetă a omenescului. El ne oferă şansa unei cunoaşteri şi înţelegeri, nuanţată antropologic, a universului în care vieţuim.

Recurgem, fireşte, la definirea modelului ideal, teoretic, al şamanului nord-siberian, aflat în aria geografică cea mai caracteristică şamanismului, dar si cea a vecinătăţii imediat apropiate Tibetului. Şamanul, aşadar, cumulează, enumerând înzestrările şi îndatoririle sale, multiple calităţi. Printre ele, cea de vindecător al trupului şi sufletului, de vrăjitor şi clarvăzător, de ghicitor al viitorului, de exorcizant al răului din preajma omului, de magician, vizionar şi psihopomp, de practicant Neolitic, trecând prin Antichitate, Evul Mediu şi până în zilele noastre.

Atunci când vorbim despre religiile primitive de ieri şi de astăzi, gândul se îndreaptă spre termenii animism şi şamanism. Animismul este acea credinţă sau doctrină care atribuie un suflet, o conştiinţă, fiecărui element al lumii materiale, fie el viu (om, animal, plantă), fie el inanimat. Cu mult timp înainte ca religia bon să vină din regatul Zhan-gzhung, în Tibet a existat o multitudine de vechi credinţe de tip magic şi şamanic. Tibetanii credeau în numeroşi zei, spirite ale munţilor şi alte puteri naturale. Spiritele păzeau cerul, pământul, apele, luna, soarele, triburile pământenilor şi ajutau oamenii să fie bine guvernaţi. Exista de asemenea şi un cult al strămoşilor despre care tibetanii credeau că veniseră din cer. Pentru ei, orice epidemie, molimă, boală sau catastrofă naturală avea drept cauză amestecul vreunui spirit. Animismul tradiţional, inclusiv cel existent dintotdeauna în Tibet, nu este decât un atribut al şamanismului, un fel de punct de plecare de la simplu la complex. În animism se admite credinţa că un suflet sau un spirit, posesor al unei forţe vitale proprii, animă fiinţele umane, animalele şi plantele, precum şi entităţile non-umane din natură ce aparţin diferitelor regnuri (munţi, ape, pietre, păduri, planete, stele, fulgere, tunete, ploaie, felurite unelte sau instrumente etc.) Toate fiinţele vii sunt echivalente valoric, egale calitativ în fata forţelor naturii, tocmai datorită sufletului (spiritului) de esenţă vie care le animă. Toate încorporează în ele un fel de principiu al vieţii. Nu există, aşadar, o separare reală între lumea spirituală şi cea fizică, materială. Doar oamenii, potrivit unor concepţii particularizate, ar fi dotaţi cu mai multe suflete ceea ce, aşa cum vom vedea, explică, în viziune a şamanică, stările patologice, suferinţele fizice sau psihice ale persoanelor bolnave.

Analizele multor cercetători au stabilit cu oarecare certitudine că cea mai veche religie tibetană a fost sistemul tribal de credinţă animistă. În vechiul Tibet, oamenii au venerat elementele naturii şi spiritele care rezidă în ele, zeităţile şi spiritele strămoşilor dispăruţi de mult timp. Lor li se făceau sacrificii, jertfe aduse ca ofrandă, pentru ei se ardeau substanţe bine mirositoare, în speranţa că acestea le vor face să dea uitării supărările pricinuite de oameni. De aici rezultă şi îndatorirea tibetanului de a respecta tot ce este viu şi de a venera forţele nevăzute, ascunse pretutindeni în natură.

Spiritele animismului au fost asociate deseori cu locurile sau obiectele pe lângă care îşi fac cunoscută prezenţa. Ele pot acţiona asupra lumii concrete fie într-un mod favorabil omului, amplificând fertilitatea familiei, a culturilor agricole şi vindecând boli, fie, dimpotrivă, într-o manieră malefică, aducând epidemii grave, secetă, inundaţii şi catastrofe naturale. În ambele situaţii omul le era îndatorat acestor spirite cu un cult.

Animismul a furnizat viitoarelor religii ale popoarelor, mai mult sau mai puţin dezvoltate, diferiţi zei, divinităţi de tot felul, spirite şi demoni, dar a început prin a pune la îndemâna vrăjitorilor, magicienilor, astrologilor şi mai ales şamanilor, aparţinând popoarelor primitive, personaje cu care să dialogheze în transcendent. Pe aceeaşi cale s-a ajuns, cel mai probabil, şi la totemism şi fetişism. În plus, experimentând mereu, şamanii au îmbogăţit totul cu ritualuri, cu practica extazului, divinaţie, magie, exorcizări etc. În felul acesta, putem identifica în animism primii muguri ai unui şamanism spontan care va înflori mai târziu, se va maturiza şi organiza pe măsură ce se vor face prezente şi influenţele venite din vecinătate (Siberia, Asia Centrală).

Populaţia triburilor primitive avea convingerea că spiritele se mânie uşor, la cea mai mică abatere, că ele sunt înclinare mai degrabă spre a face rău oamenilor sau spre a-i trata cu severitate. Zeii montani ai animismului tibetan erau imaginaţi a fi deosebit de feroci, aşadar extrem de primejdioşi. Ei întruchipau pericolele întâlnite în trecătorile înguste ale munţilor, ca şi cele din apele vijelioase care se scurgeau de pe versanţi, generând tot felul de capcane printre stâncile şi hăurile înălţimilor.

Cercetări arheologice avizate au pus în lumină dovezi convingătoare despre gândirea animistă a perioadelor preistorice. Populaţiile de tip Neanderthal, de pildă, au lăsat diferite imagini în care poate fi identificată modalitatea în care se aduceau zeilor ofrande florale. În arta omului primitiv au apărut încă din Paleolitic (30.000 î.Hr.), pe pereţii grotelor, imagini zugrăvi te cu zei şi mai ales cu zeiţe înaripate, aşa numitele „zeiţe-păsări”. Faptul că puteau zbura probează încadrarea lor în categoria femeilor-şaman. Se ştie, de altfel, că cele mai timpurii persoane-şaman au fost femeile, situaţie firească într-o societate de tip matriarhal. ”Zeiţa-pasăre” a fost echivalată şi cu „Zeiţa pământului”, cu alte cuvinte cu „Mama Pământului”.”

Editura: Herald
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 192
Data apariţiei: ianuarie 2015

Preţ: 26 RON

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii Herald, cu reducere, la prețul de 22 RON, accesând acest link

Prețul de pe site se poate modifica ulterior.

Alte cărți scrise de Octavian Simu, publicate tot la Editura Herald:

Mitologie Chineza

Mandala. Geometrie si arta sacra

Herghelia verde – Insemnarile vraciului Sofur despre Timur Lenk

Sursa: http://www.edituraherald.ro, http://www.divin.ro

Alte postări în categoria Informație spirituală:
Accelerarea evoluţiei spirituale – Robert Bruce, Timothy Donaghue
Iesirea din întuneric. Drumul spre lumină – Deborah King
Recenzie: Mindfulness zi de zi – Jon Kabat-Zinn

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s