Limbajul animalelor – Ted Andrews

limbajul-animalelorEditura Agni Mundi a publicat recent o nouă carte scrisă de Ted Andrews, Limbajul animalelor, din care aflăm o mulțime de lucruri interesante despre puterile spirituale si magice ale animalelor și cum le putem folosi. Iată ce spune autorul despre această carte:

Natura mi-a împlinit viaţa. Am fost norocos să-mi petrec o mare parte din copilărie printre păduri, iazuri, pârâuri şi câmpii. Animalele întotdeauna au fost în visele şi plimbările mele. Ele m-au îndrumat în deciziile pe care le-am luat în viaţă.

Eu sunt o parte din natură. Făcând parte din aceasta, am responsabilitatea să ştiu cât mai multe despre mediul în care trăiesc. Cu cât îl înţeleg mai mult, cu atât mă înţeleg mai bine pe mine însumi.

Am ajuns într-un punct în care încerc să înţeleg mediul în care trăiesc şi toate formele de viaţă, umană şi animală, din el.

Pentru unii, apar ca fiind un amator în ştiinţele naturii, dar eu doar încerc să vorbesc limbajul vieţii. Şi, cu toate acestea, sunt întotdeauna uimit de minunea naturii, diversitatea ei şi mai ales de ceea ce îmi spune despre viaţa mea în timpul acestor întâlniri.

Caut mereu ceea ce încearcă să mă înveţe. Ştiu că natura ne vorbeşte dacă o ascultăm. Fiecare animal are de spus o poveste. Fiecare floare înfloreşte reamintindu-ne să fim creatori şi fiecare copac şopteşte, cu frunzele sale foşnitoare, secretele vieţii…

Ted Andrews (1952-2009) a fost scriitor și profesor în domeniul metafizic și în cel spiritual. El a organizat seminarii, simpozioane și ateliere și a susținut conferințe în S.U.A., Europa și în unele părți din Asia, pe numeroase teme legate de misticismul antic. Ted a lucrat cu analiza vieților anterioare, interpretarea aurei, numerologie, tarot și Cabala, ca metode de dezvoltare și de creștere a potențialului interior. El a fost clarvăzător atestat în mediumitate spirituală, hipnoză de bază și presopunctură. De asemenea, s-a implicat în studiul și utilizarea plantelor medicinale ca metodă alternativă de vindecare. Pe lângă scrierea multor cărți, el a colaborat cu numeroase reviste de metafizică.

Cuprinsul este detaliat mai jos:

PARTEA INTAI
SIMBOLURILE DIN NATURĂ

CAPITOLUL UNU
ROLURILE SPIRITUALE ŞI MAGICE ALE NATURII

CAPITOLUL DOI
CONŞTIENTIZAREA SPIRITELOR TOTEMICE

CAPITOLUL TREI
MISTERUL ŞI MAGIA PRĂDĂTORULUI ŞI A PRĂZII

CAPITOLUL PATRU
CUM SĂ CITIM SEMNELE DIN NATURĂ

CAPITOLUL CINCI
SEMNELE PREVESTITOARE ŞI SEMNIFICATIA PEISAJELOR

PARTEA A DOUA
FARMECUL ÎNARIPATELOR

CAPITOLUL ŞASE
PĂSĂRILE TOTEMICE Şl INIŢIEREA AERULUI

CAPITOLUL ŞAPTE
CUM SĂ LUCREZI CU PUTEREA PE VINDECARE A PASĂRILOR

CAPITOLUL OPT
MISTERUL PENELOR ŞI ZBORUL

CAPITOLUL NOUĂ
MAGIA PENELOR

CAPITOLUL ZECE
DICŢIONAR DE PĂSĂRI TOTEMICE

PARTEA A TREIA
SĂ ÎNŢELEGEM PUTEREA VINDECĂTOARE A ANIMALELOR

CAPITOLUL UNSPREZECE.
ONORAREA ANIMALELOR TOTEMICE

CAPITOLUL DOISPREZECE
RITURILE ANIMALELOR

CAPITOLUL TREISPREZECE
DICŢIONAR AL TOTEMURILOR ANIMALE

PARTEA A PATRA
LIMBAJUL EXOTIC AL REPTILELOR

CAPITOLUL PAISPREZECE
ÎN INTERIORUL LUMII INSECTELOR

CAPITOLUL CINCISPREZECE
DICŢIONARUL TOTEMURILOR CU INSECTE

CAPITOLUL ŞAISPREZECE
MAGIA LUMII REPTILELOR

CAPITOLUL ŞAPTESPREZECE
DICŢIONAR DE TOTEMURI REPTILE

Concluzie
TOTEMURILE ÎNTR-O LUME CIVILIZATĂ
BIBLIOGRAFIE

În continuare găsiți un scurt fragment din cartea Limbajul animalelor:

„In trecut, şamanii, preoţii şi preotesele erau păzitorii cunoaşterii sacre a vieţii. Aceste persoane erau conectate la ritmurile şi forţele naturii. Ele erau capabile să urmărească firele care legau lumea invizibilă de cea vizibilă.

Ele ajutau oamenii să-şi amintească faptul că toţi copacii sunt divini şi că toate animalele vorbesc celor care vor să le asculte.

Primii preoţi, preotese şi magicieni adoptau înfăţişarea animalelor, purtând piei şi măşti, pentru a simboliza trezirea şi înzestrarea lor cu energii specifice. Ei faceau ritualuri în armonie cu ciclurile anotimpurilor pentru a stimula o fertilitate şi o viaţă mai bună. Pentru ei, fiecare specie şi aspect al mediului său înconjurător avea puterea de a le reaminti ce puteau să manifeste în propria lor viaţă. Era un ajutor pentru a construi o punte între natural şi supranatural, stimulând ambele realităţi în circumstanţele propriilor lor vieţi.

Deşi aceste ritualuri şi comportamente astăzi pot părea primitive şi chiar prosteşti pentru minţile raţionale ale societăţii moderne, ele nu sunt lipsite de putere. Şi legile care le guvernează, fizic şi spiritual, sunt valabile.

Diferite societăţi au formulat aceste legi în propriile lor moduri unice, dar probabil cea mai clar formulată este vechea Lege Hermetica a Corespondenţei: „Ceea ce este Sus este şi ceea ce este Jos. Ceea ce este Jos este şi ceea ce este Sus”.

Acest principiu arată că toate lucrurile sunt legate între ele şi semnifică ceva.

Nu putem separa materialul de spiritual, vizibilul de invizibil, „înţelegerea acestui principiu conferă mijloace de a rezolva destule paradoxuri obscure şi destule secrete ascunse ale Naturii… Vechii Hermetişti îl considerau ca fiind unul dintre instrumentele mentale cele mai importante, cu ajutorul căruia omul este capabil să răstoarne victorios obstacolele care i se ridică în faţa Necunoscutului… (el) permite omului să deducă inteligent din Necunoscut, Cunoscutul.

Din acest motiv un studiu al totemurilor din natură este esenţial pentru a înelege cum se manifestă spiritualul în viaţa noastră obişnuită. Un totem este orice obiect natural, fiinţă sau animal, cu a cărui manifestare şi energie ne simţim compatibili de-a lungul vieţii noastre.

Putem folosi imaginile animalelor şi alte imagini ale totemurilor din Natură ca o modalitate de a învăţa despre noi înşine şi lumea invizibilă. Nu trebuie să credem că aceste imagini şi totemuri sunt fiinţe de o inteligenţă superioară.

Dar acestea sunt puteri arhetipale care stau deoparte şi supraveghează toate manifestările din Natură. Aceste arhetipuri au propriile lor calităţi şi caracteristici care sunt reflectate în comportamentele şi activităţile animalelor şi altor forme de exprimare ale Naturii.

Când suntem atenţi şi recunoaştem un totem din natură, noi respectăm spiritul care se află în spatele lui. Suntem receptivi şi ne conectăm la acel spirit. Atunci putem să-l folosim pentru a înţelege mai clar propriile noastre circumstanţe ale vieţii.

Putem să ne bucurăm de forţa sau „puterea lui de vindecare”.

Totemurile din natură – în special animalele – sunt simboluri ale anumitor tipuri de energie pe care le manifestăm şi cu care rezonăm în viaţa noastră. Animalul devine un simbol al unei forţe specifice a tărâmului invizibil, spiritual care se manifestă în propria noastră viaţă.

Caracteristicile şi activităţile acestor totemuri vor revela multe lucruri despre propriile noastre puteri şi abilităţi interioare. Studiind totemurile şi învăţând să ne contopim cu ele, suntem capabili să chemăm energia lor arhetipală ori de câte ori avem nevoie.

Animalele terestre au avut întotdeauna o simbolistică puternic asociată cu ele. Ele au reprezentat partea emoţională a vieţii, deseori reflectând calităţi care trebuie să fie depăşite, controlate şi/sau manifestate din nou.

Ele sunt, de asemenea, simboluri ale puterii asociate cu tărâmul invizibil, pe care putem să învăţăm să o manifestăm în material…”

Editura: Agni Mundi
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 200
Data apariţiei: octombrie 2014

Preţ: 40 RON

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii Agni Mundi, cu reducere, la prețul de 34 RON, accesând acest link

Prețul de pe site se poate modifica ulterior.

Sursa: http://agnimundi.ro, http://www.cartifrumoase.ro

Alte cărțin scrise de Ted Andrews, publicate tot de Editura Agni Mundi, despre care puteți citi pe blog, sunt:

Cum să îți descoperi viețile anterioare 

Cum să cunoşti şi să lucrezi cu ghizii spirituali 

Alte postări în categoria Ecologie și natură:
Construcția cu saci de pământ – K. Hunter, D. Kiffmeyer (descărcare gratuită)
Inteligenţa şi dinamica energiei – Viktor Schauberger, Callum Coats

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s