Gânduri pentru fiecare zi 2015 – Omraam Mikhaël Aïvanhov

Ganduri_pentru_fiecare_zi_2015 micaMaestrul Omraam Mikhaël Aïvanhov (1900 – 1986) s-a născut în Bulgaria. În 1937 s-a stabilit în Franţa unde a început să explice esenţa învăţământului său. Ceea ce surprinde, de la început, în opera sa, este multitudinea aspectelor în care este prezentată o unică problemă: omul şi desăvârşirea sa.

Oricare ar fi subiectul abordat, el este invariabil tratat în funcţie de folosul pe care i-l poate aduce omului pentru o mai bună cunoaştere de sine şi o mai bună îndrumare a vieţii sale.

Cartea Gânduri pentru fiecare zi 2015, publicată de Editura Prosveta, este cea mai recentă apariție din seria de cărți dedicate temelor de meditație pentru zilele fiecărui an. La fel ca și în cărțile precedente, găsim și în aceasta surse de inspirație la care putem reflecta și prin care ne putem spori gradul de conștientizare și înțelepciune.

Iată câteva din temele de meditație propuse:

24 IANUARIE

„O mână nu se limitează la latura sa fizică. O mână se prelungeşte în planurile subtile unde poate nu numai capta nişte curenţi de forţe, dar şi să îi proiecteze. O veţi simţi dacă vă obişnuiţi să practicaţi anumite exerciţii. Iată unul foarte simplu ce îl puteţi face când sunteţi singuri, de preferinţă înainte de prânz. Întindeţi-vă mâna dreaptă şi, cu ajutorul gândului, prelungiţi-o cât mai departe posibil, fiind conştienţi că degetele voastre sunt ca nişte antene care captează energii. Dacă vă puneţi apoi mâna pe plexul solar, îl veţi simţi umplându-se de o căldură binefăcătoare.

Adevărul este că, toate exerciţiile ce le puteţi face cu mâinile vor fi eficace numai dacă aţi învăţat să lucraţi ca să le faceţi vii. Iar o mână devine vie atunci când o consacrăm unor fapte dezinteresate, când învăţăm să atingem fiinţele şi obiectele în mod conştient pentru a introduce în ele puritatea, iubirea, lumina.

16 FEBRUARIE

Învăţaţi să vă consideraţi greutăţile ca o materie neprelucrată asupra căreia aveţi de lucrat. Din clipa în care aţi adoptat acest punct de vedere, un întreg proces se declanşează în voi, nişte aparate pornesc şi încep să macine această materie brută pentru a o transforma. Desigur, este dificil. Încercaţi, însă, cel puţin din curiozitate:   experimentaţi numai o săptămână. Spuneţi-vă: „Acest mod de a vedea lucrurile este atât de nou pentru mine încât nu ştiu cum să mă comport; totuşi, eu voi încerca.”

La fiecare supărare, la fiecare dificultate ce apare, în loc să bombăniţi, să vă plângeţi, să stingheriţi cerul şi pământul, înfăptuiţi o lucrare cu ajutorul gândului. Iar ca să aveţi toate şansele de reuşită de partea voastră, încercaţi, cel puţin, să fiţi vigilenţi: în clipa în care conştientizaţi că riscaţi să fiţi copleşiţi de o proastă dispoziţie, de descuarjare sau exasperare… reacţionaţi! Pentru că, de îndată ce v-aţi lăsat copleşiţi, este mai greu să vă întoarceţi în urmă. Aşadar, cultivaţi această vigilenţă ce nu vă lasă să fiţi surprinşi şi treceţi la lucru.

12 MARTIE

Nu este lipsit de importanţă nici unul din gesturile voastre: prin fiecare dintre activităţile voastre, ele vă arată caracterul, inteligenţa, simţul vostru estetic, educaţia. Cineva va spune: „Oh, dar eu nu fac altceva decât să mătur şi să spăl pe jos!” Și atunci? Nici această activitate nu este nesemnificativă; şi în acest caz trebuie să judecăm şi să fim vigilenţi. Pur şi simplu după felul în care vă purtaţi, vă arătaţi anumite calităţi. Pentru a mătura corect există nişte reguli de respectat, anumite măsuri de prevedere de luat, ca să nu ridicaţi nişte nori de praf în jur. Veţi spune că folosiţi un aspirator. Desigur, dar şi aici trebuie să fiţi vigilenţi pentru a nu trece de mai multe ori prin acelaşi loc, neglijându-le pe altele, să nu loviţi mobilele, să nu agăţaţi scaunele cu firul etc.

Cel care lucrează neglijent şi în mod inconştient nu are nici o scuză. Oricare ar fi activitatea, fizică sau mentală, trebuie să ne gândim mai întâi cum să o executăm. Aceasta înseamnă a avea o metodă bună de lucru. Aşadar, observaţi-vă şi, oricare v-ar fi sarcina, judecaţi la felul în care o pregătiţi şi o duceţi la bun sfârşit.

16 APRILIE

Un gând nu are nici o consistenţă materială, şi totuşi el nu este o abstracţie, ci o entitate reală, vie. De aceea trebuie să fiţi conştienţi şi să vă supravegheaţi gândurile, altfel ele vă vor conduce pe nişte căi fără ieşire.

Anumite gânduri sunt ca nişte copii care trebuie hrăniţi, spălaţi, educaţi. Fără să ştiţi, ele se agaţă uneori de voi, vă lasă fără forţe şi vă epuizează…Se întâmplă şi ca aceşti copii să vă scape şi să fugă prin lume, iar în calea lor ei jefuiesc, ei răvăşesc. Or, în lumea invizibilă, ca şi pe pământ, există o poliţie, şi ea vă găseşte pentru a vă face să înţelegeţi că sunteţi răspunzători de pagubele produse de copiii voştri. Sunteţi duşi astfel la tribunal şi condamnaţi să plătiţi nişte daune şi interese; aceste plăţi sunt necazurile, tristeţile, descurajările, amărăciunile. Aşadar, fiţi atenţi la gândurile voastre: nu fiţi neglijenţi, lucraţi să formaţi nişte copii angelici, divini, care vă vor înconjura şi vă vor aduce numai cadouri de lumină.

4 MAI

De ce spiritualitatea este o ştiinţă? Fiindcă ea are la bază legile ce guvernează viaţa psihică. Oamenii de ştiinţă trebuie să îi recunoască legitimitatea: deorece viaţa spirituală se bazează pe nişte legi, există neapărat o ştiinţă a vieţii spirituale. Aşadar, eu îi invit să-şi lărgească domeniul lor de investigaţie: ei vor înţelege, încet-încet, că descoperirile lor subliniază veridicitatea învăţământului Iniţiaţilor. Atât timp cât ei vor opune lumea fizică lumii spirituale, atât timp cât le vor separa, oricare ar fi progresele ştiinţei, aceste progrese îi vor lăsa nesatisfăcuţi pe oameni fiindcă ele le rămân exterioare. Desigur, ele le procură mijloacele de a acţiona asupra materiei, dar putem dispune de toate mijloacele de a acţiona asupra materiei şi să ne simţim în vid: descoperirile ştiinţifice şi tehnice sunt incapabile să hrănească sufletul şi spiritul.

Lucrarea spirituală este cu siguranţă una de mari proporţii ale cărei rezultate apar lent. Cel care se avântă însă în această lucrare se leagă zilnic la lumea vie a principiilor, el descoperă un sens, iar acest sens îi oferă împlinirea.”

Editura: Prosveta
Dimensiuni: 10×16 cm
Număr pagini: 400
Data apariţiei: septembrie 2014

Preţ: 26 RON

Cartea se poate achiziţiona cu reducere, la prețul de 22,23 RON, accesând acest link

Prețul de pe site se poate modifica ulterior.

Sursa: http://www.divin.ro

Alte cărți scrise de maestrul Aivanhov, publicate recent, despre care puteți citi pe blog sunt Creaţie artistică şi creaţie spirituală și Gânduri pentru fiecare zi 2014.

Alte postări în categoria Inspiraționale:
Ce-ar fi dacă? – Eldon Taylor
Cuvinte tămăduitoare – Larry Dossey
Poţi să-ţi vindeci inima – Louise Hay, David Kessler

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s