Autovindecarea începe din creier prin forţa minţii – Niculina Gheorghiță

autovindecarea-incepe-din-creier-prin-forta-mintii_micaLa Editura StudIS a apărut de curând o nouă carte scrisă de psihologul Niculina Gheorgiță, intitulată Autovindecarea începe din creier prin forţa minţii. Ghid practic de psihologie cuantică.

Iată ce spune autoarea despre cea mai recenta carte a sa:

“Această carte a luat fiinţă încă de acum douăzeci de ani, de când am început să tratez oamenii prin metoda informaţiilor şi energiilor. Din anul 2008, adică de şapte ani tratez oamenii printr-o altă metodă miraculoasă care poartă numele de terapia bowen. Ambele au avut un impact major în viaţa mea şi în evoluţia carierei mele în vindecare şi autovindecare.

Am studiat și cercetat diverse bibliografii din care am înțeles că nimic din exterior nu-ți poate activa o boală decât tu, cu mintea ta. Atunci am zis dacă mintea este dimensiunea prin care ne creăm o boală, înseamnă că tot prin minte vom găsi și pune în practică metodele de a anihila ce am creat cu ea, adică boala.

Pentru a reuşi procesul de autovindecare prin forţa minţii este imperios necesar să conştientizăm că boala este o creaţie a noastră adusă în corpul nostru fizic prin ceea ce gândim, vorbim şi facem. Întreţinem boala în corp prin ignoranţă, victimizare şi lipsa iubirii de Sine. Ne autovindecăm prin cunoaştere, credinţă, voinţă, autodisciplină şi multă iubire de Sine.

În această carte vă ofer cu drag toată cunoaşterea şi experienţa mea pentru a trăi în cunoaştere, iubire, sănătate radiantă şi tinereţe veşnică.”

Cuprinsul este detaliat mai jos:

Introducere
Capitolul 1: Cauzele apariţiei bolilor
Capitolul 2: Cum întreţinem o boală la nivel subtil (energetic şi informaţional)
Capitolul 3: Corpul fizic este un radiograf al minţii noastre
Capitolul 4: Recunoaşterea şi descoperirea puterii de autovindecare
Capitolul 5: Auto vindecarea prin forţa minţii noastre
Capitolul 6: Activarea fluxului de iubire divină necesar autovindecării
Capitolul 7: Metode şi modalităţi de autovindecare
Afirmaţii utile pentru o sănătate radiantă şi tinereţe veşnică
Bibliografie

Iată și un scurt fragment din această carte:

1.2. Cauzele subtile ale bolilor

„Toate bolile au la bază reţele neuronale create cândva, de care ne ţinem legaţi şi pe care le întreţinem prin gânduri, credinţe şi tipare de gândire.

La baza fiecărei boli se află o vină inconştientă. Sentimentul de vinovăţie este cel care ne ţine pe frecvenţa sigiliului doi, adică în poziţia de victimă. Fiind în această poziţie întreţii boala. In frecvenţa vinovăţiei, vezi cauza în exterior, eviţi să faci curăţenie în emoţiile, stările şi atitudinile distructive, de dependenţă care te ţin tot acolo.

Când am ajuns într-o suferinţă, boală, neputinţă suntem învăţaţi să căutăm vinovaţii şi remediile în exterior. Asta duce la împingerea bolii în străfundurile fiinţei – adică de pe un nivel pe altul, mai subtil – de unde va mai ieşi după ce a a juns la un punct critic şi tu ca om conştient te „trezeşti” şi vezi că nici un remediu exterior tie nu te vindecă.

Secretul pentru a ieşi din frecvenţa vinovăţiei este să descoperi acea vină inconştientă, să te ierţi, să accepţi că acea experienţă ai creat-o pentru a te înţelepţi, să mulţumeşti acelei situaţii şi să te dezlegi, adică să te împaci la nivel subtil. Prin aceste procese psihice, mentale, emoţionale te poţi elibera din acea frecvenţă a victimei.

Când ai ieşit din frecvenţa sigiliului doi prin autoobservare şi autocunoaştere mai urmează să-ţi creezi o reţea neuronală nouă prin care eşti liber şi vindecat şi atunci între 30 şi 120 de zile apare starea firească de sănătate, deoarece în timp ce ai lucrat cu tine nu ai mai dat energie reţelei neuronale care te-a ţinut în boală.

Timpul de vindecare diferă de la persoană la persoană în funcţie de capacitatea de concentrare a fiecăreia.

În concluzie cauzele subtile ale bolilor sunt: vina, complacerea în starea de victimă dând vina pe exterior (vreme, mâncare, oameni, sisteme, etc), întreţinerea stării de victimă care duce la dependenţa de suferinţă.

Da, am scris bine. Recent s-a demonstrat ştiinţific că există dependenţa de suferinţă. Adică omul simte că trăieşte dacă suferă. Aşa că dacă aţi ajuns la această dependenţă, doar lucrul conştient şi trezirea conştiinţei interioare vă mai ajută să vă creaţi alte reţele neuronale noi, astfel încât creierul să nu mai secrete acele substanţe care dau corpului stări emoţionale conform vechii reţele care duce la suferinţă. Ridicarea nivelului de vibraţie prin conştientă este sanşa autovindecării. Spor la lucru conştient cu voi.

Aşa este şi aşa să fie!”

Editura: StudIS
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 128
Data apariţiei: august 2014

Preţ: 20 RON

Cartea se poate achiziţiona cu reducere, la prețul de 19 RON, accesând acest link

Prețul de pe site se poate modifica ulterior.

Sursa: http://www.eusunt.ro

Despre alte cărți scrise de Niculina Gheorgiță mai puteți citi pe blog aici:

Cunoaşterea şi fluxurile de conştiinţă cuantică 

Alte postări în categoria Vindecare spirituală:
Scapă de griji în câteva minute, cu ajutorul Tehnicilor Energetice de Meridian (TEM) – Rainer Franke, Regina Franke
Calea energiei – Synthia Andrews
Secretele energiei – Alla Svirinskaya

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s