Pachet “Mistere dezvăluite” la Editura Herald

Editura Herald lmistere-dezvaluite micae propune celor însetaţi de cunoaşterea tainelor lumii pachetul Mistere dezvăluite, care conţine 6 cărţi ce vorbesc despre unele dintre cele mai mari mistere ale istoriei.

În istoria îndelungată a omenirii a existat un curent subteran de gândire ce se înscrie în „Marea Tradiţie”, care şi-a transmis cunoaşterea, ocultată marelui public, printr-un lanţ neîntrerupt de iniţiaţi. Cărţile din colecţia „Mistere dezvăluite” oferă informaţii consistente asupra diferitelor căutări esoterice din Orient sau din Occident: Arcana Arcanorum, kabbala, calea perfecţiunii, rituri masonice, ordine iniţiatice sau metode alchimice de desăvârşire spirituală. Miza acestor scrieri este marcarea unui drum al potenţialului regăsit pentru ca fiinţa umană să fie, în sfârşit, tot ceea ce poate fi cu adevărat.

Cu siguranţă veţi găsi în această selecţie de cărţi sursa de informare potrivită pentru setea voastră de cunoaştere!

Iată care sunt cele 6 cărţi şi ce puteţi afla prin lectura lor:

Doctrina Kabbalei. Filosofia religioasă a evreilor, de Adolph Franck

“Cu toate ca aflam in kabbala un sistem complet al lucrurilor de ordin moral si spiritual, nu poate fi totusi apreciata nici ca filosofie, nici ca religie: avem in vedere faptul ca aceasta nu se sprijina nici macar in aparenta pe ratiune, pe inspiratie sau pe autoritate. Kabbala nu reprezinta, asemenea majoritatii sistemelor create in Evul Mediu, produsul unei imbinari a acestor doua procedee intelectuale. Esential diferita de credinta religioasa, aflata sub autoritatea si protectia care au facut posibila aparitia ei, ea s-a integrat in istoria spiritualitatii umane intr-un mod surprinzator, gratie unei forme si a unor procedee care ar fi putut minimaliza interesul pe care il merita, care nu ar fi intarit convingerea in privinta importantei pe care o prezinta, daca inainte de a o face cunoscuta sub diversele ei aspecte, daca inainte de a aborda vreuna dintre problemele care ii sunt corelate, nu s-ar indica cu precizie locul pe care il ocupa printre operele gandirii, printre credintele religioase, printre sistemele filosofice si, in sfarsit, necesitatea sau legile care ar putea explica modalitatea aparte prin care s-a dezvoltat.

Este necesar deci, sa se evite eroarea facuta de multe personalitati ale domeniului, aceea de a amesteca ideile kabbalistice cu ideile elene sau arabe cu convingerea ca astfel confera acestora un plus de prestigiu. Cei care din superstitie raman izolati de civilizatia contemporana lor vor abandona cu timpul inaltele speculatii generate de superstitii, cu scopul de a nu pastra decat mijloacele grosiere ce la origine au folosit la deghizarea cutezantei si profunzimii ideilor. Vom incerca pentru inceput sa aflam in ce perioada s-a format kabbala ca sistem unitar, prin care carti s-a conservat pana in zilele noastre, cum au fost alcatuite aceste carti si cata incredere putem acorda autenticitatii lor. Se va incerca, de asemenea, prezentarea unei expuneri complete si fidele, la care vom contribui, in masura in care este posibil, precum insisi autorii acestei doctrine. Ne vom retrage in spatele cuvintelor lor, pe care le vom traduce cu exactitatea permisa de slabele noastre mijloace. Pe ultimul plan se va situa cercetarea originii si a influentei kabbalei. Vom cauta sa aflam daca ea s a nascut in Palestina, sub influenta iudaismului, sau daca iudeii au imprumutat-o fie dintr-o religie, fie de la o filosofie straina. Kabbala va fi comparata succesiv cu toate sistemele anterioare si contemporane cu care prezinta vreo asemanare si vom urma spre final cele mai recente scrieri kabbalistice.”

Adolph Franck

Pitagora şi misteriile antichităţii, de Jean Mallinger

„Azi, ca si in vechime, omul vrea sa cunoasca taina propriului sau destin; se intreaba, ca si predecesorii lui, care va fi soarta sufletului sau dupa ce isi va fi abandonat fragilul invelis. Sau, impins de un altruism veritabil, el doreste sa descopere temeiurile si conditiile armoniei sociale si fericirii universale, pe care spera sa o sincronizeze intr-o zi cu desavarsita oranduire a lumilor.

La Pitagora vom gasi raspunsuri la multe din aceste intrebari, pentru ca el este in acelasi timp filosof si geometru, legislator si teoretician al Numerelor, psiholog si astronom, fizician si moralist.

Daca descoperirile matematice ale Maestrului din Samos sunt bine cunoscute si daca toata lumea a citit transcendentul mesaj etic pe care il constituie Versurile de aur, rolul sau in raspandirea Misteriilor Traditionale si in revelarea lor a ramas, in mare parte, necunoscut.

Acest lucru este lesne de inteles: nu exista domeniu in care cercetatorul sa se loveasca de mai multe neclaritati, in care cercetarea sa se dovedeasca mai dificila si in care textele insele se pecetluiesc, prin vointa autorului lor. Caci in materie de initiere totul este simbol, alegorie si parabola; invatatura a fost transmisa cu fidelitate de la maestru la discipol si „de la gura la ureche”. Valul initiatilor a ferit cu grija Misteriile de curiozitatile profanilor.

Dar samanta Revelatiei pitagoreice avea o asemenea bogatie interioara, expansiunea ei a fost atat de insemnata in toata antichitatea, dinamismul sau a fost atat de fervent incat, in ciuda reticentelor istoricilor si filosofilor care s-au reclamat de la ea, misiunea incomparabila a Maestrului Initiator nu a putut ramane in discretia in care el o zidise.

Pitagora ramane marele propagator al Misteriilor pe pamant european; este prima veriga ce leaga continentul nostru de Colegiile sacerdotale ale Egiptului. El creeaza in aceasta parte a lumii primul Institut al inteleptilor si legislatorilor si intemeiaza la Crotona o scoala ce va deveni un centru permanent de Initiere Traditionala. Ii da atat o liturgie noua, generatoare a unei vii radieri spirituale, cat si un ansamblu precis de dogme confidentiale, ce condenseaza in mod simbolic esentialul Doctrinei secrete.”

Jean Mallinger

Alchimia. Maestrul şi Marea Operă, de Archibald Cockren

Cartea prezinta pe larg istoria alchimiei si teoriile alchimice ale diferitilor maestri si se descriu diferite experimente cu caracter practic. In ultima parte sunt prezentate integral doua texte alchimice de mare importanta, Tratatul de Aur si Revelatiile lui Hermes, scrieri care au reprezentat o neincetata provocare pentru alchimistii moderni, si nu numai.

Alchimia este stiinta sau, mai curand, arta care a castigat de partea sa devotamentul constant al oamenilor de cultura si interesul popoarelor de pretutindeni, de-a lungul a sute si chiar mii de ani, caci inceputurile alchimiei se pierd, intr-adevar, in negura vremurilor. O astfel de stiinta inseamna mult mai mult decat aparentele nascociri ale unor batrani excentrici.

Care a fost, insa, motivul ascuns in spatele eforturilor constante, al rabdarii neobosite in dezlegarea misterelor, al tenacitatii telului in fata persecutiei si a ridicolului de-a lungul nenumaratelor secole, motiv care l-a determinat pe alchimist sa-si urmeze neabatut drumul sau bine stabilit? Cu siguranta ceva mult mai important decat vanitoasa dorinta de a transforma metalele de baza in aur, sau de a prepara un medicament care sa-i prelungeasca scurta viata pamantesca. Pentru cei dedicati alchimiei, aceste lucruri contau prea putin, iar din relatarile vietilor lor, aflam ca, aproape fara exceptie, ei erau interesati de lucrurile spirituale, nicidecum de cele materiale, trecatoare. Alchimistii erau, mai curand, inspirati de o viziune – de viziunea omului perfect, a omului eliberat de boala si de limitele facultatilor sale mentale si fizice, stand asemeni unui zeu in deplinatatea acelei puteri care, chiar in clipa aceasta, rezida in stare latenta in straturile profunde ale constiintei umane. Este vorba de viziunea omului facut dupa chipul si asemanarea unicei Vieti Divine in toata Perfectiunea, Frumusetea si Armonia sa.

Templierii. O societate secretă din Evul Mediu, de Thomas Keightley

„Cu exceptia ordinului infiintat de Pitagora, antichitatea nu mai prezinta nici o alta societate careia sa i se poata aplica in mod adecvat calificativul de „secreta”.

Diferitele scoli gnostice, socotite eretice de catre Parintii Bisericii, erau societati secrete intr‑o anumita masura, intrucat nu isi expuneau doctrinele in mod deschis si public. Istoria lor este insa prea saraca in detalii, incat o examinare a ei nu ar retine prea mult atentia.

In perioada Evului Mediu s‑au dezvoltat trei societati celebre: Assassinii (sau ismaelitii) in rasarit, al caror nume a devenit sinonim in toate limbile eurpene cu „ucigas”, erau o societate secreta despre care avem cunostinte destul de vagi; ordinul militar al Cavalerilor Templieri, care au fost persecutati in modul cel mai barbar sub pretextul detinerii unei doctrine secrete si impotriva carora acuzatia a fost reinnoita in zilele noastre; si, in sfarsit, Tribunalele secrete de la Westfalia din Germania.

In paginile urmatoare, ce vor fi dedicate istoriei Ordinului Templierilor, vom cauta sa infatisam cu fidelitate obiceiuri si moduri de gandire diferite de cele ale epocii noastre; vom cauta mai degraba simplitatea adevarului decat emotia povestirii romantioase, cunoasterea autentica si nu plasmuirea ce sfideaza adevarul si nevoia fireasca de informare.”

Thomas Keightley

Numerele şi puterea lor ocultă, de Wynn Westcott

“Treisprezece a fost numărul sacru al mexicanilor şi al popoarelor din peninsula Yucatan: iar douăsprezece a fost numărul sacru al multor triburi ale indienilor nord-americani, ca si al atâtor popoare din antichitate. Acest fapt prezintă o conexiune astrologică, deoarece Stelele şi Soarele erau zei pentru ei. Metoda de calcul folosită de preoţii mexicani erau săptămânile de 13 zile. Anul lor era alcătuit din 28 de săptămâni de câte 13 zile plus o zi, întocmai cum al nostru e alcătuit din 52 de săptămâni de câte 7 zile plus o zi. Treisprezece ani formau o perioadă specială, o săptămână de ani, cele 13 zile în plus formând altă săptămână. De patru ori 13, sau 52, ani era ciclul lor. în Yucatan, existau treisprezece „zei şarpe”.

Treisprezece este numărul cuvântului ebraic AHBH, Ahebah, iubire, şi al Achad, AchD, unitate. Autori din vechime afirmă că 13 este un număr folosit pentru a obţine armonie între oamenii căsătoriţi. Ştiinţa ebraică veche nu considera numărul 13 nenorocos. Această idee s-a născut mai târziu pornind de la soarta lui Iuda după Cina cea de Taină a lui Iisus şi, deşi secole de-a rândul nu a fost luată în seamă, atunci când s-a conturat, a devenit predominantă la toţi creştinii.

Cele 13 cărţi din fiecare suită a unui pachet de cărţi sunt aplicate uneori celor 13 luni lunare în scopuri divinatorii.

Multe pietre gnostice sunt înscrise cu numele lui Dumnezeu format din 13 litere, ABLANA Th ANALBA.

Rabbi Eliazar, din pricina unei secete grave, a stabilit un post de 13 zile, la sfârşitul căruia ploaia cădea imediat.

Templul folosea 13 coarne pentru colectare; iar în el se aflau 13 table. Se făceau 13 plecăciuni de devoţiune cu prilejul slujbei complete.

Când un băiat evreu ajungea la vârsta de 13 ani, începea să ţină tot postul. Fetele începeau la 12 ani.

Cuvântul „legământ” este scris de treisprezece ori în capitolul despre circumcizie.

Bava Metzia dă 13 motive pentru care trebuie să se ia un mic dejun zdravăn.

In liturgia ebraică se găsesc cele treisprezece reguli logice pentru interpretarea legii.”

Francmasoneria. Istoria, simbolismul şi filosofia, de Albert Mackey

Albert Mackey, cea mai respectata voce in masoneria americana de la sfarsitul secolului XIX, realizeaza in prezentul volum o sinteza a principalelor mituri, simboluri si legende ale francmasoneriei.

Dupa parerea sa, „obiectul legendelor masonice nu este stabilirea unor fapte istorice, ci transmiterea unor doctrine filozofice. Ele sunt o metoda prin care se comunica invataturile ezoterice, iar studentul le accepta fara referire la altceva decat utilitatea si semnificatia lor in dezvoltarea dogmelor masonice. Sa luam, de exemplu, legenda hiramica a celui de-al treilea grad. Ce importanta are pentru discipolul in masonerie daca ea este adevarata sau falsa? Tot ce vrea el sa cunoasca este semnificatia sa interna; iar atunci cand afla ca scopul ei este sa ilustreze doctrina nemuririi sufletului, el este satisfacut de acea interpretare si nu considera necesar sa-i investigheze acuratetea istorica, sau sa-i reconcilieze contradictiile aparente. La fel cu legenda pietrei unghiulare pierdute; sau a celui de-al doilea templu; sau a arcei ascunse – toate acestea sunt pentru el naratiuni legendare care au valoare doar pentru nestemata pe care o contin. Fiecare din aceste legende este expresia unei idei filozofice.

Dar mai exista si o alta metoda de instruire masonica, cea prin simboluri. Nici o stiinta nu este mai veche decat cea a simbolismului. Candva, aproape toate invataturile din lume erau transmise prin simboluri. Si chiar daca filozofia moderna se exprima acum exclusiv in propozitii abstracte, Francmasoneria ramane credincioasa vechii metode, pe care a pastrat-o in toata importanta sa originara ca pe o metoda de comunicare a cunoasterii. Dar, desi in Francmasonerie exista doua moduri de instructie – prin legende si prin simboluri – in fapt, intre ele nu exista nici o deosebire esentiala. Simbolul este o reprezentare vizibila, iar legenda o reprezentare audibila a unei idei ce se vrea pusa in evidenta – a unei conceptii morale produse printr-o comparatie. Atat legenda cat si simbolul sunt legate de dogme avand un profund caracter religios; ambele sunt purtatoare de sentimente morale si ambele sunt menite ca prin aceasta metoda sa ilustreze filozofia Masoneriei speculative”.

Editura: Herald

Preţ pachet: 55 RON (reducere de la 90 RON)!

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii Herald, accesând acest link

Sursa: http://www.edituraherald.ro

Alte postări în categoria Diverse:
Apariţii editoriale ale Editurii Herald la început de an
20 de cărţi-cheie ale anului 2013
Cărţile anului 2013 la Editura Herald

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s