Poţi să-ţi vindeci inima – Louise Hay, David Kessler

poti-sati-vindeci-inima_micaEditura Adevăr Divin a publicat de curând cartea scrisă de Louise Hay şi David Kessler, intitulată Poţi să-ţi vindeci inima. Regăsirea stării de pace interioară după o despărţire, un divorţ sau moartea unei persoane dragi.

Louise şi David comentează în această carte emoţiile şi gândurile care apar de regulă atunci când suntem părăsiţi de un partener de cuplu, când divorţăm sau când ne moare cineva apropiat. Prin fuziunea perfectă între afirmaţiile şi învăţăturile lui Louise despre puterea gândurilor, pe de o parte, şi expertiza lui David, care a lucrat foarte mulţi ani ca şi consilier al celor îndoliaţi, pe de altă parte, această carte remarcabilă te va inspira să îţi schimbi radical modul de a gândi, astfel încât să atragi în viaţa ta o iubire şi o bucurie profunde.

Citind cartea Poţi să-ţi vindeci inima, vei afla că viaţa nu se opreşte după o pierdere grea. În acest scop, cartea te va învăţa:

-Să îţi dezvolţi compasiunea şi conştiinţa de sine;

-Să îţi cultivi rezistenţa interioară, pentru a putea face faţă şi altor tipuri de pierdere sau provocări ale vieţii;

-Să spui adio unui animal de companie, să îţi găseşti pacea după pierderea unei slujbe, să te împaci cu ideea unei boli care îţi pune în pericol viaţa şi multe altele.

Iată şi cuprinsul acestei cărţi:

Nota autorilor
Prefaţă de David Kessler
Introducere
Capitolul 1: Schimbarea gândurilor legate de pierderea unei persoane dragi
Capitolul 2: Despărţiri şi progrese în cadrul unei relaţii
Capitolul 3: Cum putem trece altfel printr-un divorţ
Capitolul 4: Moartea unei persoane dragi
Capitolul 5: Onorarea morţii unui animal de companie
Capitolul 6: Alte iubiri, alte pierderi
Capitolul 7: Poţi să-ţi vindeci inima
Cuvânt de încheiere
Mulţumiri
Despre autori

Louise Hay a ajutat milioane de oameni să îşi descopere şi să îşi folosească potenţialul şi puterea creatoare pentru a se vindeca pe sine. Ea ţine seminare şi cursuri de metafizică şi este autoarea a numeroase bestseller-uri, printre care: Poţi să-ţi vindeci viaţa şi Vindecă-ţi corpul. Cărţile ei au fost traduse în peste 30 de limbi şi au apărut în 35 de ţări de pe glob. De când şi-a început activitatea de consultanţă în domeniul Ştiinţei Minţii, în anul 1981, Louise a ajutat milioane de oameni să îşi descopere şi să îşi folosească potenţialul şi puterea creatoare pentru a se vindeca pe sine şi pentru a creşte din punct de vedere spiritual. Louise este proprietara şi fondatoarea Hay House, Inc., o editură specializată în publicarea de cărţi din domeniul dezvoltării şi perfecţionării, care produce cărţi şi casete audio şi video ce îşi propun să contribuie la însănătoşirea planetei.

Site web: www.LouiseHay.com

David Kessler este unul dintre cei mai renumiţi experţi în problematica durerii şi doliului din lumea modernă. A scris două cărţi în colaborare cu legendara Elisabeth Kübler-Ross: Despre durere şi doliu şi Lecţii de viaţă. Este, de asemenea, autorul bestsellerului Nevoile muribunzilor, care a fost lăudat chiar de Maica Tereza.

Site-uri web: www.davidkessler.org, www.grief.com

Mai jos găsiţi şi un scurt fragment din carte:

CAPITOLUL 1

SCHIMBAREA GÂNDURILOR LEGATE DE PIERDEREA UNEI PERSOANE DRAGI

„Când am sosit la San Diego pentru prima mea întâlnire de lucru cu Louise, m-am gândit la întrebările pe care ar trebui să i le pun. Louise este renumită pentru afirmaţia sa: „Gândurile creează”. Cum puteam aplica însă acest principiu conceptului de pierdere? M-am gândit la destrămarea unei relaţii, apoi la moarte, amintindu-mi de durerea recentă a unei prietene care deplângea moartea subită şi neaşteptată a soţului ei. Mi-am dorit să aud opinia lui Louise legată de această situaţie. La urma urmelor, ea este mama mişcării Noua Gândire.

Pionieră în domeniul vindecării corpului cu ajutorul minţii, Luise Hay a fost una dintre primele persoane care au vorbit despre conexiunea dintre bolile fizice şi tiparele mentale şi emoţionale corespondente. Intenţia mea era să îi cer să aplice înţelepciunea, experienţele sale de viaţă şi perspectiva pe care a câştigat-o unuia din cele mai dificile momente din viaţa oricărei persoane. Deşi scrisesem eu însumi patru cărţi pe această temă, voi rămâne până la sfârşitul vieţii un învăţăcel în această privinţă. Sincer, cum ar putea spune cineva că ştie totul despre doliu?

Louise a scris atât de multe cărţi şi atâtea meditaţii încât de-abia aşteptam să aflu perspectiva ei unică asupra acestui subiect important. La scurt timp după ce am sunat la uşa apartamentului lui Louise, mi-a răspuns şi m-a îmbrăţişat cu afecţiunea ei obişnuită, invitându-mă în casă. Mi-a prezentat apartamentul şi i l-am admirat. Acest apartament cu mobila lui de lux şi miile de amintiri adunate din toate colţurile lumii în care a călătorit mi s-a părut instantaneu extrem de potrivit pentru o femeie de statura lui Louise.

Tocmai admiram priveliştea de la fereastra ei când mi-a spus:

– Ce zici? Discutăm în timpul prânzului? Ştiu un loc perfect, chiar după colţ.

Peste câteva minute, mă plimbam braţ la braţ cu Louise Hay pe străzile San Diego-ului. Niciun trecător nu ar fi bănuit vreodată că intenţionam să discutăm despre unul dintre cele mai dureroase subiecte cunoscute oamenilor. Când ne-am aşezat la masă, am văzut feţele personalului luminându-se la vederea lui Louise.

– O să îţi placă mâncarea de aici, m-a asigurat ea.

După ce am dat comanda, am dat drumul la reportofon şi am spus:

– Louise, am scris foarte mult despre aspectele medicale, psihologice şi emoţionale ale doliului şi durerii provocate de el. Am atins chiar şi aspectele spirituale în toate cărţile mele. În timp ce mă aflam ieri într-o librărie, m-am gândit la această carte şi mi-am dat seama că va fi una dintre puţinele lucrări scrise vreodată consacrate explorării profunde a laturii spirituale a sfârşitului relaţiilor, divorţului, morţii şi altor tipuri de pierdere.

Te rog aşadar să începi prin a-mi spune gândurile tale legate de aceste aspecte spirituale.

– Gândurile noastre ne creează experienţele, a început ea. De bună seamă, asta nu înseamnă că pierderea pe care am suferit-o nu s-a petrecut sau că ea nu este reală. Înseamnă doar că gândurile noastre ne influenţează experienţa pierderii.

David, a continuat ea, ştiu că tu afirmi că fiecare om experimentează în mod diferit pierderea şi doliul. Haide să vedem de ce.

I-am povestit lui Louise despre prietena mea al cărei soţ murise recent în urma unei hemoragii la creier. Louise m-a luat însă prin surprindere, căci nu m-a întrebat nimic despre natura pierderii prietenei mele:

– Povesteşte-mi despre felul în care gândeşte, mi-a spus ea. Noi simţim diferit deoarece avem gânduri diferite legate de doliu. Cheia înţelegerii este modul ei de a gândi.

Îmi venea să îi răspund: „De unde să ştiu eu ce gândeşte ea?” Mi-am dat însă imediat seama la ce se referea Louise.

– Hm, i-am răspuns, cuvintele, acţiunile şi durerea ei îi reflectă gândurile.

Louise şi-a pus mâna peste a mea şi mi-a zâmbit:

– Aşa este! Povesteşte-mi ce spune ea.

– Bine. Am auzit-o spunând lucruri de gen: „Nu-mi vine să cred că mi se întâmplă aşa ceva”, „Acesta este cel mai rău lucru care mi s-a întâmplat vreodată” şi „Nu voi mai iubi niciodată”.

– Perfect, mi-a spus Louise. Practic, aceste afirmaţii ne spun foarte multe lucruri despre ea. Haide să luăm afirmaţia „Nu voi mai iubi niciodată”. Ştii cât de importante sunt afirmaţiile în viziunea mea. Ele reprezintă un dialog interior pozitiv. Gândeşte‑te din această perspectivă la cuvintele prietenei tale îndoliate: „Nu voi mai iubi niciodată.” Această afirmaţie poate crea într-adevăr o realitate. Încă şi mai important, ea nu o ajută cu nimic să facă faţă durerii sale. Durerea provocată de pierderea celui drag este una, dar după cum poţi constata, propriile noastre gânduri legate de ea ne amplifică în mare măsură această durere. Din cauza durerii sale, prietena ta simte că nu va mai iubi niciodată. Dacă ar fi deschisă, ea ar trebui să reflecteze la tiparele profunde care stau la baza acestei afirmaţii. De pildă, ea ar putea gândi altfel:

Am trăit o iubire profundă în această viaţă.

Iubirea intensă pe care o simt faţă de soţul meu îmi dovedeşte că ea este eternă.

Durerea mea îmi reaminteşte de iubirea pe care i-o port, şi de faptul că inima mea continuă să cânte.

Am adăugat:

– Cei care doresc să aprofundeze ceea ce simt sau în cazul cărora a trecut mai mult timp de la moartea persoanei dragi ar putea să îşi spună:

Sunt deschis din nou în faţa iubirii.

Sunt dornic să experimentez iubirea în toate ipostazele ei cât sunt încă în viaţă.

Louise s-a aplecat către mine şi mi-a spus:

– Sper că îţi dai seama că nu trebuie să spunem astfel de lucruri numai după moartea unei persoane dragi. Trebuie să le spunem inclusiv atunci când ne despărţim de cineva sau când divorţăm. De aceea, merită să explorăm şi aceste aspecte ale vieţii.”

Editura: Adevăr Divin
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 212
Data apariţiei: martie 2014

Preţ: 22 RON

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii Adevăr Divin, cu reducere, la preţul de 19,80  RON, accesând acest link

Preţul de pe site se poate modifica ulterior.

Sursa: http://divin.ro

Alte postări în categoria Inspiraţionale:
Cuvinte tămăduitoare – Larry Dossey
Curaj – Debbie Ford
Supă de pui pentru sufletul supravieţuitorului cancerului – Jack Canfield

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s