Recenzie: Conversaţii cu tine – Daniela Andreescu

converatii_cu-tine_persp_mareConversaţii cu tine. Relaţii şi comunicare prin metoda ESPERE®, scrisă de Daniela Andreescu, este o carte publicată recent la Editura Herald, în colecţia Arta schimbării.

Această carte este un adevărat manual al comunicării sănătoase, autentice, în relaţia dintre două persoane, dar şi în relaţia cu noi înşine. Prin lecturarea ei, ajungem să înţelegem ce nu funcţionează în comunicare, unde greşim şi cum putem face pentru a aborda altfel modul de a transmite ceea ce gândim şi simţim cu adevărat.

Autoarea ne îndeamnă să trecem dincolo de plăcerea lecturii şi de conştientizările care se produc în noi atunci când citim despre anumite aspecte, şi să aplicăm efectiv în viaţa noastră de zi cu zi înţelelpciunea şi cunoaşterea acumulată. Numai în acest fel putem efectiv realiza o îmbunătăţire în viaţa noastră şi a celor din jurul nostru.

În prima parte a cărţii, autoarea ne invită într-o călătorie a cunoaşterii de sine, pentru realizarea căreia este necesar a îmbina percepţia noastră de sine ca ego, ca personalitate sau sine individual, cu conştienţa apartenenţei la ceva mai mare, a faptului că suntem, fiecare, o părticică dintr-un întreg care cuprinde tot ceea ce există.

În această călătorie învăţăm, printre altele, să relaţionăm cu fricile noastre, astfel încât să nu ne mai lăsăm dominaţi de acestea, ci să le folosim cu bună ştiinţă pentru a ne dezvolta:

„Şi atunci, ce ar însemna să trăieşti în bună pace cu frica, indiferent de gust şi culoare?

Întâmpin-o când apare, priveşte-o cu bunăvoinţă, invit-o să se dea la o parte, şi vei vedea în spate dorinţa de care este legată. Ca feţele aceleiaşi monezi, mereu împreună. În loc să te ascunzi după frică, priveşte-ţi dorinţa din spatele ei. În loc de frica de moarte, priveşte-ţi dorinţa de viaţă, în loc de frica de a pierde, dorinţa de a câştiga, în loc de frica de a greşi, dorinţa de a reuşi. Deschizându-ţi mintea şi inima, trecând peste pragul străjuit de frică, vei intra în universul dorinţelor.”

În partea a doua a cărţii, autoarea prezintă reperele de bază ale metodei ESPERE®, care a fost creată de către cunoscutul autor Jaques Salome şi care este utilizată cu succes de peste 30 de ani.

Aceasta ne învaţă să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce punem într-o relaţie, făcând o distincţie clară între persoana cu care avem relaţia şi ceea ce vrea ea să ne transmită. Înţelegem astfel cât de important este modul în care comunicăm ceea ce dorim şi simţim, aceasta reprezentând de fapt partea noastră de relaţie, pentru care suntem 100% responsabili.

Un alt aspect important este poziţionarea corectă într-o relaţie, înţelegând faptul că a avea o relaţie armonioasă nu înseamnă neapărat să fim întotdeauna de acord sau să avem aceleaşi dorinţe. De asemenea, este util să vedem că celălalt are şi el o responsabilitate privind ceea ce trăieşte el în acea relaţie, iar noi avem o contribuţie importantă, dar nu integrală, la modul în care el înţelege ceea ce avem noi de transmis.

În cazul apariţiei unor rupturi în relaţii, care de multe ori sunt inevitabile, este spre binele nostru să putem păstra ceea cea a fost bun în relaţia respectivă, să nu ne pierdem în resentimente şi acuze şi să dăm celuilalt libertatea de a ieşi din acea relaţie, eventual continuând-o într-o formă diferită.

Un lucru extrem de util este faptul că învăţăm cum să navigăm în universul dorinţelor noastre, să le înţelegem mai bine, să le deosebim de nevoi şi să devenim conştienţi dacă alegem sau nu să le îndeplinim. În acelaşi timp, intenţia noastră este deosebit de importantă pentru realizarea unei dorinţe:

„Dorinţa e diferită de intenţia profundă. Intenţia profundă, pe o temă concretă, nu în general, se poate întâlni cu realitatea imprevizibilă, favorizând realizarea unei dorinţe. Este nevoie să focalizez energia dorinţei în sensul intenţiei profunde. Dacă nu se realizează înseamnă, cel mai adesea, că transmit mesaje ambigue, nu doar către exterior, ci şi mie însumi. Un semnal poate fi formularea „da, dar…”

Îmi cultiv capacitatea de a face alegeri prin „poziţionare autentică”, respectiv conform intenţiei profunde şi nu doar impresiei de dorinţă.”

Autoarea reuşeşte să îmbine prezentarea informaţiei într-o formă directă, concretă, uşor de înţeles, cu un limbaj uneori poetic, de o mare sensibilitate, prin care dă glas dorinţelor şi gândurilor copilului interior, ca în următoarele rânduri:

“Dacă ai conştiinţa faptului că în fiecare moment comunici
în interiorul tău şi în relaţie cu lumea,
dacă înţelegi că în fiecare moment vorbeşti,
într-un fel sau altul, cu o parte din fiinţa ta,
e posibil să-ţi auzi vocea interioară care-ţi povesteşte despre tine
şi despre viaţa ta.”

Autoarea abordează detaliat şi problema relaţiilor de cuplu, având în vedere importanţa acestora în viaţa majorităţii oamenilor. De asemenea, relaţiile dintre părinţi şi copii, precum şi relaţiile profesionale de la locul de muncă, sunt tratate separat şi detaliat, dar şi relaţia pe care oricine ar trebui să o aibă cu Pământul şi cu spiritualitatea.

În capitolul Amplificarea energiei pentru viaţă, aflăm ce putem face, tot prin folosirea unor mijloace specifice metodei ESPERE, pentru a vindeca relaţiile care ne-au rănit, sau situaţiile din trecut de pe urma cărora am avut de suferit şi ale căror urmări le resimţim şi în prezent, astfel încât să putem ajunge în situaţia în care: “nu va mai fi nevoie “să-l iert” fiindcă nu voi mai plasa la celălalt vina pentru suferinţa trăită de mine”.

De asemenea, aflăm cum putem să ne creştem energia de viaţă, să descoperim şi să dezvoltăm sentimentele pozitive, nu doar pe cele negative, aşa cum este tentată mintea omenească să o facă.

Aşadar, această carte este utilă pentru a ne îmbunătăţi comunicarea pe mai multe nivele, atât cu cei din jur, cu care avem relaţii dintre cele mai diferite, cât şi relaţia cu noi înşine, dialogul nostru interior, care trebuie să constituie o bază sănătoasă, un punct de plecare pentru a putea construi orice altă relaţie cu o altă persoană.

Editura: Herald
Număr pagini: 208
Format: 13×20 cm
Data apariţiei: decembrie 2013

Preţ: 29 RON

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii Herald la preţul de 24,50 RON (15% reducere), accesând acest link

Preţul de pe site se poate modifica ulterior.

Alte postări în categoria Articole şi recenzii:
Gânduri fără gânditor – Mark Epstein
Înfometează egoul, hrăneşte sufletul – Connie Miller
Jnana Yoga – Swami Vivekananda

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s