Trăind o viaţă conştientă – Don Miguel Ruiz Jr.

traind-o-viata-constienta_micaLa Editura Mix a fost publicată de curând o nouă carte scrisă de Don Miguel Ruiz Jr, intitulată Trăind o viaţă conştientă. Meditaţii zilnice pe calea toltecă.

Singura cale prin care cunoaşterea aceasta să devină realitate o reprezintă practica. Nu vei învăţa niciodată să găteşti sau să faci feluri noi de mâncare dacă nu laşi la o parte cartea de bucate şi nu te duci la bucătărie. La fel stau lucrurile şi în cazul fiecărei cărţi despre cunoaştere – în special în cazul cărţilor sacre ale lumii. Dacă nu faci decât să le citeşti, ele reprezintă doar nişte cuvinte înşirate pe pagină. Savoarea şi înţelesul prind viaţă numai atunci când alegi să pui în practică acele cuvinte. Atunci prinde viaţă o lecţie – când ea devine pentru tine adevăr în momentul de faţă, fiindcă devine o experienţă vie.

Acesta este scopul meditaţiilor zilnice din această carte, anume să te ajute să pui cunoştinţele în practică şi să cunoşti prin proprie experienţă transformarea aceasta. Recomandarea mea e să faci o singură meditaţie pe zi, ca să-ţi acorzi timpul necesar pentru a reflecta cum trebuie la fiecare pasaj şi să pui în practică ceea ce citeşti. Dacă faci mai mult de una pe zi, le reduci impactul.

Când ne trăim viaţa într-o stare de conştienţă, vedem că perfecţiunea există deja. Departe de a fi defectuoasă, o viaţă în care noi continuăm zi de zi să facem ceea ce ne place mai mult să facem şi ne îmbunătăţim abilităţile sau măiestria este o viaţă deplină. Exersăm nu pentru că suntem în căutarea perfecţiunii, căci perfecţiunea e exprimată prin acţiunea de a fi vii. Ci pentru că exerciţiul repetat e calea spre măiestrie. Viaţa se îmbunătăţeşte constant nu fiindcă aşa „trebuie”, ci pentru că lucrul acesta e consecinţa pasiunii şi iubirii necondiţionate.

Arta de a trăi cu conştienţă se referă la perfecţiune şi iubirea necondiţionată. Ea înseamnă să-ţi dai seama că în fiecare moment al vieţii, alegerea e în mâinile tale. Poţi alege să vezi lumea prin ochii judecătorului care e motivat de iubirea condiţionată şi atunci poţi crea o ierarhie şi multiple niveluri ale lui „eu sunt mai bun şi tu eşti mai rău”. Sau poţi alege să vezi lumea prin ochii iubirii necondiţionate şi atunci nu există nicio ierarhie. Toţi oamenii îşi trăiesc viaţa exprimându-şi unicitatea – care e reprezentată de modul în care spun „da” sau „nu”, indiferent dacă ei sunt sau nu conştienţi de asta. Viaţa e perfectă fiindcă ea e adevărul care există în acest moment. Asta e viaţa lor.

Avem întotdeauna de ales. Pot schimba lucrurile printr-o alegere: dacă îmi place felul în care decurge un lucru, pot continua să fac lucrul respectiv. Dacă nu-mi place, îl pot schimba. şi nu pentru că aşa trebuie, ci pentru că aşa vreau.

Un cuprins extrem de detaliat al acestei cărţi  găsiţi în continuare:

1. Renunţarea la perfecţiune
2. Liniştirea minţii
3. Astăzi alege iubirea
4. Practicarea neataşamentului
5. A te accepta aşa cum eşti
6. Sinele Autentic
7. Visul Planetei începe cu tine
8. A-ţi trăi viaţa ca pe o operă de artă
9. Identitatea
10. Sentimentul tău de sine
11. Examinarea emoţiilor neplăcute
12. A-ţi crede propriile poveşti
13. Eliberarea de domesticire
14. A recunoaşte ceea ce contează
15. Relaţiile intime
16. A găsi originea acordurilor tale
17. Nu acorda cunoştinţelor o importanţă exagerată
18. A vedea dincolo de filtrele tale pentru a-ţi descoperi Visul Personal
19. Rămâi flexibil în planurile tale
20. Naratorii
21. Cedarea
22. A-ţi urma inima
23. Valorificarea intenţiei
24. Pasiunea
25. Redescoperirea Sinelui Autentic
26. Parazitul şi aliatul
27. A face alegeri guvernate de iubirea de sine
28. Crearea împreună a visului planetei
29. Un vis frumos
30. Stabilirea de obiective
31. A face raiul pe pământ
32. A spune poveşti
33. O clarificare privind cele două tipuri de frică
34. Să ne amintim alegerea făcută de noi
35. Iertarea
36. A te angaja în relaţii – nu a impune
37. A deveni conştient de credinţele tale
38. Scoaterea măştilor
39. Lasă deoparte ceea ce ştii
40. Înţelegerea simbolurilor
41. Oglinda Fumurie
42. Ascultând tăcerea
43. A redefini succesul
44. Acceptarea schimbării
45. Fii impecabil în tot ceea ce spui
46. A investi în tine însuţi
47. Nu acorda părerii celorlalţi o importanţă exagerată
48. Respiraţia
49. Angajamentul
50. Distrează-te
51. A-ţi vedea Sinele Autentic
52. A reimagina moartea
53. Domesticirea poate apărea acolo unde te aştepţi mai puţin
54. A găsi pacea în mod necondiţionat
55. A dori
56. A înlătura naratorii de la putere
57. Simte-ţi emoţiile
58. Cele două tipuri de fericire
59. Ţelurile egoului
60. A pune întrebări
61. Învinovăţirea
62. A percepe lucrurile aşa cum sunt
63. A iubi în mod necondiţionat
64. A descoperi armonia
65. A-ţi observa cuvintele
66. A renunţa la poveşti
67. Adevăr şi iluzie
68. Trecerile
69. Schimbă-ţi tonul
70. A-ţi lărgi orizonturile
71. A înţelege cunoaşterea
72. Obiceiuri
73. A renunţa la aşteptările celorlalţi privitoare la cine ar trebui să fii
74. Ascultarea interioară
75. A trăi în trecut
76. Găseşte originea autojudecăţilor tale
77. Experienţa individuală
78. Respect
79. Întrerupe ciclul autoflagelării
80. Reaprinderea armoniei
81. Un început nou
82. Puterea minţii
83. Gelozie şi invidie
84. Viaţa e un film, partea întâia
85. Viaţa e un film, partea a doua
86. Vinovăţia
87. A crea imagini
88. A-ţi detecta fanatismul
89. Creativitatea ca un catalizator al schimbării
90. A da permisiune
91. Onorează-ţi corpul
92. Fă inventarul credinţelor tale
93. Ai întotdeauna de ales
94. A fi liber
95. Compasiune şi milă
96. A reduce judecătorul la tăcere
97. A te juca de-a cineva
98. A rămâne în zona de confort
99. A ţine proiecţiile la distanţă
100. Etichete
101. A trăi în viitor
102. A participa la desfăşurarea vieţii
103. A înţelege în mod corect frica
104. Cheia transformării
105. Încrederea plasată unde nu trebuie
106. A găsi o melodie nouă
107. Să înţelegem furia
108. Să ne îngrijim de vindecarea rănilor
109. Mass-media
110. A vedea puterea intenţiei
111. A renunţa la nevoia de a avea dreptate
112. A rămâne puternici în vremuri potrivnice
113. Sinele Autentic
114. Acţiunea celorlalţi
115. Egalitate
116. A vedea că ai opţiuni
117. Parazitul şi aliatul
118. A face presupuneri
119. A da la o parte artificiile
120. Iubirea condiţionată
121. A-ţi da seama de potenţialul tău infinit
122. Iertarea
123. A te schimba cu iubire
124. A evita riscurile
125. A lăsa fiecare relaţie să fie în felul ei
126. A te angaja în Visul Planetei
127. Domesticirea şi egoul
128. Arta de a nu lua lucrurile în mod personal
129. Fii pe cont propriu
130. A discerne mesajele
131. Bunătatea
132. A-ţi găsi adevărata iubire
133. Realul şi imaginarul
134. A ceda
135. Acţiunea
136. A detecta în tine fanatismul
137. Energia vieţii
138. Puterea intenţiei
139. A respecta punctul de vedere al celorlalţi
140. Autoacceptarea necondiţionată
141. Simboluri
142. A-ţi urma pasiunea
143. A vedea mai mult decât corpul şi mintea
144. A fi artistul
145. Petrecerea
146. Adevărata motivaţie
147. A păşi în afara poveştii tale
148. A redefini perfecţiunea
149. Ascultarea activă
150. Frica în chip de factor paralizant
151. A iubi în momentul de acum
152. A schimba lumea
153. Mirarea
154. Nu avem titlu
155. A-ţi găsi adevăratul centru
156. Distracţia
157. Naratorii şi iubirea condiţionată
158. Recunoaşte autodomesticirea
159. Importanţa ascultării corecte
160. Conştienţa te poate elibera
161. Cele cinci simţuri
162. Eliberarea de judecăţi
163. Adevărata calitate
164. A iubi în mod necondiţionat
165. A practica nonataşamentul
166. A fi conştient de respiraţie
167. A-ţi schimba modul de gândire
168. A gândi în mod afirmativ
169. Moartea
170. Război şi pace
Concluzie

Iată şi un scurt paragraf din această carte:

151 A iubi în momentul de acum

“A iubi necondiţionat pe toată lumea, inclusiv pe noi înşine, e cheia către starea de pace.

Însă adeseori găsim că e mai uşor să practicăm iubirea necondiţionată cu străinii decât cu membrii familiei – inclusiv cu noi înşine. De ce se întâmplă aşa? Pe de o parte, fiindcă în cazul celor care ne sunt cei mai apropiaţi purtăm bagajele „relelor” din trecut şi le proiectăm asupra lor în prezent. Când e vorba de străini nu avem bagaje din trecut, nu avem reminiscenţe emoţionale care să ne distragă de la a trăi iubirea perfectă existentă în prezent. Acesta e motivul pentru care iertarea şi lăsarea în urmă a trecutului sunt atât de importante.

Acţionează

Cu conştienţă, adu-ţi aminte să-i vezi pe toţi cei din viaţa ta ca fiind noi în acest moment. Persoana care stă la masă cu tine astăzi nu e aceeaşi persoană care a stat acolo ieri. Nici tu nu eşti aceeaşi persoană care erai ieri. Iertarea ne permite să iubim fiecare om pentru ceea ce e el în momentul de acum.

152 A schimba lumea

Tatăl meu are o vorbă pe care o spune destul de des: „Ajută-mă să schimb lumea.” E un demers frumos, menit să ne focalizeze atenţia, iubirea şi compasiunea faţă de noi şi faţă de oricine altcineva de pe lume. Dar nu poţi schimba lumea prefăcându-te că eşti ceea ce nu eşti, de fapt.

Trebuie ca mai întâi să-ţi schimbi propria ta lume, iar primul pas este să te accepţi pe tine exact aşa cum eşti, cu „cusururi” şi toate cele. Şi iată ironia: momentul în care te accepţi e momentul în care îţi dai seama că tot ceea ce credeai a fi un cusur nu e aşa, în realitate.

Acţionează

Momentul în care te accepţi pe tine exact aşa cum eşti e momentul în care începi să schimbi lumea. Nu ai cum să oferi ceea ce nu ai. Nu poţi oferi iubire şi respect fraţilor şi surorilor tale fără ca mai întâi să fi învăţat să te iubeşti şi să te respecţi pe tine, exact aşa cum eşti. Nu există cusur, la niciun om de pe lume.”

Don Miguel Ruiz Jr. a fost crescut în spiritul străvechii înțelepciuni tpltece, a aplicat lecțiile învățate de la tatăl său și de la bunica sa, reușind să descopere și să se bucure de libertatea personală.

După decenii de formare, Miguel Jr. a fost gata să împărtășească tot ceea ce a învățat, utilizând atât instrumentele din tradiția spirituală a familiei sale, cât și cunoștințele dobândite prin propria lui călătorie spirituală. Acum el îi ajută pe alții să descopere o sănătate fizică și spirituală optimă, astfel încât aceștia să atingă propria libertate personală.

Editura: Mix
Dimensiuni: 11,5×16 cm
Număr pagini: 232
Data apariţiei: februarie 2014

Preţ: 20 RON

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii Mix, la preţul de 18 RON, (10% reducere), accesând acest link

Preţul de pe site se poate modifica ulterior.

Sursa: http://www.edituramix.ro, http://www.eusunt.ro

O altă carte scrisă de către Don Miguel Ruiz Jr. este Cele cinci nivele ale ataşamentului, publicată anul trecut tot la Editura Mix, despre care puteţi afla mai multe detalii citind pe blog aici.

Alte postări în categoria Informaţie spirituală:
Din ce în ce mai bine – Burt Goldman, Ove Sehested
Creaţie artistică şi creaţie spirituală – Omraam Mikhael Aivanhov
Cunoaşterea şi fluxurile de conştiinţă cuantică – Niculina Gheorghiţă

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s