Secretele de familie. Cum se moştenesc traumele – Serge Tisseron

secretele-de-familie_micaCâţi dintre părinţii ai căror copii au probleme nu s-ar mira aflând că acest lucru se datorează unui secret din familie, ascuns de două sau mai multe generaţii pentru a nu produce griji inutile descendenţilor?

Ce este un secret de familie? Cum îl putem descoperi? Ce probleme poate transmite?

Cartea  Secretele de familie. Cum se moştenesc traumele, publicată la Editura Philobia, explică într-un mod clar felul în care secretele de familie pot afecta mai multe generaţii şi, mai ales, cum să procedăm pentru a evita ca acestea să apese pe vieţile copiilor noştri.

Iată şi cuprinsul acestei cărţi:

Introducere

Capitolul 1 – Ce este un secret?
I. Cele trei condiţii ale apariţiei unui secret
II. Problematica transmiterii psihice
III. Trei greşeli care se fac de obicei în privinţa secretelor
IV. Introiecţie şi asimilare psihică
V. Secrete, infiltrări şi ricoşeuri

Capitolul 2 – Infiltrările Secretului
I. Când trecutul şi prezentul se amestecă
II. Comportamentele ciudate
III. Emoţiile dezadaptative
IV. O tradiţie familială neobişnuită
V. Cuvinte interzise sau încărcate de pasiune
VI. Un scenariu
VII. Cărţile pentru copii
VIII. Reacţiile de neînţeles faţă de anumite imagini

Capitolul 3 – Ricoşeurile Secretului
I. Puterea imitaţiei
II. Reproducerea modalităţilor privilegiate de ataşament
III. Probleme de învăţare
IV. Simptomele somatice
V. Comportamentele enigmatice
VI. Vinovăţia
VII. Conformismul
VIII. Ruşinea
IX. Indicibil, nenumibil, negândibil

Capitolul 4 – Înnoiri teoretice
I. Abordarea sistemică
II. Impactul traumei
III. Înnoirile teoretice din psihanaliză
IV. Rolul realităţii sociale

Capitolul 5 – Cripte şi fantome psihice. O istorie socială
I. Omniprezenţa fantomelor
II. Cripte şi fantome
III. Tăcerea criptei
IV. Fantoma care îl bântuia pe Herge
V. Fantoma nazismului
VI. Când un monument păstrează un Secret

Capitolul 6 – Cum să te reconstruieşti, pornind de la Secrete
I. „Nu e vina ta”
II. De la ce vârstă să le vorbim?
III. „Ce mi se ascunde?”
IV. Ruşinea şi Secretele
V. Secretul din instituţiile medico-sociale
VI. Rolul legiuitorului

Concluzii
Cele trei generaţii ale Secretului
Cum să vorbeşti
Cum modifică internetul secretele
O luptă niciodată încheiată

Serge Tisseron este psihiatru şi psihanalist, fotograf şi autor de benzi desenate. Director de cercetare la Universitatea Paris Vest Nanterre, urmăreşte trei domenii principale: traumele transgeneraţionale, relaţia cu imaginile şi schimbările sociale şi psihice aduse de noile tehnologii. În limba română au mai fost publicate, la La Editura Trei, două dintre cărţile sale: Psihologia jocurilor video şi Lumea Virtuală: Avataruri şi fantome.

Mai jos găsiţi câteva fragmente din carte:

I. Cele trei condiţii ale apariţiei unui secret

„Marea majoritate a secretelor au legătură cu naşterea şi moartea: secretele de filiaţie şi de adopţie, copiii uitaţi şi descoperiţi în momentul citirii unui testament, sinuciderile prezentate astfel încât să pară accidente, din motive morale sau financiare, dependenţa de droguri etc. Cu toate acestea, orice poate deveni un secret, dacă sunt îndeplinite trei condiţii.

Înainte de toate, pentru a putea vorbi despre un secret, nu e de ajuns ca un anumit lucru să nu fie spus, pentru că oricum noi nu le spunem niciodată totul celorlalţi. Un secret se formează de fiecare dată când ceva este ţinut ascuns şi când este interzis să afli despre ce ar putea fi vorba, ba chiar şi să te gândeşti că există ceva ascuns. Această definiţie exclude deci din sfera secretelor de familie intimitatea dintre părinţi, pe care ei, la rândul lor, o ascund copiilor – sau cel puţin aşa sperăm. Asta deoarece, deşi copiii ignoră detaliile legate de viaţa sexuală a părinţilor lor, nu le este interzis să ştie că părinţii au o viaţă sexuală, ba chiar dimpotrivă! Un copil care este conştient că mama şi tatăl lui au momente de intimitate are un punct de plecare în formarea propriei lui intimităţi. Din acelaşi motiv, un secret de familie nu are nimic în comun cu un tabu sau cu misterul. Nu e interzis să ştii că misterul şi tabuul există, ba chiar dimpotrivă, iar graniţele lor sunt trasate prin mituri şi ritualuri. In plus, nu există nicio ambivalenţă în ceea ce le priveşte: nimeni nu le contestă necesitatea, care este înscrisă în ordinea însăşi a lumii.

În sfârşit, acestor două elemente ale secretului – nespusul şi interdicţia de a şti – li se adaugă, în general, un al treilea: secretul de familie are legătură cu un eveniment dureros. Altminteri, un copil care observă un lucru despre care nimeni nu-i spune nimic, dar care i se pare mai degrabă pozitiv, nu va avea motive de nelinişte. Paradoxul este că există situaţii în care evenimentul care-l nelinişteşte pe copil este de fapt un eveniment fericit, cum ar fi câştigarea unei sume mari de bani la loterie!

Unii câştigători ai „superpremiilor” – cele de câteva zeci de milioane de euro – îşi ascund câteodată câştigurile de anturajul lor, de familie, ba chiar şi de propriii lor copii. Aceşti fericiţi ai soartei preferă să-şi schimbe cât mai puţin posibil modul de viaţă, ca să nu se confrunte cu cererile de ajutor venite din partea apropriaţilor – şi a celor mai puţin apropiaţi – sau să se expună riscului ca progeniturile lor să renunţe la muncă ori la şcoală, convinşi că vor putea să trăiască dintr-o rentă. Unii merg la lucru ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, îşi iau cel mult o maşină nouă şi lumea află de uriaşa avere pe care o deţin doar la moartea lor, când se citeşte testamentul. Dar între timp, copiii lor au avut deseori ocazia să observe schimbările de atitudine ale părinţilor, în viaţa de zi cu zi. Fără să cheltuiască „prea mult”, cheltuie dintr-odată altfel, vorbesc despre bogăţie în alţi termeni sau se referă la propria bătrâneţe în mod diferit. O mulţime de semne care intrigă şi câteodată tulbură. Unii copii devin brusc secretomani, zgârciţi sau cheltuitori peste măsură…

În ceea ce priveşte secretele de familie, este aşadar mai puţin important evenimentul declanşator decât felul în care este trăit. Am putea chiar să spunem că „secretele bune” sunt acelea care ne fac fericiţi, iar „secretele rele” – cele care ne fac nefericiţi sau ne stânjenesc, chiar dacă din punct de vedere obiectiv ele n-au legătură cu evenimente dramatice.

……………………………..

VIII. Ruşinea

Dintre toate ricoşeurile posibile ale unui Secret dureros, ruşinea are un loc aparte. Ea poate să însoţească trauma sau să-l marcheze pe cel care o poartă într-un fel care se transmite generaţiei următoare. De cele mai multe ori, lucrurile se petrec altfel: ruşinea nu se manifestă decât la cea de-a doua generaţie.

Să începem cu situaţia cea mai simplă, când un copil creşte fiind apropiat sufleteşte de un părinte ce poartă ruşinea. Într-un astfel de caz, copilul are deseori tendinţa de a prelua această ruşine… sau ceea ce-şi imaginează el că este. In amândouă cazurile, copilul interiorizează ruşinea unui părinte ca pe o modalitate de a-i rămâne aproape şi totodată – în cele mai multe cazuri – de a-şi împlini în imaginar dorinţa de a-l vindeca. Această atitudine se bazează pe o iluzie de omnipotenţă şi de control. Atitudinea nu e dezinteresată: copilul îşi doreşte să-i aline părintelui suferinţa provocată de ruşine pentru a-l face să fie mai disponibil în interacţiunile cu el. Dar nu numai că interiorizarea ruşinii trăite de părinte nu duce la vindecarea acestuia, ci, mai mult, copilul care face asta riscă să poarte cu sine pentru tot restul vieţii ruşinea altuia. Şi sfârşeşte prin a uita că ruşinea pe care o simte poate avea legătură cu cea pe care a crezut că o observă la părintele lui, în copilărie. Nu mai punem la socoteală imaginile pe care copilul le asociază cu diversele cauze ale ruşinii pe care şi-o imaginează că o trăieşte părintele său şi care i se impun de la sine, fără să le poată exprima în cuvinte: copilul care intuieşte ruşinea unui părinte îşi imaginează că e vorba de răpire, crimă, viol…

Se întâmplă ca băiatul sau fata unui părinte ce poartă o rană secretă să simtă ruşine chiar şi în cazul în care părintele nu trăieşte acest sentiment. Cum părintele păstrează tăcerea despre un eveniment în aparenţă grav, copilul îşi imaginează că nu este considerat demn de a i se încredinţa secretul, cel pe care-l presimte. Acest copil va dezvolta adesea un sentiment de ruşine.

În sfârşit, acestor două surse ale ruşinii i se adaugă o a treia. E vorba de ruşinea de a dori să ştii ceea ce e interzis, cum ar fi cazul în care copilul îşi imaginează că părintele ar putea minţi. Această ruşine apare când copilul se îndoieşte de onestitatea părintelui, pe care-l suspectează de minciună.”

Editura: Philobia
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 128
Data apariţiei: februarie 2014

Preţ: 18 RON

Cartea se poate achiziţiona accesând acest link sau acest link

Tot la Editura Philobia au fost publicate şi alte cărţi despre subiectul influenţei pe care îl pot avea membrii unei familiei asupra descendenţilor lor:

Copilul şi arborele genealogic de Elisabeth Horowitzlink

O parte fundamentală a educaţiei constă în a transmite copilului istoria propriilor rădăcini materne şi paterne. Această legătură dintre generaţii, atunci când este stabilă şi bazată pe afecţiune, constituie temelia pe care se va edifica personalitatea copilului. Într-o manieră simplă şi argumentată, cu exemple edificatoare luate din practica de terapeut, autoarea ne explică influenţa generaţiilor anterioare asupra copilului.

Mă dor strămoşii – Psihogenealogia sau cum să ne schimbăm viitorul cunoscându-ne trecutul de Patrice Van Eersel şi Catherine Maillard link

Cartea prezintă o colecţie de interviuri cu cei mai importanţi reprezentanţi ai unui nou curent în psihoterapie: psihogenealogia. Punctul de plecare al acestei orientări este descoperirea faptului că o parte semnificativă a nevrozelor şi problemelor cu care ne confruntăm repetă nevrozele şi problemele altor membri ai familiei – părinţi, unchi, bunici sau chiar strămoşi mai îndepărtaţi. Conştientizarea faptului că printr-o fidelitate inconştientă faţă de familia de origine putem face alegeri care nu ne aparţin întru totul este o descoperire eliberatoare. Nu suntem condamnaţi să repetăm vieţile părinţilor şi bunicilor noştri. Avem libertatea de a alege.

Cuplul în psihogenealogie de Mireille Scala şi Hervé Scalalink

Cât de întâmplătoare este întâlnirea dintre un anumit bărbat și o anumită femeie ? Suntem adesea tentați să punem această întâlnire pe seama unei coincidențe mai mult sau mai puțin fericite. Psihanaliza clasică ne învață că, în spatele alegerii noastre, se ascund rațiuni inconștiente. Desigur. Însă afectele subconșiente nu sunt suficiente pentru a explica atracția și rezistența în timp a unui cuplu. Mai e nevoie de încă ceva. Cartea de față ne dezvăluie amploarea acestui mecanism, traversând nu doar o minte și un suflet, ci generații de-a rândul care – în urma noastră – ne condiționează alegerile prezente.

Sursa: http://philobia.ro, http://www.eusunt.ro

Alte postări în categoria Teorii neconvenţionale:
Codul divin al vieţii – Kazuo Murakami
Provocarea anti-gravitaţiei – Marcel Pages
Teoria existenţei lui Dumnezeu – Bernard Haisch

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s