Cărţile anului 2013 la Editura Herald

Editura Herald, una dintre cele mai prolifice edituri de pe piaţa românească de carte spirituală, ne-a încântat pe parcursul întregului an cu numeroase apariţii editoriale de calitate, din diverse domenii de interes.

Acum, când anul 2013 se apropie de sfârşit, cred că este momentul potrivit să ne uităm în urmă şi să vedem cum ne-a îmbogăţit Editura Herald sufletul, mintea şi trupul pe parcusul ultimelor 12 luni.

Întrucât oferta este atât de diversificată şi toate sunt cărţi care merită citite, am selectat mai jos unele dintre cele mai reprezentative apariţii ale anului 2013 de la această editură, pentru a vă reaminti sau a vă familiariza cu aceste adevărate comori spirituale.

Satori – mari maeştri zen, de Etienne Zeisler şi Taisen Deshimaru

Satori_Mari_maestri_zen_editura_Herald“Cartea conţine scurte texte prezentând viaţa unora dintre marii maeştri ai Zenului. În toate scrierile Zen aflăm povestea ţiglei, despre care Mokusho Zeisler a notat următoarele: „Nici un învăţat nu va crede ca Nangaku vorbea serios atunci când spunea că şlefuieşte ţigla pentru a face din ea o oglindă, şi totuşi acest punct este esenţa învăţăturii pe care o transmite lui Baso.” De ce ar trebui să ne limităm gândirea la gândurile mediocre? Dacă omul de rând nu vede într-o ţiglă decât o bucată de pământ ars, nu va vedea niciodată natura lui Buddha în cineva.”  – Maestrul Myoken

Colecţia: Zen
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Sufism şi poezie mistică în Persia, de Viorel Olaru

Sufism_si_poezie_mistica_in_Persia_Viorel_Olaru_editura_Herald“Cartea de faţă nu este altceva decât un mijloc prin care cititorul este îndemnat să-şi întoarcă privirea către Răsărit, pentru că acolo zac neştiute sau uitate izvoare de înţelepciune, trăiri şi învăţături care îl fac pe cel ce le descoperă să nu-l mai intereseze doar exoticul şi fabulosul oriental, ci să se apropie cu înţelegere de modul de viaţă al societăţilor şi comunităţilor care continuă să supravieţuiască în spaţiul considerat unanim a fi leagănul omenirii. De asemenea, e de dorit ca această carte să-l ajute pe cititor să perceapă mai bine evenimentele ce se petrec astăzi în această parte a lumii şi să realizeze că este necesară o mai bună înţelegere, o mai înţeleaptă deschidere şi toleranţă faţă de lumea islamică în general şi de Iran în particular.” – Viorel Olaru

Colecţia: Historia
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Homeopatie în psihoterapie, de Mirela Pop

Homeopatie_in_psihoterapie_Mirela_Pop_editura_HeraldVolumul de faţă este o călătorie captivantă prin sufletul omenesc. O carte cu totul nouă şi originală, scopul ei fiind acela de a te face să gândeşti despre tine şi despre metodele pe care le poţi utiliza în vederea combaterii gândurilor disfuncţionale, sentimentelor negative şi comportamentelor dezadaptative. Din această perspectivă, „medicamentele pentru suflet” (astfel şi-a intitulat iniţial autoarea lucrarea), respectiv remediile homeopate prescrise în cadrul psihoterapiei cognitive, sunt menite să ne restabilească mult dorita stare de sănătate fizică şi psihică.

Colecţia: Psihoterapia
Pentru prezentare detaliată accesaţi acest link

Momentan cartea nu mai este pe stoc la editură, dar o puteţi achiziţiona de aici

Doar rămâi tăcut, de Hariwansh Lal Poonja

Doar_ramai_tacut_H_W_L_Poonja_editura_HeraldCartea reuneşte o serie de convorbiri purtate de Poonja, acest mare maestru advaitin al vremurilor noastre, cu numeroşi vizitatori, discipoli şi căutători de adevăr din toată lumea. Răspunsurile la întrebările ce i se adresau reflectau rodul „realizării Sinelui” la împlinirea căreia poate ajunge fiecare dintre noi fără a porni în căutarea zadarnică a ceea ce deja avem încă de la naştere. Întrebat ce este libertatea, Poonja răspunde: „A fi liber înseamnă a-ţi cunoaşte natura ta fundamentală, propriul Sine. Nimic altceva. Libertatea este cel mai uşor lucru de obţinut. Nici măcar nu ai nevoie să gândeşti”.

Colecţia: Metanoia
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Cartea despre acel tabu care te împiedică să afli cine eşti, de Alan Watts

cartea_despre_acel_tabu_care_te_impiedica_sa_afli_cine_esti_Alan_Wats_editura_Herald„Această carte explorează un tabu nerecunoscut, dar foarte puternic – conspiraţia noastră tacită de a ignora cine, sau ce, suntem cu adevărat. Pe scurt, doresc să arăt că impresia curentă care ne defineşte ca un eu separat închis într-un sac de piele este o halucinaţie aflată în dezacord atât cu ştiinţa occidentală, cât şi cu filosofiile-religiile experimentale din Orient, în special cu filosofia hindusă Vedanta. Această halucinaţie stă la baza folosirii greşite a tehnologiei în scopul de a subjuga violent mediul natural al omului, ceea ce, în cele din urmă, îl va împinge la distrugere.” – Alan Watts

Colecţia: Alter Ego
Pentru prezentare detaliată accesaţi acest link

Momentan cartea nu mai este pe stoc la editură, dar o puteţi achiziţiona de aici

ZEN şi viaţa cotidiană, de Taisen Deshimaru

Zen_si_viata_cotidiana_Taisen_Deshimaru_editura_HeraldMaestrul Taisen Deshimaru a venit în Europa în 1967 pentru a aduce Zenul adevărat. Prieten spiritual şi maestru respectat, el a consacrat întreaga sa forţă, toată energia sa, educării numeroşilor săi discipoli. Cartea Zen şi viaţa cotidiană cuprinde aproape totul despre zen. Despre ea, însuşi Deshimaru spunea: Învăţătura pe care urmează să v-o dau este primordială, la baza practicii zazen autentice; este foarte important să înţelegeţi metoda veritabilă pentru a practica un zazen corect.

Colecţia: Zen
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Despre natura umană, de Edward O. Wilson

Despre_natura_Umana_Edward_O_Wilson_editura_HeraldDespre natura umană este o lucrare îndrăzneaţă, plină de întrebări şi răspunsuri despre devenirea naturii şi a societăţii umane. La momentul apariţiei a iscat controverse aprinse în comunităţile ştiinţifice ale lumii, dar şi în rândul filosofilor şi al altor oameni de cultură. Ideile lui Wilson au dus la naşterea unei noi discipline ştiinţifice – sociobiologia – al cărei obiect de cercetare este studiul comportamentului social al animalelor, între care includem şi omul, din perspectiva biologiei şi a teoriei evoluţioniste.

Colecţia: Mathesis
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Yoga daoistă – Alchimie şi nemurire, de Lu Kuan Yu

Yoga_daoista_Alchimie_si_nemurire_Lu_Kuan_Yu_editura_HeraldVolumul de faţă este o traducere a tratatului Secretele Cultivării Naturii Esenţiale şi Vieţii Veşnice scris de maestrul daoist Zhao BiChen şi conţine o expunere cuprinzătoare a Yogăi daoiste împreună cu îndrumările date de predecesori, care pot fi studiate şi practicate de discipolii moderni. Cartea este alcătuită din şaisprezece capitole, care ne învaţă cum să ne antrenăm în Alchimia spirituală de la început până la sfârşit pentru a depăşi ceea ce este muritor şi să ajungem la starea divină de Nemurire. Această învăţătură a fost păstrată timp de patruzeci şi şapte de secole până în prezent şi adepţii săi sunt încă numeroşi în Orientul îndepărtat.

Colecţia: Tantra
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Apocalipse apocrife ale Noului Testament

Apocalipse_Apocrife_ale_Noului_Testament_editura_HeraldChiar dacă Biserica primară şi-a exercitat adecvat discernământul iar canonul Noului Testament a fost repede recunoscut şi universal acceptat, totuşi scrierile apocrife care au circulat în paralel cu cele canonice au exercitat o influenţă profundă (mai ales în epoca medievală) asupra gândirii şi artei creştine. Documentele cuprinse în volumul de faţă (Apocalipsa lui Moise; Apocalipsa lui Ezdra; Apocalipsa lui Pavel; Revelaţia lui Ioan Teologul; Cartea lui Ioan despre Adormirea Mariei; Apocalipsa lui Petru, Apocalipsa Fecioarei; Apocalipsa lui Zedra) sunt valoroase pentru că ne permit să surprindem licăriri ale stării de conştiinţă şi ale modurilor de gândire creştine din primele secole.

Colecţia: Manuscris
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Mintea în buddhismul Mahayana, de Geshe Rabten

Mintea_in_buddhismul_Mahayana_Geshe_Rabten_editura_HeraldCartea de faţă conţine descrierile fundamentale ale naturii, funcţiei şi clasificărilor minţii în acord cu explicaţiile din Abhidharma, prezentate în modul cel mai clar şi inteligibil de Venerabilul Maestru Geshe Rabten Rinpoche. Ca rezultat al desăvârşitei sale stăpâniri a Dharmei, nu doar în termenii înţelegerii intelectuale, dar şi în cei ai realizării complete, învăţăturile sale sunt caracterizate de simplitate, claritate şi precizie, ceea ce îi permite cititorului să-şi formeze o imagine lipsită de ambiguitate a subiectelor filozofice complexe şi profunde.

Colecţia: Himalaya
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Mitologie chineză, de Octavian Simu

Mitologie_chineza_Octavian_Simu_editura_HeraldÎn lucrarea de faţă şi-au găsit locul personaje mitologice, diferite divinităţi, zei şi zeiţe, eroi civilizatori, suverani legendari, spirite bune şi rele, duhuri şi demoni, nenumăraţi muritori divinizaţi, proveniţi cu toţii mai puţin din istoriile incerte ale trecutului îndepărtat, cât din religia populară veche, din folclor şi din religiile daoistă, budistă şi confucianistă. Alături de toţi aceştia se regăsesc, descrise sumar, locurile sacre mai însemnate, elementele din natură cu semnificaţie mitologică, precum şi câteva date despre lucrările publicate în trecut care conţin legende, mituri, scenarii mitologice etc. Nu au fost uitate, desigur, nici unele concepte filosofico-religioase, privite în linii mari, în dimensiunea lor restrânsă la trăsăturile esenţiale ale gândirii care le-a pus în circulaţie.

Colecţia: Cultură şi civilizaţie
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Jurnal, de Jiddu Krishnamurti

Jurnal_Jiddu_Krishnamurti_editura_Herald„Am scris acest Jurnal ca un fel de note de călătorie […] dar nu l-am scris pentru a fi publicat. Descriu ceea ce am numit procesul – senzaţia mea de a fi în afara lumii obişnuite, de a fi complet în pace şi eliberat de conflict. Aceasta se întâmplă numai din când în când şi evident este imposibil de descris cuiva care nu a experimentat niciodată aceste lucruri. Dar am încercat să pun în cuvinte durerea reală şi senzaţia care însoţesc conştiinţa elevată.″ – Jiddu Krishnamurti

Colecţia: Metanoia
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Mintea – Scurtă introducere în filosofia minţii, de John R. Searle

Mintea_Scurta_introducere_in_filosofia_mintii_John_R_Searle_editura_HeraldConsiderat unul dintre cei mai eminenţi gânditori ai lumii, Searle ne oferă, într-un stil comprehensibil şi alert, o introducere în teoria minţii. Porneşte de la expunerea celor douăsprezece probleme ale filosofiei minţii – reunite sub titlul „Descartes şi celelalte dezastre″ –, probleme la care revine pe tot parcursul volumului, pe măsură ce clarifică subiecte ca materialismul, conştiinţa, problema minte-corp, intenţionalitatea, cauzarea mentală, liberul arbitru şi sinele. Mintea reprezintă o introducere surprinzător de directă şi antrenantă într-unul dintre cele mai provocatoare domenii ale filosofiei.

Colecţia: Mathesis
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Marea trezire, de Bodhidharma

Marea_trezire_Bodhidharma_editura_HeraldVolumul Marea Trezire reuneşte toate tratatele atribuite lui Bodhidharma, şi care s-au bucurat de o largă circulaţie în epoca autorului: „Dincolo de gândire”, „Despre trezire”, „Contemplarea minţii”, „Analele transmisiei Lămpii”. Acestea sunt profund impregnate de spiritul Zenului, de „măduva învăţăturii tacute” a primului patriarh Zen.

Colecţia: Zen
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Interpretarea jungiană a viselor, de James A. Hall

Interpretarea_jungiana_a_viselor_James_A_Hall_editura_HeraldLucrul cu visele în terapia analitică înseamnă capacitatea de a lucra cu structura simbolică prezentă în crearea visului, în imageria acestuia, în personajele care fac sau nu fac parte din experienţa curentă a celui care a visat, în acţiunile sau conţinuturile dialogurilor şi, nu în ultimă instanţă, în felul cum sunt trăite, resimţite emoţional visele. Fiecare imagine sau simbol trebuie cercetate ca având înţeles pentru cel care a visat-o.

Colecţia: Jungiana
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Scripturile gnostice de la Nag Hammadi, de Elaine Pagels

Scripturile_gnostice_de_la_Nag_Hammadi_Elaine_Pagels_editura_HeraldCele cincizeci şi două de scrieri descoperite la Nag Hammadi lasă doar să se întrevadă complexitatea mişcării creştine timpurii. Începem să ne dăm seama că cea ce numim creştinism – şi identificăm drept tradiţie creştină – reprezintă în realitate numai o mică selecţie de surse specifice, alese dintre duzini de altele. Cine a făcut această selecţie şi din ce motiv? De ce au fost celelalte scrieri excluse şi interzise ca „erezie”? Ce le făcea să fie atât de periculoase? Acum, pentru prima oară, avem ocazia să aflăm câte ceva despre cea mai veche erezie creştină; pentru prima oară, ereticii pot vorbi în numele lor.

Colecţia: Manuscris
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Redirect – Noua ştiinţă a schimbării psihologice, de Timothy D. Wilson

Redirect_Noua_stiinta_a_schimbarii_psihologice_Timothy_D_Wilson_editura_HeraldBazându-se pe cele mai recente studii în domeniul psihologiei sociale, Timothy Wilson ne demonstrează în această carte că multe din credinţele şi acţiunile noastre de bun simţ nu sunt de fapt ceea ce ne dorim a fi. Plecând de la propriile sale cercetări, Wilson ne arată cum cheia pentru a ne transforma viaţa este redirecţionarea credinţelor şi a concepţiilor noastre despre noi şi lume, editarea naraţiunilor care ne conduc viaţa. Cartea ne dezvăluie un mod cu totul nou de a înţelege comportamentul uman.

Colecţia: Alter Ego
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Jnana Yoga – Eliberare prin cunoaştere, de Swami Vivekananda

Jnana_Yoga_Eliberare_prin_cunoastere_Swami_Vivekananda_editura_HeraldÎn Jnana-Yoga, Swami Vivekananda expune esenţa filosofiei Vedanta – acea înţelepciune pe care o găsim în Vede, în Upanişade şi în Bhagavad Gita, prezentată însă într-o manieră modernă. Profunzimea viziunii sale spirituale, elocvenţa însufleţită şi adânca simpatie pentru întreaga umanitate radiază în această carte şi oferă inspiraţie pentru toţi căutătorii spirituali.

Colecţia: Metanoia
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

De asemenea, puteţi citi şi o recenzie a acestei cărţi, postată pe blog la acest link

Corpul îşi aminteşte, de Babette Rothschild

Corpul_isi_aminteste_Babette_Rothschild_editura_HeraldAceastă carte are o valoare inestimabilă atât pentru clinicieni, cât şi pentru clienţii lor, pentru a întelege psihofiziologia traumei şi a şti ce să facă legat de manifestările ei. Ea face lumină asupra fiziologiei, atrăgând atenţia asupra impactului traumei asupra corpului şi a fenomenului de memorie somatică. Babette Rothschild a îndrăznit să explice trauma psihică, folosind experienţa sa cu persoanele traumatizate, să creioneze caracteristicile şi desfăşurarea procesului traumatic, să avanseze explicaţii pentru exprimarea durerii psihice. Rezultatul este foarte bun, util tuturor celor dornici să se împrietenească cu trăirile şi senzaţiile corporale proprii, chiar şi cu cele dificile.

Colecţia: Psihoterapia
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Istoria francmasonilor, de Jean-Paul Dubreuil

Istoria_francmasonilor_Jean_Paul_Dubreuil_editura_heraldObiectul legendelor masonice nu îl constituie stabilirea unor fapte istorice, ci transmiterea unor doctrine filozofice. Ele reprezintă o metodă eficace prin care se comunică învăţături ezoterice, fiind astfel întruchiparea unei idei filozofice. O altă metodă de instruire masonică este cea prin simboluri. Cândva, aproape toate învăţăturile din lume erau transmise prin simboluri; şi chiar dacă filozofia modernă se exprimă acum exclusiv în propoziţii abstracte, Francmasoneria rămâne credincioasă vechii metode, pe care a păstrat-o în toată importanţa sa originară ca pe o metodă de comunicare a cunoaşterii.

Colecţia: Esoterica
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Înfometează egoul, hrăneşte sufletul, de Connie Miller

Infometeaza_ti_egoul_hraneste_sufletul_Connie_Miller_editura_HeraldMetoda SOULDRAMA© a fost creată de Connie Miller în 1997 şi este un proces de transformare spirituală în şapte paşi, care integrează psihologie, spiritualitate şi creativitate, permiţând fiecărui participant ca, în timp, să poată fora în adâncul propriei vieţi. A avut ca punct de plecare psihodrama şi a dus lucrul psihologic în zona unde spiritualitatea şi artele creative deschid nişte porţi de acces uitate. Este o metodă experienţială de accesare a inteligenţei spirituale.

Colecţia: Terapia
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

De asemenea, puteţi citi şi o recenzie a acestei cărţi, postată pe blog la acest link

Prieteni buni, duşmani aprigi, de Michael Thompson, Catherine O`Neill Grace şi Lawrence J. Cohen

Prieteni_buni_dusmani_aprigi_editura_HeraldÎn stilul său plin de sensibilitate şi cu capacitatea sa deosebită de a pătrunde în lumea intimă a copiilor, Dr. Michael Thompson, alături de colaboratorii săi, a descris în această carte modul în care evoluează abilităţile sociale ale copiilor şi interacţiunea dintre ei. El vorbeşte despre lumea socială în care copiii îşi formează personalitatea, îşi confirmă unii altora abilităţile şi calităţile, îşi oferă suport şi confort emoţional, despre nevoia lor profundă de prieteni, despre rivalităţi şi agresivitate. Între aceste pagini se ascunde o mărturie caldă a celor mai semnificative momente din viaţa socială a copiilor.

Colecţia: Parentaj
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Jung şi post-jungienii, de Andrew Samuels

Jung_si_post_jungienii_Andrew_Samuels_editura_HeraldAceastă carte fundamentală ne creează o imagine despre modul în care psihologia analitică s-a dezvoltat după moartea lui Jung, din 1961. Samuels analizează, clasifică şi compară direcţiile contemporane ale post-jungianismului, folosind ca punct de plecare în demersul său teoretic principalele contribuţii clinice aduse de Jung în domeniul psihologiei abisale, pe care le abordează din punct de vedere teoretic şi istoric, dar şi critic. Valoarea acestui text este din acest punct de vedere extrem de mare, oferind cititorului interesat şi pasionat de domeniu o vedere generală, integratoare, asupra principalelor curente din psihanaliză aflate la intersecţie cu psihologia jungiană.

Colecţia: Jungiana
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Şamanii din Tuva, de M. B. Kennin-Lopsan

Samanii_din_Tuva_O_cercetare_asupra_samanismului_siberian_M_B_Kenin_Lopsan_editura_HeraldŞamanismul este un fenomen al culturii spirituale a popoarelor din întreaga lume. Devenită tradiţională pentru ştiinţa etnografică rusească, tema şamanismului, în toate manifestările şi atributele sale, trezeşte un imens interes chiar pentru cercetătorii contemporani, care analizează geneza şi particularităţile acestui fenomen în toata complexitatea lui. Cartea este dedicată analizei etnografice şi istorice a şamanismului tuvin, care în virtutea unor cauze istorice s-a păstrat în Tuva mai mult, de-a lungul timpului, şi s-a manifestat într-o formă mult mai expresivă şi unitară decât la alte popoare din Siberia de Sud.

Colecţia: Şamanism
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Cum traversezi un curcubeu, de Daniela Andreescu

Cum_traversezi_un_curcubeu_Daniela_Andreescu_editura_HeraldVolumul oferă o suită de perspective asupra unor teme precum frică, motivare, confuzie, blândeţe, auto-sabotaj, libertate, încredere. Nu este însă o carte cu soluţii „self-help” sau promisiuni despre efecte miraculoase, ci constituie un ghid neconvenţional de reflecţie şi practică menit să îndrume schimbarea personală. Dincolo de aparenţe, textele, poeziile şi imaginile ne îndeamnă să trăim experienţa propriei creativităţi, liberă de condiţionări şi convenţii, literare, lingvistice sau de alt fel. Ne invită să devenim co-autori, traversând curcubeul minţii şi ghicind răspunsurile potrivite unei vieţi cu sens pentru noi înşine.

Colecţia: Arta schimbării
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

 Sandwork expresiv, de Eva Pattis Zoja

Sandwork_expresiv_O_abordare_jungiana_Eva_Pattis_Zoja_editura_HeraldSandwork expresiv este o nouă metodă terapeutică pentru asistarea persoanelor aflate în situaţii de criză, cum ar fi dezastre naturale sau război, ca şi pentru asistarea pe termen lung a adulţilor şi copiilor din zone cu probleme sociale, cum sunt zonele foarte sărace, taberele de refugiaţi şi zonele urbane suprapopulate. Metoda a fost dezvoltată de Eva Pattis Zoja pornind de la practica psihanalitică de abordare jungiană. Ea şi-a dovedit succesul încă din anii 1990, în programe aplicate în grădiniţe şi orfelinate din China, cât şi în cartiere sărace din Africa de Sud. Sandwork expresiv a fost pentru prima dată aplicat cu succes la scară largă în anul 2008, ca terapie dedicată tulburărilor cauzate de stres posttraumatic.

Colecţia: Jungiana
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Parentaj sensibil şi inteligent, de Daniel J. Siegel şi Mary Hartzell

Parentaj_sensibul_si_inteligent_Daniel_J_Siegel_Mary_Hartzell_editura_Herald„Parentaj sensibil şi inteligent este o unealtă extraordinară pentru creşterea şi educarea copiilor. Darul acestei cărţi constă în faptul că este un excelent memento pentru a fi mai empatici cu proprii copii şi, la fel de important, cu noi înşine. Ea ne revelează că nu este niciodată prea târziu să-ţi vindeci vechile răni şi să te reeduci pe tine însuţi. Făcând acest lucru, ţi se permite să fii mai prezent şi mai plin de bucurie în călătoria copilului tău. Atât părintele, cât şi copilul ajung la destinaţie mai întregi şi mai iubitori.” – JESSIE NELSON, regizor, producător şi scenarist

Colecţia: Parentaj
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Eroul cu o mie de chipuri, de Joseph Campbell

Eroul_cu_o_mie_de_chipuri_Joseph_Campbell_editura_HeraldPrin această carte, considerată de mulţi fundamentală pentru studiul mitologiei, Campbell îşi dezvoltă teoria conform căreia energia misterioasă din poveştile lumii se găseşte în sufletele oamenilor, indiferent de rasa lor, de cultura lor, de statutul lor social sau intelectual. Oamenii care găsesc teme eroice pline de rezonanţă în propria lor viaţă, în obiectivele lor, în visurile lor, sunt conduşi spre o singură esenţă psihică: aceea că viaţa spirituală şi creativă a individului influenţează lumea exterioară la fel cum lumea mitului influenţează individul.

Colecţia: Arhetip
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Şamanism în Siberia, de Maria A. Czaplicka

Samanism_in_Siberia_Maria_A_Czaplicka_editura_HeraldSiberia este considerată locul clasic al şamanismului. Este locuită de diferite grupuri etnice şi multe din populaţiile ei uralice, altaice şi paleo-siberiene continuă să acorde un profund respect practicilor arhaice chiar şi în timpurile moderne. În cartea Şamanism în Siberia M. A. Czaplicka realizează o expunere comprehensivă a surselor etnografice referitoare la şamanismul siberian.

Colecţia: Şamanism
Pentru prezentare detaliată sau achiziţionare accesaţi acest link

Aşteptăm cu mare interes cărţile pe care Editura Herald ni le va oferi în anul 2014!

http://www.edituraherald.ro

Un gând despre „Cărţile anului 2013 la Editura Herald

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s