Impulsul pentru vocaţia ta – Pera Novacovici

Impulsul micaPentru cei care sunt preocupaţi de descoperirea misiunii personale şi crearea unei vieţi în care să-şi poată exprima creativitatea şi abilităţile, dăruind în acelaşi timp valoare celor din jurul lor, în urmă cu câteva zile a fost lansată cartea Impulsul pentru vocaţia ta, scrisă de psihologul Pera Novacovici.

Iată ce spune autorul despre această carte şi despre modul în care ea vă poate ajuta:

Impulsul pentru vocaţia ta este încununarea a 10 ani de muncă şi experienţă în lucrul cu oamenii care vor să îşi descopere sensul vieţii, rostul lor în lume şi care vor să îşi descopere talentele înnascute, să le dezvolte şi să le valorifice.

În cele 10 capitole ale cărţii te voi ajuta să înţelegi ce este această vocaţie şi de ce fiecare om are o misiune care îi aparţine doar lui.

Folosind această carte, vei putea să treci peste obstacolele ce îşi stau în calea descoperirii vocaţiei şi apoi vei învăţa să îţi descoperi talentele, să le dezvolţi şi să le valorifici, iar la sfărşit vei înţelege că viaţa pe care tu o trăieşti şi vocaţia ta sunt de fapt unul şi acelaşi lucru.

Deschide ochii şi vei înţelege că tot ce ai nevoie este deja la tine şi în tine.

Pe lângă cartea tipărită primeşti o serie de materiale video/audio/pdf care adaugă o valoare mare în plus prin aducerea de experţi, exerciţii şi coaching, training-uri online care să sprijine informaţiile şi temele deja aflate în carte.

Cred cu o tărie invincibilă că elementul care va schimba viaţa ta şi a celor din jur în bine, este vocaţia ta.

Cred că ai o misiune rezervată doar ţie şi mai mult, ai uneltele, talentele şi calităţile necesare exact pentru această misiune.

Cred că meriţi  tu în primul rand să ai o viaţă extraordinară, abundentă din toate punctele de vedere, plină de iubire, sănătate, bani, fericire şi tot ce e mai bun pe lume.

Apoi, pasul firesc este ca din preaplinul tău să faci lumea din jur mai bună. Prin exemplul  tău să inspiri pe alţii.

De aceea, închid azi un ciclu care a început acum 10 ani, prin descoperirea propriei mele vocaţii.

Vei avea parte de una dintre cele mai bune educaţii din lume despre descoperirea vocaţiei. Ştiu asta pentru că de 10 ani studiez tot ce îmi pică pe mână şi mi-am dorit să fac o carte care rivalizează cu tot ce există mai bun in lume.

Descoperirea vocaţiei este o fericire cum există puţine pe acest pământ.”

Mai jos găsiţi şi cuprinsul detaliat al cărţii:

Cap. 1 – Ce este vocaţia?

Cap. 2 – Ce faci când şcoala te adoarme? (sistemul educaţional)

Cap. 3 – Leac de frică (Obstacolele)

Cap. 4 – Ascultă ce îşi spune viaţa (vocea interioară)

Cap. 5 – Mulţi sunt chemaţi, puţini sunt aleşi (personalitatea)

Cap. 6 – Ce să fac dacă aşa m-am născut? (talentele)

Cap. 7 – De ce să freci ouăle patru luni (dezvoltare)

Cap. 8 – Plăteşte-mă pentru ceea ce sunt (banii)

Cap. 9 – Străluceşte, soare (spiritualitate)

Cap. 10 – Un om, o vocaţie (povestea mea)

Pentru o descriere detaliată a fiecărui capitol, accesaţi acest link

Pera Novacovici este psiholog şi trainer, autor al cărţilor Personaliate alfa şi Arta seducţiei, creator al programului Impulsul, antreprenor online, fondator al site-urilor www.personalitatealfa.com  şi http://impulsul.ro, co-fondator al site-ului www.artaseductiei.ro. Prin toate activităţile sale, el urmăreşte să ajute cât mai mulţi oameni să îşi îmbunătăţească viaţa, oferind soluţii de dezvoltare personală şi descoperire a potenţialului uman.

Editura: Stepout Publishing House
Număr pagini: 396 + interviuri video cu 12 experţi
Data apariţiei: decembrie 2013

Ca BONUS, pe o perioada limitată, la achiziţionarea acestei cărţi mai primiţi un caiet de teme şi patru interviuri surpriză. Caietul de teme conţine întrebări şi exerciţii pentru fiecare capitol din carte care au ca scop să te conştientizeze şi responsabilizeze pe fiecare etapă a descoperirii şi valorificării vocaţiei tale. Acest workbook este un caiet de teme în format PDF ce poate fi scos la imprimantă şi se poate lucra pe el. Conţine întrebările şi exerciţiile din fiecare capitol al cărţii şi este recomandat să fie folosit la terminarea fiecărui capitol citit.

De asemenea, în această perioadă este în vigoare şi o altă ofertă specială, şi anume: pentru două cărţi Impulsul pentru vocaţia ta cumpărate, mai puteţi alege gratuit o altă carte scrisă de Pera Novacovici: Personalitate Alfa, Cum să-l faci pe Cupidon animalul tău de companie, Arta seducţiei, Ghidul personalităţii alfa, sau Citius, Altius, Fortius.

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii Stepout Publishing, accesând acest link sau acest link

Preţ: 99 RON

Sursa: http://www.stepout.ro, http://www.personalitatealfa.com

Alte postări în categoria Dezvoltare personală:
Codul talentului – Daniel Coyle
Treptele schimbării – Daniel Zărnescu
Arta de a (nu) pierde timpul – Piers Steel

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s