Cum să cunoşti şi să lucrezi cu ghizii spirituali – Ted Andrews

cum-sa-cunosti-si-sa-lucrezi-cu-ghizii-spiritualiEditura Agni Mundi ne oferă o carte care poate constitui un instrument preţios pentru cei ce doresc să comunice cu fiinţele aflate dincolo de dimensiunea fizică. Aceste fiinţe nu numai că există, dar ne pot şi ajuta foarte mult, dacă le cerem aceasta. Cartea Cum să cunoşti şi să lucrezi cu ghizii spirituali ne încurajează să practicăm această comunicare cu îngerii, ghizii spirituali şi alte fiinţe de lumină şi ne învaţă tot ceea ce ar trebui să cunoaştem în acest scop.

Oriunde sunt oameni, acolo sunt şi spirite. Mulţi oameni se tem de contactul – sau chiar de posibilitatea unui contact – cu un tărâm de viaţă invizibil.  Poate pentru că oamenii deja întâmpină o atât de mare dificultate cu ceea ce este vizibil, ei nu vor să complice mai mult lucrurile cu ceea ce este invizibil.

Lăsând la o parte fricile, cu toţii putem beneficia de contactul cu tărâmul spiritual şi deseori facem acest lucru fără a-l realiza vreodată.  Spiritele servesc multor roluri şi iau multe forme de expresie în viaţa noastră. Ele inspiră creativitate, ne ajută să ne deschidem abundenţei, stimulează percepţia şi cunoaşterea, ne protejează şi ne slujesc drept ghizi.

În această carte, vom examina realităţile si miturile tărâmului spiritual. Vom discuta metode sigure şi uşoare de a cunoaşte fiinţele minunate care locuiesc cu noi şi în jurul nostru în dimensiuni mai subtile. Apoi, putem face primii paşi pe coridoarele vieţii din spatele fizicului. Făcând astfel, vom iniţia noi realizări, vom elimina frici şi ne vom întări vieţile.

Dacă doreşti să comunici cu îngerii, să te joci cu spiritele naturii, să descoperi puterea animalului tău totemic sau pur şi simpiu să recunoşti atingerea iubitoare a celor care au trecut dincolo de viaţa fizică, atunci aceasta este cartea potrivită pentru tine.

Ajutorul pe care-l primim din partea ghizilor noştri spirituali poate să se întâmple şi chiar se întâmplă fară ca noi să ştim asta. Cu cât devenim mai conştienţi de ajutorul lor şi lucrăm pentru a-1 facilita, cu atât acesta devine mai puternic.

Aşa cum există legi care guvernează viaţa fizică, aşa există legi asemănătoare care guvernează tărâmurile spirituale.  Aceia care sunt ghizii noştri sunt legaţi de acele legi spirituale. Ei ne pot ajuta doar până într-un punct fară conştiinţa noastră.  De la acel punct, trebuie să muncim în mod conştient pentru a ne ridica energiile şi pentru a ne deschide inimile către ei…

Mai jos găsiţi cuprinsul cărţii::

Prefaţă: Comunică cu îngerii
Joacă-te cu Spiritele Naturii
Capitolul Unu: Înţelegerea Tărâmului Spiritual
Capitolul Doi: Perceperea Nevăzutului
Capitolul Trei: Accesarea Tărâmului Spiritual
Capitolul Patru: Mediumi şi Canale
Capitolul Cinci: Tehnici pentru Mediumitatea Spirituală
Capitolul Şase: Cunoaşterea Îngerilor Păzitori
Capitolul Şapte: Lucrarea cu Spiritele Naturii
Capitolul Opt: Onorarea Spiritelor Totemice
Capitolul Nouă: Dezîncarnaţi, Fantome şi Bântuiri
Capitolul Zece: Măsuri Importante de Precauţie
Bibliografie

Iată în continuare şi un fragment din primul capitol al cărţii, Înţelegerea tărâmului spiritual:

“Anticii greci vorbeau cu spirite şi zei prin oracole. Ritualul de la începutul acestui capitol este un astfel de exemplu. Acesta era înscris pe mormântul persoanei afectate având alături o imagine magică. Grecii făceau apel la spirite ajutătoare precum daemonii (a nu se confunda cu „demoni” sau „drăcuşori”). Societăţile şamanice din Egipt, Africa, Bali şi din alte părţi ale lumii au avut propriile lor tehnici de stabilire a comunicării între oameni şi spiritele naturii. În societatea Shaker de la începutul anilor 1800, fetele se clătinau, dansau, se învârteau şi vorbeau neinteligibil. Ele susţineau că sunt în contact cu îngeri şi cu spirite. În timpurile Victoriene, comunicarea cu tărâmul nevăzut s-a petrecut prin intermediul mediumilor spirituali. Astăzi, cei care fac channeling susţin, printre altele, comunicarea cu îngeri, extratereştri, elfi, delfini, cu Sinele Suprem şi cu Mintea Universală.

Credinţa că spiritele îi ajută pe cei din fizic a fost acceptată în fiecare religie majoră a lumii. Fie că include îngeri, sfinţi, contact ancestral, spirite ale naturii sau chiar demoni, experienţele mistice care implică tărâmul spiritual sunt universale.

Datorită denaturărilor moderne realizate de industria divertismentului (filme, TV, cărţi, etc.), concepţiile eronate abundă în ceea ce priveşte această altă dimensiune a vieţii. Mulţi cred că contactul cu dimensiunile mai subtile ale vieţii necesită complicate procese magice şi mistice. Mulţi presupun că orice contact cu spirite este rău, că este contrar legilor naturii şi se poate produce doar cu o mare pregătire şi cu un pericol chiar mai mare. Aceasta este, desigur, materialul ficţiunii.

A învăţa să lucrezi cu ghizii spirituali în diverse moduri este o aventură magnifică. Ne deschidem unor culori şi minuni deosebite. Putem elimina fricile de bază legate de moarte şi de naştere conectându-ne cu cei care au venit şi au plecat înaintea noastră. Putem experimenta atingerea celor iubiţi care se află dincolo de lumea fizică şi putem învăţa să transformăm doliul în sărbătoare.

Învăţăm prin intermediul contactului cu spirite că niciodată nu putem fi singuri cu adevărat, întrucât există dimensiuni ale vieţii care ne sunt deschise oricând dorim. Realizăm în mod tangibil interacţiunea divinului în viaţa noastră prin astfel de spirite intermediare, mutând religia în afara tărâmului credinţei oarbe şi plasând-o în acela al experienţei. Ne trezim imaginaţia creativă şi intuiţia, umplându-ne vieţile cu noi minuni şi binecuvântări. Câştigăm iubire, sprijin şi o energie mai mare pentru toate sarcinile noastre lumeşti. Învăţăm că niciodată nu mergem singuri.

Printr-un contact spiritual adecvat, noi suntem:
Sprijiniţi încă o dată de către cei iubiţi din trecutul nostru
Încurajaţi de sprijinul protecţiei angelice
Încântaţi de bucuriile şi minunile Regatului Zânelor
Învăluiţi în mister de învăţăturile maeştrilor antici care vin să trăiască pentru noi
Uimiţi de puterea spiritului lumii animalelor şi de leacul pe care aceste creaturi îl aduc în viaţa noastră
Înveseliţi de diversitatea vieţii
Uluiţi de nemărginirea cunoaşterii care ni se deschide
Inspiraţi de spiritele muze ale creativităţii
Ghidaţi în toate activităţile noastre
Prin toate acestea, noi suntem liberi să fim cine suntem – în orice fel suntem.

Unii dintre voi pot avea încă dubii în a lucra cu spiritele. În general, oamenii au o tendinţă către îngâmfare când vine vorba de a se îndrepta către alţii pentru ajutor. Mulţi preferă să creadă că oamenii sunt cea mai înaltă şi singura formă de viaţă inteligentă. Într-un univers la fel de vast ca al nostru, o astfel de atitudine este arogantă. Aşa precum există multe forţe în univers pe care încă nu le înţelegem, aşa există, de asemenea, dimensiuni şi fiinţe pe care nu le înţelegem – sau chiar nu le recunoaştem.

Atunci când nu înţelegem, adeseori evităm să explorăm sau să abordăm posibilităţile. Dacă se dă informaţia corectă şi dacă este tratată cu deschidere, observăm că lumea fizică nu este altceva decât o mică parte din toate lumile care există.

De obicei, cei care se opun cu vehemenţă contactului cu orice fiinţă din afara fizicului, se tem totodată de contactul cu alţi oameni din afara rasei lor, a sexului, a religiei, etc. Aşa cum putem să impunem anumite limite şi să alegem relaţiile noastre fizice, tot aşa putem să selectăm relaţiile noastre spirituale.

Da, există energii negative şi ignorante pe tărâmul spiritelor. Există de asemenea energii negative şi ignorante pe tărâmul fizic. Aceasta nu ar trebui să ne împiedice să stabilim relaţii care ne pot fi de folos. Nu ne ascundem în casele noastre pentru că am auzit că există oameni răi în lume. Decidem pe cine să primim în viaţa noastră, fizică şi spirituală. Noi o controlăm.

Acest control începe cu o folosire adecvată a discernământului. Încă de la început, noi ar trebui să apelăm la raţiune pentru fiecare comunicare. În cazurile contactului cu cei din fizic care au murit, ţine minte că a muri nu face o persoană în mod instant mai înţeleaptă şi mai spirituală.Dacă o persoană a fost ignorantă în viaţă, există o mare probabilitate ca ea să fie ignorantă şi după moarte.

Ori de câte ori intrăm într-un nou domeniu de studiu şi de explorare, discernământul este necesar.”

Ted Andrews este scriitor şi profesor, fiind interesat de domeniul metafizic şi de cel spiritual. Organizează seminarii, simpozioane, cursuri şi ateliere pe teme legate de misticismul antic – analiza vieţilor anterioare, interpretarea aurei şi a visurilor, numerologie, Tarotul şi Cabala ca metode de dezvoltare a potenţialului interior.

Este clarvăzător şi medium, având atestate în hipnoză şi acupunctură. Practică medicina holistică şi medicina naturistă, punând accentul pe formele ezoterice de vindecare – cu ajutorul muzicii, sunetelor şi vocii.

A publicat numeroase cărţi, printre care: Sacred Sounds: Magic and Healing Through Words and Music, How to Meet and Work with Spirit Guides, How to Heal with Color, How to Uncover Your Past Lives, Enchantment of the Faerie Realm, Animal-Speak, Nature-Speak, The Occult Christ, Crystal Balls and Crystal Bowls, Sacred Power in Your Name, precum  şi articole în reviste de profil.

Editura: Agni Mundi
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 256
Data apariţiei: noiembrie 2013

Cartea se poate achiziţiona accesând acest link sau acest link

Preţ: 27 RON

De acelaşi autor, mai puteţi citi şi cartea Farmecul Tărâmului Zânelor. Comunicarea cu spiritele naturii şi elementali – apasă link

Aceasta este tot o apariţie recentă a Editurii Agni Mundi, din luna noiembrie 2013, care ne introduce în lumea miraculoasă a unor fiinţe cum ar fi: zâne, elfi, spiritele pământului, apei, focului şi chiar ale copacilor. Datorită abuzurilor pe care oamenii le fac asupra naturii, aceste fiinţe sunt însă reticente în a-şi face simţită prezenţa. Autorul ne invită pe parcusrul cărţii să redescoperim posibilitatea de a intra în contact cu ele, la fel cum se întâmpla odinioară.

Sursa: http://www.cartifrumoase.ro, http://www.divin.ro

Alte postări în categoria Inspiraţionale:
Căile păcii, Să fim esenţă – Jasmuheen
Gânduri pentru fiecare zi 2014 – Omraam Mikhaël Aïvanhov
Supă de pui pentru sufletul supravieţuitorului cancerului – Jack Canfield

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s