Codul divin al vieţii – Kazuo Murakami

codul_divin_al_vietii micaDe curând a fost retipărită la Editura Daksha cartea Codul divin al vieţii. Descoperă talente ascunse, înscrise în propriul ADN, scrisă de Dr. Kazuo Murakami, profesor emerit al Universităţii Tsukuba, Japonia.  Această carte, prin măiestria autorului, surprinde măreţia dimensiunii spirituale a universului. Cu respect egal pentru ştiinţă şi religie, cartea le îmbină pe amândouă şi reuşeste, cu argumente raţionale expuse convingător, să demoleze mitul determinismului genetic şi ideea că destinul uman este înscris în genom.

Timp de mulți ani, caracteristicile genetice care se transmit de la o generație la alta au fost considerate imuabile: „Nu poți face nimic în direcția asta, este ereditar”, era fraza repetată la fel de des ca o mantra. Dar studii recente arată că mediul înconjurător și alți factori externi influențează modul în care genele funcționează.

În afară de factorii fizici și chimici, deja cunoscuți, Dr. Kazuo Murakami ne oferă o nouă perspectivă: modul în care gândim poate activa gene inactive și dezactiva gene active. Totodată, factorii mentali și emoționali – negativi, de exemplu stresul, și pozitivi, cum ar fi bucuria, recunoștința și spiritualitatea – au o mare influență în activarea sau dezactivarea genelor. Genele dezactivate au potențialul de „a se trezi” și de a transforma astfel personalitatea și înfățișarea umană.

În baza noilor descoperiri științifice și a propriilor observații, autorul cărții Codul divin al vieţii ne învață cum să ne trezim aptitudinile latente la orice vârstă. Cum? Dr. Murakami susține că o atitudine pozitivă poate activa genele necesare pentru a aduce succesul și fericirea în viața noastră, în același timp dezactivându-le pe cele negative. El numește acest proces „gândire genetică” – o abordare științifică a controlului genelor, prin cultivarea entuziasmului și a inspirației.

„Societatea umană a secolului XXI se confruntă cu provocări care nu pot fi soluţionate doar prin ştiinţă ori religie. Trebuie să îmbinăm înţelegerea spirituală şi cunoaşterea ştiinţifică modernă pentru a depăşi suferinţa cu care se confruntă omenirea. Cercetările atât de importante realizate de Kazuo Murakami ne duc mai aproape de acest scop.” – Dalai Lama

Dr. Kazuo Murakami este unul dintre geneticienii de vârf din întreaga lume şi profesor emerit la Universitatea Tsukuba, una dintre universităţile japoneze de elită. În 1963 şi-a luat doctoratul în Chimie agricolă la Facultatea de Agricultură a Universităţii Kyoto, devenind apoi cercetător la Universitatea Oregon Health & Science.

În 1976, dr. Murakami şi-a început cariera didactică la Universitatea Vanderbilt, ca profesor asistent. A fost numit apoi profesor de biochimie aplicată la Universitatea Tsukuba în 1978, unde a început cercetările genetice. În 1983, a decodificat o enzimă cu rol important în tratarea hipertensiunii care i-a adus aprecierea internaţională. În 1990 a câştigat Premiul pentru Cercetare Max Planck. În 1994 a devenit director al Centrului de Cercetare Avansată Tsukuba, de la Universitatea Tsukuba. În 1996 i-a fost înmânat Premiul Academiei Japoneze, ca recunoaştere a realizărilor sale profesionale.

Din cuprinsul cărţii:

PREFAŢĂ
INTRODUCERE
I. DESCIFRAREA MISTERULUI VIEŢII
II. CUM SĂ NE ACTIVĂM GENELE
III. ATITUDINEA INTERIOARĂ ŞI MEDIUL ÎN CARE TRĂIM NE POT INFLUENŢA GENELE
IV. LECŢII DE VIAŢĂ DIN LABORATOR
V. MIRACOLELE TIPARULUI VIEŢII
VI. ÎMBINAREA ŞTIINŢEI CU DIVINUL

Editura: Daksha
Dimensiuni: 13×20 cm
Număr pagini: 192
Data apariţiei: septembrie 2012 (retipărire noiembrie 2013)

Preţ:  23 RON

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii Daksha la preţul de 20,70 lei (10% reducere), accesând acest link

Preţul de pe site se poate modifica ulterior.

Sursa: http://www.edituradaksha.ro

Acest subiect revoluţionar referitor la modul în care genele pot fi controlate de om, în loc ca acesta să se lase controlat de ele, a fost abordat pe larg şi de Bruce Lipton, biolog specialist în studiul celulei, în cele două cărţi ale sale: Biologia credinţei (link) şi Evoluţie spontană (link), ambele publicate de Editura For You.

Alte postări în categoria Teorii neconvenţionale:
Provocarea anti-gravitaţiei – Marcel Pages
Teoria existenţei lui Dumnezeu – Bernard Haisch

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s