Suflet nemărginit – Byron Brown

Suflet nemarginit

Cea mai recentă carte apărută la Editura Elena Francisc, în cadrul colecţiei Psyche, este Suflet Nemărginit. Eliberarea de judecătorul interior, scrisă de Byron Brown.

Această carte este un instrument neprețuit pentru cei aflați în procesul descoperirii interioare și al transformării Conștiinței. Aflată la intersecția între abordările psihologiei abisale moderne și cele mai adânci adevăruri despre Suflet, bazată pe o imensă experiență directă de lucru cu conținuturile profunde ale psihicului, cartea Suflet Nemărginit conduce la eliberarea față de una dintre cele mai dure identificări: Judecătorul Interior.

Judecătorul este acea parte din noi înșine căreia i se datorează absența Bucuriei și a Încrederii din peisajul interior. Din perspectiva Clarității interioare putem desluși momentele în care Judecătorul ne sabotează și putem alege altfel.

Dincolo de judecata de sine se află bucuria, pacea interioară și libertatea marilor decizii întemeiate pe Claritate și pe Adevăr. Este o carte practică, simplă, directă, plină de concretețe, care vine să sprijine în mod impecabil abordările Școlii Maestrului Interior. Este un ghid pentru practica permanentă a Conștienței proceselor interioare și a eliberării din roțile dințate ale gândirii compulsive. O carte despre expansiune, despre Prezență, despre acceptare, despre lucrul cu stările de frică și despre adevărata natură a Ființei.

Iată şi un mic citat din carte:

“Judecătorul îţi anulează inteligenţa inerentă şi reacţiile directe la viaţă, impunându-şi credinţele despre ceea ce este real. Este ca o lentilă ce distorsionează realitatea. Din cauza acestei percepţii distorsionate, ai ajuns să nu mai ai …încredere în contactul tău intuitiv cu viaţa. De fapt, ai pierdut chiar orice simţ despre ce înseamnă contactul direct cu viaţa.Ai devenit dependent de judecător (şi de cei pentru care vorbeşte: părinţi, societate, Dumnezeu), pentru a oferi vieţii un sens, o semnificaţie, o direcţie. El este cel care îţi spune ce experiențe să ai, cum să le ai, de ce să le ai, ce înseamnă experienţa respectivă şi ceea ce trebuie să faci în privinţa ei.
Mare parte a acestui proces este pentru tine invizibil sau inconştient, iar rezultatul ţi se pare absolut normal. Chiar şi lectura acestor cuvinte, felul în care le primeşti – dacă te ating sau nu, cum reacţionezi la ele – sunt afectate de judecător.”

Editura: Elena Francisc
Număr pagini: 396
Data apariţiei: septembrie 2013

Cartea se poate achiziţiona de pe site-ul Editurii Elena Francisc, accesând acest link

Preţ: 64 RON

Sursa: http://www.elenafrancisc.ro/, https://ro-ro.facebook.com/cartileelenafrancisc

Eliberarea de sub dominaţia ego-ului, a sinelui fals, este cea mai bună cale pe care o putem urma pentru a avea o viaţă fericită. Totuşi, acest lucru nu este întotdeauna uşor de realizat. Nici negarea ego-ului sau a trăsăturilor de caracter  negative nu constituie însă o soluţie. Mai jos găsiţi şi alte cărţi care ne pot ghida pe acest drum al regăsirii de sine, atât de dificil şi plin de capcane:

•  Ochiul sinelui – de care nimic nu se poate ascunde de David R. Hawkins (Editura Cartea Daath) – apasă link

Cartea descrie şi explică stările avansate de conştiinţă, precum şi calea către Iluminare. Natura conştiinţei este descrisă în termeni ce recontextualizează şi simplifică procesul spiritual însuşi, realitatea non-lineară a stării iluminate, făcând posibilă înţelegerea ei de către mintea raţională.

•  Sinele: Realitate şi Subiectivitate de David R. Kawkins (Editura Cartea Daath) – apasă link

Cartea explică şi descrie substratul şi esenţa conştiinţei aşa cum a evoluat de la prima apariţie ca viaţă pe Pământ şi până la formarea egoului uman, şi mai departe, transcendenţa ego-ului către Realiatea Iluminării şi Prezenţa Divinităţii.

•  Cartea despre ego de Osho (Editura Mix) – apasă link

Oamenii confundă ego-ul cu propria persoană. Acesta este motivul pentru care nu au curaj să renunţe le el, de teamă că vor pierde ceva. Ego-ul este însă o iluzie, iluzia unor dorinţe şi ambiţii pe care omul le identifică ca fiind proprii. Ele aparţin de fapt lumii în care trăieşte, şi nu propriului eu. Cartea despre ego parcurge treptele cunoaşterii, mai întâi prin identificarea momentelor în care propriul eu se confundă cu ego-ul, apoi prin renunţarea pas cu pas la ego, cu ajutorul iubirii şi meditaţiei.

Alte postări în categoria Autocunoaştere:
Oameni şi vocaţii – Isabel Briggs Myers
Corpul îşi aminteşte – Babette Rothschild
Creierul şi inteligenţa emoţională – Richard J. Davidson

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s